A.R. Deleanu
Biblidioteca, Mihail Vakulovski,
ed. Casa de Pariuri Literare, 2012
Fără să o ştie, deseori mă uitam la Mihail Vakulovski şi-l vedeam ca pe o maşină de tocat viaţa: pe-o parte bagă tot ce vede şi ce simte şi pe cealaltă parte iese altă viaţă, una plămădită de el, după voia lui, o oglindă a vieţii sale. O maşină de transformat viaţa în cărţi.
Pe Hai, avatarul lui Mihail Vakulovski şi personajul principal al Biblidiotecii, l-am mai întâlnit în Tovarăşi de cameră. De data asta îl găsim angajat al Bibliotecii Judeţene din Braşov, un topos prăfuit şi populat cu fiinţe care mai de care mai fabuloase, un templu mitic al cărţilor uitate. În subsolul întunecat Hai citeşte şi reflectează la tot şi toate, oferindu-ne un mozaic compus din extrase de pe forumuri, articole de lege, blogul propriu, ziare, fragmente de ştiri, e-mailuri, anecdote cu scriitori şi muzicieni, fragmente în rusă, farsele lui Buzdugan şi interviuri cu Becali.
Cartea, pe cât de amuzantă e, prezintă o lume ascunsă, cea a bibliotecilor întunecate, prăfuite şi goale, biblioteci ca nişte cavouri culturale. O lume tristă, plină de oameni dezinteresaţi, prost remuneraţi, profi nebuni şi bătrâni nostalgici.
Acolo unde cărţile devin nişte simple numere, omul e departe, tare departe în lumea de afară, departe de tot.