Moni Stănilă

 

Bunicii mei moldoveni

România e încă în perioada de educaţie, ca mic copil al Uniunii Europene. Aştept cu nerăbdare să treacă cei şapte ani de acasă şi să o dăm la şcoală. Dar cu ce bani? Şi ce i s-ar potrivi oare? Trebuie să ne consultăm. Sigur nu o vom face profesoară. Mai ales că nu se cîştigă dintr-o atare meserie. Mă gîndeam la un moment dat că acum sunt în vogă studiile de relaţii internaţionale, dar România nu se descurcă nici la cele naţionale, unde să mai facă faţă la inter-?! Un amic îmi recomanda să o înscriu la Turism, cică şi aşa fiii ţării se regăsesc prin toată lumea. Şi nu la lucru, ci la plimbare. Au mai lucrat cîte unii, dar acum, cu criza, nu se mai poate. Italienii ne urăsc de moarte, în timp ce noi – sărmanii – ne urîm de viaţă. Ultima variantă rămîne contabilitatea. Fiindcă noi ştim deja ce aptitudini are România în direcţia asta.

Aşa cum se ştie, statul român ori va hali 25% din salariul meu, ori îmi va mări impozitele cu … 25%. Mă simt de parcă aş fi Socrate cu alternativă. Adică aş putea să aleg să-mi beau cucuta dintr-un vas de argint sau unul... tot de argint.

Sau aş putea să mă las de fumat, ceea ce statul român nu vrea, aşa cum bine sublinia, pe blogul său, Mugur Grosu. Şi cum să mă las, mai ales acum cînd toţi vor să mă convingă să nu îmbogăţesc contrabandiştii, ci să mă gîndesc la viitorul României? Dar mă tot străduiesc să îmi dau seama cînd anume România s-a gîndit la viitorul meu fără să prind de veste? Oare cînd m-a pus să îmi plătesc modulul pedagogic, sau atunci cînd am cumpărat medicamente pentru taică-meu internat în spital?! Că, în paranteză fie spus, Ministerul Sănătăţii are sau avea un program de distribuire gratuită a anticoncepţionalelor pentru studente, dar nici într-un caz medicamente vitale pentru cei pe moarte sau bani pentru operaţii pe cord pruncilor aruncaţi la televiziune spre stîrnirea mizericordiei cetăţenilor.

Eh, dar salvarea pruncilor nu se poate face de către minister, iar eu sunt proastă şi nu înţeleg. Aşa cum nu pot să înţeleg de ce americanii consumă 60% din resursele planetei, în timp ce somalezii postesc spre mîntuirea definitivă a neamului lor. Sunt aşa, lucruri înalte, pe care mintea mea nu le încape, iar România, prin poetul ei Coşbuc, ce a cîntat-o atît de veşnic şi duios, îmi susură-n urechi “Nu cerceta aceste legi/căci eşti nebun cînd le-nţelegi”.

Bine bine, îmi spun, dar se poate oare ca Dumnezeu, în marea Sa înţelepciune să nu fi prevăzut criza economică a României şi să nu îmi dea o şansă. Ei, da! A prevăzut. Doar că – aşa cum spun bătrînii – Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă. Şi atunci, tot mergînd eu pe la Chişinău, ce observ? Ţigări mai ieftine, chirii mai scăzute, relaţii internaţionale cu ruşii, străluciţi profesori în a nu dispera, lipsa oricărei pasiuni pentru contabilitate. Şi-mi spun: Iaca, Marta şi Maria! Sunt salvată!

Dar cum să primesc eu recunoaştere deplină în Moldova? Şi să scap, măcar un timp, de sub băţul pedagogic al Marii şi Noii Uniuni?

Păi, mă gîndesc eu, dacă moldovenii primesc aşa uşor cetăţenia română, fiind – aşa cum am aflat din fragedă pruncie – „fraţii mei de peste Prut”, eu de ce să nu primesc cetăţenie moldovenească, fiind, după dreptate, sora lor de dincoace de Prut?

Bun! Ce e de făcut acum? Bunicii. Bunicii trebuie să fie moldoveni. Întreb eu la mama, la tata, la toate babele din sat; mai ales că avem în împrejurimile Tomeştiului şi nişte sate de ucraineni. Dar răspunsul e acelaşi: eşti bănăţeancă get-beget… E drept că e un Tomeşti şi pe la Iaşi, dar nu e tot ăsta. Al meu e în inima Banatului de munte, unde trăiesc, din păcate, bă-nă-ţeni!

Scriu cărţi cu titluri ruseşti, merg în Moldova, scriu la Plic. Degeaba! Bă-nă-ţean-că!!! şi pace!

Îmi cumpăr insignă cu Ştefan cel Mare. Bă-nă-ţean-că!

Încep să înjur cu blea şi suca. Bă-nă-ţean-că!

Învăţ un banc în moldorusă şi cînt pastoi parovoz. Inutil.

Dar, cugetînd eu la gloria neamului, mă dumiresc. Păi dacă Bucureşti e cetatea lui Bucur, atunci Stănileşti, unde Petru cel Mare şi Dimitrie Cantemir au fost căsăpiţi de turci în 1711, e satul lui Stănilă. E drept că de numele alor mei nu prea se leagă victorii şi glorii, dar cel puţin sunt moldoveni. Dacă strămoşii mei se află între Vaslui şi Chişinău, am dreptul să cer cetăţenie moldovenească şi să lipsesc România de contribuţia mea la starea ei financiară cu cei 25%. Plus că nu voi mai îmbogăţi contrabandiştii şi nici un semafor (vezi http://mugurgrosu.blogspot.com/) nu se va sincroniza pe seama plămînilor mei.