TiuKestionar extrem

Literatura şi extremismul

 

Ana DRAGU

 

1. Se spune că în literatură, ca autor, nu trebuie să ai limite. Nimic nu este interzis. Care e punctul tău de vedere?

 

- Nu ştiu cine „se spune”. Aş răspunde că orice „se spune” ţine de un fel de folclor neliterar. Cred mai degrabă că nici ca om şi nici ca autor nu trebuie să ai limite. Nu impuse din exterior, în orice caz. În literatură, ca şi în viaţă, nimic nu e cu adevărat interzis. Însă e permis doar ceea ce îţi poţi permite. Din păcate, nu ne permitem prea multe nici într-o postură, nici în cealaltă şi nu pentru că ar fi interzis. Literatura e un cuvînt prea mare pentru cei mai mulţi dintre noi, iar viaţa se termină cîte puţin de cîteva ori pe zi.

 

2. Ce e permis în literatură şi în realitate nu?

 

- Nu pot da răspunsul clasic: „în viaţă nu e permis să minţi, să furi, să înşeli, să ucizi, dar în literatură da. Îţi poţi masacra personajele, le poţi împinge spre marginea prăpastiei şi apoi le poţi da brînci de dragul literaturii, etc.” Un astfel de răspuns ar fi o minciună. În literatură, la fel ca în viaţă, aparent nu e permis să atingi limita de jos a mediocrităţii literare şi totuşi mulţi o atingem şi persistăm în vecinătatea ei fără îndoieli, însufleţiţi de o certitudine a genialităţii fals presimţite. Pe aceleaşi coordonate sugerate de întrebare, nu e deloc interzis să ne trăim viaţa cu intensitatea şi nobleţea unor zeităţi, nici să scriem capodopere care să îşi scurt-circuiteze prin splendoarea lor cititorii. Cîţi dintre noi reuşesc acest lucru permis? Iar literatura nu e o irealitate, aşa cum sugerează întrebarea.

 

3. Cunoaşteţi cazuri când normalul din literatură reprezintă extremă în viaţă?

 

- Nu înţeleg întrebarea. Pentru mine nu există nici normal, nici extrem.

 

4. Ce puteţi face în literatură şi în viaţă nu?

 

- În viaţă pot să fac şi ceea ce nu vreau. În literatură nu pot face nici ceea ce vreau. E singura diferenţă dintre viaţa mea şi literatură.

 

5. Scriitorilor li se iartă mai uşor faptele extreme în realitate?

 

-  Depinde de la cine aşteaptă scriitorii iertarea. Dar în principiu nu cred că li se iartă cu adevărat decît, poate, micile răutăţi. Eu nu i-aş ierta unui scriitor nici măcar lipsa de tandreţe, darămite alte fapte extreme? Cred că scriitorii îşi iartă mai uşor unele lucruri pe care le fac şi cu care sunt în dezacord. Apoi le transformă în literatură şi cu greu se mai poate spune dacă la mijloc a fost cu adevărat o faptă greu de iertat (de cine?) sau doar un exerciţiu de stil.