Gelu RADU

N-am crezut să-nvăţ a urî vreodată

Dintotdeauna am urât comuniştii. Nu ştiu de ce, dar din fragedă copilărie am avut o repulsie faţă de sistem. O fi ceva ereditar... Una din cele mai vechi amintiri păstrate în minte şi în suflet e tata lipit cu urechea de un radio vechi, cu lămpi, fixat în surdină pe Radio Europa Liberă.

Apoi, o altă amintire interesantă este că n-am fost niciodată făcut oficial pionier. Pe vremea aceea - era anul 1984 - în Cluj era obiceiul adunării tuturor elevilor din clasa a doua în faţa statuii lui Horea, Cloşca şi Crişan, pentru un jurământ comun de respectare a Partidului Comunist. N-am ajuns. Troleibuzele circulau din oră în oră. Paradoxal, nu m-a mustrat nimeni, deşi absenţa la un astfel de eveniment era aproape sinonimă cu crima.

După alţi patru ani în care am fentat constant sistemul şi am evitat să devin comandant de detaşament - şi, implicit, prezenţa la şedinţele săptămânale de căcat - am descoperit ca iubesc fotbalul european (în particular) şi tot ce înseamnă occidentul (în general). Pierdeam seri întregi la Observatorul Astronomic, unde lucra mama, iar colegii improvizaseră în grădină o antenă parabolică. Ştiam pe de rost toate reclamele de pe RaiUno sau Pro7. Vă daţi seama ce fascinat am fost când a început Campionatul European de Fotbal din 1988! Pentru mine totul era un vis, care a ţinut până în ziua finalei. Atunci viaţa mea s-a transformat în coşmar.

Calculasem că termin orele la şcoală cu o oră înainte să înceapă marea finală. Suficient timp să ajung la Observator, chiar şi pe jos. Însă, în acea după-amiază, profa de engleză, şefa comuniştilor din liceu, a venit să-mi dea vestea "cea mare": comitetul de pionieri decisese că am note bune şi merit să fiu toboşarul liceului, iar imediat după ore, seara, aveam prima repetiţie.

E greu de descris scena pe care am făcut-o şi de transcris în cuvinte crizele mele de personalitate. Violenţa mea, nemaiîntâlnită până atunci, a avut, totuşi, două plusuri:

1. Am văzut marele meci.

2. Niciodată nu mi s-a mai propus o funcţie pentru care micii comunişti ar fi dat orice să o aibă.