La întrebarea „Cine crezi că face rău muzicii în zilele noastre?” Dianne Reeves spune: „Cred că de multe ori cei care fac rău muzicii sunt cei care vorbesc în jurul muzicii. Tot felul de critici care spun ce e bun şi ce e rău, fără să fie direct implicaţi. Ei nu fac muzică, ei vorbesc despre muzică. Uneori ei au tendinţa de a vorbi fără să ştie exact despre ce vorbesc. Uneori criticii sunt cei care pot afecta negativ viaţa muzicală”.
E o judecată valabilă şi pentru literatură? Cînd, în ce situaţii criticii literari pot manipula şi  influenţa negativ literatura sau viaţa literară?

Criticul e periculos cînd crede că a rămas însărcinat!

Nu, nu e o judecată mereu valabilă pentru literatură, aşa cum ea nu este, nu poate fi mereu valabilă nici pentru muzică! Pentru că mereu şi mereu, în toate domeniile, există critici şi critici, critică şi critică. Întotdeauna şi în toate privinţele, au existat oameni care au ştiut să facă un lucru şi alţii care au ştiut, mai degrabă, să vorbească, cîteodată mai bine decît cei care îl făceau, despre cum se face lucrul respectiv. Cum au existat şi există oameni care ştiu să facă un lucru şi alţii care ştiu să privească la cum se face acel lucru, mă refer la public, la publicul cultivat, cum se numeşte în ultimele sute de ani. Cu cît o societate e mai evoluată, cu atît aceste exemple de „diviziuni sociale ale muncii” sînt mai pronunţate, ceea ce nu înseamnă că nu există cazuri de suprapunere, „făcători” cărora să le placă să şi privească/citească, sau „făcători” care ştiu ce anume fac şi vorbesc bine despre asta. În opinia mea, în toate domeniile, deci şi în cel literar, „vorbitorii”, între care şi criticii, sînt mai utili „privitorilor/cititorilor”, pe care îi pot ajuta în facilitarea accesului la cele făcute/scrise decît „făcătorilor/scriitorilor” care, cel mai adesea, se descurcă si singuri. Cît lucrurile stau aşa, totul e în regulă. Ele nu mai sînt în regulă atunci cînd „vorbitorii”, deci criticii, care nu pot face acel lucru care se cheamă opera, îşi imaginează în schimb că ştiu să facă pe cel care ştie să producă opere, decît cînd criticii cred că rolul lor este să producă „făcători”, de parcă s-ar crede demiurgi ori de parcă ar rămîne brusc însărcinaţi!