Sorin DINCO

Variaţiune la „Poştaşul” lui Costner

 

Actorul Kevin Costner sau regizorul Kevin Costner? Optez pentru varianta "regizor", e cu mult mai fenomenală, mai relaxantă decât crisparea conspiraţiei din JFK.  De pildă, evoluţia lui de la Dances with Wolves (1990), la The Postman (1997), e întreruptă de un singur preludiu postapocaliptic, comis în Waterworld (1995), în care balena pe grătar, urina reciclată, alegoria ţigărilor pusă pe aceeaşi tarabă cu petrolul şi rolul cool al lui Dennis Hopper sunt reiterabile din când în când cu bere şi floricele. Film după care Costner abandonează fiorul postapocaliptic şi trece la cowboys & country-music... Se lecuise înainte de a crea o capodoperă. Shame!

În Poştaşul, Costner produce un epic obositor până la nervi: un război atomic - de data asta, a câta oară? - transformă Statele Unite - ăsta-i singurul topos postatomic! - într-o sălbăticie a supravieţuitorilor (o clişeizare boring în literatura "de specialitate"), în care cel mai cojones preia leadership-ul şi îl investeşte cu puterea unei cărţi scrise, preexistente, sau dictate de propria-i voinţă, după un model mitic, subordonator prin autoritatea lui de origine divină. Costner, actorul-care-va-deveni-poştaş, e un looser în această lume post-, aflată într-o reconstruţie pe ruinele fabric-ului iniţial (de ce postatomicii îl acceptă după ce şi-a dovedit incapacitatea?).  El dă reprezentaţii teatrale, cu scene simbolizante din Shakespeare, ajutat scenic de un catâr, care va fi ulterior caltaboş pe masa lider-ului despotic etc. Ideea e că personajul lui Costner devine un renegade, reuşeşte să fugă de sub autoritatea noului "zeu" şi, în fuga lui spre niciunde, dă de camionul unui poştaş ante-atomic, căruia îi ia tolba cu scrisori şi de care se va ajuta în aventura lui spre niciunde. Am strecurat destule "spoiler"-e...

Poştaşul lui Costner creează, în film, un fel de psihoză pan-americană - revival-ul naţiunii e posibil prin linkuirea scrisorilor pierdute: chiar dacă unii dintre destinatari sau expeditori au murit, în mica loterie a corespondenţei se reconstituie o lume dramatică, alimentată de dorinţa - de altfel pervertită - de societatea în care noi încă mai suntem - de a şti cum o mai duce "celălalt". E deopotrivă o bucurie şi un cinism al supravieţuitorului de la ambele capete, destinatar sau expeditor. Aici e toată esenţa filmului, dincolo de care nimic nu ar mai fi de spus, iar regizorul nu se poate abţine de dragul actorului pe care, din nefericire, îl deconstruieşte în următoarele două ore de film. De parcă ar vrea să rescrie un Mad Max fără efecte speciale şi mai ales fără Tina Turner.

Variaţiunea: ca să schimb macazul poveştii, aş fi introdus o "ironie a sorţii" în toată hărmălaia poştaş-apocaliptică, fie şi de dragul autentificării a ceea ce corespondenţa tradiţională - terestră, cu alte cuvinte - a mai rămas să dea mărturie despre lumea în care suntem şi despre lumile în care se presupune că am mai avea şanse să fim. Pe scurt: universul facturilor neachitate sau în curs de achitare. 

Nu vă simţiţi agresaţi de curierii care au ajuns să vă forţeze uşa, după ce, anterior, le-aţi dat reject  la interfon, pentru a vă înmâna corespondenţa bancară? Un pic de realism în această bulă postapocaliptică ne-ar permite să ne imaginăm adevăratul personaj, ultragiat de corespondenţa reală  pe care poştaşul lui Costner ar fi putut-o distribui. Târându-şi printre ruinele marelui USA trupul cadaveric, îmbrăcat în/de haine jegoase şi, evident, jerpelite, paranoic la orice sunet sau mişcare a landscape-ului carbonizat, în drumul lui către niciunde, despăturind din plicuri factura impecabil potrivită în plicul sadic-moralizator personalizat de instituţia expeditoare, cu vedere la secţiunea transparentă "destinatar". Observaţi, acum, reacţia acestui postapocaliptic. E posibil ca această reacţie să fie o detonare subiectivă a unor bombe care nu au explodat în "acea" lume.

Lichidarea trecutului. Îmi place să cred că, dacă voi supravieţui, voi beneficia de serviciile complete ale acestui transit.  Vă rog,  fără datorii re-eşalonate!...