În Budapesta ploioasă şi tristă, mă uit la televiziunea Rusia 1 la un film rusesc nou (în sens că nu e... „Ironia sorţii...”, filmul tradiţional de revelion), în care cele două personaje principale trăiesc în vremuri diferite, comunicînd doar telefonic, după ce ea, o vioristă foarte faină, e părăsită de iubit de revelion şi se duce acasă, tristă şi plouată ca Budapesta de după geam, iar el (care joacă şi-n „Stleaghy”/Stiloşii, ultimul film ru văzut în 2009), un traducător şic, sună la întîmplare şi nimereşte nr. ei de tel., o încurajează şi-i spune c-o s-o mai sune şi „mîine”, apoi merg unul spre celălalt fără să se întîlnească, pentru că el trăieşte cu un an în viitorul ei şi cînd se duce la ea (cu un an înainte, cum ar veni), cu flori, află că exact atunci e înmormîntarea ei, flori roşii de iubire devenite mortuare...
Mă uit pe ghiduri şi cărţulii despre Budapesta, cîte sînt de văzut, frate, în doar două zile e imposibil... şi-mi pare rău... deşi, cu K, totul e posibil...
Ăştia doi vorbesc la telefon unul lîngă celălalt, doar că nu se văd...
Cînd se uitau la vreun meci din cupele europene sau la vreun meci de box internaţional, după ce plecasem la studii (şi nu ne-am mai întors), tata îi spunea mamei că acum şi eu (care eram mereu departe) mă uit la acelaşi lucru; poate că şi mama se uită acum la acelaşi film... că tata e de-asupra tastaturii mele... şi cred că are chef să cenzureze ceva, are nevoie de ceva mai tare :)
31 dec. 2009, Budapesta
La Rusia 1 TV – „Ivan Vasilievici îşi schimbă profesia”, cu Şurik şi restul. Abia ne-am întors din oraşul compus din două corpuri, Buda şi Pesta, unite de podurile-minune care păşesc peste Dunăre dintr-o parte în alta. Un oraş fermecător, foarte frumos, plin de istorie, cu foarte multe clădiri frumoase, bulevarde largi şi curate, dar şi străduţe înguste şi cochete, oameni veseli, foarte mulţi turişti, iar Dunărea e cel mai bun reper pentru orice turist. De pe faleză vezi multe edificii importante, de la cea mai mare clădire din Ungaria, care e Palatul Parlamentului, pînă la Cetatea din cealaltă parte a rîului, de unde ţi se deschide toată Pesta – şi Palatul Parlamentului, şi Catedrala Sf. Ştefan, şi podurile, şi Palatul Regal, Monumentul Libertăţii, statuia Sf. Gellert... Opera e într-o clădire frumoasă, iar pe aproape e catedrala Sf. Ştefan, care nu trebuie ratată, ca şi Monumentul Mileniului, lîngă care – pe lîngă muzee – e şi un castel foarte tare, Hunyadi, care e lucrat în toate stilurile arhitectonice existente pe teritoriul Ungariei, acum Ministerul Agriculturii. Plimbarea de toată ziua a adus oboseala în tălpi, dar nu şi plictiseala, nu, nu la Budapesta.
Ruşii arată iar „Ironia sorţii...”, adevărul e că e un film perfect pentru rev, care a devenit – demult – mai mult de atît şi tre văzut!
1 ianuarie 2010, Budapesta
Ieri am luat la pas Pesta, iar azi am traversat Buda de la un capăt la altul (pe jos – şi ieri, şi azi). În drum, am căutat clădirea Muzeului de Arte Aplicate, cică făcută de „Gaudi”-ul ungurilor, un stil foarte mişto, într-adevăr, care e chiar pe strada cu hotelul. Buda e mai nobilă, mai liniştită, mai... aleasă, iar Pesta e mai „muncitorească”, în sens că aici se munceşte şi se trăieşte mai intens, iar la Buda a fost nobilimea, acum e Palatul Prezidenţial şi castelele şi băile celebre şi străduţele vechi şi pline de turişti şi de pace. Deşi am umblat toată ziua prin Buda, am coborît în Pesta să mîncăm ceva, ne-am uitat la preţuri şi am zis că mîncăm acasă. Ce trist, spunea K la întoarcere, lucrăm amîndoi ca sclavii – şi nu la instituţii oarecare – şi nu poţi să-ţi permiţi să intri într-un restaurant la o ocazie, şi nu fumăm, nu bem, nu cheltuim aiurea. Foarte, foarte trist cu muncile, se pare că n-am nimerit nici ţara, nici oraşul, şi nici o perioadă socială fără crize... Noroc că sîntem amîndoi îndîrjiţi şi optimişti şi echilibraţi, din păcate, nu şi foarte tineri... deja.
Pe TV Rusia 1 - „Ironia sorţii...” (continuarea)... Mă şi gîndeam dacă poate să fie un film mai mişto decît „Ironia sorţii...” de Anul Nou. Vesel şi trist în acelaşi timp, cu subiect isteţ şi haios, aventură existenţială, perfect realizată, cu expresii pline de tîlc şi jocuri de cuvinte... Păi „continuarea” actuală e un film demn de filmul sovietic – s-a uitat şi K, care nu ştie rusa (am mai tradus io, fireşte) şi i-a plăcut.
2 ianuarie 2010, Budapesta
Zadornov face mişto de cei din sală (pe TV Rusia 1, normal), spune că şi el îi urmăreşte pe cei din sală, nu doar... invers. Vede bărbaţi pe care i-o cărat nevestele, că „Îţi ajunge atîta băutură, hai să ieşim un pic”. Că doar ruşii îşi iau rămas bun zicînd „Davai” (Dă). A trecut la haholi, străini şi, fireşte, americani (are interdicţie în SUA, cam ca frate-meu în România... doar că el... pe viaţă, se pare – pentru parodiile sale, imaginează-ţi – „Dacă nu zic ceva de americoşi e ca şi cum n-aţi fi fost la spectacol). Zice ceva de speranţa de viaţă a ruşilor... Speranţa de viaţă a ungurilor e exact ca şi a românilor: femeile - 76 de ani, bărbaţii – 69. Info e din „Statele lumii”, la R. Md nu există „speranţă de viaţă”, nici pt bărbaţi, nici pt femei – egalitate absolută, blea. M-a sunat Mitoş şi mi-a zis că mamă-sa era fermecată de textul meu din „Prima beţie”, spunîndu-i că ştie căe adevărat, că aşa e acolo, dar pare incredibil, nu, ea ştie că e adevărat, dar oricum pare neverosimil, zicea...
Azi am fost pînă la cotul Dunării, cu opriri la Szentendre, Esztergom şi Visegrad. Szentendre e un orăşel construit de sîrbi, în care se cam retrage pictorimea maghiară (nu se vede, zău!), cu multe biserici vechi, străduţe înguste şi foarte liniştite, un orăşel-sat oarecare, nu merită oboseala să te cari pînă aici. La Esztergom e cea mai mare catedrală din Ungaria şi una din cele mai mari din lume (unde a fost încoronat sf. Istvan, primul rege creştin al Ungariei) şi toate cele de văzut sînt în jurul catedralei – ruinele unui castel din sec. X, capelă din sec. XII, vederea spre Slovacia şi spre Dunăre şi satele şi oraşele de pe malul rîului. Visegrad e o localitate exemplu de creştere şi decădere a unei localităţi. Aici, în acest sat sînt ruinele celui mai frumos palat regal al Ungariei. Nu-s chiar ruine, zidul exterior e intact, foarte înalt şi foarte puternic, dar şi muzeul din palat merită văzut, şi ce s-a mai păstrat, şi muzeul din aer liber cu obiecte agricole de mari dimensiuni... Viziunea oferită de înălţimea palatului (care se vede de departe, pe şosea) e super (chiar dacă exact acolo a început un viscol năprasnic).
K a pierdut un cercel (a ţinut-o o zi...) şi s-a dus să-şi ia alţii la fel, mai avem de făcut o vizită la o catacombă folclorico-bahică, mîine vom fi pe drum, iar poimîine – la serviciu.
Zadornov: tata îi spune fiului: „Fiule, se pare că ai o problemă cu drogurile” – „Ce probleme, tată? Pot să fac rost”. Unu’ îl întreabă pe altu’: „Soţia ta te înşeală?” – „Nu”. – „A, deci nu eşti la curent”.
Katakomba e super mişto, frate! Aici se află cel de-al treilea butoi din lume, doar că primele două (din Germania şi Franţa) sînt goale, iar ăsta e cu vin, vin f. bun, mîncare berechet, muzică bună de tot, cîntînd membrii unei formaţii celebre în Ungaria, cei nu ştiu cîţi ţigani cică se numeşte, foarte buni!
4 ian.-10
Iar la serv; am ajuns tare tîrziu ieri acasă, cu drumurile ro, dar am prins, chiar de la început, şi accidentul cu 5 morţi şi alţi 3 oameni grav răniţi, între Orăştie şi Sebeş, şi am stat acolo aproape 3 ore...
Acasă – frumos, iarnă pe bune, cu zăpadă şi ger, şoselele erau acoperite cu un strat de zăpadă şi am mai văzut maşini lovite sau în afara drumului, dar noi am ajuns bine, că ne era tare dor de casă, d’aia.