Denisa Mirena Pişcu
***
Femeia stătea crăcănată
şi mare cât un munte
picioarele îi miroseau a urină
şi corpul ei, un întreg bandaj
căutând echilibrul
înspre oamenii care se îndepărtaseră,
dezgustaţi,
înspre barele de troleu
subţiri şi metalice,
reci.
***
Gesturi între doi îndrăgostiţi surdo-muţi,
într-un dialog
învăluit,
moale,
tandru,
ca o pastă de măceşe.
***
Zeci de oameni aşteptând cu răbdare
peste drum de
Ambasada Americii …
“Fotografiatul interzis!”.
Mă îndrept
spre Policlinica fără Plată,
unde liftul nu merge niciodată -
oameni
bolnavi
se caţără
pe scări.
***
Stratul gros de zăpadă,
la Predeal,
şi călătorii îmbulzindu-se la uşi
să-l vadă pe băiatul accidentat,
cu picior zdrenţuit,
roşu,
pe care şi-l îngropase tăcut în zăpadă
ca într-un bandaj uriaş.
***
Vin la mine în vizită
şi îmi cercetează casa
(sufletul,
mintea)
Stau cuminţi în fotolii,
servesc câte o Coca Cola
şi eu le prezint una câte una
noile obiecte cumpărate
de la Ikea
(noile realizări,
noile eşecuri).
Apoi discutăm despre costuri la întreţinere,
mai schimbăm câteva ironii
şi ei pleacă.
Iar eu
rămân
goală.
***
Îmi curăţ casa
după venirea musafirilor nepoftiţi
cu apă şi săpun,
ca după un viol.
***
Astă-seară când am încercat să-mi spun rugăciunea
îmi apărea în faţa ochilor
şeful meu, în loc de Dumnezeu.
Tocmai avusesem la birou
discuţii intense, pe diverse teme...
Oricum, şeful meu e un tip de treabă,
înţelegător,
pletos şi cu burtă,
deci suprapunerea era oarecum
potrivită.
***
Pot scrie texte pe pielea iubitului meu,
pot scrie poezii pe spatele lui,
pe mâini,
pe picioare,
(pot face desene, dacă vreau)
E tot un fel de a face
dragoste.
***
Marea se izbeşte de mal
în valuri mici, negre,
pline de scoici,
pe ţărmul pescarilor
care-o numesc “baltă”.
***
Mi-e frică de mare,
de gura ei,
larg căscată,
de gurile ei prefăcute
care par să îţi lingă picioarele,
smerite,
dar te muşcă…
Marea salivează tot timpul
după picioarele noastre.