Un mare poet din Letonia:

 

Leons BRIEDIS

 

S-a născut în anul 1949. A studiat Filologia la Universitatea Letonă (1968-1970), apoi Filologia Română şi Spaniolă la Universitatea din Chişinău (1972-1974), iar între 1977-1979 a audiat cursuri la Institutul de literatură „Gorki” din Moscova. Poet, prozator, eseist, publicist şi critic literar, traducător din latină, engleză şi, în mod special, din limbile neolatine – română, spaniolă, italiană, portugheza, catalană. Autor al 31 de cărţi originale (poeme, proză, eseuri, cărţi pentru copii), iar ca traducător a editat 48 de volume. Membru al Uniunii Scriitorilor din Letonia (1974), membru al PEN Centrului Internaţional, din anul 2008 – membru al Academiei de Ştiinţe al ţării sale. Pentru prestigioasa-i activitate literară i s-au acordat distincţii în Letonia (inclusiv, cea mai înaltă: Ordinul celor Trei Stele, 1999), Lituania, România şi Portugalia (Ordem do Merito Comendador, decoraţia supremă a acestei ţări). În prezent publică revista „Kentaurs XXI”, este directorul editurii private „Minerva”.

Din limba română a tradus şi a publicat 21 de cărţi: Poveşti populare, Folclor pentru copii, Antologia prozei scurte a scriitorilor din Moldova, romane de Zaharia Stancu, proză de  Ana Blandiana, Mircea Eliade, Antologia poeţilor din Moldova, poeţi romani şi din Moldova în cărţi aparte (T. Arghezi, L. Damian, N. Stănescu, L. Blaga, G. Vieru, A. Blandiana, Şt. A. Doinaş, G. Naum, I. Mălăncioiu, M. Dinescu, M. Sorescu), precum şi nenumarate publicaţii în presa periodică.

Este asistat, dar şi... „concurat” de soţia sa, Maria Briede-Macovei, născută în Siberia din români basarabeni deportaţi de stalinism, ea însăşi poetă, eseistă, traducătoare din română în letonă şi de fiul său Adrians Briedis-Macovei care deja a scris şi o piesă despre aventurile lui Păcală, în prezent documentându-se pentru o alta, al cărui protagonist va fi Vlad Ţepeş (Dracula). Chemat de subiect şi origini, a sosit la Chişinău, a călătorit prin România, pentru a-şi redescoperi în adâncurile memoriei limba română pe care o vorbea pe când era copil.

Unele poeme le-am tradus din limba franceză, în alte cazuri beneficiind de variantele juxtalineare, în română sau rusă, ale colegului (poreclit, respectuos, de confraţii mai tineri: NAPOLeons BONAbriedis) şi prietenului de pe tărâmurile chihlimbarului baltic.

 

L. B.

 

 

ultimul sonnet al lui Rilke

 

albstrimea e atât de inaccesibilă

încât acolo s-ar putea aciua

doar un singur suspin al lui Dumnezeu

 

tăcerea infinit călduroasă

cade ca o ramură de prun

undeva la sud de sufletul meu

de unde cucul s-a zburătăcit

 

eu cobor

pe panta abrubtă a amintirilor

spre marea încă invizibilă a melancoliei

care încetul cu încetul mă goleşte de sânge

 

după ce din întâmplare am fost înţepat

de spinul

ultimului sonet al lui Rilke

 

 

revelaţia lui Ioan

 

,,şi trupurile lor vor zace

pe uliţele cetăţii celei mari”*

------------------------------------------

nefericite şi fără alifii pe ele

pe altarul care infestează cu laşitate cotidiană

cu trădare obişnuită pe care tu,

neam omenesc neschimbat şi nedoritor de a te schimba şi care

în veci nu te vei schimba, te simţi

alesul slujitor al celor ce ,,au putere

să închidă cerul,  ca ploaia să nu plouă

în zilele proorociei lor”

aşijderea

al celor care ,,putere au peste ape

să le schimbe în sânge

şi să bată pământul cu tot felul de urgie,

ori de câte ori vor voi”.

ce aş putea face eu contra ta, o neamule omenesc,

în nobila şi zdrenţăroasa-mi simplitate?

spune, chiar dacă tu nu ai cuteza vreodată

să contrazici în oarece fel, cu excepţia aleluei

şi osanalei pe care le răspândeşti cu atâta ardoare

printre toţi idolii tăi succesivi,

neamule omenesc jinduind să supravieţuieşti

cu orice preţ, ce aş putea să-ţi reproşez? ce?

câtă vreme  atât timp îndelung va dura astă scenă invariabilă

până nu apare nici un ins capabil până în momentul când

eu nu-mi voi încheia mărturia şi fiara ce urcă din adâncul

ce s-a căscat în mine ,,va face război cu ei,

şi-i va birui şi-i va omorî” (o dacă asta

s-ar întâmpla cu adevărat!)

numai atunci ,,şi din popoare, din seminţii,

din limbi şi din neamuri” vor jubila dimpreună cu mine

cel care deja nu-i va supravieţui ,,în cetatea

cea mare” unde trupurile-mi vor zăcea pe uliţe

-------------------------------------------------------------------

nefericite şi neunse cu alifii.

_______________ 

*Aici şi în continuare, între ghilimele sunt citate din  Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, cap. 11/ 6,7,8.

 

 

aripile asiriene ale libelulei

 

incredibil

cum supremul zeu al sumerienilor EL

sau al lunii zeu akkadian ILUM

fac abia perceptibili să se-nfioare

văzduhul

păstorilor letoni

în fiece dimineaţă

în fiece după-amiază

şi în fiece seară

chemându-se:

LULU LULU LUU

 

sau poate

LULUM LULUM LUU ?

 

poate că

LILUM LILUM LUU ?

EL ILUM LULUM LUU ?

EL ILUM LILUM LUU ?

LUU

 

în toate dimineţile

după-amiezile

şi în toate serile

 

dar poate că:

LII?

 

precum

această

libelulă

asiriană

fremătând

în văzduh

cu aripile

abia-abia perceptibil

străvezii.

 

elegie andaluză

 

După Juan Ramón Jiménez

 

duminică

 

dimineaţa

unei mahmureli metafizice atât de nesuportat încât

aş vrea să-mi bag capul în ştreangul

răgetului măgăruşului Platero

spânzurând în vişinul singuratic

din faţa casei

ce-a dat subit în floare

necuviincios

sau în laţul clinchetului de zurgălăi

ai diligenţei străine

aflate mereu în drum spre

oraşul N. în care nu va ajunge nicicând

 

las totul baltă

închizându-mă-nsingurat în

inima-mi mâhnită

unde să mă închin

unui Isus Hristos de

supremă nobleţe – El

din această mahala păcătoasă:

 

sperietoarea din grădină

ce seamănă nemaipomenit de mult cu

fecioara Maria

la bătrâneţe

 

 

Odiseea, omul

 

din lupta care deja douăzeci de ani dura

te-ai întors

viu

purtându-ţi trupul uzat

care încă sângera

 

liber

precum insuportabila arşiţă a zilei revenirii tale

şi insuportabilul azur al cerului

 

cine ar fi îndrăznit să te judece

odată ce nici o alifie a zeilor

nicicând n-ar fi putut călăfătui spărtura

din nava sufletului tău

de multă vreme naufragiată-n abisul mării

ce ţi-a rămas fidelă?

 

însă tu niciodată nu ai dorit să fii eroul

care

pentru a învinge

trebuie să moară în luptă

ci mai curând : om

care

pentru a învinge

trebuie să revină viu

din luptă

 

multiubit de zei

crudul spirit

al trupului uzat

 

 

pe spânzurătoarea azurului

 

anotimpul

îngerilor sinucigaşi

 

ale norilor ştreanguri putrede pe care

le clatină bătaia vântului –

spânzurătoarea azurului

înjghebată

din eterna noastră dezamăgire de

noi înşine

 

şi de îngerii care

au fost reîntorşi în ceruri

 

cărora nici morţi

nu le-a fost sortit să

coboare pe pământ

 

*     *     *

 

farmecul autentic al

zilelor ploioase

precum nemaipomenita înflorire a

frumuseţii ofilite a

unei femei înaintate în vârstă

 

aşa îmi vii tu întru-ntâmpinare

în cele mai solare zile ale

verii acesteia

 

apoi va ploua îndelung

îndelung şi superb va ploua

va tot ploua

 

cu toate că pe cer nu va fi niciun nor

deşi azurul se va încinge

alb ca piatra

deşi nicăieri nu te vei putea salva

de arşiţă

 

întreaga vară

cât va fi să ţină ea

va ploua

 

cu făptura ta

 

*     *     *

 

ce cuvânt inexplicabil!

 

din adâncurile nenăscute

în fiece noapte el răzbate la suprafaţă

ca un Peşte ciudat şi

nemaivăzut

 

poate că efemera lui apariţie

clipa de faţă

ochilor nevăzută

numai sesizată

fiind singura mărturie că

eu sunt viu

 

(fiindcă un altcineva VIU

pe mine VIU considerându-mă

chiar în această clipă încearcă să ia legătură

cu un alt VIU)

 

Alexandra

 

Alexandra cea mai victorioasă dintre

toţi Alexandrii biruitori

 

întraripata Nike zburând prin foc

în mâna stângă cu frunză de palmier

 

salamandra

 

răsărit de soare

 

când în geamurile încenuşate din sufletul meu

în miez-de-noapte să aprind

 

LOGOS

 

 

Traducere şi prezentare de

                      Leo BUTNARU