Show Recent Messages

de Moni STĂNILĂ

cu Alexandru Cosmescu


Moni Stanila: : Începem?

Alex Cosmescu: : Hai

Moni Stanila: Casă

Alex Cosmescu: Loc în care poți sta mult timp tăcut - ghemuit - unde te retragi când nu vrei să vezi pe nimeni și nimeni nu te afectează.

Moni Stanila: Retragere

Alex Cosmescu: 10 zile de vipassana în tăcere, urmărind respirația și senzațiile corporale. Ceea ce fac o dată pe an.

Moni Stanila: Cuțit

Alex Cosmescu: La festivalul Art Labyrinth, un cosor vechi pe care îl folosea un tip ca să deschidă o cutie cu lapte condensat.

Moni Stanila: Semințe

Alex Cosmescu: Carnetele lui Alexandru Dragomir, care se cheamă 'Semințe' și cred că-s cele mai tari notițe ale vreunui filosof român.

Moni Stanila: Poezie

Alex Cosmescu: Nopți lungi cu drone în căști și cu laptopul în brațe, citind și scriind și prelucrând.

Moni Stanila: Drum

Alex Cosmescu: Timp pe care îl simți ca fiind pierdut, dar în care îți dai seama că nu aparții de fapt de niciun spațiu și că te-ai putea simți bine oriunde - chiar și în tren - chiar și în autobuz - deci nu e pierdut. Și plin de așteptări.

Moni Stanila: Timișoara

Alex Cosmescu: Câțiva oameni dragi, care sunt acolo, câțiva oameni dragi, cu care am fost acolo, plimbări lungi prin cele 3 piețe, una în continuarea celeilalte.

Moni Stanila: Basarabia

Alex Cosmescu: Lume care nu știe ce e și crede că e ceva, în timp ce alții cred că e altceva, și nu-și dau seama că identitatea nu e decât un construct discursiv - un loc în care oamenii se urăsc unii pe alții pentru ceea ce sunt.

Moni Stanila: Foamete

Alex Cosmescu: Oameni care devin brusc conștienți de stratul lor trupesc, nevoia le amintește de propriul trup, și deja trupul dictează și determină acțiunile pentru supraviețuire.

Moni Stanila: Istorie

Alex Cosmescu: Povești pe care și le spun oamenii despre ceea ce a fost. Pe care unii le ascultă și le cred adevărate, iar alții au dubii.

Moni Stanila: Ceai

Alex Cosmescu: Barurile în care barmanii nu știu să facă ceai, și-l pun cu țârâita. Ceaiul negru trebuie să fie tare, și-mi vine să mă duc să-i învăț eu cum se face.

Moni Stanila: Tare

Alex Cosmescu: Paturile pentru copii dintr-o grădiniță dintr-un sat în care am fost cazați, odată, când am făcut parte dintr-un proiect de promovare a artei contemporane.

Moni Stanila: Soare

Alex Cosmescu: Nevoia de a merge cu ochii mijiți pe stradă, fără să vezi pe nimeni.

Moni Stanila: Politică

Alex Cosmescu: Oameni care vor puterea fără să-și dea seama că asta o să-i transforme, și cu cât mai tare îi transformă, cu atât o vor mai tare.

Moni Stanila: Important

Alex Cosmescu: "pe care ți l-ai tatua pe partea dinăuntru a pleoapei", ca să-l vezi de fiecare dată când închizi ochii - cred că asta e cea mai frumoasă frază din 1001 de nopți.

Moni Stanila: Tiuk

Alex Cosmescu: Locul unde am citit pentru prima dată un interviu cu ruxandra novac.

Moni Stanila: Capăt

Alex Cosmescu: Locul unde te poți așeza și să stai liniștit - cu senzația că nu mai e nimic de făcut.

Moni Stanila: Durere

Alex Cosmescu: Uleiul eteric de mentă cu care mă dau pe tâmple când mă doare capul și stau ghemuit într-un colt, așteptând să-mi treacă.

Moni Stanila: Michel Henry

Alex Cosmescu: Viața care se simte pe sine, se suferă pe sine până la capăt, și atunci se transformă în bucurie, sinele pe care nu-l vede nimeni, pentru că nu se proiectează în spațiul vizibilului, sinele care nu e altceva decât trupul. "A nu putea să fii altceva decât ești".

Moni Stanila: Cărţi

Alex Cosmescu: Cele câte vreo 5-6 pe care le purtam prin geantă înainte de a-mi cumpăra kindle. Pentru că nu știam pe care o să vreau s-o citesc mai tare.

Moni Stanila: Kindle

Alex Cosmescu: Un alt mod al lecturii - total diferit de felul în care ai citi o carte. îmi sugerează mai mult un sul de papirus, pe care-l înfășori și-l desfășori, nu o carte pe care o răsfoiești. De când îl am, citesc de vreo 4 ori mai mult.

Moni Stanila: Un spaţiu blând, care mă primeşte cum m-ar îmbrăţişa

Alex Cosmescu: Bucuria pe care am avut-o când am simțit că e gata și l-am trimis.

Moni Stanila: Alexandru Cosmescu

Alex Cosmescu: Taică-meu, care fuma în casă și mie îmi plăcea să suflu în norii de fum ca să-i destram, și el zâmbea.

Moni Stanila: Mulțam!