URMUZ, „Pagini bizare”

cu 15 intervenţii de Dan Perjovschi,

Ed. Cartier, 2009

 

 

Pentru fiecare lucrare de mari dimensiuni concep desenele în nişte carneţele care intră în buzunar. Pe ultimele pagini ale acestor carneţele notez nume de oameni şi străzi, ce mai am de făcut, ce e musai să nu fac, ce să-mi aduc aminte, ce să uit. Fără să vreau, paginile astea au devenit „ceva” în sine, un limbaj original, jumate desen / jumate text care se face sincer, fără ca eu să ştiu, artistic. Realitatea este acoperită cu semne misterioase, mai greu de citit din prima, absurde într-un colţ, exacte în celălalt.

Toate pictogramele astea, care lasă loc mai multor interpretări decît ce fac în mod obişnuit, reprezintă viaţa mea dintre 2003 şi 2008, sînt cele mai urmuziene desene ale mele.

 

Dan PERJOVSCHI

  Ideea de a publica un volum / album de "Pagini bizare" cu desenele lui Dan Perjovschi a fost a lui Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier, un om ingenios, cu un simţ acut al valorii. Eu am fost incitat de idee şi am contribuit cu sprijin teoretic. Arta de avangardă şi arta contemporană este interesantă mai ales în punctele în care ultima se întîlneşte cu prima. Şi s-a tot întîlnit pînă acum, ultima întîlnire de acest fel întîmplîndu-se anul trecut, la Varşovia, prin proiectul "Dada East", sintagma împrumutată de la Tom Sandqvist, în care Marcel Iancu, Arthur Segal şi Tristan Tzara s-au întîlnit cu Irina Botea, Mircea Cantor, Ştefan Constantinescu, Haruki Farocki, Ion Grigorescu, Sebastian Moldovan, Ciprian Muresan, Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, Cristi Pogacean, Florin Tudor, Andrei Ujica şi Mona Vatamanu. De data aceasta, i-am stabilit întîlnire lui Dan Perjovschi cu Urmuz. Titlul "Pagini bizare" este unul comun, fiecare a venit la această întîlnire cu paginile lui bizare, stabilind un art featurind art provocator de ambele părţi, în mixajul artistului vizual Vitalie Coroban, care s-a ocupat de layout. Jucăreaua va fi lansată în luna martie, într-un amfiteatru la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi va fi o lansare cu performance, în timpul lansării Dan Perjovschi va desena cu creta pe tabla triplă din amfiteatru despre Urmuz şi contextul în care este lansat.

 Igor MOCANU

 

Pîlnia şi Stamate

Roman în patru părţi

 I

 Un apartament bine aerisit, compus din trei încăperi principale, avînd terasă cu giamlîc și sonerie. În față, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strîns înfășurată în cearcea­furi ude... O masă fără picioare, la mijloc, bazată pe calcule și probabilități, suportă un vas ce conține esența eternă a „lucrului în sine”, un cățel de usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ținînd în mînă o sintaxă și... 20 de bani bacșiș... Restul nu prezintă nici o importanță. Trebuiește însă reținut că această cameră, vecinic pătrunsă de întuneric, nu are nici uși, nici ferestre și nu comunică cu lumea din afară decît prin ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum și prin care se poate vedea, în timpul nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolomeu, iar în timpul zilei doi oameni cum coboară din maimuță și un șir finit de bame uscate, alături de Auto-Kosmosul infinit și inutil.. A doua încăpere, care formează un interior turc, este decorată cu mult fast și conține tot ceea ce luxul oriental are mai rar și mai fantastic... Nenumă­rate covoare de preț, sute de arme vechi, încă pătate de sînge eroic, căptușesc colonadele sălii, iar imenșii ei pereți sînt, conform obiceiului oriental, sulemeniți în fiecare dimineață, alteori măsurați, între timp, cu compasul pentru a nu scădea la întîmplare.

De aci, prin o trapă făcută în dușumea, se ajunge, din partea stîngă, în o subt-pămîntă ce formează sala de recepție, iar din partea dreaptă, prin ajutorul unui cărucior pus în mișcare cu manivela, se pătrunde într-un canal răcoros, al căruia unul din capete nu se știe unde se termină, iar celălalt, la partea opusă, într-o încăpere scundă, cu pămînt pe jos și în mijlocul căreia se află bătut un țăruș, de care se află legată întreaga familie Stamate...

 

- II -

 Acest om demn, unsuros şi de formă aproape eliptică, din cauza nervozității excesive la care a ajuns de pe urma ocupațiilor ce le avea în consiliul comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărămițit și insalivat, asupra unicului său copil, gras, blazat și în etate de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcîndu-se însă că nu observă nimic, tîrăște o mică targă, pe uscat, în vreme ce mama sa, soția tunsă și legitimă a lui Stamate, ia parte la bu­curia comună, compunînd madrigale, semnate prin punere de deget. Aceste ocupațiuni îndeajuns de obositoare îi fac, cu drept cuvînt, să se amuzeze, și atunci, ajungînd uneori cu îndrăzneală pînă la inconștiență, se uită tus-trei cu benoclul, printr-o spărtură a canalului, în Nir­vana (care se află situată în aceeași circumscripție cu dînșii, începînd lîngă băcănia din colț), și aruncă în ea cu cocoloașe făcute din miez de pîine sau cu coceni de porumb. Alteori, pătrund în sala de recepție și dau drumul unor robinete expres construite acolo, pînă ce apa, revărsîndu-se, le-a ajuns în dreptul ochilor, cînd cu toți trag atunci, de bucurie, focuri de pistol în aer. În ce privește personal pe Stamate, o ocupație care îl preocupă în gradul cel mai înalt este ca să ia seara, prin biserici, instantanee de pe sfinții mai în vîrstă, pe cari le vinde apoi cu preț redus credulei sale soții și mai ales copilu­lui Bufty, care are avere personală. Acest negoț neper­mis nu l-ar fi exercitat pentru nimic în lume Stamate dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata cînd era abia în vîrstă de un an, numai ca să poată ajuta, cît de curînd, pe doi frățiori nevoiași ai săi, cu șoldurile scoase prea mult în afară, cauză pentru care fuseseră dați afară din slujbă.

  - III –

 Într-una din zile, lui Stamate, ocupat fiind cu obișnuitele sale cercetări filozofice, i se păru, o clipită, că a pus mîna și pe cealaltă jumătate a „lucrului în sine”, cînd fu distras de o voce femeiască, o voce de sirenă, ce mergea drept la inimă și se auzea în depăr­tare, pierzîndu-se ca un ecou.

Alergînd de urgență la tubul de comunicație, Stamate, spre marea lui înmărmuri­re, văzu cum, în aerul cald și îmbălsămat al serii, o si­renă cu gesturi și voce seducătoare își întindea corpul lasciv pe nisipul fierbinte al mării... În luptă puterni­că cu sine, pentru a putea să nu cadă pradă tentației, Stamate închirie atunci în grabă o corabie și, pornind în larg, își astupă urechile cu ceară împreună cu toți matrozii... Sirena deveni însă tot mai provocătoare... Ea îl urmări pe întinsul apelor, cu cîntări și gesturi perverse, pînă ce o duzină de Driade, Nereide și Tri-toni avură tot timpul să se adune din larguri și adîn­curi și să aducă pe o superbă cochilie de sidef o ino­centă și decentă pîlnie ruginită. Planul de seducțiune al seriosului și castului filozof putea fi astfel considerat ca reușit. Abia avu el timpul să se furișeze la tubul de comunicație, cînd zînele mării îi și depuseră, grațios, pîlnia în preajma locuinței sale, apoi, ușoare, zglobii, în rîsete și chiote nebune, dispărură cu toate pe în­tinsul apelor.

Confuz, înnebunit, dezagregat, Stamate abia putu să apară cu căruciorul prin canal... Fără a-și pierde însă cu totul sîngele rece, azvîrli el de cîteva ori cu țărînă asupra pîlniei și, după ce se ospătă cu puțină fiertură de ștevie, se aruncă, din diplomație, cu fața la pămînt, rămînînd astfel în nesimțire timp de opt zile libere, termenul necesar ce, după procedura civi­lă, credea dînsul că trebuia să treacă pentru a putea fi pus în posesiunea obiectului.

După această trecere de timp, reluîndu-și ocupațiunile cotidiane și pozițiunea verti­cală, Stamate se simți cu totul renăscut. Niciodată nu cunoscuse el pînă atunci divinii fiori ai dragostei. Se simțea acum mai bun, mai îngăduitor, și turburarea ce o încerca la vederea acestei pîlnii îl făcea să se bucure și totodată să sufere și să plîngă ca un copil... O scutură cu un otrep și, după ce îi unse găurile mai principale cu tinctură de iod, o luă cu sine și, cu legături de flori și dantele, o fixă alături și paralel cu tubul de comunicație, și, tot atunci, pentru prima oară, istovit de emoție, trecu o dată printr-însa, ca fulgerul, și îi fură o sărutare.

Pentru Stamate, pîlnia deveni de atunci un simbol. Era singura ființă de sex femeiesc cu un tub de comunicație ce i-ar fi permis să satisfacă și cerințele dragostei, și interese­le superioare ale științei. Uitîndu-și cu totul sacrele îndatoriri de tată și de soț, Stamate începu să-și taie în fiecare noapte, cu foarfeca, legăturile ce-l țineau atașat de țăruș și, spre a putea da frîu liber dragostei sale nețărmurite, începu să treacă din ce în ce mai des prin interiorul pîlniei, făcîndu-și vînt în ea de pe o trambulină construită expres și coborîndu-se apoi în mîini, cu o iuțeală vertiginoasă, pe o scară mobilă de lemn, la capătul căreia își rezuma rezultatul observă­rilor sale în afară.

 

lV

Fericirile mari sînt totdeauna de scurtă durată... Într-una din nopți, Stamate, venind spre a-și face obișnuita-i datorie sentimentală, constată cu uimi­re și dezamăgire că, din cauze încă nepătrunse, ori­ficiul de ieșire al pîlniei se strîmtase într-atîta, încît orice comunicație prin el era imposibilă. Nedumerit și totuși bănuitor, se puse la pîndă, și a doua noapte, ne­crezîndu-și ochilor, văzu cu groază cum Bufty, urcat sus, gîfîind, fusese lăsat să intre și să treacă. Pietrificat, Stamate abia avu puterea să se ducă și să se lege singur de țăruș; a doua zi luă însă o hotărîre supremă. Mai întîi își îmbrățișă soția devotată și, după ce-i dădu în grabă o vopsea, o cusu într-un sac impermeabil, în scopul de a păstra mai departe, intactă, tradițiunea culturală a familiei. După aceea, în mijlocul unei nopți reci și întunecoase, luă el pîlnia și pe Bufty și, aruncîndu-i într-un tramcar, ce tocmai trecea la întîmplare, le făcu vînt cu dispreț în Nirvana. Totuși, mai tîrziu, senti­mentul patern învinse, și Stamate, grație calculelor și combinațiunilor sale chimice, reuși să facă cu timpul, prin puterea științei, ca Bufty să ocupe acolo un post de subșef de birou.

Cît despre eroul nostru, Stamate, pentru ultima oară cătînd prin tubul de comunicație, mai privi o dată Kosmosul cu ironie și indulgență.