Un Cristian
Bibliotecile ca o poză din cimitir
Trişez. Dacă n-aş fi pus mâna (exclusivitate) pe fotografia ataşată, aş fi scris despre cu totul şi cu totul altceva. Aşa, mi-am forţat mâna să prezinte câteva dintre ororile (scuze pentru formulare, nu am alta) pe care festivismul şi impostura organizaţională o pot scoate în faţă.
Am vorbit cândva despre amestecul grotesc/prostesc şi descalificant pe care îl face un festival cum e “Primăvara poeţilor”, care anunţă participarea a trei sute de scriitori din oraşe care mai de care mai exotice. Să nu fiu înţeles greşit. Nu cred că în Mărăşeşti, să zicem, n-ar putea trăi 1-2 scriitori, dar 20 mi se pare deja prea mult. Nu insist momentan pe “inflaţia” de scriitori. Îi găsesc justificarea pe două căi, la fel de păguboase, pe care le voi prezenta cu altă ocazie. Mă opresc asupra lipsei de orientare cu care instituţiile, mici sau mari, se întrec. Zeci de autori obscuri apar în festivisme ieftine, cu speranţa că tipărind o carte au şi devenit scriitori. Dar impostura merge şi mai departe. Există, pe lângă aceste armate literare o infanterie de animatori, foşti şi actuali agitatori care-şi fac un rost şi-un titlu de glorie din defilarea alături de gloriile locale neînţelese, dar plimbate pe la tot felul de chermeze. Confuzia valorică e cu atât mai neplăcută, cu cât există uneori surprize.
Până să se treacă la informatizare, o bibliotecă judeţeană raporta un număr de 30.000 de cititori/an. După, numărul se stabilizează undeva la 9-10.000. Ce să se fi întâmplat? Să fie vorba de concurenţa televiziunilor şi a jocurilor pe computer? De tentaţia plecării la muncă în State sau în U.E.? De transferul bunului public în nevoia de a cumpăra pentru acasă? Apariţia centrelor culturale străine, site-urilor specializate, blogurilor? Ce să ducă la asemenea scăderi de efectiv? Că doar nu s-au mutat jumătate de cititori cu treburi studenţeşti prin capitală.
Planul, iată un posibil răspuns. V-amintiţi de doamna bibliotecară a şcolii generale, care vă obliga să luaţi cărţi pe semnătură? Da, doamna aceea care stătea toată ziua la cafea şi vă punea să căraţi sute de tomuri până în depozitul plin de praf în care se păstrau colecţiile. Pentru cei mai tineri ea nu şi-a schimbat, din păcate, decât buletinul. Semnături ca la adeziuni electorale, bune să îngraşe statisticile comandate, mai toate acele semnături nu puteau acoperi decât formalitatea actului de animaţie culturală. Ca şi mulţi din profesori, lipsiţi de fonduri şi minimalizaţi prin statutul salarial, bibliotecarilor, din păcate, nu le-a rămas decât, în multe cazuri, lozul statisticii. Răzuit, însă, de ghilotina datelor unice, nu-l mai poate nimeni umfla astăzi cu pompa. Se vede urât. Ca o poză de cimitir. Pentru că, din păcate, bibliotecile noastre arată ca nişte cimitire. La poză.