AncheTiuk!

Ai avut vreo perioadă a foamei în viaţă? Cu ce asociezi foamea?

 Liviu Antonesei

Sigur că am avut! Eu asociez nu doar foamea, ci toate instinctele elementare, deci setea, sexualitatea, nevoia de somn, cu viaţa, ele sînt viaţa. Restul e interpretare a vieţii, contemplare a ei, parafrază, transformarea în viaţă secundă, ce ţine de simbolistică şi funcţia fantasmatică, ba chiar şi ascundere a vieţii, ca să nu vedem sfîrşitul acesteia, moartea.

 Dan Iancu

cum nu? cine n-a avut habar nu are cum e să culegi legumele aruncate pe jos de tarabagii și să mai și rizi. bomboana pe colivă e cînd pleci din piață cu o sarsana din care vei face un ghiveci și un compot în aplauzele celor ce-și numără paralele. acu depinde și de foame. dacă e numai aia legată de stomac, în funcție de vărstă, e suportabilă. mai greu e cu iubirea și lipsa femeii iubite. aia e penală. îți trece cheful de haleală și îndeobște te lași în băutură „și în vodci o mie” vorba poemului. acu scriu o carte despre asta. foamea de femeia aia, minune a lumii, cu care te înfrupți precum hagi în isarlîk. e corpul tau e foamea ta și e jumătatea ta. a voastră corect spus, dar e vorba de un singur trup, de o singură foame. aia din care scrii și din care viețuiești.

Cezar Nicolescu

Au fost cîteva zile în care am trăit numai cu bere. Nu am vrut să împrumut bani de la nimeni, pentru că știam că nu îi pot da înapoi, dar îmi invitam colegii din căminul P19 Regie la bere. Pe banii lor... Ţigările veneau, evident, tot din tapaj. Apoi, în urma unei lecturi la Biblioteca de Poezie, dacă îmi aduc bine aminte, Ioan Es. Pop ne-a invitat pe cîţiva la un restaurant, în apropierea Lipscanilor. A fost prima masă adevărată după trei zile: mîncare caldă după Ieudul fără ieșire cu nelipsita bere.

 Vali Deac

da,
cu lenea.

 Marius Ianuş

Doamne ferește!

 Dan Someşan

            …când îţi dai seama că eşti în gara Simeria, 2 dimineaţa, ploaie mocănească, putoare sulfurică, lumini stinse şi ţi-e foame de un covrig. Atât. Pălinca din ploscă nu mai poate căptuşi cu success stomacul.

            ...când îţi faci curaj să pui încet un picior în faţa celuilalt să cauţi un loc ferit, cu mese şi scaune, unde să poţi mânca numitul covrig.

            ...când găseşti locul, mănânci covrigul, termini pălinca, ai băut o cafea şi ţi-e foame de un om care să aibă urechi şi atât.

            ....când îţi astâmperi foamea de oameni întors lângă caloriferul rece din bezna adiacentă şinelor cu pixul mână aşteptând mântuirea goarnei vreunei locomotive de „personal”.

Dumitru Crudu

Nu ştiu de ce, dar anume foametea a fost cel mai nedorit lucru pe care l-am trăit la sfârşitul Uniunii Sovietice şi în primul deceniu de independenţă. Niciodată nu-mi ajungeau bani. Mereu eram cu buzunarele goale şi burta lipită de coaste. În Tbilisi, la un moment dat, câteva săptîmâni am mâncat numai caise. Pentru că nu aveam bani. În vecinătatea căminului meu se întindea o livadă de caişi şi acolo îmi luam prânzul sau cina, compuse doar din acele fructe dulcege. În Braşov, o dată, într-o vacanţă de Paşti, am mâncat slănină cu magiun. Sub semnul foametei s-au derulat studenţia mea georgiană sau braşoveană. Îmi amintesc şi acum cu groază de acele zile când şoarecii îmi dansau în burtă şi frigiderul meu era gol-goluţ. Noroc că am avut mulţi prieteni şi noroc că în vacanţe puteam merge la Flutura.

AncheTiuk

Ai avut vreo perioadă a foamei în viaţă? Cu ce asociezi foamea?

Răzvan ŢUPA

biografia foamei

"pînă nu mi-a fost foame prima dată

nu mi-a plăcut pîinea,

cred că eram în clasa a IV-a la

Buşteni şi am reuşit să sar peste

vreo două mese aşa

că spre seară îmi simţeam  stomacul ciu-

dat şi nu era nimeni pe acasă

să scoată mîncarea

cînd a apărut bunica mea cu niş-

te pîine m-am trezit mîncînd pînă şi

ciorbă. iar asta nu

mîncam decît forţat pînă atunci. da"

AncheTiuk

 Ai avut vreo perioadă a foamei în viaţă? Cu ce asociezi foamea?

 Augustin Nacu

 La propriu, nu am avut aşa ceva. La figurat, ca şi oricare alt om, bineînţeles că da. De aceea, asociez foamea cu dorinţa perpetuă, nestăvilită de a avea, de a obţine ceva, uneori, cu orice preţ, ceea ce e deja un soi de lăcomie. Sau de a realiza ceva anume în planul creaţiei sau în cel al vieţii de zi cu zi. O dorinţă care te copleşeşte cu desăvârşire şi care te face să uiţi de tine însuţi. Pur şi simplu devii doar foamea aceasta şi nu mai rămâne nimic din tine. Eşti devorat de ea. Dar despre astfel de foame s-a scris destul şi nu văd niciun sens în a-i repeta pe alţii. De aceea, aş vrea să mă folosesc de această ocazie pentru a spune câte ceva despre foame la propriu, care poate părea mai banală cumva în comparaţie cu celălalt fel de foame, pomenit de mine, de cu totul alt nivel, să-i zicem, mai elevat, mai interiorizat, dar care nu e mai puţin dramatică, pentru că intensitatea trăirilor şi în acest caz este aceeaşi, ba poate chiar şi mai mare uneori, dacă ar fi să luăm în considerare consecinţele, adeseori de-a dreptul tragice pentru om. Cum am spus, nu am cunoscut vreodată o perioadă a foamei în viaţa mea de până acum. Faptul acesta îl datorez părinţilor mei, care au cunoscut aievea, nu în imaginar foametea din 1946-47, organizată de regimul sovietic, proaspăt instalat în Basarabia. Asta dacă vorbim  acum de o perioadă a foamei. Generaţiile actuale nu prea ştiu mare lucru sau nu ştiu nimic despre acea perioadă. Mie mi-au povestit părinţii, dar şi alte persoane, trecuţi cu toţii prin acea perioadă de foame din viaţa lor. Tata, de pildă, mi-a mărturisit că se considera fericit dacă avea măcar două fire de ceapă verde pe zi. Leşina la ore sau când se pregătea de examene, bineînţeles, de foame. Nu se putea concentra la ce citea tot de foame. Acelaşi lucru se întâmpla şi cu alţi colegi de-ai lui, care nici ei nu aveau nimic de mâncare. Nu puteau dormi noaptea tot de foame şi auzeau cum unii colegi ai lor, racolaţi de NKVD (ulteriorul KGB), molfăiau pe sub pături, căci primeau de la noii lor stăpâni pâine şi cârnat pe timpul foametei. Aceasta pentru că erau utili, probabil, în ale turnătoriei. Trepăduşi se găsesc oricând, precum se ştie. Bunicul meu după tată ducea cu trenul covoare ţesute de bunica mea în Ucraina de Vest pentru a le schimba pe saci cu cartofi. La întoarcere, trenul era adeseori atacat de alţi oameni care tot mureau de foame, încât bunicul ajungea acasă doar cu o jumătate din cartofii obţinuţi în schimbul covoarelor moldoveneşti. Mama mi-a povestit şi ea mai multe, dar am reţinut doar că mi-a spus că în perioada despre care este vorba a văzut nu o dată pe străzile Chişinăului oameni veniţi de la ţară care cerşeau pe la colţuri pentru că în sat nu mai aveau ce mânca. Şi mi-a mai povestit un episod. A văzut odată cum unul dintre trecători i-a aruncat o bucată de pâine unui bătrân ţăran de pe marginea străzii, care abia mai respira, şi care nu a reuşit să ajungă la bucata aceea de pâine pentru că alţii, mai tineri, care tot cerşeau, i-au luat-o înainte, aruncându-se la pâinea aceea şi mai şi bătându-se pentru ea. Mama a mai trecut şi a doua zi pe acolo să-i dea ceva bătrânului acela, deşi nici ea nu prea avea ce da. Omul era deja mort. Mureau foarte mulţi chiar şi pe străzile Chişinăului. Iată ce înseamnă o perioadă de foame. Dar astea-s doar crâmpeie. Din câte ştiu, potrivit ultimelor statistici, în perioada aceea de foame generalizată au murit circa 200 de mii de oameni. N-aş fi abordat acum acest subiect, dacă n-aş fi considerat că perioada despre care am pomenit en bref a lăsat şi ea o adâncă amprentă în mentalul colectiv din Basarabia.           

AncheTiuk

 Ai avut vreo perioadă a foamei în viaţă? Cu ce asociezi foamea?

 Gheorghe IOVA

nu încape aici un singur sunet

o căruţa mea cu fân peste buza malului

urletul meu scămoşat de depărtări -

mâini subţiri de lemn ca o tradiţie

şi apa se opreşte acolo unde o atinge lumina

doamne numai ceaţa vine de la tine

ai nimerit în lume într-un stomac flămând

nu mai ajunge sunet

urechile mele sunt garduri vechi care adună ploaia

cu pete verzi din smalţuri şi borcane

în ele intră liniştea fără întoarcere

liniştea foamei pe mine ca pe zid