tiuKestionar
Bogdan Suceavă
- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?
- Unul singur: fotbalul. Nu pot nuanța acest răspuns, nici nu-l pot diminua. Am trăit pe stadion magia unor momente incredibile ale unei echipe de vis, F.C. Argeș din anii `70-`80, și am văzut confruntări extraordinare cu echipe precum Valencia, Utrecht, Nottingham Forest, AEK Atena. Am văzut cum o echipă clădită cu posibilități locale a putut face carieră europeană. L-am văzut pe Dobrin dansând și l-am văzut zâmbind după ce dribla. Am și azi pentru memoria lui o admirație infinită. Am înțeles că acesta e cel mai frumos fel de a-ți trăi viața: ca și cum ar fi un joc și că miza e să muncești ca și cum ai dansa.
- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?
- Despre toate în același timp, iar uneori vorbim și despre viitor. Mai avem încă atât de multe de făcut.
- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?
- Mulțumesc pentru această nouă ocazie de a vorbi despre fotbal. Fotbalul este viața însăși, iar coordonarea inteligentă a unsprezece actori înzestrați cu calități diferite modelează balansul ideal al unei societăți. Îmi pare rău că lumea de azi a fotbalului e atât de inundată de oameni de joasă calitate; sportul în sine ar fi fost minunat. La ce ne trebuie președinți de club, sponsori, impresari și băgători de seamă? E adevărat că mă entuziasmează uneori la fel de mult rugbyul, care e probabil cel mai inteligent sport de echipă.
- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?
- Să moară. Acesta e un lucru pe care nu plănuiesc să-l fac.
- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?
- Nu mi-aș dori să fiu nimic altceva decât profesor de matematică. Mi-aș dori să predau cursuri de analiză matematică elementară, de geometrie diferențială, de geometrie axiomatică. Dar ceva curios s-a petrecut cu mine: asta este exact meseria pe care o am acum. Îmi trăiesc visul. Nu mi-aș dori să fi fost altceva. Ar fi senzațional dacă aș preda și geometrie riemanniană, dar nu avem un asemenea curs la noi la universitate. Am predat totuși acest curs de patru ori în ultimul deceniu unor grupuri de cercetare, unor studenți care apoi mi-au devenit coautori. Am o meserie care ține loc și de hobby. La fel de mult îmi place și să călătoresc. Am călătorit mult, sunt puține locurile pe care încă mai doresc să le văd și nu le-am văzut.
- Ce sentimente/stări te enervează?
- Sunt dezgustat când descopăr că am fost mințit de politiceni. Nu pot să iert grupului din jurul lui Ion Iliescu minciunile ucigașe din jurul momentului 1989 din România, nici minciunile cu care au cucerit voturi în mai 1990, la acele alegeri oarbe. Sunt dezgustat și enervat deopotrivă de momentele când sunt păcălit să cred o minciună. În 2003 am crezut vreme de trei săptămâni că există arme de distrugere în masă în Irak. Mă deranjează că am avut o reacție foarte lentă atunci: după exact 21 de zile de la începutul războiului, în timp ce priveam o emisiune la CNN, la o oră a dimineții, când mă pregăteam să plec spre universitate, spre curs, mi-a venit următoarea idee: să știi că și runda aceasta am fost ghidat de mass media spre o altă formă de reprezentare deformată a realității. Partea delicată e că nu sunt sigur că am devenit azi imun la bombardament mediatic, chiar dacă nu mai urmăresc programe tv. Mă tem că voi mai face greșeli în viitor. Deși încerc să fiu atent, să-mi folosesc spiritul critic, să nu mă las păcălit. Dar e din ce în ce mai greu: brașoavele au devenit tot mai complexe, iar unele dintre ele ne înlocuiesc atmosfera, ne fac să respirăm altceva.
- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?
- Aș fi putut să trăiesc în România bucurându-mă de mult suport și de un context de sprijin pe care mulți și l-ar fi dorit. Dar ceva nu era în regulă. Societatea aceea, de la mijlocul anilor nouăzeci, avea multe aspecte pe care le-am perceput foarte critic. Am plecat pentru a trăi altfel. Am plecat din România, dar nu am plecat din cultura română.
Un eveniment care m-a avut în centru pe mine? Probabil când am primit premiul I în clasa I; era undeva în Trivale, în Pitești. Apoi timpul nu a mai avut răbdare și cred că părinții mei nu s-au mai putut bucura de multe lucruri întâmplate între timp.
- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?
- Nu aș accepta nici o experiență umilitoare. Nu aș accepta un lucru în care nu cred. Ca scriitor nu aș accepta nici o formă de compromis pentru a-mi vedea lucrările publicate. Cred că e mai decent să lucrezi într-o bucătărie decât să-ți bați joc de harul tău, și asta încă sub ochii celor care te cunosc.
- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?
- Nu m-ar interesa.
- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?
- Mi-am pregătit fiecare confruntare. Dacă urmează să te înfrunți cu un balaur, studiezi care ar fi lovitura ideală. Uneori se întâmplă să nu ai la dispoziție decât o jumătate de secundă și o singură lovitură. Sunt bătălii pe care le dai în locuri pe care nu le vede nimeni. Ești singur, în camera ta, și construiești ceva. Și construcția aceasta poate fi la fel de dificilă ca o bătălie împotriva unui balaur. E posibil ca vreme de mulți ani să te fi pregătit pentru o singură pagină, pentru un scurt moment de irepetabilă luciditate.
(6 octombrie 2013)