Ştefan BAŞTOVOI

 48

 Nicolai Arsenievici se adînci în pădure departe, să nu fie găsit. Unde fusese cîndva o rîpă şi cursese poate că şi apă şi unde acuma nu mai era decît o adîncitură plină de crengi uscate şi frunze putrede de atîţia ani, Nicolai Arsenievici se opri, puse hîrleţul jos şi aşezat pe coada hîrleţului, scoase o ţigară şi o aprinse. Fumul se vedea foarte clar în întunecimea pădurii şi se ridica din văgăună drept în sus, dispărînd brusc acolo unde o rază groasă de lumină trecea printre frunze, chiar deasupra capului lui Nicolai Arsenievici. Cîţiva tufari de corn, care creşteau din mal, chiar acolo unde rîpa prin care cursese cîndva şi apă şi care se umplu de frunze şi vreascuri şi unde, la doar cîţiva paşi, rîpa forma o ruptură care poate că fusese cîndva cascadă atunci cînd apa, dacă a curs vreodată, îl ascundeau pe Nicolai Arsenievici cu crengile lor întortocheate, aşa încît din cărare nimeni n-ar fi putut să-l vadă. Nicolai Arsenievici se mai uită o dată la fosta cascadă şi chiar pentru o clipă îşi închipui cum curge pe-acolo apa şi se îngrijoră, dar după ce se mai uită o dată la vreascurile adunate acolo şi răscoli cu hîrleţul stratul de frunze putrede, care se dovedi prea gros, îşi zise că apa nu va mai curge pe acolo niciodată şi că nu a mai curs demult şi poate să înceapă liniştit. Scuipă în palme, desenă cu hîrleţul un patrulater şi se puse să ferească frunzele.

Ia să vedem cine a colectat cea mai puţină maculatură, Lihaciova Partnuhina, fetelor, ce-i asta? De ce n-aţi colectat maculatură, ce, nu aveţi gazete, reviste? Voi trebuie să fiţi ca albinuţele, ce, trebuie să vă învăţ eu? Mergeţi la pensionari, la veterani, ce nu cunoaşteţi nici un veteran? Nu se poate să nu cunoaşteţi nici un veteran, duceţi-vă la ei şi spuneţi-le că vă trebuie la şcoală şi o să vă dea că şi-aşa n-au ce face cu dînsele. Duceţi-vă la veterani că şi au balcoanele pline cu reviste, voi trebuie să fiţi ca abinuţele. Aşa cum albinuţele umblă toată ziua şi colectează nectar pentru stupul lor, aşa şi voi trebuie să colectaţi maculatură, ce-i asta, fetelor? Ce-i chiar atît de greu? Lihaciova Partnuhina, ascultaţi la mine, mai este timp pînă sîmbătă, dar nu lăsaţi pe ultima zi. Nu lăsa pe mîine ceea ce poţi face azi. Ştiţi că este aşa o vorbă, puneţi-vă şi colectaţi maculatură. Dar cine a adus cea mai multă maculatură? O-o-o, Bohanţov, de data asta-i bravo! El a adus, uitaţi copii cîtă maculatură, o su-u-tă patruzeci de chile de hîrtie şi două sute paisprezece de fier şi încă mai aduce. Bohanţov, ce zici, mai aduci, Bohanţov? Pînă sîmbătă mai este vreme. Iaca, Bohanţov îi bravo, el o să aibă notă exemplară la purtare. Şi Jeoltîi văd că s-a mai ridicat, el tot îi bravo, la noi el are 82 de kilograme de hîrtie, iaca şi Vaculovskii... nu-i rău, 46 de kile de hîrtie, dar el încă mai are timp, ce zici, Vaculovskii? Mai aduci pînă sîmbătă? Iaca, băieţii la noi îs bravo. Dar fetele încă o să mai aducă. Voi de-amu ştiţi copii, că tata lui Stela a adus cu maşina şase sute cincizeci de kile de fier şi ne-a promis c-aduce şi hîrtie, asta pentru clasa noastră putem să spunem că este foarte bine şi noi am îndeplinit planul. Dar dacă cineva mai are ceva pe-acasă, mai aduceţi. Voi trebuie să fiţi ca albinuţele. Ştiţi cum umblă albinuţele?

În cap la Saşa apăru dintr-o dată un cîmp mare cu flori prin care bîzîie albinuţele şi colectează polen. În mijlocul lanului era aşternută o pătură şi pe pătură Saşa mînca harbuz. Florile erau înalte şi-i ţineau lui Saşa de umbră ca nişte copaci.

- Aşa cum umblă albinuţele prin flori şi colectează miere pentru stupul lor, aşa şi voi trebuie să colectaţi maculatură pentru că din maculatură se fac cărţi şi manuale noi, caiete şi hîrtie de colorat. Iaca, noi am învăţat la şcoală că hîrtia se face din copaci, dar ce-ar fi, copii, ca să se taie atîţia copaci ca să se facă manuale şi caiete? Şi de aceea voi trebuie să umblaţi ca albinuţele, să colectaţi cît mai multă maculatură. Pe urmă maculatura aceasta se duce la fabrică şi se topeşte şi se transformă în hîrtie, iar pe urmă din hîrtie se fac caiete şi manuale şi nu mai trebuie să mai taie copacii.

În cîmp nu mai era nimeni. Numai albinuţele bîzîiau peste tot cu legături mici de gazete pe care le duceau în lăbuţe, ligheane stricate şi şuruburi întinse pe o sîrmă. Soarele încă nu răsărise bine şi de jos se vedea cerul albastru şi cîte un nor alb, mare şi împrăştiat, ca o grămadă de maculatură. Florile au început să foşnească şi de pe ele cădea roua şi zburau deramjate albinele. Cînd se uită mai bine, Saşa văzu că se apropie Sonia şi se apleacă să nu-i cadă roua după gît. Saşa a întrebat-o dacă nu vrea harbuz şi ea a spus că vrea şi Saşa a rupt de genunchi jumătatea de harbuz în două. Cînd Sonia termină de mîncat harbuzul şi-şi ridică zîmbind mîinile pline de zeamă, în clasă nu mai era nimeni. Gălăgia de dincolo de fereastră îl făcu pe Saşa să se uite afară şi el văzu pe Bohanţov care arunca legături de gazete jos din maşină, pe Jeoltîi care-i dădea mîna lui Gurskii ca să se suie Partnuhina, care ducea o legătură grea în braţe şi alţii care stăteau la rînd, iar mai încolo, lîngă un copac, stătea de vorbă cu Nadejda Petrovna, tata lui Stela.