Alexandru VAKULOVSKI

 

Amnistie totală pentru Moldova

 

Situaţia din Moldova mi-a amintit foarte mult de o poveste din jurnalul lui Venedikt Erofeev. În poveste Venedikt scrie despre Insula Păsărilor, care la un moment dat era condusă de un corb. Ostaşii corbului erau vrăbiile, cele care nu făceau nimic, dar ciripeau tot timpul. Găinile erau trecute în afara legii, pentru că ele cotcodăcesc şi uneltesc proteste împotriva puterii…

 

Venedikt Erofeev scria asta acum 40 de ani… Şi acum preşedintele Voronin îmi aminteşte de acel corb care conducea Insula Păsărilor. Mai degrabă Voronin aduce cu un corb-cioară. Sau cu marele cioroi. Dar ciorile nu ciupesc alte păsări, ele mai degrabă caută în gunoaie, la ore fixe, dimineaţa şi seara…

 

Ca răspuns la mesajul preşedintelui Băsescu în care se spune că „românii din Republica Moldova îşi vor putea recăpăta în mod accelerat cetăţenia română”, Voronin s-a gândit să fie şi el „bun”, aşa că „profitând de apropierea celei mai luminoase sărbători a tuturor creştinilor ortodocşi, îi îndemn pe participanţii la procesul politic din Republica Moldova să revină pe făgaşul dialogului civilizat”… Câtă bunătate şi smerenie… Au ajuns comuniştii să se ia la braţ cu biserica, asta nu miroase deloc a bine.

 

Voronin continuă cu bunătatea: „Pentru toţi ceilalţi participanţi la evenimentele din 7 aprilie, cer organelor abilitate iniţierea amnistiei totale şi solicit sistarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest stradal”. Dar oare cine băgase teroarea în Moldova, cine comandase răpirile, torturarea până la moarte a protestatarilor? Alt creştin-ortodox?

 

Creştinul-ortodox Voronin a amnistiat toată Moldova. Pentru că întreaga ţară este indignată de cele ce s-au întâmplat după 7 aprilie. Multe mame continuă să-şi caute fără succes fiii prin spitale şi la poliţie… Ele au plâns deja mult mai mult decât poate suporta un om normal… Paştele, „cea mai luminoasă sărbătoare a tuturor creştinilor ortodocşi”, le-a găsit cu lacrimi în ochi, cu un gust amar şi incertitudini apăsătoare. Unele dintre ele nu vor şti nici la Paştele Blajinilor dacă fiii lor sunt în viaţă…

 

La Paştele Blajinilor vom fi mai mulţi. Mai mulţi pe lumea cealaltă. Pe restul… creştinul-ortodox Voronin ne-a amnistiat… Mă miră doar un lucru, cum de Voronin nu l-a amnistiat şi pe Isus? Probabil că l-a lăsat pe altă dată, când să-şi manifeste din nou „bunătatea” şi „smerenia”.