Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

Poezia sonoră

Un Cristian a făcut foarte multe lucruri bune pentru scriitori, fiind tăticul undergroundului contemporan şi năşind cîteva colecţii de carnete under de poezie, organizînd cenacluri, realizînd site-uri literare importante, ca Biblioteca de Poezie, dar şi acţiuni deosebite, ca festivalul underground ş.m.a. Acum scriitorul bibliograf a făcut următorul pas, făcîndu-şi editura Ninpress, care a debutat cu două super ediţii sonore: t.s. khasis, "arta scalpării" şi Doina Ioanid, "poeme de trecere", şi "Lucian" de v. leac în colecţia PDF-ist, albume din seria "Literatura română scrie pe mine", de fapt citeşte pentru mine. Ideea imprimărilor audio îi aparţine chiar lui Un Cristian, care a făcut prima astfel de imprimare încă în 2001, cînd - în martie - a apărut prima casetă, imprimată la reportofon: "Copilul cafea" de Zvera Ion. Îmi place cum scrie Vasile Leac, dar las "Lucian" din colecţia PDF-ist pentru o discuţie aparte, nefiind un CD sonor, ca şi celelalte două audio-cărţi.

            Îmi place că lecturile sunt fireşti, naturale, dar atît de diferite. Lectura lui Khasis parcă a fost imprimată din prima, necizelată-necenzurată-nerepetată-adevărată, care evidenţiază, scoate în faţă omul care scrie, inconştient că, de fapt, literatura scrie pe el, transformîndu-l în poet, nu el scrie… literatură. Lectura Doinei Ioanid e la polul opus, de parcă a fost imprimată de Radio România Cultural.

            Citindu-l pe t.s. khasis, nu mi-am imaginat niciodată că aşa îşi citeşte Khasis poeziile, invers în comparaţie cu alţi poeţi, pe care i-am auzit citindu-şi de nenumărate ori poeziile: Dumitru Crudu, Mircea Cărtărescu sau Marius Ianuş, de exemplu, poeţi pe care-i şi aud - involuntar - cînd îi citesc. t.s. khasis din această ediţie sonoră marca Un Cristian m-a surprins prin îndîrjirea lecturii, prin emoţiile prin care trece cînd îşi citeşte textele lui foarte faine, triste şi încordate, existenţiale şi pline de viaţă. Îmi place cum omul t.s. khasis retrăieşte stările eului liric ale poetului t.s. khasis, îmi place cum omul are nevoie de un gît de ceva la lectură, îmi place cum mai schimonoseşte cîte un cuvînt şi cum îl repetă cum trebuie, cum îşi interpretează personajele, îmi place cum îşi scalpează poeziile şi altfel decît în scris, la maşina sa de scris din 1970 şi ceva. Lecturile Doinei Ioanid sînt cizelate, bine controlate, elaborate, frumoase şi foarte plăcute, chiar dacă-s triste şi dureroase, mai ales scrisorile către Taia Dumitru de pe lumea cealaltă ("Îţi scriu pentru că eşti singur între zidurile de beton, în întunericul rece (…) Îţi scriu pentru că nu ţi-am trimis niciodată vreo scrisoare"…). În trecere fie spus, se vede clar perioada cenaclistă din spatele poetei, care a fost o participantă activă la Cenaclul Litere. Frumuseţea poeziei Doinei e şi mai puternică atunci cînd o asculţi, "Tristeţea din care mi se nasc zilele" sună altfel decît dacă citeşti asta, aşa cum "Trăiesc deodată cu ziua care trece" te loveşte altfel cînd auzi asta…

Ediţiile sonore ale lui Un Cristian de la Editura Ninpress ne demonstrează că omul este poet nu doar atunci cînd scrie poezie, ci şi atunci cînd îşi citeşte poeziile pe care le-a scris cîndva, lectura propriilor poezii te transformă din om în poet, te reactivează, te fac să mai trăieşti o dată ce-ai trăit odată… Iar noi, cititorii de poezie, datorită acestor ediţii sonore putem să ni-l apropiem pe poet, să-l simţim mai de-al nostru, mai uman, mai cald, mai rece, mai bun, mai rău, îi simţim respiraţia, auzim cuvintele care se transformă în expresii, propoziţii, fraze, texte, poeme, existeme. Cine ai vrea să urmeze dintre poeţii care încă scriu? Pe cine dintre scriitorii de altădată ţi-ar fi plăcut să-i şi asculţi, nu doar să-i citeşti?

t.s. khasis, "Arta scalpării", Editura Ninpress, 2009

v. leac, "Lucian", Editura Ninpress, 2009

Doina Ioanid, "poeme de trecere", Editura Ninpress, 2009