Mihai Bădică

 

Ochii lui Toca și ceasurile mele de aur


Mi s-a schimbat ochii? Mi s-a schimbat ochii? Zbiară la mine ca un apucat. Mă holbez în ochii lui albaștri, are pupilele dilatate. Mă gândesc că e turbat. Așa pare, turbat. Nu, nu ți s-a schimbat ochii! Perfect, hai să mai bem una, atunci. Toarnă neglijent în pahare, varsă whiskey-ul pe masă. Sticla e abia la jumătate și eu m-am cam panicat. Cu asta mă ocupam în Franța. Mă-nțelegi? Ne trezeam pe la nouă dimineața, beam o cafea, beam și una mică, știi cum se spune, mai bine miroși a băutură decât să miroși a prost, coboram și luam un ziar de la chioșc. Ce ziar luai? îl întrerup, nu vreau să-l las să vorbească, dar mi-e teamă că, de fapt, întreruperile mele îl fac să se simtă ascultat și-l enervează în același timp, dar pur și simplu nu mă pot abține. Un căcat, ce ziar, ce ziar, nu mai țin minte, orice, Le Parisien, Le Monde, Liberation. Ce se nimerea. Franceza lui e impecabilă. Așa, deci luai un ziar și... Da, frate, luam un ziar și băgam în el un levier. De-ăsta de mașină, știi? Da, știu, dar nu mă mai obosesc să-i spun asta. Îndoiam ziarul la jumate și băgam levierul la mijloc ca să nu mă vadă oamenii pe stradă cu el în mână. Intram într-o scară de bloc, la nimereală și sunam la prima ușă. Asta era prin 2000. Și? Și ce? Răspundeau boii la ușă. Oui, monsieur, qu'est-ce que vous voulez? Mă fascinează franceza lui impecabilă. Eu am făcut bilingvă franceză în liceu, am făcut literatura Franței, istoria și geografia Franței, aveam săptămânal peste zece ore de conversație în franceză, dar nu am avut niciodată pronunția lui. E perfectă. Mi se pare că are accent de dionisian. Se vede c-a stat la periferie. Saint-Denis, Clichy Montfermeil, Bobigny. Am învățat și eu din filme. Sunt fan La Haine. Toca, tu ai văzut La Haine, frate? Dă-te bă de aicișea, nu mă mai întrerupe! Vrei să-ți povestesc sau nu? Normal c-am văzut. Al lu’ Kassovitz? Da, al lu’ Kassovitz. Bă, da’ prost ești! Tu știi ce criticat e Mathieu Kassovitz în Franța că face filme despre periferie, dar stă în centru și o arde beau beau. Și el și boul ăla de Romain Gavras cu kourttrajmeurile lui cu tot. Mă uit la el și mă gândesc că o să-i explodeze ochii. O să-i sară din orbite cu totul. Bine, bine, și sunai la uși și... Da, sunam la uși și fraierii răspundeau și mă întrebau politicos ce doresc și eu îi pocneam tare cu ziarul în frunte. Le Monde, L’ Humanite, Paris Match. Una tare, fix în frunte. O singură dată. Lucram curat. În general, erau babe și moși, tinerii erau plecați la serviciu. Nu intram prin efracție. Mulți aveau alarme. Îi pocneam doar pe cretinii care ne deschideau ușa. Intram și luam ce găseam, bani, ceasuri, căcaturi. Iau o gură mare de whiskey să-mi ajungă. Ia și el una. Își clătește gura și apoi înghite. Mi s-a schimbat ochii? Mi-e greu să-i susțin privirea după povestea asta cu Le Monde, L’ Humanite, Liberation. Nu, nu ți s-a schimbat. Virează pe calm și continuă. După trei luni, m-am întors în țară cu un Clio decapotabil și o vază chinezească plină cu ceasuri de aur. Le-am luat doar pe alea de aur. Bă, ești prost? O vază chinezească plină cu ceasuri de aur? Toca se oprește și se uită fix la mine cu ochii lui bulbucați și albaștri. Se ridică brusc în picioare. Mânca-mi-ai pula de fraier! Ce e? Nu crezi? Flavius, ia vino mă încoa’. Flavius e asistentul lui. Nu stă cu noi la masă. Stă la masa de lângă. Bea o cafea și fumează țigări subțiri, de femei. E îmbrăcat într-un costum de training alb. Ia cheile și du-te la mine acasă. Spune-i la proasta de nevastă-mea să-ți deie vaza cu ceasuri de aur și încă o sticlă de Jack. Executarea! Flavius o roiește instant. Rămânem singuri. Nu vorbim. Bem și ne uităm unul la celălalt ca înainte de a ne lua la omor. E mare, animalul. Are 120 de kile și este un psihopat autentic, dar nu mă interesează prea tare. Dacă încearcă ceva, sunt hotărât să-i dau în cap cu tot ce prind, sticle, scrumiera, scaunele, eventual și pianul. Nu mă întrebați ce caută un pian într-o bodegă ordinară, că nu știu ce să vă răspund, dar asta mi-ar plăcea cel mai mult. Să-i zdrobesc muia pocită de clapele pianului în cele mai frumoase acorduri care s-au auzit vreodată pe planeta Pământ. Mai vrei? Mai bagă! Toarnă la fel de neglijent. Varsă mult pe masă. Dăm voleuri. Nu stingem cu nimic. Nu amestecăm. Nu avem de ce. El scoate un fel de urlet înfundat. Mi s-a schimbat ochii? Mi s-a schimbat ochii? Lua-ți-aș ochii în pulă de maimuțoi ce ești! Râde în hohote. Îi place de mine că am atitudine, altfel m-ar zdrobi ca pe un gândac care sunt. Lasă că vine Flavius, să vezi și tu cum arată o vază chinezească plină cu ceasuri de aur. Patek Philippe, TAG Heuer, Doxa. Ce vrea mușchii tăi. Mai toarnă în pahare. Sticla se termină la el. Se pare că tot io o dau și pe următoarea. Râde ca un bou. Se bucură că nu bea singur. Dau voleu și mă ridic să mă duc să mă piș. Când mă întorc îl văd pe Flavius cum iese din bar. Mă așez la masă. Toca ține vaza chinezească plină cu ceasuri de aur în brațe ca pe un bebeluș, cu cea mai mare grijă de care e capabil la cât de beat e. Te-ai pișat, meștere? Ia atenție la mine. Milica! o strigă pe barmaniță. Tu nu ștergi masa asta? Ce mama dreacului? Vrei s-o șterg io? Futu-te în chec să te fut! Schimbă și scrumiera! Milica șterge masa și schimbă scrumiera. E un moment solemn, așa că îmi aprind o țigare. Toca răstoarnă vaza chinezească și masa se umple de ceasuri de aur. Încerc să par calm și să nu-i dau satisfacție, dar nu reușesc. Mamă! Câte ceasuri! Iau unul la întâmplare. E simplu și elegant. Are capacul din spate de sticlă prin care se vede mecanismul. Îți place ăsta? Ia să văd, nu ai gusturi rele. Atlantic. Ia să văd cum îți stă. Mi-l pune la mână. Eu încerc să mă concentrez să nu-mi tremure mâna pe care o țin întinsă, delicat, așteptând parcă să-mi pună inelul de logodnă, nu altceva. Are mâinile de două ori cât ale mele. Încerc să nu mă gândesc la asta. Mi se pare că ceasul mi se potrivește perfect. Iau altul. Toca pare încântat și de a doua alegere. Ia să văd. Almaz. Ăsta chiar e de colecție. Rusesc, frate! Mecanic! Îți place? Da, îmi place. Mi-l pune și pe ăsta la mână. Tot la stânga, lângă Atlantic. Am două ceasuri de aur la aceeași mână. Hai strânge-le și mai pune una mică, zic mulțumit de alegerile făcute. Zâmbește și râgâie fără zgomot. Toarnă în pahare. Nu le strânge. Pune vaza pe masă. Îi face loc printre ceasuri. De data asta, mi se pare că s-a mai trezit, toarnă atent. Nu varsă nimic pe lângă. Mă uit la ceasurile mele de aur. Unul arată 1 fără 10, celălalt, 7 și 15. Care-i treaba cu ochii? Ce mă tot întrebi dacă ți s-au schimbat ochii? Mihai, am făcut șmecheria cu ziarul aproape un an, dar m-am lăsat. De ce te-ai lăsat? Bea cu calm din pahar. Pare alt om. Se uită fix în scrumieră ca și cum ar încerca să-și amintească ceva. Într-o zi, am sunat la o ușă. A deschis o babă. Am fript-o cu ziarul în frunte. Ți-am zis că lucram curat. Am tras-o în casă, am închis ușa și am început să cotrobăi prin sufragerie. Ăștia au case mici în centrul Parisului. Nu-ți ia mai mult de 10 minute să întorci totul cu fundul în sus. Cotrobăiam prin sertare după bani când am auzit o mișcare în camera cealaltă. Să-mi fut una. Să vezi că baba e paxată cu vreunul. Ce-i aia paxat? Un fel de căsătorie, dar fără biserică. Ca și cum te căsătorești cu amantul, dar mai mult legal. Dau buzna în dormitor cu ziarul în mână, pregătit să rezolv problema. Nimic. Mă opresc și ascult. Se aude ceva sub pat. Mă pun în patru labe, ridic cuvertura și mă uit sub pat. Un cocker, frate. Un puiuț. Știi că eu sunt fanatic cu animalele. Zice pe litere: F-A-N-A-T-I-C. Iubesc câinii. Nu puteam să-l las acolo. Așa, fără stăpân. Cine știe când o găseau pe babă? L-am luat. Am băgat într-o gentuță cu care venisem ce am găsit prin sertare și am roit-o. Băieții m-așteptau jos în mașină. Când m-au văzut cu cockerul în brațe, au început să se agite. Toca ești nebun! Ăștia are toți câinii cipați, frate. Ne ia pe toți de pe șerpărie. Ne încalță pe toți. Eu, nu și nu, că e câinele meu. Ți-am zis. Sunt nebun cu animalele. Se holbează la mine și zice iar pe litere. F-A-N-A-T-I-C. Eram foarte hotărât să iau câinele. Până la urmă, m-au convins că e cipat și ne găsește garda prin satelit și alte căcaturi din astea. Așa că am oprit mașina și l-am lăsat două străzi mai încolo. Și acum îl visez noaptea cum a fugit speriat și s-a ascuns în niște boscheți. M-am șucărit rău de tot în seara aia. Mi-am luat două sticle de whiskey de la market și m-am făcut praf pe șerpărie. Am băut și am tras pe nas până mi s-a rupt filmul. I-am luat pe toți la omor. I-am bătut de s-au căcat pe ei. Le-am rupt căpățânile la toți. Mihai, dacă mă crezi, numai la puiuțul ăla de cocker mă gândeam. Cum l-am abandonat pe stradă. Tot din cauza lor. Doar ei mi-au băgat în cap că-i cipat. I-am rupt cu bătaia și m-am culcat. Dimineața, la cafea, mă simțeam vinovat și mă gândeam numai la cățeluș. Marcel mi-a zis: Toca, frate, ți se schimbase ochii. Era roșii. Parcă erai turbat. Nu auzeai ce-ți spuneam. Păreai posedat, frate. Să moară măicuța mea, cum ți se schimbase ochii! Din dimineața aia, n-am mai fost om, crede-mă. Nu am mâncat o săptămână, nici apă nu am băut. Doar whiskey. Nu am mai vorbit cu nimeni. Mă gândeam într-una că-s o bestie umană! Un ignorant și un insensibil! Un inutil! Nu vedeam nicio diferență între mine și babele pe care le jefuiam. Cine sunt io? Ce fac io? Abandonez căței pe stradă fără stăpân? Așa mă gândeam atunci. Plângeam din orice. Noaptea nu dormeam. Trebuia să ling câteo sticlă doar ca să pot să dorm. Numai la cățeluș mă gândeam. M-a dus băieții la un psihiatru român în Paris și cam dup-o lună de tratament, mi-am mai revenit. E mult spus mi-am revenit. Bun de muncă nu am mai fost de niciun fel. Deși am luat pastilele alea vreo juma de an, cam la săptămână mi se schimba ochii iar și-i luam pe toți la omor. Uite acum, doar mi-am adus aminte și m-am trezit. Împinge paharul în fața cu un gest scurt și sigur. Nu mai vreau să beau. Milica, ia adu, fă, o cafea. Mă uit la el și văd că e trist, dobitocul. Să știi că și acum ți s-a schimbat ochii, Toca, mă mănâncă pe mine în cur, parcă ți s-a făcut ochii așea... nu știu cum, mă maimuțăresc eu. Mi s-a schimbat ochii? Mi s-a schimbat ochii? Începe să înjure și să urle ca un animal. Da, ți s-a schimbat ochii. Primul pumn mă nimerește în cap, dar nu mi se rupe filmul. Apuc să-i înfig scrumiera în frunte, după care chiar în ordinea asta: sticla de Jack, paharul meu, paharul lui și da, la sfârșit, vaza chinezească direct în cap. Ceasurile de aur strălucesc în aer ca artificiile. Încearcă să se ridice și în același timp să strângă ceasurile, dar e amețit, se încurcă în scaun și cade. Se tăvălește pe jos. Calcă în picioare ceasurile de aur. Îmi dau seama că nu vede, așa că fandez și îi trag din lateral un semi cârlig de dreapta în ceafă. Cade în genunchi, dar se ridică surprinzător de repede pentru gabaritul lui și apucă un scaun cu care vrea să-mi dea în cap. Mă feresc și nimerește pianul. O muzică divină se aude de peste tot. Îi ard o directă de dreapta în bărbie. Cade lat pe pian. Iar se aude muzica divină. Cât se scurge el ca un gălbenuș din buzunarul lui Sf. Gheorghe în icoana aia în care omoară balaurul, fac stânga împrejur și-o roiesc fără să mă grăbesc. Nu fac 10 m și îl aud că s-a trezit. Urlă. Înjură. Apoi, liniște și zgomot de sticle sparte. Iau distanță. Mă gândesc că dobitocul a aruncat cu un scaun în bar. Traversez strada și intru în parc. Mă așez pe o bancă. Mă simt obosit. Mă caut în buzunare după țigări. Găsesc pachetul și scot una. Am mâna dreaptă umflată bine. Aprind țigarea și trag cu sete un fum pe care îl țin în piept. Un maidanez se apropie încet de mine. Se oprește în fața mea și se așează în fund. Mă uit în ochii lui blânzi. Maidanezul se uită în ochii mei. Mă linge pe mâna umflată. Îl mângâi pe cap. Bat ușor în banca pe care stau și îl invit să stea lângă mine. Se urcă timid pe bancă. Stă o secundă și se trage încetișor pe mine. Se face covrig, oftează și adoarme în brațele mele. Simt cum mă liniștesc subit. Doamne, cât de mult iubesc câinii. La nebunie. Sunt fanatic. F-A-N-A-T-I-C. Mă uit la ceasurile mele de aur. Unul arată 1 fără 10, celălalt 7 și 15.