Ştefan BAŞTOVOI

PEŞTIŞORUL DE AUR

Omulvacă

de cîţiva ani buni

pescuieşte acelaşi peşte.

Vine dimineaţa pe mal

îşi scoate scăunelul pliant

viermii, undiţa

îşi aprinde foarte calm pipa

şi aşteaptă să vină peştele:

Vreau un trabuc, pălăria,

şi ochelarii lui Sigmund Freud,

zice el adunîndu-şi lucrurile,

şi,

dacă se poate,

un peştişor

pe care să nu-l pot pescui niciodată.

 

 

CĂLĂTORIE CU ŞOARECE

Un şoarece împăiat

mă sună la uşă.

un şoarece

cu dinţi electronici

şi ochi de cristal

îmi agită în faţă

sticluţele de formol

şi-mi arată cu ochiul

uşa laboratorului.

un şoarece alb

cu urechi de măgar

mă duce în braţe

injectat şi dormind.

ce frumoasă e lumea

dincolo de acest somn

provocat.

ce albastră se stinge

o ţigară neterminată

între degete.

uşa se deschide încet,

singură se deschide,

şi păşim înlăuntru.

ce frumos miroase aici

a medicamente.

ce frumos cîntă

acest bolnav

la seringa sterilizată

ceva din Bartok.

noi intrăm

şi ne facem loc printre ei.

de fapt

el îşi face loc

pentru că eu dorm de mult.

el mă duce în braţe

ca pe o tavă cu prăjituri,

o tavă din care

toate mîinile se întind

să mănînce.

el mă duce pe mine

ca pe o bomboană topită.

spre nicăieri.

spre niciunde.

prietenul meu nedorit

şi al vostru.

 

CIOCĂNITOAREA

Cu răutatea celui care pierde

mototolesc ideea mea despre lucruri

şi locul lor în lume.

Ce treabă! Spui

sînt două mii de oameni care vorbesc frumos

în două mii de versuri pe secundă

ei nu-şi notează gîndurile nicăieri

şi nu-şi împart părerile cu nimeni

îţi zic

sînt două mii de oameni pe secundă

care dispar fără să lase nimic în urma lor.

Apropie-te, eu stau aici ca un copac viermănos

apropie-te şi bate-mi cu degetul arătător

de zece mii de ori la rînd în piept.

Sînt oameni, vreau să ştiu,

care se sting acum.

Ce treabă! ce

chiar acum se sting?

Da, chiar acum,

cînd degetul tău bate ca o ciocănitoare.


 

 BROSCUŢA NU

A dispărut din ochi broscuţa Nu

şi sub cămaşă

ochii cei de aur

şi-au aplecat privirea.

E vreo greşeală în purtarea lor?

sau poate e ruşinea

pe care copila îndrăgostită

mi-o aşeza în palmă ca pe un muşuroi de furnici.


 

 

ELEFANTUL PROMIS

Ţi-am adus

elefantul promis.

Mănîncă iarbă coji de cartofi castraveţi

din cînd în cînd îi poţi da

cîte o portocală.

De dormit doarme în picioare

nu sforăie

şi nu tuşeşte prin somn.

Nu-ţi face griji,

despre aceste animale se spune

că-şi simt moartea

cu puţin înainte

şi pleacă.