Ce ai reţinut, memorizat, te obsedează din scrierile lui George Vasilievici?

(Aceasta este ancheta numărului, pe care am popularizat-o printre scriitori, fireşte că şi prietenii lui George au fost invitaţi. Aceştia sînt scriitorii care au vrut să-şi amintească de George Vasilievici. Tiuk! Va publica şi-n numerele viitoare din Vasilievici, fireşte, poeme-manuscris, fragmente de roman, poezii, o pictură…).

 

 

 

Alexandru Vakulovski

 

AZI – e cuvântul lui George Vasilievici din YoYo. L-am văzut în varianta manuscris a romanului, apoi în volum.

 

George l-a repetat obsesiv până s-a săturat de el. Dar şi acum acest „AZI” îi joacă feste.

 

Înainte de ziua lui George am primit un mail de la h5 în care mi se amintea: „Ii doresc lui george vasilievici La Multi Ani trimitand un cadou”...

 

 

Florin Partene:

 

M-am tot gândit la George. Nu-l pot găsi printre scriitorii mei preferaţi. Mi-a oferit însă clipe frumoase, m-a apreciat. Despre ce scria el... despre ce a scris nu ştiu multe. Îmi trimitea mereu. Să fie el liniştit, aşa cum a vrut. A fost un bărbat frumos. Pentru George şi ce a făcut el pentru mine mereu, cât voi fi, mereu plecăciuni.

 

 

A.R.:

Una dintre amintirile cele mai puternice legate de G. este melodică. Muse, Apocalypse Please, pe care după ce am ascultat-o la mp3 playerul său, la o jumătate de cască, am tot început să o fredonez de aiurea. De atunci am cam devenit obsedată de muzică în timp ce scriu, când creez o atmosferă sau când personajele mele au nevoie de un fundal în care să se desfăşoare. Au existat multe influenţe, mai ales în 2006-2007, când scriam sau încercam să creez Melatonin-ul, un volum de poezie pe care acum îl ţin în calculator. Ultimul capitol din acest manuscris e scris în perioada în care citeam Yoyo, are multe infleunţe marine, care se suprapuneau peste propriile obsesii - care îşi găsiseră şi un personaj cu o lume absolut autentică. E mult praf aşezat pe baloane, sunt animale de serpentină, e atmosfera oarecum halucinogenă pe care marea a imprimat-o în textele acelea. Mi-e teamă să recitesc manuscrisul acum, o voi face peste mult timp. Sunt foarte rare întâlnirile cu persoane care respiră într-un mediu pe care îl creează în timp ce trăiesc în el, îl definesc şi autodefinesc, aproape ireal. Într-o lume de autori cu volume bune şi foarte bune, pot să spun că au existat doar 3 mari întâlniri care au schimbat cumva cursul scrisului meu, şi care au avut atâta putere de intruziune. Ca să închei, pot să spun “să nu ne luăm rămas-bun, aici marea încă se izbeşte de stânci.

 

 

Mihail Vakulovski

 

Vasilievici e un scriitor care-ţi rămîne-n memorie din mai multe motive. Mie-mi place pentru frumuseţea, delicateţea şi misterul textelor sale poetice, pentru imaginaţia lingvistoco-existenţială, pentru ataşamentul lui faţă de literatură, pe care o trăia zi şi noapte şi care însemna viaţă pentru George, pentru acel „azi” continuu. Cum să-ţi iasă din cap versuri ca „dormi degeaba / visul e la mine” sau „copil din flori, caut ghiveci”… Dar îmi dau seama că cel mai des am povestit altora scene din VISEPTOL, roman încă nepublicat, pe care mi-l trimisese pentru o mică prefaţă, pe care am şi scris-o, e pe blogul lui. Romanul e fabulos, nu povestesc ce-am povestit prietenilor, faze super tari, ca asta: personajului masculin i se taie mîinile în aeroportul din Amsterdam (ceea ce li se întîmplă tuturor pasagerilor), măsură antiterorism, iar cînd coboară la Bucureşti, i se lipesc mîini de domnişoară, cu unghii vopsite, fine, ştiţi voi. Încetul cu încetul omul se obişnuieşte, nu însă şi atunci cînd se duce la WC, pentru că de fiecare dată cînd pune mîna pe organ ca să facă pipi i se scoală pula)). Romanul e plin de faze beton, sper să-l puteţi citi cît mai repede, pentru că aşa veţi fi şi voi obsedaţi de noi şi noi imagini şi faze şi momente şi descrieri şi aventuri şi vă va domina imaginaţia extremă a lui Vasilievici şi aşa George va fi printre noi pînă vom ajunge noi pe lîngă el.