Wolfgang BENZ & Brigitte MIHOK
Holocaustul la periferie
Politica evreiască și exterminarea evreilor în România și Transnistria în 1940-1944
Traducere din germană de Cristina Grossu-Chiriac
Ed. Cartier
Wolfgang BENZ, istoric, director al Centrului de Cercetare a Antisemitismului, Universitatea Tehnică Berlin (Zentrum für Antisemitismusforschung der Technischen Universität Berlin), Germania.
Brigitte MIHOK, cercetător în știinţe politice, Centrul de Cercetare a Antisemitismului, Universitatea Tehnică Berlin (Zentrum für Antisemitismusforschung der Technischen Universität Berlin), Germania.
Traducătoarea, Cristina GROSSU-CHIRIAC, a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității de Stat din Republica Moldova.
Prefaţă
Nimicirea evreilor în România s-a deosebit esenţial de holocaustul din alte teritorii. Această țară, aliată cu Germania hitleristă și condusă de dictatorul Antonescu, a lăsat neatinși evreii de naţionalitate română din ţinut (Vechiul Regat), dar a exilat și a omorât fără milă evreii din teritoriile noi ale ţării, Bucovina și Basarabia. De aici a apărut legenda precum că nu ar fi existat niciun fel de genocid pe pământ românesc.
În urma participării la ofensiva asupra Uniunii Sovietice de la sfârșitul lunii august 1941, România a obținut o fâșie de pământ din Ucraina de Sud între râurile Nistru și Bug, numită Transnistria („dincolo de Nistru”). Această regiune se considera o așa-numită zonă de populare (colonizare) a Imperiului Rus, în care numeroase târguri și orașe aveau o populaţie covârșitor evreiască.
Înţelegerea germano-română de la Tighina (30 august 1941) a adus regiunea transnistriană sub administrare românească. Înainte de a avea loc transferul oficial către România, subunitatea Einsatzkommando 10b a unităţii Einsatzgruppe D a poliţiei de siguranță și SD, în timpul cuceririi regiunii, a omorât zeci de mii de evrei din multe localităţi.
Imediat ce a fost stabilită administraţia română, în septembrie 1941, autorităţile au utilizat regiunea drept areal de deportare. Guvernatorul Gheorghe Alexianu a înfiinţat ghetouri și lagăre de muncă în peste 150 de localităţi, printre altele în Movilău, Șarhorod, Kopaigorod, Obladovka, Berșad. Din octombrie 1941 până în august 1942, în aceste lagăre, autorităţile au deportat 150 000 de evrei din nordul României (Bucovina, Moldova de Nord și Basarabia), dintre care doar circa o treime au supravieţuit anului 1943.
În 1942, peste 5000 de deportaţi au fost transferaţi drept forţă de muncă autorităţilor germane din Ucraina de dincolo de Bug, aflată sub ocupaţie. Ei lucrau preponderent la construcţia drumurilor; majoritatea au fost apoi împușcaţi. În 1942 a avut loc deportarea romilor din România, a ucrainenilor și a reprezentanţilor diferitor comunităţi religioase, precum martori ai lui Iehova sau adventiști. Situaţia tuturor deportaţilor era marcată de lipsuri, epidemii, maltratări, muncă forţată și execuţii aleatorii, care până în 1943 ajunseseră o practică de rutină. Acţiunile de deportare erau organizate de Cartierul General al Armatei Române, iar executarea și supravegherea deportărilor era pe seama jandarmeriei române.
Aceste evenimente se află în atenţia volumului de faţă. El se bazează pe rezultatele unei conferinţe internaţionale, organizate la Berlin, la Literaturhaus, în iunie 2008, de Centrul de Cercetare a Antisemitismului. Autorii sunt cercetători renumiţi ai holocaustului, din România, Marea Britanie, SUA și Germania. Articolele referitoare la holocaustul din România tratează diferite aspecte ale prigoanei în Transnistria și reflectă discuţia actuală privind responsabilitatea română și germană. Un articol este dedicat discursurilor rasist-biologice în anii ’40, omise până acum de istoriografia românească. Două articole cercetează includerea tematicii în manualele școlare din România și Republica Moldova. O documentare cartografică oferă o viziune mai clară asupra acestei regiuni a deportărilor, rămasă până acum încă puţin cunoscută, și servește orientării geografice.
Volumul apare ca o continuare a unei ediţii din anul 2001, redactată după o conferinţă a Centrului de Cercetare a Antisemitismului, intitulată România și holocaustul, care a constituit primul efort de a descrie și de a analiza crimele în masă din Transnistria. În acest volum, editat de Mariana Hausleitner, Brigitte Mihok și Juliane Wetzel, a apărut și articolul istoricului din Israel Jean Ancel despre pogromul de la Iași. Am preluat acest articol (aici în versiune română) fără modificări, inclusiv pentru a aduce astfel un omagiu redutabilului istoric al cercetărilor transnistriene, decedat în 2008.
Ne exprimăm recunoștinţa față de Ministerul Federal al Afacerilor Externe de la Berlin, care ne-a pus la dispoziţie mijloace pentru realizarea acestei publicaţii.
Apariţia ediţiei în limba română a fost posibilă graţie angajamentului Ambasadei RFG la Chișinău. În acest context, îi mulţumim din inimă în primul rând doamnei Julia Kahrl, șef adjunct al misiunii. Astfel, vor fi aprofundate impresiile unei călătorii de informare a Centrului de Cercetare a Antisemitismului cu reprezentanţi ai comunităţii evreiești și ai Congresului Evreilor din Republica Moldova la Chișinău, Dubăsari și Tiraspol. Ne exprimăm speranţa că prezentul volum va contribui la elucidarea istoriei holocaustului și în România, și în Republica Moldova.
Berlin, decembrie 2009
Wolfgang Benz, Brigitte Mihok