Iulian FRUNTAŞU

* * * * * * *

zilele cînd muream de pe un acoperiş pe altul săreau

ghearele mă gîndeam

casele de nisip curg peste mine şi pisica roşcată pe care

o ţin în braţele de lemn

ascultă cum mi se zbate inima ca o ciocănitoare ţicnită

ştie cu certitudine cum se termină poveştile de felul ăsta

ochii ei ca pastilele de relaniu ca

roţile bicicletei pe care fetiţa vecinilor o conduce strigînd:

bicycle, bicycle în ritm cu Freddie – preferatul verişorului care

stă lîngă fereastra deschisă cu o boxă pe pervaz şi priveşte

afară, fumînd

zilele cînd vedeam lucrurile despre care povestesc murind cu o

pisică în braţe

ştiam că fotografia pe care o va face fotograful criminalist

îl va pensiona pe comisar care pînă la sfîrşitul vieţii se va

întreba

ce ţinea pisica roşcată în gură lîngă corpul neînsufleţit