Mihail Vakulovski

Nişte filme ruseşti din anul trecut (2015)

 

Ţara OZ

„Strana OZ”/Ţara OZ (2015) este cel mai recent film al lui Vasiliy Sigarev. Sigarev este un dramaturg, regizor şi scenarist rus tare în vogă, care a mai făcut şi alte filme premiate şi răspremiate, precum „Volciok” sau „Jiti”. Un film bun despre realităţile ruseşti, dar pe care nu vi-l recomand. Criticii ruşi spun că-i comedie. Poate pentru ei, pentru restul lumii e dramă sau cel puţin dramodie sau dramedie. Începe cu o dramă, arată alte multe drame umane, naţionale şi sociale şi se termină tot cu o dramă. Acţiunea are loc de revelion, o dată foarte iubită de cinematografia sovietică şi rusească, iar personajul principal e o fată din provincie care vine la Moscova să lucreze vînzătoare la un butic la care încearcă să ajungă. Da, are şi multă acţiune la mişto, şi foarte multe poante şi glume ru (adică e un umor mai negru decît umorul englezesc), dar „comedia” asta e incredibil de dură şi cinică, sadică & hiper-realistă. Da, filmul începe cu un anunţ: „Toţi actorii care au fumat în filmul nostru au ajuns impotenţi”.

„Strana OZ”/Ţara OZ (2015), regizor: Vasiliy Sigarev.

„Îngerii revoluţiei”

„Îngerii revoluţiei” e un film de Alexei Fedorcenko, autorul filmelor „Ovseanki” şi „Primii pe lună”, film pe care ruşii îl consideră unul din cele mai bune din ultima perioadă. E un film artistic, dar care s-ar baza pe fapte reale. Un film experimental, cu desene animate şi mult teatru, un film bun, la care te uiţi cu mare interes, dacă n-ai cola şi chestii din alea care miros a ciorapi nespălaţi (pufuleţi). Acţiunea (n-)are loc în 1934, cînd un nene care nu-mi prea dau seama cine-i, dar e – clar – un mare conducător rus, vrea s-o trimită pe Polina într-o nouă zonă care trebuie îmblînzită. Aici Polina începe să-şi amintească prin ce a trecut pînă acum… Copilăria, 1908, Crimeea. Apoi ce fapte eroice a săvîrşit şi cîte popoare a îmbînzit ea în cele mai ciudate locuri ale „actualei” URSS. Îşi aminteşte şi de nişte bărbaţi: Ivan (care se vedea compozitorul poporului din URSS), Piotr (regizor, filmează 3 condamnaţi la moarte, îngropaţi de vii, peste capetele cărora trec călăreţi…), Zahar (fotograf, artist ateist), Nicolai (care a făcut crematoriul), Smirnov… Apoi îşi aminteşte cum ruşii sovietici încearcă să-i civilizeze pe aborigenii siberieni, iar ei nu acceptă nici spitalele, nici şcolile, de frică să nu se transforme în ruşi. În fine, un film bun de tot, care n-are nici o treabă cu politica, dar care te cam pune pe gînduri…

Ангелы революции / „Îngerii revoluţiei” (2015). Regizor: Alexei Fedorcenko

„Despre iubire”

Filmul „Despre iubire” (Rusia, 2015) începe cu o conferinţă despre iubire, apoi camera de filmat se mută într-un club al iubitorilor de Manga, în care poliţiştii intră pentru un control de rutină. Totul pare în regulă, pînă-i găsesc pe doi iubiţi care şi-o trag fără să-i bage în seamă, aşa că-s luaţi să fie verificaţi dacă au consumat sau nu substanţe interzise. Deşi ăştia au relaţii sexuale de jumătate de an, abia acum află cum îl cheamă pe celălalt, de fapt, de-adevăratelea, pentru că ei trăiesc într-o lume paralelă, în ficţiune. Băiatul insistă să se vadă ca oameni normali, nu mascaţi, aşa cum s-au întîlnit pînă acum, dar cînd se văd, ambii sînt profund dezamăgiţi şi hotărăsc să ia o pauză. Patronul unei firme face o adunare, unde-i demite pe toţi (scenă super tare!), în afară de secretară, cu care are niscaiva intenţii (fata cedează, fireşte). Ce legătură are scena asta cu filmul? Păi soţia lui asistă la conferinţa despre iubire şi atunci cînd prezentatoarea (foarte misterioasă, adevăratul personaj principal) spune că iubirea trece, ea se revoltă şi zice că, deşi sînt căsătoriţi de n ani, se iubesc ca la început. Soţul ei e patronul firmei care rămîne doar cu secretara. O japoneză îndrăgostită de Rusia vine-n Moscova să-şi găsească un iubit rus. Are cîteva întîlniri cu băieţi ruşi, dar înţelege că se potriveşte doar cu un… japonez venit în vizită-n Rusia, căci numai cu el poate să vorbească despre cultura rusă. Doi pictori stradali, jucaţi de acelaşi actor, au vieţi asemănătoare, dar în acelaşi timp foarte diferite, diferenţa fiind făcută doar de fetele de lîngă ei. Un prezentator celebru (şi-n realitate, şi-n film) se îndrăgosteşte de-o falsă studentă şi-o cheamă pe fosta lui iubită (conferenţiara) să-i descifreze viitorul… Un film adorabil, cu scenariu cool, muzică incredibil de bine aleasă (bine, ruşii n-au avut niciodată probleme cu… sonorizarea, de exemplu), subiect interesant, personaje foarte interesante.

Про Любовь / Despre iubire. Regia: Anna Melikian

Oameni de treabă

Am vrut să mă uit la „Oameni de treabă” pentru că în film joacă Serghei Şnurov/Şnur, vocalistul formaţiei Leningrad. Ruşii spun că e „comedie”, deci e o dramă care se vrea haioasă, cum ne-am obişnuit deja.

După ce se eliberează din puşcărie, personajul interpretat de Şnur se duce la fratele său vitreg, un prof de fizică înaintat la titlul de profesorul anului, dar care e atît de molîu încît la şcoală copiii i se urcă în cap în timpul orelor, iar acasă nu are cum să-i facă faţă soţiei (psiholog) şi copilului (un dolofan cretin). Şnur îi anunţă că va locui „acasă”, adică la ei, pentru că jumătate din casă e a lui, conform testamentului. Aduce curve şi golani, bea şi şi-o trage, inclusiv cu poliţista chemată de soţia profului de fizică. „Şnur” are tatuat pe piept: „Trăiesc în păcat – voi avea o moarte de căcat”. Aşa se şi întîmplă. Cînd psiholoaga îi spune soţului că nu e în stare de nimic, că n-a putut să unească firele de la întrerupător de mai mult de un an, că îşi ia copilul, divorţează şi pleacă la mă-sa, iar el să stea cu frăţioru-so, apare „Şnur” şi-i zice fizicianului ce să facă, cuprinzînd-o pe cumnăţică-sa. Aceasta îl împinge, personajul lui Şnur se atinge de cabluri şi are loc un scurtcircuit care-l omoară. Minutul 24. M-am mai uitat cîteva minute, cît ăştia doi se screm să-l îngroape într-o gropuliţă de sub fereastra lor, în care Şnur nu are cum să încapă, apoi am apăsat pe „Închidere”. Nu picaţi în aceeaşi capcană cu mine – Şnur e un super artist, dar filmul e cum scrie pe pieptul personajului lui că-i va fi moartea.

Приличные люди / Oameni de treabă (Rusia, 2015). Regia: Klim Poplavsky

Jumătatea… ta

Şi la „Doar cu stînga” am hotărît să mă uit în primul rînd pentru că personajul principal e jucat de Dmitri Naghiev, prezentatorul unei emisiuni de mare succes, Okna/Ferestre (în stilul lui Andrei Gheorghe), pe care o amintesc (& citez) în „Tovarăşi de cameră”.

Max (personajul lui Naghiev) e un pictor & sculptor tînăr, dar foarte cunoscut, care nu vrea să se însoare, dar e taaare afemeiat. Femeile vin la el cu tot felul de comenzi, numai să-l vadă (bine, el nu se limitează niciodată doar la asta), dar pînă la urmă nu femeile i-o trag, ci propria mînă… dreaptă.

Agăţînd o super bucată, Max e aruncat de un… scurt circuit direct în tomberon, iar cînd îşi revine, vede că mîna dreaptă are propria personalitate şi face ce vrea… ea. „Mîna n-o să mă comande”, se ambiţionează Max. Dar în scurt timp îşi dă seama că în mîna lui s-a reîncarnat fata, care-l pune în situaţii imposibile, nu numai la volan. Încercarea de a o accepta, cunoaşte & comunica e comică, fireşte. Max nu doar vorbeşte cu mîna, ci ajunge pînă şi să bea – fiecare cu paharul său, şi să danseze. În tot acest timp fata e în spital, inconştientă.

Cînd Max îşi recapătă mîna, ea, fireşte, îşi revine, apoi comedia devine film romantic care se termină ca-n poveşti, ca în filmele ruseşti, adică. Dar de data asta avem un film de văzut, foarte bine făcut din toate punctele de vedere.

Одной Левой / Doar cu stînga (2015, Rusia). Regia: Armen Ananikean, Vitali Reyngheverţ

„Raiskie kuşci”

regia Aleksandr Proşkin

Nu recomand, pierdeţi timpul…