Alexandru VAKULOVSKI

 12. Febră

 Tremur mai ceva ca Ozzy. Zilele astea au fost una mai ciudată ca alta. Depresia, oboseala, extenuarea fizică şi psihică, experienţele paranormale m-au lăsat la început cu un cap ameţit, apoi a apărut tremuriciul, frisoanele – febra.

 Mih a tăiat-o la Bucureşti. I-am zis că o să mă tratez cu vodcă în Pub. Bă, o să te faci mangă şi o să fie şi mai rău. M-am plimbat prin cameră dând din cap ca tâmpitul după Rage Against The Mashine, după Audioslave, Zemfira, Pearl Jam. Apoi a apărut claustrofobia. Toată ziua n-am fost în stare să fac nimic. Şi pereţii mă strâng tot mai tare. Tavanul e tot mai aproape. Mă întind în pat – mă dor coastele, stau la computer – mă doare şira spinării, mă plimb prin cameră ameţesc.

 KKMK, hai în Pub. Şi dă-i cu vodcă. Între două pahare – câteva ture de tremurici şi de călduri. Yo se dezbracă de scurtă, Yo – e transpirat tot, chiar şi pe cap. Yo îşi mai ia o vodcă. Exces de zel. Trece şi Andras. Apoi Zuperman. Apoi şi eu. Mi-a şi făcut cu mâna, foarte frumos. Apoi trece şi Erika.

 Personajele încep să-mi cadă în pahar de pe pozele din Pub, Călin privind visător dintr-o poză e acum cu noi la masă. Dar suntem la altă masă. Povesteşte cum a fost la accidentul lui Nick. Cică au fost vreo şapte în maşină.

 Ieşim ultimii din Pub. Sunt tot transpirat. E atât de cald, ce fel de iarnă mai e şi asta? Ajung acasă, cad rupt în pat.

 Dimineaţa. Gâtul uscat de mahmureală, ochii roşii, frisoane. Beau dintr-o mişcare vreo juma de litru de pepsi. Ţigări. Îmi ţiuie urechile. Pizdeţ, blea. Mă doare capul, mă doare-n pulă că mă doare capul.

 

Hainele mi-s ude toate de transpiraţie. Mi le schimb, în cinşpe minute se fac iar leoarcă. Cât sunt de sictirit de mine. Cât sunt de sictirit de România, ţara proştilor. Ţara în care nimic nu e normal. Ţara care mă omoară zilnic. Zilnic îmi scoate scalpul şi îl ţine în colecţia de trofee.

 Zile ciudate, zile futute. Da, am avut zile şi mai futute. Zilele fără tine, zile când încercam să mă las de droguri şi mă boram tot, mă spălam pe dinţi – boram, beam un ceai – boram, fumam o ţigară – boram, respiram – boram. Un fel de ars poetica – borâtura.

 Azi e cea mai naşpa zi din viaţa mea. Aşa de naşpa a fost doar... ieri.

 Dar zilele astea mă enervează cu atât mai mult cu cât nu ştiu pe ce lume sunt, nu ştiu dacă să mai rămân sau să o tai, nu ştiu nimic. Probabil că o să mă rad iar pe cap – mă relaxează. O chestie mişto într-o ţară futută. Sau o să mă fut. Ă, tot o chestie mişto, uneori.

 Mă lipesc de calorifer. Mamă, niciodată nu mi-a fost atât de frig. Înnnebunesc. Mai bag trei pastile, beau ceai fierbinte. Aştept. Da, intră.

 Mor de cald. Mă dezbrac. Transpiraţia curge şiroaie de pe mine.

 Unde eşti?

 Vreau să mă întind în pat şi să fii alături, să ai grijă de mine. Mă întind în pat, nu e decât peretele.

 Sunt atât de aproape. Aproape că am ajuns. Peretele e galben. Şi dulapul e galben. Pe galbenul tricolorului lui Mih – no future. Pe drapelul lui anarhist – roşu, galben, verde. Pătura e galbenă. 

 Fuck, fuck, fuck. Fuck off, mavăfacă!!!

 Gâtul îmi plesneşte. Încă nişte pastile. Ăştia de la farmacie sunt întotdeauna gata să te ajute.

 Omuleţii negri alergă pe pereţi, sunt foarte mulţi. Sar de pe tavan direct în cap. Îmi fac drumul printre ei, să ajung la sticla de pepsi.

 Da, da, mă auzi? Eu nu te aud. Dar dacă mă auzi e bine.

 Sweet dreams, Yo. Să-ţi fie ţărâna uşoară, scârbă.