ARTmania Festival 2010

prezintă Kamelot (SUA)

 Festivalul ARTmania 2010 va avea loc în perioada 13-15 august. Ajuns la cea de a cincea ediție, festivalul începe comunicarea evenimentelor cu o trupă de peste ocean mult așteptată în România: Kamelot (SUA) va cânta vineri în Piața Mare din Sibiu.

 În ultimii trei ani pe scena festivalului au fost prezente nume trupe rock consacrate printre care Nightwish, HIM, Opeth, Amorphis, Anathema, Lacrimosa, Tiamat, My Dying Bride sau Within Temptation. Festivalul prezintă concerte în Piața Mare și expoziții, petreceri, precum și alte acțiuni culturale în cetatea medievală a Sibiului.

 Kamelot este o trupă regală pe scena Metal, prestigioasă și influentă în ultimele două decenii. Faima formației în rândul fanilor și a presei a crescut progresiv, fiecare dintre cele șapte albume de studio depășindu-și predecesorul prin calitatea versurilor și a producției. Kamelot combină diferite stiluri definind o marcă distinctă: “Cântăm Power Metal la fel de mult ca și Progressive Metal și Gothic Metal”, spune fondatorul trupei, Thomas Youngblood.

 Biletele sunt disponibile în rețeaua magazinelor Diverta și pe www.ticketpoint.ro adăugând la prețurile de mai jos comisionul de ticketing în valoare de 6%.

 Până în 30 aprile 2009, biletele și abonamentele pot fi achiziționate la prețul de 70 RON pe zi și 110 RON pentru abonamente.  În perioada 1-31 mai: 80 RON pe zi și 140 RON pentru abonamente. 1 iunie - 12 august: 90 RON pe zi și 160 pentru abonamente. 13-15 august: 110 RON pe zi și 180 RON pentru abonamente.

 ARTmania Festival 2010 este organizat de ARTmania Events în parteneriat cu Primaria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu. O acțiune susținută de Lanțul hotelier Continental Hotels.

 Kamelot cântă progressive/power metal și vin din Florida (SUA). Muzica lor conține elemente simfonice. Formația a fost înființată de chitaristul Thomas Youngblood și tobarul Richard Warner în 1992. În 1994 trupa a semnat un contract cu Noise Records și după un an și-au lansat albumul de debut: Eternity. Următorul album, “Dominion”, a apărut în 1997.

 Tot în ’97 au fost înlocuiți doi membri: Richard Warner și vocalul Mark Vanderbilt. Locurile lor au fost ocupate de Casey Grillo și Roy Khan. În această formație Kamelot produce cel de-al treilea album de studio, “Siege Perilous” și pleacă într-un turneu european în toamna acelui an. “The Fourth Legacy” a fost produs în Gate Studio din Wolfsburg (Germania) și lansat în ’98.

 Vara anului 2000 s-a numit “New Allegiance Tour” și a marcat înregistrările primului album live, “The Expedition”, în Germania, Austria, Elveția, Olanda, Belgia, Italia, Grecia și Spania. După câteva luni Kamelot prezenta “Karma”, albumul cu cel mai mare succes din discografia trupei. “Epica” și “The Black Halo”, apar pe piață în 2003 și 2005, două albume inspirate din Faustul scris de Goethe. Turneul de promovare “Black Halo World Tour 2005” a trecut prin Europa (alături de Epica și Kotipelto) și Japonia (Silent Force). Au cântat la Bang your Head în Germania și la Graspop Metal Meeting în Belgia.

 Primele clipuri ale trupei au fost filmate în 2005: “The Haunting” (Somewhere in Time) și “March of Mephisto”. Două clipuri realizate de Patric Ullaeus, renumit regizor pentru stilul cinematic, pasional și plin de viață, calități ce i-au oferit colaborări în toată lumea cu artiști talentați, agenții de publicitate și case de discuri. Patric este astăzi creditat pentru avântul dat succesului multor artiști.

 Data de cinci octombrie 2005 marchează intrarea muzicianului Oliver Palotai în Kamelot. Din această zi formația a devenit un cvintet. Oliver cântă la clape și chitări (adiționale).

 În cea de-a doua parte a turneului “Black Halo World Tour” au vizitat America (SUA, Canada, Brazilia) și Europa, prin Olanda, Suedia, Belgia și Norvegia, țara în care au filmat primul Dvd live, în 11 februarie în Oslo, tot cu Patric Ullaeus în spate. “One cold winter’s night” a fost lansat în noiembrie 2006.

 “Ghost Opera” poartă numărul opt în discografia Kamelot. A fost lansat pe 1 iunie 2007 prin SPV/Steamhammer Records în Germania, apoi în Europa și America. Albumul s-a înregistrat și mixat la Gate Studios și Pathway Studios din Wolfsburg cu producătorii Sascha Paeth și Miro. Primul clip apărut pentru piesa “Ghost Opera” se poate viziona pe myspace. Un alt clip a fost filmat mai târziu pentru “Human Stain”, “Rule the World” și “Love You to Death” în mai 2009.

 “Ghost Opera” a fost relansat în martie/aprilie 2008 sub numele “Ghost Opera – The Second Coming” cu o nouă preluare și un al doilea disc cu 14 piese, din care zece live înregistrate în Belgrad și, în plus, patru editări de studio: Season’s End, Pendulous Fall, Epilogue și un remix exclusiv pentru “Rule the World”.

 Basistul Sean Tibbetts a fost invitat în turneele Kamelot din 2008/2009 în locul lui Glenn Barry rămas acasă cu familia. În ianuarie 2009 Kamelot începe să lucreze la albumul cu numărul nouă într-o cabană din Norvegia. Frecvent își aduc la zi video-blog-ul cu clipuri. Se spune ca materialul pentru următorul album este mai dur ca înainte.

 1 decembrie 2009: Sean Tibbetts devine basistul oficial Kamelot. Thomas Youngblood spunea atunci: “Glenn m-a sunat acum câteva săptămâni și mi-a spus că nu mai poate să fie cu noi și că trebuie să părăsească trupa. E ca un frate pentru noi și am trecut împreuna peste multe momente grele așa că am vrut să decidă el ce vrea să facă.”

 Acum americanii din Kamelot sunt nerăbdători să-și arate măiestria pe scenă și să-și convingă fanii de valoarea trupei. Kamelot încep turneul mondial în iunie din Europa și ajung la Sibiu pe 13 August, unde vor susține ultimul concert din prima parte a turneului.

 

Membrii Kamelot:

Roy Khan: Voce

Thomas Youngblood: Chitări, voce secundară

Sean Tibbetts: Bas

Casey Grillo: Tobe

Oliver Palotai: Clape

 Albume de studio:

Eternity (1995)

Dominion (1997)

Siége Perilous (1998)

The Fourth Legacy (1999)

Karma (2001)

Epica (2003)

The Black Halo (2005)

Ghost Opera (2007)


the sisters of mercy - headliner vineri, 13 august,

la ARTmania Festival 2010

Festivalul ARTmania 2010 va avea loc în perioada 13-15 august. Ajuns la cea de a cincea ediție, ARTmania Festival anunță the sisters of mercy:

Cu luminile din scenă inspirate de marele Big-Bang, inventând pe parcurs și atmosfera stilului “Rave”, the sisters of mercy nu au niciun motiv pentru a reduce motoarele și vor concerta în forță chiar cu următoarea ocazie: 13 August, ARTmania FESTIVAL 2010. Piese noi formează acum aproape jumătate din orice concert Sisters, chiar dacă hiturile clasice se bucură în continuare de viață în prestațiile the sisters of mercy.

“O mașinărie sclipitoare orientată către noul mileniu ce lasă departe în urmă ritmul adaptării contemporanilor lor”; Metal Hammer despre the sisters of mercy.

the sisters of mercy concerteză în Europa și America, a trecut prin multe schimbări în componența formației din 1980, dar a continuat să fie mult iubită de fani și cautată pentru concerte. Britanicii vor cânta la ARTmania Festival 2010 pe 13 August după concertul susținut de Kamelot (USA).

Biletele sunt disponibile în rețeaua magazinelor Diverta și pe www.ticketpoint.ro adăugând la prețurile de mai jos comisionul de ticketing în valoare de 6%. Până în 30 aprilie, biletele și abonamentele pot fi achiziționate la prețul de 70 RON pe zi și 110 RON pentru abonamente. În perioada 1-31 mai: 80 RON pe zi și 140 RON pentru abonamente. 1 iunie - 12 august: 90 RON pe zi și 160 pentru abonamente. 13-15 august: 110 RON pe zi și 180 RON pentru abonamente.

ARTmania Festival 2010 este organizat de ARTmania Events în parteneriat cu Primaria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu. O acțiune susținută de Lanțul hotelier Continental Hotels.

În ultimii patru ani pe scena festivalului au fost prezente nume rock consacrate printre care Nightwish, HIM, Opeth, Amorphis, Anathema, Lacrimosa, Tiamat, My Dying Bride sau Within Temptation. Festivalul prezintă concerte în Piața Mare și expoziții, petreceri, precum și alte acțiuni culturale în cetatea medievală a Sibiului.

Biografie Selectivă:

1980: the sisters of mercy apare în Leeds prin Gary Marx și Andrew Eldritch. Cu o chitară, un amplificator de trei wați și fără bani, înregistrează prima piesă: “așa, ca să ne auzim la radio”. Marca “The Merciful Release” apare odată cu prima înregistrare și prima mie de viniluri este produsă …și înregistrarea s-a auzit la radio.

1981: Intuind uriașul potențial de success, duo-ul decide să înceapă din nou, de data asta, așa cum trebuie. Andrew Eldritch, un percuționist slab după propria-i evaluare, devine vocea principală, în timp ce Gary Marx se dedică chitării și Craig Adams este recrutat la bas. O mișcare esențială ce pare naturală urmează să-i despartă și să-i detașeze de trupele din vremea lor: acum stau ancorați și conduși de legendarul Doktor Avanlanche, un sintetizator de ritm,  “a drum machine”.

1983: the sisters of mercy lansează pe piață un triplu-single în octombrie. “Temple of Love” reprezintă, din toate punctele de vedere, o mare piesă. Alături de  “Heartland” și “Gimme Shelter”, stă scris în destinul lor să fie ultima înregistrare independentă.

1985: Plecarea lui Gary Marx este anunțată  chiar atunci când primul album “First and Last and Always”  intră din în Top20. Sisters sărbătoresc în iulie la Royal Albert Hall din Londra succesul incredibil al trupei.  Eldritch trebuie acum să părăsească scena cu binecunoscutul salut: "Goodnight!" but tonight it's "Goodbye". Vor mai trece de acum cinci ani până când Sisters va mai cânta din nou pe scenă.

1987: Al doilea album, Floodland, apare în noiembrie și a cincea generație Doktor Avalanche conduce ritmul muzicii. Albumul îl prezintă pe Andrew Eldritch ajuns la maturitare din perspectiva compoziției și a interpretării.

1990: Chitaristul Andreas Bruhn se alatură trupei și scrie împreună cu Eldritch cântece pentru următorul album. Tony James vine în locul Patriciei Morrison și chitaristul Tim Bricheno completează trupa. Al treilea LP “Vision Thing” este aproape gata.

1993:  Concertele din vara acestui an alături de Depeche Mode în Europa sunt urmate de lansarea primului album greateast hits: “A Slight Case of Overbombing”.  Un single cu noul chitarist, Adam Pearson, este lansat, “Under the Gun / Alice (1993)”, și locul în Top10 devine asigurat.

1995: Cearta cu East West, o altă poveste Sisters, rămâne în continuare o problemă. În ceea ce privește contractul, trupa a fost efectiv în grevă pentru ultimii cinci ani. Andrew Eldritch a început să remixeze albume industrial dance și se zvonește că ar fi activ în lumea producătorilor de muzică trance. Adam, ca de obicei, produce muzică de film.

 

     SIRENIA, prima trupă de sâmbătă confirmată la ARTmania Festival 2010

      Trei trupe confirmate: “the sisters of mercy”, Kamelot și Sirenia

 

 Cea de-a treia premieră pentru România vine la ARTmania Festival 2010 pentru a deschide concertele de sâmbătă, 14 August. Sirenia (Norvegia) se definește printr-o infuzie de gothic metal și rock cu influențe clasice perfect împletite cu ramurile întunecatului stil black metal, mai pe scurt, symphonic metal.

Sirenia a fost înființată în 2001 de Morten Veland când încă mai era membru în Tristania, trupa ce a deschis ediția 2009 a festivalului de la Sibiu. Veland este compozitorul versurilor, muzicii trupei și a identității vizuale.

     “At Sixes and Sevens” (2002), albumul de debut Sirenia, păstrează linia “Beyond the Veil”, ultimul album Tristania cu Morten Veland în echipă, dar prezintă o diferență majoră: vocea feminină. Înregistrat cu o nouă solistă, Henriette Bordvik, An Elixir for Existence” (2004) menține structura muzicală a primului album. “Nine Destinies and a Downfall” (2007) s-a lansat prin renumita casă de discuri Nuclear Blast (Germania) și a afișat trupa într-o ipostază inedită cu instrumentele acordate într-o gamă inferioară și vocea solistei predominantă între vocile masculine. Sirenia a pierdut și a câștigat fani, probabil că a câștigat mai mulți prin stilul apropiat de gothic metal. “The 13th Floor” (2009) este albumul cu numărul patru în discografia formației și primul înregistrat cu cea mai nouă solistă a trupei, Ailyn.

Muzica lor hipnotizează prin tobe și linii de bas puternice aranjate într-o formă dinamică în ritm progresiv. Sunetele joase susținute prin riffuri generoase de chitară sunt completate de orgă, instrumentul ce creează ambianța generală, colorată cu sunetele melodioase de vioară și chitara cu 12 coarde. Stilurile vocale sunt diverse: vocea superbei Ailyn împreună cu vocea foarte masculină a lui Morten Veland întâlnesc coruri, șoapte, “groh”-ul specific stilului și decupaje din alte înregistrări. Versurile croșetate de Veland dezvoltă teme despre viață și moarte, dragoste și ură. Piesele sunt intense, iar atmosfera muzicii Sirenia variază într-un ritm amețitor.

Trupa a trecut prin mai multe schimbări de componență, dar acum s-a stabilizat într-o formație solidă. În plus, față de chitara și vocea lui Morten Veland, Sirenia se compune din: Ailyn, Jonathan A. Perez la tobe și Michael S. Krumins la altă chitară. Cei patru își dau întâlnire cu fanii sâmbătă, 14 August 2010, ora 19:00 în Piața  Mare din Sibiu.

ARTmania Festival 2010 prezintă șase concerte importante în Piața Mare în zilele de vineri și sâmbătă, dar și evenimente alternative în weekendul 13-15 augsut unde publicul are acces în baza biletelor sau abonamentelor valabile pentru Piața Mare. Biletele și abonamentele sunt disponibile în rețeaua magazinelor Germanos, Cărturești, Diverta, Vodafone și online, pe www.eventim.ro și www.myticket.ro adăugând la prețurile de mai jos comisionul de ticketing în valoare de 6%. Până la 30 aprilie, biletele și abonamentele pot fi achiziționate la prețul de 70 RON pe zi și 110 RON pentru abonamente. În perioada 1-31 mai: 80 RON pe zi și 140 RON pentru abonamente. 1 iunie - 12 august: 90 RON pe zi și 160 pentru abonamente. 13-15 august: 110 RON pe zi și 180 RON pentru abonamente.

Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Lanțul hotelier Continental Hotels.

În ultimii patru ani pe scena festivalului au fost prezente formații consacrate: Nightwish, HIM, Opeth, Amorphis, Anathema, Lacrimosa, Tiamat, My Dying Bride sau Within Temptation. Festivalul prezintă concerte în Piața Mare, expoziții și alte acțiuni culturale în cetatea medievală a Sibiului.

           
Anunț important: Serj Tankian vine în Romania
 

     Vestea primită astăzi va schimba traseul călătoriilor din august. Sibiul trebuie vizitat în  weekendul 13-15 pentru că ARTmania Festival 2010 prezintă Serj Tankian în prim plan pe afiș. Instrumente clasice și electrice vor răsuna sâmbată în Piața Mare din Sibiu în jurul artistului ce a revoluționat muzica rock.
Unul dintre cei mai nonconformisti idoli ai muzicii rock, solistul trupei System Of A Down, pornește în cariera Solo cu albumul “Elect The Dead”.  System Of A Down s-a oprit din cântat în august 2006 cu 16 milioane de exemplare vândute din cinci albume înregistrate. Serj Tankian a rămas atunci în studioul său din Los Angeles pentru a scrie, înregistra și produce “Elect The Dead”. Un album ce dovedește calitățile de autor și producător ale unui artist faimos pentru vocea sa, mesajele sale directe și activismul său dedicat cauzelor umanitare.
“Cât timp am lucrat la “Elect The Dead”, am simțit aceeași energie ca atunci când am înregistrat albumul de debut System Of A Down în 1998, senzația aceea de experiment deschis, în ideea că “Wow, eu chiar fac asta acum…” Am trăit, am mâncat și am creat muzică în fiecare zi. Numai gândul ca aș putea lucra la o piesă a fost atât de puternic că nu am fost în stare să mă concentrez la altceva”.
Născut în Beirut (Lebanon) în 1967 din părinți armeni în vremuri tulburi pe scena politică, Serj Tankian a crescut acolo până în 1975, anul în care a emigrat cu familia în Los Angeles. A absolvit Marketing & Business la California State University și a avut propria afacere: Propriety Vertical Industry Modular Accounting Softare. În acest context a inființat System Of A Down în 1995 împreună cu trei prieteni din comunitatea Armeano-Americană.
În zece ani, System Of A Down a devenit una dintre cele mai inventive trupe hard rock din generația lor. O trupă cu  cap, mesaj și ambiția de a evolua neîncetat. Contribuția adusă de Serj Tankian nu s-a limitat la scrierea versurilor instigatoare și adesea criptice. Artistul și-a valorificat vocea influențată în dezvoltare de muzica tradițională armeană interpretată chiar de tatăl său. Tankian cântă într-o cadență proprie și personală: o voce abrazivă, stridentă, un tunet violent pentru un moment și o secvență de adâncă melancolie în următorul.
După ce și-au atins obiectivele, membrii System Of A Down au decis să își urmeze propriile drumuri. Tankian și-a continuat proiectele cu Axis Of Justice, organizația  fondată împreună cu Tom Morello, chitaristul Rage Against The Machine și s-a ingrijit de propria casă de discuri, Serjical Strike Records. Și-a oferit vocea și cunoștiintele avute în arta remixărilor mai multor artiști, de la Tool și Deftones până la Wu Tang Clan și Notorious B.I.G. A publicat o carte de poezii: “Cool Garden” (2002); best-seller în categoria poezie. În 2003 a înregistrat un album special împreună cu renumitul instrumentist Arto Tunçboyac—yan sub numele SerArt.
Ar trebui până acum să fie clar că Serj Tankian nu este o simplă vedetă.
 ARTmania Festival 2010 prezintă șase concerte importante în Piața Mare în zilele de vineri și sâmbătă, dar și evenimente alternative în weekendul 13-15 augsut unde publicul are acces în baza biletelor sau abonamentelor valabile pentru Piața Mare. Biletele și abonamentele sunt disponibile în rețeaua magazinelor Germanos, Cărturești, Diverta, Vodafone și online, pe www.eventim.ro și www.myticket.ro adăugând la prețurile de mai jos comisionul de ticketing în valoare de 6%. Până la 30 aprilie, biletele și abonamentele pot fi achiziționate la prețul de 70 RON pe zi și 110 RON pentru abonamente. În perioada 1-31 mai: 80 RON pe zi și 140 RON pentru abonamente. 1 iunie - 12 august: 90 RON pe zi și 160 pentru abonamente. 13-15 august: 110 RON pe zi și 180 RON pentru abonamente.
Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Lanțul hotelier Continental Hotels.
În ultimii patru ani pe scena festivalului au fost prezente formații consacrate: Nightwish, HIM, Opeth, Amorphis, Anathema, Lacrimosa, Tiamat, My Dying Bride sau Within Temptation. Festivalul prezintă concerte în Piața Mare, expoziții și alte acțiuni culturale în cetatea medievală a Sibiului.

     

 
Dark Tranquillity  aduce metalul de Gothenburg la ARTmania Festival

Cea de-a cincea trupă nemaivăzută în România are o istorie impresionantă. Dark Tranquillity cântă din ’89 și sunt cunoscuți ca pionieri ai stilului “melodeath”. Serj Tankian, Dark Tranquillity și Sirenia vor urca pe scena din Piața Mare sâmbătă, 14 august 2010.
Muzica suedezilor de la Dark Tranquillity oferă o experiență intensă, puternic marcată de rădăcinile lor scandinave. Dark Tranquillity propune o muzică elevată în stilul lor personal, rafinat până la forma actuală în peste 20 de ani de carieră cu nouă albume și extrem de multă muzică produsă.
Membrii In Flames și Dark Tranquillity sunt regii muzicii metal din Gothenburg. Cele două trupe au creat acest stil deosebit numit “Gothenburg Metal”. Odată cu trecerea timpului și alte trupe au fost incluse în aceeași categorie chiar dacă nu au trăit în orașul suedez Gothenburg: Insomnium, Arch Enemy sau Eternal Tears of Sorrow.
“Skydancer” se numește primul album produs în 1993 cu vocea actualului solist In Flames, Anders Friden, chitări acustice și voci feminine interpretate de colegele lor de școală. “The Gallery” este considerat un album clasic al metal-ului de Gothenburg prezent în topul revistei Decibel din aprilie 2010. Numărul trei în discografia trupei se numește “The Mind's I” și se ascultă din 1997. 
“Projector”, cel de-al patrulea album Dark Tranquillity, a primit o nominalizare la Premiile Grammy din Suedia și a marcat o schimbare de abordare a muzicii: 1999 a fost anul din care Dark Tranquillity a început să adauge stilului său dur o intrepretare vocală mai nuanțată, accente de pian și viori. “Haven” continuă linia albumului precedent cu un plus de sunete digitale ce le-au asigurat fani noi, dar și recenzii negative din partea presei.
“Damage Done” revine la clasicismul genului păstrând clapele, dar fără voci curate. “Character” (2002) și “Fiction” (2007) sunt ultimele albume înregistrate cu Michael Nicklasson la bas înainte a fi înlocuit de Daniel Antonsson. În 2010, Dark Tranquillity a lansat albumul “We are the Void”, la trei ani după “Fiction”. Pe album apare și Nell Sigland, vocea feminină Theatre of Tragedy.
Suedezii au confirmat prezența la ARTmania Festival 2010 dintr-un turneu intens în America centrală și de nord. 30 de concerte programate în state, Canada, Mexic, Columbia, Venezuela, Peru, Chile, Argentina, Uruguai și Brazilia sunt în desfășurare. În lunile de festival, Dark Tranquillity sunt așteptați la Metaltown în Suedia, la Summer Breeze Festival în Germania și la ARTmania Festival în România.
ARTmania Festival 2010 prezintă șase concerte importante în Piața Mare în zilele de vineri și sâmbătă, dar și evenimente alternative în weekendul 13-15 augsut unde publicul are acces în baza biletelor sau abonamentelor valabile pentru Piața Mare. Biletele și abonamentele sunt disponibile în rețeaua magazinelor Germanos, Cărturești, Diverta, Vodafone, Humanitas și online, pe www.eventim.ro și www.myticket.ro adăugând la prețurile de mai jos comisionul de ticketing în valoare de 6%.  În perioada 1-31 mai: 80 RON pe zi și 140 RON pentru abonamente. 1 iunie - 12 august: 90 RON pe zi și 160 pentru abonamente. 13-15 august: 110 RON pe zi și 180 RON pentru abonamente.
Acţiune co-finanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.
Parteneri: Lanțul Hotelier Continental Hotels.

Mai multe informații despre acces, bilete și program sunt disponibile pe websitul oficial al festivalului: www.artmaniafestival.ro
 
Swallow the Sun

deschide cea de-a cincea ediție ARTmania Festival în Piața Mare din Sibiu.

 lături de Kamelot (USA) și "the sisters of mercy" (UK) prima zi a festivalului (DAY ONE) începe înainte de apus cu Swallow The Sun (F). Vor fi două zile de neuitat în Piața Mare din Sibiu cu șase concerte în premieră absolută pe scena muzicii din România.

 rupa finlandeză Swallow the Sun a debutat la începutul anului 2000. Înainte de 2000 Juha Raivio şi Pasi Pasanen, membrii fondatori, au cântat împreună în formaţia Plutonium Orange.

Muzica celor de la Swallow the Sun este complexă şi bogată în înţelesuri. Romantici, trişti sau agresivi, finlandezii nu pot trece neobservaţi în scena doom. Ajunşi la cel de-al patrulea album de studio, ei continuă să-şi rafineze stilul şi să experimenteze cu sonorităţi dintre cele mai diverse.

Prima înregistrare a trupei, “Out of this Gloomy Light” (demo), a apărut în ianuarie 2003 și a devenit un material de colecție. Pe acest demo se află şi melodia "Through Her Silvery Body", prima scrisă de Raivio şi Pasanen. A urmat un contract semnat cu Firebox Records. Ulterior s-au alăturat formaţiei Markus Jämsen şi Mikko Kotamäki de la Funerius Nocturnum.

Spre sfârşitul lui 2003 Swallow the Sun au lansat albumul de debut “The Morning Never Came”. Acesta a fost ales cel mai bun prim album al anului de revista Inferno Magazine și a primit nota maximă în recenzia revistei Kerrang! care titra la vremea aceea :“Unul dintre cele mai bune momente ale timpurilor noastre din muzica doom-metal.”

În februarie 2005 a apărut cel de-al doilea material discografic al formaţiei, “Ghosts of loss”. Single-ul “Forgive Her...” a ajuns pe locul 4 în topurile finlandeze la o săptămână de la lansare şi a rămas în top timp de 6 săptămâni. Performanța în top și turneele în țară și în străinătate au pus bazele uriașului lor success.

Albumul “Hope” din 2007 a marcat momentul în care Swallow the Sun au fost preluaţi de Spinefarm Records, celebra casă de discuri care produce albumele unor formaţii ca Amorphis, Ensiferum, Eternal Tears of Sorrow, The Kovenant şi Nightwish.

În 2008 apare EP-ul “Plague of Butterflies”. Piesele prezintă povestea unui bătrân pustnic şi abundă în imagini despre păduri întunecoase, singurătate și ciumă. Materialul conține și piesa “Out of This Gloomy Light” din 2003. 2008 poate fi considerat anul în care Swallow the Sun şi-a definit cel mai bine stilul, oscilând între pasaje dinamice şi agresive, melodicitate lentă şi urlete.

Tot în 2008, Swallow the Sun a susţinut un turneu în Marea Britanie ca supporting act pentru Apocalyptica.

În mai 2009 Swallow The Sun anunțau că își vor schimba bateristul: Kai Hahto (Wintersun) venea în locul lui Pasi Pasanen.

În iunie și iulie 2009 Swallow The Sun au petrecut trei săptămâni în Fascination Street Studios din Elveția cu producătorul Jens Bogren și au înregistrat noul lor album intitulat “New Moon”.

În prezent, formaţia se află în turneu, următoarele lor concerte fiind programate în Israel, Germania, Franţa, Statele Unite, Finlanda şi Canada. În august 2010, Swallow the Sun vor fi prezenţi pentru prima oară în România pe scena din Piaţa Mare din Sibiu la Festivalul ARTmania.

Serj Tankian ajunge în România cu primul său turneu solo, Elect The Dead


Unul dintre cei mai neconvenționali frontmeni ai rock-ului, solistul trupei System Of A Down, Serj Tankian concertează pe 14 august la Sibiu în cadrul primului său turneu solo, Elect The Dead. Compoziția mini-orchestrei alături de care va apărea pe scenă este formată din patru viori, patru violoncele și două cornuri franceze, fiind similară celei cu care s-a prezentat recent la festivalul german Rock Am Ring.

Născut în Liban, artistul de origine armean-americană a evoluat în spatele vocii distincte și a imaginii delirante într-un vizionar ce a acceptat propunerea de colaborare a unei orchestre din Noua Zeenlandă. Rezultatele aveau să fie remarcabile.

La 42 de ani, Tankian s-a apucat să rearanjeze instrumentația cântecelor de pe primul său album, Elect The Dead, astfel încât acesta să poată fi cântat alături de cei 70 de muzicieni ai orchestrei. Inițial a redus cântecele la pian și voce, apoi le-a reconstruit, adăugând pe rând contrabasul, viola, două viori și un corn. Apoi a muncit îndeaproape alături de un orchestrator pentru a însufleți rolul fiecăruia dintre membri. Învățând din mers cum să vizualizeze și cum să actualizeze atâtea straturi ale muzicii s-au născut multiple armonii și disonanțe – un spectru mai dinamic față de ce lucrase până atunci, de-o adâncime mult mai mare decât atunci când compui pentru instrumente ale muzicii pop sau rock.

“A durat mult dar a meritat pe deplin”, spune artistul. “N-am vrut să iau din frecvențele coardelor cu înaltele chitărilor, și nici din profunzimea violoncelului, basului și a timpanelor cu tobele. Am văzut multe formații cântând alături de orchestre și nu e întotdeauna ceva special pentru că ei cântă la fel ca de obicei. Orchestra e în general folosită de parcă ar fi un sintetizator de calibru mare. Nu și de această dată. Eu mi-am dorit să recompun toată muzica pentru orchestră.”

Multiplele straturi de influențe psihedelice, muzică clasică și contraste suprarealiste care l-au transformat pe Tankian într-un muzician ușor recognoscibil i-au produs probleme de adaptare atunci când s-a văzut pus în fața unei scene mari, gradate, unde se afla orchestra. I-a luat ceva timp până să se obișnuiască să audă prima bătaie a fiecărei măsuri la toate instrumentele. Cu instrumentiștii poziționați în sală ca pentru concert, fiecare sunet ajunge în diferite părți ale scenei la momente diferite, ceea ce, într-un final, te face să apreciezi cu adevărat munca unui dirijor.

Momentele acestea l-au făcut să se simtă mai viu ca niciodată, ca pe vremea când înregistra primul album System Of A Down, în 1998. Trupa a reușit în zece ani să se ridice la rangul uneia din cele mai inventive trupe de hard rock a generației din care face parte: ghidată de conștiință, cu un mesaj și o dorință de a evolua mereu. Aportul lui Tankian nu se rezumă doar la versurile confruntante și adesea criptice, dar și la o voce cu un timbru și o cadență unice, puternic influențată de copilăria petrecută lângă un tată ce prețuiește muzica tradițională armenă. Atingându-și scopurile comune preț de cinci albume, vândute în peste 16 milioane de copii la nivel mondial, membrii System Of A Down au decis să se preocupe și de proiectele proprii de care nu avuseseră timp până atunci. Tankian evită să declare dacă va cânta sau nu piese de-ale trupei în concert, însă ne asigură că aceasta încă există și că nimic nu s-a schimbat. Băieții discută periodic despre oportunitățile apărute pentru fiecare dintre ei, iar atunci când se vor decide să producă din nou împreună va fi clar pentru toată lumea.

Până una-alta, proiectul de a aduce “Elect The Dead Symphony” la viață l-a încurajat pe  Tankian să-și demonstreze noile abilități atât pe cel de-al doilea album solo, o simfonie de influență jazz/clasică pentru orchestră care urmează să fie lansat în această vară, cât și într-un musical inspirat de tragedia greacă antică.

“Cu “Elect The Dead” cerul este limita. Nu există bariere între mine și ascultători pe acest album. Este mai direct”, spune Tankian. “E eliberator pentru că toate alegerile sunt ale mele. Prin acest album tot succesul sau tot eșecul îmi aparține. M-a făcut să realizez că am o viață extraordinară și că reușesc să-mi transform o grămadă de vise în realitate“, conchide el.

 

ARTmania Festival 2010 prezinta sase concerte importante in Piata Mare in zilele de vineri si sambata, dar si evenimente alternative in weekendul 13-15 august unde publicul are acces in baza biletelor sau abonamentelor valabile pentru Piata Mare. Biletele si abonamentele sunt disponibile in reteaua magazinelor Germanos, Carturesti, Diverta, Vodafone, Humanitas si online, pe www.eventim.ro si www.myticket.ro adaugand la preturile de mai jos comisionul de ticketing in valoare de 6%.  In perioada 1-31 mai: 80 RON pe zi si 140 RON pentru abonamente. 1 iunie - 12 august: 90 RON pe zi si 160 pentru abonamente. 13-15 august: 110 RON pe zi si 180 RON pentru abonamente.

Acţiune co-finanţata de Consiliul Local Sibiu prin Primaria şi Casa de Cultura a Municipiului Sibiu si de Consiliul Judetean Sibiu.

Parteneri: Lantul Hotelier Continental Hotels.
 
 Mai multe informatii despre acces, bilete si program sunt disponibile pe websitul oficial al festivalului: www.artmaniafestival.ro