Alexandru Vakulovski

 

Adevăratul Dumitru Crudu

 

La editura Cartier a apărut zilele astea o carte deosebită, Eșarfe în cer de Dumitru Crudu. Eșarfe în cer vine după 8 ani în care Dumitru Crudu n-a mai scris poezie, deși e considerat unul dintre cei mai valoroși poeți români și e fondatorul fracturismului. Dumitru Crudu s-a afirmat în România încă de la debut. Falsul Dimitrie (Arhipelag, 1994) și E închis, vă rugăm nu insistați (Pontica, 1994) au fost foarte bine primite, pentru că aduceau o prospețime și o noutate poeziei române. Următoarele volume de poezie ale lui Dumitru Crudu (Șase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, Paralela 45, 1996; Poooooooate, Vinea, 2004) au demonstrat că avem în față un mare poet, că debutul primit cu entuziasm nu a fost o întâmplare.

În perioada în care s-a desprins de poezie, Dumitru Crudu a scris proză și dramaturgie. E unul dintre cei mai jucați dramaturgi din Moldova, iar volumele de proză Măcel în Georgia și Oameni din Chișinău ne-au arătat încă o dată, că tot ce scrie Dumitru e sortit succesului.

Totuși volumul Eșarfe în cer e cea mai mare surpriză de la Dumitru Crudu. Poemul nu e deloc minimalist, așa cum, în mare, erau volumele de debut în care îl găseam pe falsul Dimitrie, un personaj de care adevăratul Dumitru Crudu parcă își bătea joc, punându-l laolaltă cu insectele și obiectele din jur.

În schimb, în Eșarfe în cer îl găsim pe adevăratul Dumitru Crudu. Poemul e plin de moartea celor dragi, de frică și de speranță. Apar toți oamenii dragi lui Dumitru Crudu care au decedat, amintirea și prezența lor fiind trezită de o moarte recentă, moartea soacrei poetului. Deși poemul începe dur, direct cu moartea, spre sfârșitul lui apare și speranța. Dintr-un text scris de Dumitru pe blogul atelierului Vlad Ioviță, ne dăm seama că anume așa a și avut loc scrierea lui, a pornit dintr-o mare durere și finalizarea poemului a însemnat pentru autor alinare și speranță:

“Editura Cartier mi-a publicat zilele acestea o carte de poezie EŞARFE ÎN CER, după opt ani de la precedenta carte de poezie.

Nu credeam că am să mai scriu poezie.

Am vrut să mă las, dar cartea asta am scris-o în timpul când a fost bolnavă şi atunci când a murit mama soţiei mele. E un volum consacrat amintirii ei. E un volum consacrat tuturor oamenilor apropiaţi mie care nu mai sunt în viaţă.

Nu l-am scris vrând glorie literară. Nici nu credeam că scriu poezie. Eram aşa de ANGOASAT de tot ce mi se întâmpla în ianuarie că singura formă pe care am găsit-o a fost să scriu. Şi am scris poezii.

Poeziile astea sunt un cadou pe care mi l-a făcut doamna Zoia.

Volumul se găseşte în librăriile CARTIER. Are 40 de pagini. E ca o lamă, dar îmi este foarte scump. Până la el nu am mai scris 8 ani  poezie şi nu ştiu dacă am să mai scriu vreodată poezie, pentru că nu cred că poezia ar trebui să fie scrisă pe bandă rulantă. Ea vine foarte rar.

Însă acest lucru nu e obligatoriu să fie valabil pentru toţi.

Repet, nu am scris aceste poezii ca să placă cuiva, ca să surprind criticii literari sau iubitorii de poezie. Nu am urmărit să şochez, să bravez, să epatez. Nu am folosit nici o înjurătură. Nu am folosit cuvinte indecente. Nu am folosit cuvinte dure.

Se poate scrie poezie şi fără aceste cuvinte.

Mie îmi este dor de oamenii pe care i-am cunoscut şi nu mai sunt  alături de noi. Ca să comunic cu ei, ca să-mi exprim dragostea şi recunoştinţa faţă de ei, am scris aceste poezii.

Sunt nişte poezii prin care am putut să-mi înving frica şi disperarea. Sunt nişte poezii care m-au ajutat să cred din nou şi să sper.”

Cu Eșarfe în cer Dumitru Crudu încheie un ciclu al poeziei sale – de la falsul la adevăratul Dumitru Crudu. Ținând cont de valoarea tuturor cărților lui, sper că poetul nu se va opri aici. Pentru că fiecare carte a lui e o surpriză, atât pentru noi în calitate de cititori, cât și pentru literatura română.

 

*Dumitru Crudu, Eșarfe în cer, Cartier, 2012