NOUA POEZIE BASARABEANĂ

Editura ICR, Bucureşti, 2009

Antologie şi prefaţă de Dumitru CRUDU

cu:

 

IULIAN FRUNTAŞU, ŞTEFAN BAŞTOVOI; MIHAIL VAKULOVSKI; ALEXANDRU VAKULOVSKI, STELIANA GRAMA, PAVEL PĂDURARU, LEO HRISTOV, DIANA IEPURE, ANDREI UNGUREANU, ANA RAPCEA, HORIA HRISTOV, ALEXANDRU BURUIANĂ, LILIANA ARMAŞU, IURIE BURLACU, ADRIAN CIUBOTARU, AURELIA BORZIN, CORINA AJDER, ANDREI GAMARŢ, VADIM VASILIU, DOINA BULAT, ECATERINA BARGAN, CĂTĂLINA BĂLAN, ANGELA PÎNZARU

 NOUA POEZIE BASARABEANĂ: ÎNTRE DEZAMĂGIRE SOCIALĂ ŞI OPTIMISM INDIVIDUAL

Noua poezie basarabeană se compune din cîteva promoţii de poeţi şi din mai multe direcţii literare. Iar anul naşterii ei l-am putea situa în urmă cu un deceniu şi ceva, prin anii 1996-1997 cînd cei mai semnificativi tineri poeţi de astăzi şi-au scos primele cărţi de poezie: Iulian Fruntaşu ( Beata în marsupiu), Ştefan Baştovoi ( Elefantul promis), Mihai Vakulovski ( Nemuritor în păpuşoi) şi Steliana Grama (Tratat de tanatofobie), o poetă nedreptăţită la ora debutului, dar care astăzi ni se pare a fi de prim rang. Rîndurile acestei promoţii zgomotoase care a zguduit serios canonul literar basarabean s-au îngroşat pe parcurs cu noi şi noi poeţi revoltaţi, dornici să pălmuiască, vorba futuriştilor, obrajii stafidiţi ai literaturii moldoveneşti. Cea mai spectaculoasă afiliere este, fără doar şi poate, cea a lui Alexandru Vakulovski care şi-a scos la editura Aula din Braşov placheta oedip regele mamei lui freud, probabil cartea sa de poezii cea mai bună pînă în acest moment, datorită căreia a fost luat în braţe de critica literară românească fiind decretat drept cel mai radical poet al momentului. Această aserţiune îi aparţine editorului său Alexandru Muşina, tot el şi tipograful primul său roman. Alexandru Muşina mersese şi mai departe, exclamînd: „Nasc şi la Moldova oameni!” Dar Alexandru Muşina nu l-a susţinut numai pe Alexandru Vakulovski, dar şi pe alţi tineri poeţi basarabeni. El era atît de încîntat de ceea ce se întîmpla în minţile tinerilor poeţi dintre Prut şi Nistru, încît proclamase cu surle şi trîmbiţise că „ cel mai important fenomen din lirica română a ultimilor 5-6 ani e … „apariţia basarbenilor”. Aceasta e prima propoziţie cu care începe caracterizarea poeziei lui Iulian Fruntaşu. Dar această idee o reia şi în alte texte referitoare la poezia tînără basarabeană.

Ştefan Baştovoi a debutat printre primii şi, pînă a se călugări, fusese o vedetă extrem de mediatizată a acestei promoţii, fiecare carte a sa intrînd în atenţia criticii literare şi culegînd roadele dulci ale aprecierilor literare. Cred că nu există revistă literară importantă care să nu fi scris despre poetul basarabean. Ba mai mult decît atît, Doru Branea îl vedea ca pe un fel de şef de şcoală: „majoritatea cărţilor scrise de tinerii poeţi de astăzi-chiar şi cele realmente izbutite-nu sînt, pînă la urmă, decît culegeri de texte. Opere de construcţii, stipendiate de o vocaţie a arhitecturalului, nu avem deocamdată. Extrem de coerentă în viziune, exactă în transcrierea unor stări complicate sau tulburi şi, de ce nu, a unor idei, CARTEA RĂZBOIULUI reprezintă mai mult decît fusese UN DIAZPEMA PENTRU DUMNEZEU, o astfel de carte.”

Ceea ce mai aprecia Doru Branea la Ştefan Baştovoi era „reabilitarea poeziei ca mărturisire”, iar Alexandru Muşina la Iulian Fruntaşu, Alexandru Vakulovski sau Mihai Vakulovski era existenţialismul dus pînă în pînzele albe din poezia acestora. Una peste alta, în ochii celor doi exegeţi, dar nu numai ai lor, poezia tînără basarabeană era autentică şi foarte proaspătă: o poezie a dezamăgirii sociale, dar a optimismului individual. Căci, ăsta e un paradox al poeziei tinere, cu toate că fundalul politic şi social e, de cele mai multe ori, foarte sumbru, în plan individual tinerii poeţi debordează de vitalitate şi speră că schimbarea e posibilă.

Andrei Ungureanu, Pavel Păduraru, Horia Hristov, Ana Rapcea, Leo Hristov, Alexandru Buruiană, Diana Iepure, Iurie Burlacu şi Liliana Armaşu au completat această promoţie remarcabilă care s-a coagulat şi s-a manifestat în una dintre cele mai complicate şi mai potrivnice perioade din istoria contemporană a Republicii Moldova, cînd fuseseră ridiculizate şi şifonate idealurile revoluţiei moldoveneşti de la sfîrşitul anilor optzeci ai secolului trecut. Ei şi-au scris primele lor texte exact în răstimpul cînd foştii birocraţi sovietici de cîndva s-au plasat din nou în capul bucatelor, iar foştii sau actualii securişti s-au pus pe căpătuială. Fireşte că era imposibil ca atmosfera timpului să nu se răsfrîngă asupra poeziei lor şi poezia lor să nu absoarbă şi dramele care colcăiau în societatea basarabeană de la sfîrşitul anilor nouăzeci şi începutul noului mileniu.

Descoperirea faptului că revolta populară antisovietică fusese un răsunător eşec, contrar versiunii oficiale precum că am trăi într-o lume nouă, i-a determinat pe unii dintre poeţii acestei promoţii să scrie o poezie a revoltei sociale şi politice. Poezia lui Iulian Fruntaşu, Ştefan Baştovoi, Alexandru Vakulovski sau pavel Păduraru e şi o reacţie furibundă, chiar şi dacă deseori indirectă, faţă de minciuna socială şi politică ce proclama marea schimbare, cînd, în definitiv, aproape nimic nu se schimbase: aceeaşi nomenclaturiştii comunişti de pe timpuri deţin toate pîrghiile puterii în societate, iar foarte mulţi dintre cei care au ieşit în stradă pentru a construi o lume nouă s-au resemnat sau au plecat în ţări mai stabile şi mai prospere.  Poezia lor, cu toate că nu exprimă la modul direct acest lucru, totuşi în dedesubtul ei ascunde o mare dezamăgire că revoluţia fusese confiscată de către oligarhia de partid, iar o dată cu ea  şi speranţele sutelor de mii de oameni care umpluseră pînă la refuz, la sfîrşitul şi începutul anilor nouăzeci, piaţa din centrul Chişinăului, crezînd sincer că, în sfîrşit, vom putea clădi temeliile unei lumi noi. Anume cu acest sentiment sfredelitor şi sîcîitor de dezamăgire şi de revoltă, strîngînd din dinţi, Mihai Vakulovski sau Alexandru Buruiană şi-au scris unele dintre textele lor.

Descoperirea minciunii sociale şi revelaţia că luminţia de la capătul tunelului aşa şi nu se zăreşte în lumea în care trăiesc a mai născut însă şi o altă atitudine: de repliere în sine însuşi şi de transformare a eului profund într-un adăpost faţă de toate necazurile, neîmplinirile sau dramele din jur.

Poezia Anei Rapcea, a Lilianei Armaşu sau a lui Andrei Ungureanu este expresia retragerii şi baricadării într-o lume interioară izolată faţă de degringolada şi descumpănirea din societatea basarabeană.

Fireşte însă că, la un moment dat, au descoperit fisuri pînă şi în cazemata pe care şi-au întemeiat-o în adîncurile propriului eu. De aici, o nouă reacţie de disperare şi deznădejde, o angoasă şi mai mare şi o teamă că, de fapt, nu mai ai unde să te ascunzi. Poezia Lilianei Armaşu este rezultatul neîncrederii în propriul eu, poezia ei ţîşneşte din această întrebare esenţială: dacă nici în propriul eu nu mai poţi găsi un adăpost, atunci unde să-l mai cauţi?

O altă promoţie care şi-a făcut loc în literatura tînără basarabeană, cea din jurul revistei Clipa Siderală, s-a manifestat pe la mijlocul acestui deceniu. Ideologia poeţilor care s-au afirmat în cadrul cenaclului organizat pe lîngă publicaţie sau în paginile revistei e să se detaşeze de ceea ce se întîmpla sau se întîmplase în poezia tînără basarabeană. Poezia acestor poeţi e şi o reacţie la excesiva întrebuinţare a  limbajul licenţios sau la scormonirea puroiului din realitate. De aceea, poeţii din jurul Clipei Siderale îşi caută inspiraţia în zonele livreşti sau încearcă să descopere în ceea ce este trecător, vorba filosofului, lucrurile perene. Cu toate acestea, unele dintre cele mai bune texte ale Aureliei Borzin sau Doina Bulat sînt acelea în care îşi trădează propria ideologie.

Una dintre cele mai noi grupări din literatura tînără basarabeană–Human Zone-ul (Andrei Gamarţ, Daria Vlas, Corina Ajder, Vadim Vasiliu şi alţii)- apărută în urmă cu cîţiva ani- încearcă să readucă poezia în atenţia societăţii basarabene şi s-o impună din nou în centrul culturii româneşti din Republica Moldova, organizînd, într-o vreme, recitaluri în parcuri, troleuri sau în stradă.

Cu toate că reprezentanţii acestui grup îşi extrag sevele poeziei lor din revelaţia unui pericol social şi metafizic omniprezent- moartea rudelor apropiate, bolile incurabile, sărăcia, migraţia în masă şi caracterul închis al lumii în care trăiesc- răspunsurile pe care le dau sînt foarte diferite în funcţie de fiecare poet luat în parte.

Cele mai tinere poete din antologie sînt Ecaterina Bargan şi Cătălina Bălan care, anunţă, venirea unei alte promoţii poetice. Deci, după Cătălina şi Ecaterina, cine urmează?

Mihail VAKULOVSKI 

odada

(Ed. Vinea, Bucureşti, 2009, Ediţia a II-a)

poem pentru iubita mea

 ce frumoasă este iubita ta au zis florile de cîmp şi din pădure

ce frumoasă este iubita ta a zis roşul soare

ce frumoasă este iubita ta a zis cerul albastru

ce frumoasă este iubita ta au zis apele

ce frumoasă! a zis maşina de scris

ce frumoasă este iubita mea!

iubita mea a scăpat de florile

de pe cîmp din păduri şi din pieţele din oraşe

iubita mea a scăpat de ochii soarelui

iubita mea a scăpat de gura cerului

iubita mea a scăpat de apele sărate şi dulci

iubita mea a scăpat de literele maşinii de scris

                               de vîntul ce rîde ca o fecioară

                               a venit la mine

şi mi-a adus această poezie

din timpuri trecute

atunci florile soarele cerul vîntul apele maşina de scris

au întrebat-o dacă-i place această poezie

şi eu am întrebat-o dacă-i place poezia

iubita mea doar a zis că vrea să fie cu mine

era dimineaţă era seară trenul pleca şi-mi lua şi iubita

era seară şi i-am spus asta iubitei mele

ţi-am scris

              asta 

şi tu citeşti

 

* * *

 orişice titlu

de poezie

e o formalitate

pentru poliţişti

aş vrea

să mă întîlnesc

cu tine

ca după

despărţire

să mor

de ciudă

că nici măcar

nu-ţi cunosc

numele

 

 

iubita de zăpadă

 

erai toată doar rochie de mireasă

atît de albă că tot atît de albă

ai rămas şi-n continuare ar fi zis Florin Iaru

dacă măcar c-un ochi te zărea

atît de imaculată încît îmi venea

să-ţi înfig un morcov în centrul feţei

un morcov de-asupra gurii tale de cărbune

şi-un fular roşu aprins să-ţi leg

la gîtul tău mai alb decît culoarea albă

mai alb decît acest cuvînt alb – alb

(„Exageraţiuni, dom’le!/Exageraţiuni!” - Traian T. Coşovei)

erai atît de abstractă mireasa mea

încît verbul a fi la prezent e erai presurat cu

fulgi de nea fulgi de nea

din cel mai înalt vîrf de munte culeşi

 

 

poemul cu titlul la mijloc

 

să te desparţi deodată de toate femeile care te iubesc

de toate femeile pe care le iubeşti

să le priveşti în ochi

să constaţi mirat că atunci lacrimile lor sînt la fel

să te desparţi voluntar de toate femeile deodată

să rezişti

să-i zici HO! nesăţioasei porniri de a te întoarce

să-ţi aminteşti că singurătatea ta nu-i egalul singurătăţii

să ieşi în stradă să-i tragi un şut cutiei de conserve

să vrei mult de tot să-ţi închei o dată (odată) poemul

cu punct. Punct. şi să scrii virgulă,

Virgulă,

să nu înţelegi nici tu de ce,

să scrii după ea titlul poemului ce-ar merita să stea între

două coperte mai singur decît gaura ciorapului din

nemuritor în păpuşoi   virgulă, la ce bun,

să-ţi aminteşti că a mai scris cineva un poem

cu titlul din mijlocul acestui poem să-ţi aminteşti

c-ai mai scris un „poem cu titlul la mijloc”

să realizezi că nu mai ai cui zice iubito

şi că atunci cînd aveai îi ziceai mai des în scris decît oral

iubito

să înţelegi că eul poetic acum şi aici e chiar eul tău

cel mai eu

să ridici cutia boţită murdară îngheţată s-o apropii

de ochii tăi de buzele tale să-i şopteşti iubito

să strigi iubito! să hohoteşti iubito!

să plîngi iubito! să urli iubito!

iubito! în noaptea asta-mpărătească

 

 

JIMI + ROXANA a murit JIMI + ELENA = liubov

 

„să-mi bag pula, astăzi pentru prima oară am părăsit o femeie”

mi-a zis ieri Jimi

„era bună?”

„era prietena mea”

„dacă vrei, Jimi, putem să mai luăm o vodcă”

alaltăieri, în drum spre Club A, s-a întîmplat.

o întîmplare care s-a întîmplat cu adevărat întîmplător.

apoi, cînd m-am întors „acasă”, am găsit

o scrisoare care începea cu „Mi,

TU EŞTI PLICTISIT” şi se încheia cu

„Sînt o penibilă - o paranteză stănesciană -

Nu te mai deranjez, PA!” + un „P.S.”

„ştii ce-mi place cel mai mult la ea?

nu mi-a zis niciodată Nu mai bea, Jimi!

îmi pare rău de Roxana

dar prea mă potrivesc cu Elena”

a zis Jimi şi-a umplut iarăşi paharele

(între timp mai venise şi Doru şi Viorel)

- iar afară...

afară era o noapte atît de frumoasă!

ca-n Ionel Teodoreanu ziua.

şi mirosul de flori de corcoduşe

invadase camera

prin plasa albastră de ţînţari.

plasă-albastră, plasă-albastră,

era bine, era primăvară,

era ieri.

 

 

poemul tău – tău

 

ultimul tramvai la care ai ajuns la ţanc

 

primul tramvai pe care l-ai aşteptat doar vreo două minute.

între ele – poemul tău,

             poemul tău personal.

 

 

 

***

 

 

am scăpat

 maşina şi

 tramvaiul

 am pierdut

 troleibuzul

 trenul

 s-a dus

 fără noi.

 acum

 acum unde

 ne-am mai grăbi?

 

***

 

acest fum de ţigară

 ca părul femeii roşcate

 a lui Guillaume Apollinaire

 cînd fugea în jurul

 stadionului naţional

 n-ai insistat să te îmbrac în mătăsuri

 ca femeia lui Maiakovski

 şi nici în fum de ţigară

 nu te-am îmbrăcat

 eram cu tine

 lîngă stadionul naţional

 făceam cercuri

 ce-aveau să ne lege

 inevitabil

 mai tîrziu

 ca şi curcubeul

 care

 uite

 s-a încîlcit

 în pletele tale 

 

O apărut

Noua poezie basarabeană (Ed. ICR)

Mihail VAKULOVSKI – nEUROCHIRURGIE (Ed. Vinea)

Mihail VAKULOVSKI –  odada (Ed. Vinea)

Prima mea pereche de blugi (Ed. Art)

Prima mea beţie (Ed. Art)

Ioan Es. POP – Ieudul fără ieşire (Ninpress & Charmides)

Moni STĂNILĂ – Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress & Charmides)

Constantin CHEIANU – Sex & Perestroika (Ed. Cartier)

Vasile ERNU – Ultimii eretici ai Imperiului (Ed. Polirom)

Despre Ultimii eretici ai Imperiului

Dan IANCU - tata. doar fotografii (Ed. Agol)

Tahar Ben Jelloun – Rasismul pe înţelesul fiicei mele, urmat de năvala urii (Ed. Cartier)

Rama Yade – Drepturile omului pe înţelesul copiilor de la 7 la 77 de ani (Ed. Cartier)

Roger-Pol Droit – Etica păe înţelesul tuturor (Ed. Cartier)

Anca MIZUMSCHI – Anca lui Noe (Ed. Humanitas)

Gabriela MÂNCU – Număr scame (Ed. Vinea)

Prima mea dezamăgire în dragoste (Ed. Art)

From Russia with Love (Ed. Art)

Andrei DOBOŞ – Apă tulbure, antifoane, etc. (Biblioteca de Poezie)

 

 

Mihail VAKULOVSKI

nEUROCHIRURGIE (teatru)

 Editura Vinea, Bucureşti, 2009

(coperta: Alexandru Pecican)

 

ALT PACIENT (Marin): Eu nu vorbesc cu nevastă-mea. Nu vorbesc deloc, i-am spus nici în vizită să nu vină. Nu pot să vorbesc cu ea, că mă enervează. Mă scuzi, dar îţi sînt ca un tată, sînt leat cu tatăl tău, lasă cetitul, ascultă-mă un pic şi apoi citeşti. Spune-mi şi tu, poţi să ajungi în 3 ore la Bucureşti?

UN PACIENT: Da, în 3 ore da.

ALT PACIENT (Marin): Cum să ajungi în 3 ore la Bucureşti? Că eu sînt şofer cu carte de muncă de 35 de ani. Şi mă sună pulă ăla de şef, care nici măcar nu ştie să pornească maşina, că e tractorist, da' l-au adus la noi şef, mă sună sulă ăla şi-mi zice să duc brazii la Bucureşti. Mi-a dat un celular din ăsta, că o să mă sune el să-mi spună unde să las brazii. Cum să ajungi în 3 ore la Bucureşti?

UN PACIENT: De la Braşov la Bucureşti în mod normal ajungi cam în 2 ore şi jumătate - 3 ore.

ALT PACIENT (Marin): Da, dar eu a trebuit să mă duc pînă la Codlea, să iau brazii, abia după aia m-am pornit spre Braşov, şi era iarnă, zăpadă, înainte de Crăciun. M-a trezit la 4 dimineaţa şi, în loc să trimită brazii cu trenul, cum se face, mă trimite pe mine să-i duc, în ajun de Crăciun. Eu nu pot sta mult în maşină, trebuie să piş. Trebuie să piş din 5 în 5 minute, nu pot să ţin. M-am oprit în stradă, acolo, pe pod, şi am pişat după maşină, m-au văzut fetele şi rîdeau. M-au chemat să mă încălzesc la ele, am intrat acolo, la Săftica, mi-au dat un ceai fierbinte, să mă încălzesc, că le-am spus că eu trebuie să piş, că nu pot să ţin. Eram nervos, m-a sunat pulă ăla după 3 ore şi mă certa de ce n-am ajuns la Bucureşti. Eu îi lămuresc că nu-i posibil să ajungi în 3 ore la Bucureşti, iar el ţipă la mine. În pizda mă'tii, am trîntit telefonul jos şi gata. Nu i-am mai răspuns, dar nici nu ştiam cum să-l închid, să nu mai sune, că suna încontinuu cretinul, şi mă enerva şi nu ştiam să-l închid. Eu ştiam numai să apăs să răspund, atît, iar el suna şi mă înnebunea la cap şi vroiam şi să piş, nu mai puteam ţine, făceam pe mine şi eram în trafic. Cînd am ajuns la Săftica nu ştiam unde să mă duc, unde să las brazii, ce să fac cu ei.

ALT PACIENT (Securistu'): Şi de ce nu l-ai întrebat pe şefu'?

ALT PACIENT (Marin): Nu ţi-am spus că nu ştiam să umblu la celular, ştiam doar unde să apăs ca să răspund. Şi le-am dat fetelor cîte un brad şi am ieşit la şosea şi i-am vîndut pe toţi, i-au luat repede, că i-am dat ieftin, eu nu pot să ţin mult, trebuie să piş. Cînd vine dom' doctor să te uiţi, te rog, dacă operaţia e mare, bine? Te rog frumos, să te uiţi dacă operaţia e mare.

(Către pacientul din patul din stînga de la fereastră)

Ce faci, dom'le?

ALT PACIENT (Profesoru'): Mi-e somn.

ALT PACIENT (Marin): Dormi!

ALT PACIENT (Profesoru'): Nu pot, nu mai pot sta aşa, vreau să schimb poziţia, oare se poate?

  ALT PACIENT (Marin): Aşteaptă vizita. O să-ţi spună dom' doctor. Vrei o pastilă, am eu pastile de la celălalt spital, adormi pe loc.

ALT PACIENT (Profesoru'): Din alea de la care ţi se scoală?

ALT PACIENT (Marin): Da, ţi se scoală şi pula.

ALT PACIENT (Profesoru'): Nu, nu... nu vreau...

ALT PACIENT (Marin): Şi dacă ţi se scoală ce faci cu pula sculată?

ALT PACIENT (Profesoru'): Sparg nuci.

Intră în fugă un medic mustăcios, după care păşeşte medicul tînăr, apoi năvălesc vreo 7-9 femei în halate albe, nu încap toate, stau în coridor, se uită în cameră. 

MEDICUL: Bună dimineaţa. Întoarceţi-l pe dreapta. Aşa, bine, o operaţie frumoasă, fin lucrat. Astăzi puteţi deja să vă ridicaţi, bine? Să-i scoateţi picurătoarea. Scoateţi-i şi sonda.

ALT PACIENT (Marin): Domnu' doctor, am o mare rugăminte la dumneavoastră. Vă rog frumos să-mi mai lăsaţi sonda. Ştiţi, eu piş des şi...

MEDICUL: Să vă pişaţi cît vreţi de des, dar la WC, să vă ridicaţi şi să vă mişcaţi încet-încet, bine?

ALT PACIENT (Marin): Vă rog frumos să-mi mai lăsaţi sonda, că eu piş des, măcar încă o zi, vă rog frumos, dom' doctor.

MEDICUL: Dar nu e bine să stea atîta, dom'le, poate să se inflameze acolo, nu e deloc bine să stea atîta.

ALT PACIENT (Marin): Vă rog frumos, domnu' doctor, vă rog să...

MEDICUL: Cum doriţi, mai lăsaţi-i-o atunci o zi...

ALT PACIENT (Marin): Bine, atunci scoateţi-o...

O ASISTENTĂ: Să v-o las sau să v-o scot?

ALT PACIENT (Surdu): Doare... doare piciorul.

MEDICUL (ţipînd la pacientul de la fereastră): Cum vă doare - ca înainte de operaţie sau altfel?!

ALT PACIENT (Surdu): Doare piciorul.

MEDICUL (ţipînd): Cum vă doare?! Cum?!

ALT PACIENT (Surdu): L-am spălat cu apă caldă. Mă dor picioarele, de la apa caldă.

MEDICUL (ţipînd): De la operaţie vă doare, nu de la apa caldă!

(către celălalt pacient de la fereastră)

Cum vă simţiţi?

ALT PACIENT (Profesoru'): Mai binişor.

MEDICUL: Azi să vă ridicaţi.

(Către pacientul mai tînăr)

Aşa, ce avem aici?

(Se uită la medicul mai tînăr)

MEDICUL TÎNĂR: Pentru analize.

MEDICUL: Să vă întindeţi în pat.

UN PACIENT: Am venit pentru analize. Am stat o lună la pat, n-am putut să merg deloc, m-am mişcat doar cu scaunul, apoi am venit la control, apoi am luat pastile o lună şi ceva, dar nu-mi trece şi gata.

MEDICUL: Aşa, unde vă doare? (loveşte la genunchi)

UN PACIENT: Genunchiul drept, piciorul - jos, coloana - jos.

MEDICUL: Trageţi degetele spre dumneavoastră. Aşa, acum împingeţi-le spre mine. Aşa.

(Ridică piciorul stîng al pacientului)

UN PACIENT: Stîngul nu mă doare deloc, mă mai doare cotul stîng şi mîna dreaptă.

MEDICUL: Pe unde vine durerea de la genunchi la picior?

UN PACIENT: Pe nicăieri, mă doare genunchiul şi piciorul jos, nu se simte pe unde vine durerea.

MEDICUL (către o asistentă): Să-i faceţi analizele. Scrieţi acolo.

(Ies iute, cum au şi intrat, mai întîi medicul, apoi medicul mai tînăr, apoi femeile în alb)

Intră un tip tînăr în halat alb.

TIPUL TÎNĂR: Vă rog să mergeţi cu mine la analize. Dar mai întîi haideţi să vă facă doctorul o injecţie.

(Intră la medic)

Aşezaţi-vă pe scaun, strîngeţi mîinile la piept şi aplecaţi-vă cît mai tare. Aşa.

Intră

 MEDICUL: Am să vă fac o injecţie în coloană. Nu vă fie frică, o să doară. Staţi liniştit, că oricum nu scăpaţi de noi. Aşa, aşa... Bravo! Foarte, foarte bine. Acum să vă duceţi cu Florin la analize. Apoi să beţi - astăzi - 2,5-3 litri de lichide, o să vă doară capul, să nu vă speriaţi, e un efect al injecţiei, să beţi multă apă.

 UN PACIENT: Mulţumesc.

 În uşă apare un bătrîn diliu cu o moacă schimonosită care întreabă pe fiecare "Ce faceţi?" şi face mereu din ochi. Cînd îl vede pe medic se bucură.

 BĂTRÎNUL DILIU: Dom' doctor, cu dumneavoastră vroiam să vorbesc!

MEDICUL: M-aţi convins, dar staţi acolo.

 (Închide uşa)

 FLORIN (îl apucă de braţ pe UN PACIENT, mergînd): Nu cumva să cazi.

 UN PACIENT: Stai liniştit, n-am cum să cad.

 FLORIN: Aşa zic toţi, dar toţi cad.

 UN PACIENT: Are aşa efect puternic?

 FLORIN: Unii cad în timp ce li se face injecţia, alţii urlă, plîng, îşi pierd cunoştinţa, d'aia stau lîngă cel căruia i se face injecţia, nu te-a durut?

 UN PACIENT: Ba da...

FLORIN: Uite, stai aici, pe-un scaun, să stai pe scaun, bine? O să te strige, pentru radiografie. Apoi o să te strige, alături, la tomografie, după care o să-ţi ia sînge şi gata pe astăzi.

UN PACIENT: OK, mulţumesc.

În primul cabinet mi-au făcut radiografii la piept, la plămîni, la coloană, la bazin şi dintr-o parte.

 În al doilea m-au întins pe spate pe un aparat, care m-a cuprins şi am stat aşa, întins, vreo douăzeci de minute, după ce-am aşteptat vreo două ore la rînd.

În coridor erau două femei bătrîne în cărucioare şi pe-o targă un bărbat tînăr cu ochii umflaţi, lipiţi şi vineţi şi cu gîtul fixat, lîngă care stătea în picioare gagică-sa, care încerca să-l încurajeze, mîngîindu-i părul. Pe unul l-au adus băieţii de la Ambulanţă şi l-au băgat fără rînd, apoi l-au scos şi l-au lăsat sub un perete, pe-un pat cu roţi.

 La al treilea cabinet mi-au făcut alte radiografii...

 Afară, la ferestre, stau, înmărmuriţi, foarte mulţi porumbei, iar ferestrele sînt toate murdare de excrementele lor, porumbei, porumbei, porumbei... 

 Apare Florin, cu alţi pacienţi după el. Coborîm la Neurochirurgie, Florin bate în uşă, nu deschide nimeni.

 La intrare o tînără întreabă dacă e medicul, povestind ce-a păţit.

 O TÎNĂRĂ: Avea la el documente, avea mobil, aveau adresa, numere de telefoane, n-au dat măcar un telefon să-mi spună ce-a păţit, că doar sînt soţia lui. L-am căutat peste tot, la serviciu, la prieteni, la neamuri, la lucru, în oraş, am venit aici, la Urgenţe, şi cei de la ambulanţă mi-au zis că e aici, l-au adus aici, să-l caut la reanimare, la reanimare mi-au spus că este, e la morgă, dar nu m-au lăsat să-l văd. Mi-au putut spune doar că e la morgă, în rest nu ştiu nimic - ce-a păţit, cum a ajuns acolo, poate nu-i el... să-l întreb pe medic...

AGENTUL DE PAZĂ: E băiatul pe care l-au adus în comă noaptea trecută, doamnă?

 TÎNĂRA: De unde să ştiu? Că ăştia nu-mi zic nimic.

 AGENTUL DE PAZĂ: Măcar a murit uşor, doamnă, nu s-a chinuit. Iertaţi-mă că vă spun asta, dar e în Reanimare un băiat care e în comă de 18 zile. L-au bătut cu bîtele şi cu picioarele, ăştia-s nişte animale, dă-i, băi, un pumn în gură şi lasă-l dracului pe nenorocit, dar ăştia-s nişte fiare, l-au dat jos şi l-au bătut cu picioarele şi cu bîtele în cap pînă s-o fi speriat că nu mai mişcă, nişte cretini, doamnă.

 (Doi medici de la ambulanţă trag un pat mobil cu un om pe burtă).

 Faceţi loc! Eliberaţi calea! Ăsta-i gata, e cu coloana... Aduc mereu, doar de sărbători e un pic mai liber, primim numai copii, urgenţe, tăiaţi, bătuţi rău, în comă profundă...

 TÎNĂRA: Las-că mîine e sîmbătă şi vă va fi mai uşor...

 AGENTUL DE PAZĂ: Nu ştiţi ce vorbiţi, domnişoară. În week-end ne e cel mai greu, în week-end e cel mai aglomerat, aduc tăiaţi, în comă, rupţi, alcoolici, drogaţi, aurolaci, cerşetori îngheţaţi sau arşi, în şoc, urlă, borăsc, îşi scot maţele cu mîinile lor, îşi bagă degetele în rană, vor să se sinucidă, sar la medici la bătaie... Cînd am fost prima oară lîngă medic, cînd au adus unul tăiat cu sabia în cartierul Noua, cînd îl examina medicul, ăsta l-a apucat de cap şi vroia să-l gîtuie, avea şoc şi cine ştie ce aiurea... L-am apucat de mîini şi l-am eliberat pe medic şi i-am băgat ăluia bulanul în faţă, spunîndu-i că dacă se dă la doctor i-l bag în gură - s-a calmat pe loc. Îi ieşeau maţele, era cu ochii vineţi, a smuls un cuţit şi şi-a tăiat venele în faţa noastră, domnişoară, apoi şi-a băgat degetele în burta tăiată de sabie. Noroc că a reuşit doctorul să-i pună o injecţie, am ieşit şi am vomat tot ce mîncasem în ultimele zile, n-am putut rezista. "De ce n-ai spus că eşti sensibil?", m-a întrebat domnu' doctor. I-am zis că nu-i nimic, vreau să mă obişnuiesc cu de toate. Acum n-am treabă, vin cu mandibulele fracturate, rupţi, tăiaţi, sfîşiaţi, cu coloana ruptă, cu ochii scoşi, cu capetele sparte, nu contează, n-am treabă, stau lîngă dom' doctor şi-l păzesc cu bulanul în mînă, că asta mi-e profesia.

(Către o bătrînă care vrea să intre în policlinică)

Nu se poate, doamnă, nu e ora de vizită, dar dacă vreţi să intraţi urgent vă rog să vă luaţi de la intrare papuci igienici, cu 10000 de lei, nu e o oră de vizită. Eu îmi fac profesia, asta e, îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul, cum se zice, ce, credeţi că am chef să stau aici, la uşă, şi să nu vă permit să vă duceţi unde aveţi nevoie, ba v-aş lăsa pe toţi să intraţi cînd doriţi, dar n-am încotro, nu se poate, am şi eu familie şi şi gurile la copiii mei vrea să mănînce. Cînd l-au adus pe ăsta în comă cu 18 zile în urmă eram în tură şi...

 Deschide în sfîrşit o asistentă. Înainte de a intra în cameră, se aude:

 VOCE: Nu mă lăsaţi să mor...