Alexandru Vakulovski
Terminatorul Lorcenkov
Cunoscutul scriitor necunoscut – Vladimir Lorcenkov este Terminator. E cunoscut, pentru că are multe premii importante primite în Rusia și nu numai, e citit și temut atât de oamenii din zona interesului său, din punct de vedere literar, cât și de scriitori. Nu e deloc fain să te pomenească Lorcenkov în cărțile lui, vei fi anihilat, o știe și Zahar Prilepin, una dintre „jertfe”. E necunoscut, pentru că până acum n-a avut nici o lectură publică în Chișinău, deși locuiește și scrie aici. Deși până acum a fost tradus în multe limbi, acest lucru încă nu s-a întâmplat și în română.
Lorcenkov e Terminator, pentru că sparge toate șabloanele de la care pornește. Chiar și cu riscul de-a fi urât, ceea ce probabil i s-a întâmplat nu o dată. Să luăm Ocnele lui Țar Solomon – romanul apărut în 2011 și care a intrat în lista scurtă din 2012 a probabil celui mai prestigios premiu literar din Rusia – Națbest. Romanul e numit de fapt de autor „scenariu de roman”. Din start, lui Lorcenkov nu i-a convenit șablonul de roman, așa că a scris cum a avut chef, adică între roman și scenariu de film. Există în roman note semnate de autor - V.L. – care e, de fapt, tot un personaj al romanului. El își spune părerile, preferințele pentru roluri, din când în când aberează sau își redă stările. De regulă, când apare o paranteză cu nota – înseamnă că urmează să râzi în hohote. Pentru că personajul care îl joacă pe V.L. e ca un tip enervant de la cinematograf sau din fața televizorului care tot timpul are ceva de comentat. Când riscul e mare ca acțiunea romanului să devină prea serioasă, iar cititorii să intre prea tare în film, V.L. lansează câte-o notă batjocoritoare sau câte-o nucă în perete. De exemplu la un moment dat V.L. anunță că are o erecție, în toiul unei scene serioase. Sau că în scenele cu sex ar putea juca el, sau că Prilepin ar putea scrie o proză amplă pornind de la câteva propoziții pe care tocmai le-am citit, sau că un anumit personaj trebuie jucat neapărat de un anumit actor (Mihai Volontir, Nastassja Kinski...). Titlul romanului te trimite într-o direcție, dar de fapt e vorba de altceva. Țar Solomon nu e Regele Solomon, deși asemănări există. Țar e numele de familie al lui Solomon, un copil evreu scăpat (ca prin minune) de execuție și care reușește să adune o comoară de la cadavrele evreilor împușcați de soldații germani în timpul războiului. Recuperarea comorii e un pretext de-a lui Lorcenkov pentru a descrie Moldova, Chișinăul, rușii, evreii, moldovenii. Și o face în așa fel încât nu mă mir că a trezit furia tuturor, adică a tuturor celora care nu gustă umorul negru, sau chiar foarte negru. În schimb e greu să-l acuzi de Lorcenkov de șovinism sau antisemitism, pentru că își împarte iubirea fără discriminare: își bate joc chiar și de Lorinkov (un personaj creat după chipul și asemănarea autorului). Poți să-l acuzi în schimb de cinism, de sarcasm, de ironie și de zeflemea – dar astea nu-s o crimă.
Cu toată ironia, Moldova e prezentată totuși cu simpatie, cu dragoste chiar pe alocuri. Deși sentimentele calde sunt învelite în descrieri dure. Și din contrast se naște umorul, pe care Lorcenkov îl are cu nemiluita. Ocnele lui Țar Solomon este un roman complex, cu mai multe nivele. Două linii se subiect se întâlnesc la sfârșit, iar happy-end-ul e de fapt tot o parodie la happy-end. E un roman pe care citindu-l râzi în hohote, te enervezi, iar râzi, apoi, după ce-l termini, vrei să revii asupra lui. Și e un roman basarabean, ceea ce mă bucură, pentru că e unul foarte bun.
PS: Titlul e o glumă. De fapt, Lorcenkov e mai aproape de Tarantino decât de Terminator.