Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

Acid House

„Acid House” e un volum de povestiri de Irvine Welsh, pe care-l ştie toată lumea datorită romanului „Trainspotting”. Ştiam la ce să mă aştept, aşa că am citit „Acid House” de plăcere, în paralel cu o carte de-a lui Murakami la fel de hedonistă, pe care am ascultat-o la MP3. Recunosc din start că am sperat că va fi mai experimentală, asta probabil pentru că încă-s influenţat de volumul de proză scurtă al lui Sorokin, „Dimineaţa lunetistului”… Irvine Welsh însă nu are de gînd să încerce altceva decît e al lui, aşa că păstrează în „Acid House” aceeaşi atmosferă ca şi-n celelalte cărţi ale sale, acelaşi tip de personaje mărginaşe, aceleaşi reacţii violente sau absurde, acelaşi stil sarcastic, aceeaşi lume, chiar şi locul acţiunii fiind acelaşi, aceleaşi trasee, acelaşi limbaj direct şi suburban. Personajele lui Welsh sînt nişte looseri, textul care prinde cel mai exact lumea asta fiind „Cauza Granton Star”, despre cum doar în cîteva ore un om poate pierde absolut totul, metamorfozîndu-se, la Welsh la propriu, într-o muscă. O proză foarte faină despre ghinion şi ghinionişti, despre adevăr şi realitate. Nu degeaba scenaristul Welsh îşi începe filmul inspirat din această carte de povestiri exact cu personajul din „Cauza Granton Star”. Recomand să vă uitaţi la film după ce citiţi cartea, dacă încă nu l-aţi văzut. Prima proză a cărţii, „Puşca”, e despre răzbunare. Interesant e că narator e Jack-cel-care-ajunge-cu-arma-la-tîmplă. „Gunoaie europene” e despre scabrosul care te atrage, despre estetica urîtului, dar şi despre travestiţi. „Stoke Newington Blues” îi are în centru tot pe narcomani (ca-n toată cartea), dar şi pe poliţiştii rasişti. În „TVA ’96” Welsh îşi imaginează proverbele la propriu, exact ca Sorokin, aşa că aici omul îşi poate pierde capul sau exact invers… îi rămîne doar capul. Din „Blîndeţe” poţi vedea cum e să ai un plod cu o curvă beţivă. „Ultima oprire în Adriatica” e despre iubire, soartă şi sinucidere, narator fiind viitorul sinucigaş. În „Cvartetul dezastrului sexual” Welsh e un Harms mai cinic şi mai dur. „Snuff” e despre cum e să trăieşti în filmele altora, iar „S-a înfundat sistemul” e despre profesionalism pe înţelesul desfundătorilor de bude. „Unde gunoaiele ajung în mare” e o ironie nemiloasă faţă de vedetele care-şi doresc ceva firesc, de care oamenii simpli mai degrabă fug. Madonna, Kim Basinger, Victoria Principal şi Kilie Minoque visează să şi-o tragă cu unu’ şi altu’ şi să ajungă vreodată în Leith, orăşelul de lîngă Edinburg, în care s-a născut Welsh, care nu le dă, însă, nici o şansă: „N-o să ajungem niciodată în Leith! spuse Kim pe un ton definitiv şi dispreţuitor. Cre’ că visaţi. / - Poate c-o s-ajungem cîndva! spuse Kilie, cu o umbră de disperare în voce. / Celelalte aprobară din cap. Dar, în fundul sufletelor lor, ştiau că Kim are dreptate”. În „Rezervele bunicii” vedem cum generaţiile pot fi legate şi de dependenţa de droguri, de exemplu, iar „De-a latul patului” observăm cum o relaţie de fapt inexistentă poate fi foarte intensă. Stephanie vede în vibrator penisul lui Frank, iar Frank se gîndeşte la Stephanie cînd îşi fute păpuşa gonflabilă. Ei locuiesc „de-a latul holului” şi se întîlnesc adesea, zîmbindu-şi stînjeniţi. „Mama Lisei se întîlneşte cu regina mamă” e despre demitizare, „Cei doi filosofi” e despre ştiinţa necunoscută. „Piese componente…” e despre dragoste şi sex, două planuri în paralel cu două tipuri de familie şi cum viaţa părinţilor se reflectă în educaţia şi starea psihică a copiilor lor. Şi „Acid House” a intrat în film, inversarea vîrstei făcînd ficţiunea foarte haioasă. Exact ca şi Sorokin, Irvine Welsh îşi încheie cartea de proză scurtă cu o nuvelă. O carte plină de umor şi ironie la scrierea căreia Irvine Welsh s-a distrat cu mult cinism, o carte tristă şi veselă în acelaşi timp, violentă şi gingaşă, frumoasă şi abjectă, viguroasă şi blazată, o carte mişto.

Irvine Welsh, „Acid House”, Ed. Polirom, 2010

Traducere de Ciprian Şiulea