Liviu Ioan Stoiciu

 

Erotismul interzis al Norei Iuga și scriitorii noștri încarcerați politic

 

Apar în continuare cărți importante care dau de gol mecanismul poliției politice comuniste în România. Mecanism care a devastat și viața literară la noi (și a scriitorilor „ca oameni”, în particular, dar și a manifestărilor lor în cadrul USR sau în public) și literatura originală (supracenzurată sau ideologizată). Cărțile Ioanei Diaconescu („Scriitori în arhivele CNSAS”) și a lui Gabriel Andreescu („Cărturari, opozanți și documente. Manipularea arhivei Securității”) au excelat în ultimul an, sunt amândoi cercetători la CNSAS și se bazează pe documente în judecățile lor intransigente (ei sunt critici și față de aplicarea legii deconspirării instituționale, luând apărarea celor nedreptățiți). Crește anual cantitatea de carte documentară legată de represiunea Securității, de compromiterea diabolică a spiritelor creatoare libere. Cei mai afectați au fost scriitorii încarcerați, cu un destin de coșmar. La un  moment dat, Ion Lazu a făcut o listă a scriitorilor încarcerați, atrăgând atenția că „oricât de şocantă, e statistica seacă a dezastrului gestionat de comunişti: dintre cei 400 de scriitori închişi, nu mai puţin de 51 au murit în închisoare. Un număr de 28 au suferit două sau mai multe condamnări. Iar un număr de 59 dintre supravieţuitori au reuşit să se pună la adăpost de binefacerile comunismului, plecând în exil”... Inimaginabil, 400 de scriitori închiși – lista lor (ar merita să fie reluată în întregime aici, cu atât mai mult cu cât site-ul nou al Uniunii Scriitorilor nu mai are arhivă, iar blogul lui Ion Lazu n-o afișează la căutare) o puteți citi punând cele două linkuri de mai jos în fereastra de căutare a Google, dând click apoi pe dreptunghiul apărut: http://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/05/spuneti-tatal-nostru-memorialul-scriitorilor-incarcerati-nu-mai-poate-fi-ridicat-in-fata-casei-monteoru/scriitori-incarcerati-1-doc/ ; și al doilea link http://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/05/spuneti-tatal-nostru-memorialul-scriitorilor-incarcerati-nu-mai-poate-fi-ridicat-in-fata-casei-monteoru/lista-memorialul-carturarilor-incarcerati/. Citez totuși, de curiozitate, un mic fragment din Ion Lazu (datat 2008): „Este în definitiv de conceput şi de acceptat că scriitori de mare talent, la nivel european, precum Ion Vinea*, Vasile Voiculescu, Vasile Băncilă*, Barbu Brezianu*, N. Balotă, Hans Bergel, Ion Caraion*, D. Caracostea*, Constantin Ciopraga, Oskar Walter Cisek, Ovidiu Cotruş, Romulus Dianu*, Leonid Dimov*, Marcel Gafton*,  Şt. Aug. Doinaş*, Silviu Dragomir, Anton Dumitriu, Zoltan Franyo, Paul Goma, Al. Ivasiuc*, Ion Lupaş (formidabilul istoric, autor a nu mai puţin de 155 de titluri), poetul şi dramaturgul braşovean Darie Magheru, Petru Manoliu*, Adrian Marino, Pericle Martinescu*, Victor Valeriu Martinescu, Jozsef Meliusz, Ion Negoiţescu*, Constantin Noica*, Petre Pandrea*, D.D. Panaitescu, Edgar Papu*, Ion Petrovici, Dinu Pillat*, Gr. T. Popa, Nicu Porsenna*, I.D. Sârbu, Nicolae Steinhardt*, Vladimir Streinu, Constant Tonegaru*, Petre Ţuţea, Mihai Ursachi, Lucian Valea, Alice Voinescu*, Mircea Vulcănescu – poate cea mai luminată minte românească din secolul XX, şi totodată un martir, care s-ar cuveni sanctificat fără întârziere, - au trecut prin concasorul năclăit de sânge al închisorilor comuniste? Nu pot constitui aceste alese nume de adevăraţi scriitori o galerie demnă de marile culturi ale Europei? Este cineva care nu înţelege că e vorba despre scriitori de primă linie, care datorită vitregiilor vremii nu au reuşit să dea adevărata măsură a înzestrării lor? Avem aici dimensiunile unui adevărat holocaust spiritual. (* - Scriitori, din lista celor peste 200 cărora le-am pus placă memorială în ultimii doi ani, în cadrul proiectului amintit; ceilalţi aveau deja placă memorială sau de ei se vor ocupa Filialele din provincie)”. USR (Uniunea Scriitorilor) și-a propus cu ani în urmă să ridice un monument-memorial al scriitorilor încarcerați. S-a ales praful, s-au cerut bani de la guvernanți, să acopere jumătate din cheltuieli, nu s-au dat – între timp, și USR a rămas fără bani (ba chiar a fost pus sub semnul întrebării și locul pe care să fie instalat monumentul, după ce Casa Monteoru, sediu al USR, a fost revendicată). Nu mai pun la socoteală cârtelile, că nu poate intra pe lista memorialului scriitorul încarcerat legionar sau turnător al Securității sau scriitorul colaboraționist. Extraordinar a fost proiectul instalării plăcilor memoriale (pe cheltuiala USR și a sponsorilor ei, dar cu efortul ieșit din comun al lui Ion Lazu; de reținut, Lazu a publicat anul trecut o carte tip jurnal pe cât de neobișnuită, pe atât de consistentă, intitulată „Odiseea plăcilor memoriale”, istoria literară ar trebui să-i rămână dator), care a încetat și el din 2009 – deși ne mor scriitorii pe capete, nu mai are cine să se ocupe de plăcile memoriale… Și așa nu aprinde nimeni o lumânare la mormintele scriitorilor dispăruți, în general (rari sunt cei norocoși, neuitați), măcar o pomenire pe o plăcuță memorială să fi fost pentru cât mai mulți dintre scriitori, în paranteză fie zis.

Am făcut un mai lung demers de onoare la adresa scriitorilor care au fost încarcerați, au murit în pușcării politice sau cărora le-a fost distrusă viața fiindcă au avut coloană vertebrală și și-au respectat condiția de conștiințe ale neamului… În acest context, al dezvăluirilor represiunilor politice, m-a deranjat un titlu al unui interviu apărut chiar pe 1 ianuarie 2013 (l-am citit pe Ziare.com) cu Nora Iuga, intitulat: „Nora Iuga, scriitoarea interzisă de Ceaușescu pentru că scria prea erotic”! Trebuie să mai subliniez aici stupizenia acestor vremuri postcomuniste (la noile generații), care au transformat erotismul în act de bravură? Nu pot să cred că „disidența anticomunistă” a Norei Iuga s-a manifestat numai în literatura sa de sertar erotică – mă mir că n-a circulat atunci sub formă de samizdat. Să te mândrești azi că ai fost interzisă de Ceaușescu deoarece scriai… prea erotic, e și o jignire la memoria scriitorilor încarcerați politic. Mai bine te abții să te mărturisești, dacă sub regimul comunist ai suferit din dragoste. „Nu mi-a fost niciodată frică să vorbesc deschis. Habar nu aveam de politică, dar nu-mi plăcea cum trăiesc”, declară Nora Iuga – și continuă: „Noroc cu locanda Uniunii Scriitorilor și cu cei câțiva prieteni cu care beam vodcă. Când mă amețeam, scriam poezii pe șervețelele de masă, pe care le-am păstrat într-un dosar. După o interdicție de opt ani, când mi s-a ridicat pedeapsa, aveam aproape 50 de ani și un volum considerabil de șervețele de masă. Mult mai târziu am aflat că poezia mea milita pentru un erotism morbid, ceea ce nu era conform cu morala proletară. Cu erotismul n-au greșit prea mult, dar cu morbidul au dat-o în bară rău de tot. De la moartea mea artistică m-au salvat atunci numai vitalitatea poetica și vodca”. Serios? Nora Iuga a primit o interdicție oficială „opt ani” fiindcă bea votcă și scria poezii… erotice? Regret că discursul său a decăzut într-atât: „Nu am făcut niciodată caz în cărțile mele că aș fi vreo dizidentă și nici nu m-am victimizat, cum fac marii profitori ai istoriei”…  Altfel, biobibliografia erotică a Norei Iuga e pe placul noilor generații…

 

28 ianuarie 2013. București