Şerban FOARŢĂ

Dragă Mihail,

pentru că-mi ceri o poză cu mine, „îngeraş”, ţi-o trimit pe asta, de mai jos, în care apar cu mama, când ea va fost în vârstă de 23 de ani, iar eu (dacă-i pot spune unuia ca ăla, cu miros de lapte şi în Spielhosen, „eu”!) de 411 zile.                                    

 

                                                        Patina este, evident, a vremii; anul, al Domnului din ceruri; A-ul majuscul din cuvântul August, observă ortografia de atunci, neimplicând glorificarea unei date neintrate, încă, în istorie.

           Or, peste un an (şi cam o săptămână), aş fi putut să fiu pozat pe umărul Ostaşului sovietic e-li-be-ra-tor, – vorba imnului, de mai târziu, al faimosului duo Frunză Eugen-Deşliu Dan.

           La 23 august 1943, „Trăiască Regele!” era imnul României (şi va mai fi vreo patru ani de zile).

           Mai adaug că, nu din prevedere, Spielhosen-ii mei sunt roşii (culoarea le-o ţin bine minte, căci i-am purtat şi mai târziu), – cu, însă, mici buline albe, ca sângele ce este un melanj (cu un vocabul imposibil) eritrocito-leucocitar.

           Dacă ar fi posibil, aş semna epistola aceasta cu o cerneală roşie cu picăţele albe!

           Salut voios,

                               Ş e r b a n

 

 

   PATRU DIALOAGE ANALOAGE

(PLUS UN POST-SCRIPT MAI CRIPT-

                            IC)

 

                                                        I

– A cui nevăstuică

eşti tu, nevăstuică?

 

– A soţului meu.                   

 

– Dar el ce e, puică:

urs alb, câine, leu?

 

– Nu! Tot nevăstuică.

 

                                  II

– Mâncăm o prună

împreună?

 

– Mâncăm o prună

împreună.

 

– Dar dacă,-n coş, e

doar o roşie?

 

– Merge şi-o roşie,

dacă,-n coş, e.

 

– Să-ţi fac cadou

un sfert de ou?

 

– Să-mi faci cadou

un sfert de ou!

 

– Poftim!

 

 

                            III

– Veveriţo,-ţi sunt pe plac alunele?

– Nu toate, unele.

– Care unele?

– Alea bunele, cele mai bunele.

– Care-anume, spune odată,

că mi-e dor de-o pralină!

– Păi, alea (zise veveriţa cam avară

la vorbă, căci avea gura plină)

trase-n ciocolată.

– Amară?

– Cu lapte.

– Şi eu, unul, unde dau de ele,

că a trecut de 7,

iar prin pădure,-s doar un vagabond.

– În scorbura Zânei cu păr blond

şi ochi de albăstrele,

care tot ronţăie şi ronţăie la ele.

– E vorba de Zâna cea Bună?

– Vezi bine, zise veveriţa (bună,

 şi ea),

 ronţăind o alună

 aşa:

 ronţ,

 cronţ...

 

Aceasta este

o mică poveste

de citit seara, la lună.

 

 

                      IV

– Dacă,-ntr-o zi,

ne-am trezi

motocei,

iar mârtanii,

mârlanii

de ei,

s-ar prinde

şi-ar prinde

să tragă

de noi

amândoi

ziua-ntreagă,

fără saţiu,

în spaţiul

îngust

dintre pat

şi macat, –

ar fi just?

 

– N-ar fi prob,

   te aprob

   pozitiv;

   dar, în fine,

   mai bine

   motiv

   de petreceri

   şi-ntreceri

   (oricât

   ar fì de

   perfide),

   decât

   să ne ia

   drept ceva

   ce, eu, tare

   mă tem

   că suntèm

   din născare.

  

 P.-S. CUM SE CONFECŢIONEAZĂ
                                             UN ŞOARECE PRIN SKIAGRAPHIE

       Dacă ai o coală goală şi ajungi

      să desenezi, cât de cât, şoarecele

      (şoarecii au, cu toţii, mustăţi lungi

      şi prea-sensibile, deoarece le

      trebuie la amuşinat), – urmează turul

      doi, când se utilizează "  

      ca să-i decupezi desenului conturul:

      coadă, mustăţi, plus patru labe...

      Cu grijă maximă, ca nu cumva să tai în două şoare-

      cele,

      ca şi cum l-ai despărţi-n silabe