Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

 

Cine ai vrea să te audieze: fermecătoarea Asami sau domnul Aoyama?

 

Vă place Palahniuk? Atunci o să fiţi încîntaţi de Ryu Murakami, unul din cei mai importanţi scriitori japonezi contemporani (alături de celălalt Murakami, Haruki). Vă place Irvine Welsh, autorul lui „Trainspoting”, care – ca şi Murakami – a cîntat într-o formaţie rock? Lui îi place foarte tare „Audiţia”, despre care a scris cu drag, roman ecranizat de Takashi Miike, de altfel, un film-cult, făcut după acest super roman despre care vă spun din start că e mult mai tare decît filmul. M-am uitat la film în acelaşi timp cînd citeam şi cartea, o experienţă interesantă care, însă, la final te cam face să alegi între una şi cealaltă. În comparaţie cu romanele lui Palahniuk, dur pe tot parcursul cărţii, Ryu Murakami este romantico-melancolic cam 80 la sută din carte, bine, avînd grijă să înşire detalii pe drum care la sfîrşitul cărţii te fac să trăieşti stările personajului principal aproape fizic, cam ca-n „Antihristul” lui Lars von Trier, dacă tot am amintit de filme. „Audiţia” e o poveste de dragoste extremă, care pînă aproape de sfîrşit pare una obişnuită, care curge lin, chiar dacă subiectul e mai interesant un pic decît ce-ţi imaginezi că ţi se poate întîmpla ţie sau prietenului tău. „Shigeharu Aoyama s-a hotărît să se recăsătorească la sugestia fiului său, Shigehiko” – aşa începe Murakami naraţiunea. Fiind realizator de filme documentare, cu prieteni în lumea filmului, căutarea viitoarei soţii are loc sub forma unei audiţii, idee care i-a venit prietenului său, Yashikawa, care organizează alături de el audiţia din titlu. Se înscriu mii de femei, dar, chiar dinainte să le vadă, Aoyama are ochi doar pentru Asami, o tînără fostă balerină, care arată beton, se îmbracă cu foarte mult bun gust şi e destul de misterioasă, deşi pare şi deosebit de modestă în acelaşi timp. Şi Yashikawa, şi Kai, proprietara restaurantului la care se ducea şi cu regretata soţie, şi soţia, - în vis - , îl sfătuiesc să se ţină cît mai deprte de fată, dar Aoyama e atras ireversibil de Asami, despre care nu ştie mai nimic, dar pe care o cere în căsătorie chiar înaintea primei lor ieşire din oraş. Acolo are loc unica scenă erotică, una intensă şi paralizantă, cînd Asami îi cere insistent s-o iubească doar pe ea, apoi îl sedează şi dispare fără urmă în miez de noapte. Pînă aici e doar o poveste de dragoste, chiar dacă mai ciudată, cu diferenţe de vîrstă între personaje, ca-n realitatea românească, cu scene sociale, familiale, erotice. Doar că după dispariţia inexplicabilă a lui Asami şi romanul devine mult mai încordat şi mai concentrat, ca şi viaţa lui Aoyama, de altfel. Asami re-apare aşa cum a şi dispărut, pe neaşteptate, cînd Aoyama era singur acasă, imobilizează cîinele altfel feroce, îi paralizează muşchii lui Aoyama, taie labele cîinelui cu o lamă flexibilă ca o sîrmă de tăiat carne crudă, ca-n Sorokin sau Mamleev, spunîndu-i pe acelaşi ton calm: „O să-i tai şi capul. După cîine urmezi tu”. Ultimul paragraf este crud şi acolo e cheia romanului, aşa că vă las să alegeţi dacă vreţi să descoperiţi lumea lui Murakami... sau nu. O carte care o să şocheze mulţi cititori tradiţionalişti, care vor ajunge încîntaţi la finalul care încoronează opera lui Murakami, speriindu-i îngrozitor. (Dar ţi aceştia vor înţelege că Murakami „a vrut să spună” că mîţa blîndă zgîrie rău şi că-n tacu zace dracu’). Un roman foarte bine scris, naraţiune perfect controlată, personaje credibile, o istorie care ne sugerează să nu ne mai lăsăm vrăjiţi de asemănări sau influenţaţi de aparenţe şi că diferenţele nu întotdeauna se atrag. „Audiţia” lui Murakami este un roman existenţial dus la extrem tocmai prin diferenţe: de stil, tonalitatea, caractere, de situaţii sociale, de filozofie a vieţii, mod de a fi, trăi, munci şi iubi, realitatea împletindu-se mereu cu ficţiunea în „Audiţia”, exact ca-n viaţă.

 

Ruy Murakami, „Audiţia”

Ed. Polirom, Iaşi, 2010