Sever Gulea
HOLLYWOOD – Charles Bukowski,
Editura Polirom, 2012
Îndrăgindu-l pe Henry Chinaski, antieroul senin al lui Charles Bukowski, nu puteam trece cu vederea una din recentele apariții ale Editurii Polirom, anume Hollywood. După ce în Șuncă pe pâine am aflat despre biografia destul de mizerabilă a cunoscutului personaj, despre descoperirea talentelor lui Henry: băutura și scrisul, după ce în Factotum sau Poșta am aflat cum este traiul la periferia societății americane, prins în tot felul de slujbe ciudate și prost plătite, iată că de data aceasta, în romanul Hollywood, am avut ocazia să îl cunosc și pe Henry Chinaski, omul de succes.
Ajuns la vârsta a treia, după ce a semnat o mulțime de cărți, Chinaski apare ca un scriitor popular, câștigând în sfârșit suficient, astfel încât să nu mai trăiască de pe o zi pe alta (iar banii sunt ca sexul – par mult mai importanți atunci când nu îi ai), un scriitor care primește o ofertă aparte: aceea de a pregăti un scenariu pentru un film. Producătorul Jon Pinchet, o figură pitorească, cel care nu se dă în lături să treacă prin tot felul de aventuri cu babe rusoaice bogate pentru a face rost de bani, e convins de talentul și valoarea lui Chinaski și e dispus să-l finanțeze în avans pe protagonist. Deși scrierea unui scenariu i se pare la început extrem de stupidă, deși e tentat inițial să joace la cacealma: adică să accepte banii, apoi să o întindă și să sugă câtă băutură poate, Chinaski decide în cele din urmă să accepte provocarea, ba chiar își ascultă și consilierul financiar și caută să își cumpere o casă (în fond, în America, statul îți ia banii într-un fel sau altul, dacă nu îi cheltui).
Așa ajunge Henry Chinaski pe planeta extraterestră a Hollywoodului, o planetă a iluziilor, a capriciilor, a chichițelor avocățești, mereu imprevizibilă, mereu palpitând la temperaturi înalte. În stilul lui caracteristic, Chinaski nu pare nici prea impresionat și nici prea influențabil de ce se întâmplă în jurul lui – în fond, după ce a trăit în hoteluri infecte, după ce a lucrat senin pe post de curățător de găinaț sau de funcționar poștal, planeta exotică a Holywoodului se dovedește, la rândul ei, un peisaj ca oricare altul, cu legi și trăsături proprii, pe care protagonistul le acceptă cu seninătate drept firești (totuși, acolo nu erau decât niște oameni care stăteau, atâta tot. Femeile nu erau frumoase, iar bărbații nu erau interesanți. Era plictisitor de moarte). În fond, Chinaski nu își pierde prea mult din vechile sale apucături, rezistente în orice decor: vine tot cu automobilul “broscuța” la întâlniri (nici nu e nevoie să o încuie, doar el știe cum pornește), bea oricând, oriunde și cu oricine și, desigur, nu ezită să parieze la cursele de cai (care îi simplifică și îi tembelizează viața în același timp – îmi oferea ocazia să văd un număr imens de oameni în cea mai proastă ipostază a lor iar, așa nu pierdeam contactul cu realitatea naturii umane. Lăcomia, frica, furia, le găseai pe toate acolo). Singurul viciu care pare să se fi temperat în existența lui Chinaski este pasiunea pentru femei - tovarășa sa de viață și de băutură, Sarah, pare să se dovedească o companie suficient de agreabilă și de stabilă.
Lucrul la scenariu merge anevoios, chiar și pentru un scriitor cu experiență, cum este Chinaski. În fond, așa cum sugerează protagonistul: scriitor nu erai niciodată. Trebuia să devii de fiecare dată când te așezai în fața mașinii de scris. Odată ce te așezai acolo, în fața mașinii de scris nu era niciodată prea greu. Greu era uneori să găsești scaunul ăla și să te așezi. Uneori nu puteai să te așezi. Despre ce e vorba în scenariul lui Chinaski? Desigur – despre bețivi, despre civilizația sufletelor pierdute în baruri, despre un tânăr care vrea să bea și să scrie, dar care are succes mai mare doar cu sticla. În cele din urmă, Chinaski reușește să termine scenariul doar pentru a intra, alături de prietenul său Pinchet, în labirintul interminabil al producției filmului Dansul lui Jim Beam: regizorii vin și pleacă, actorii au pretenții din cele mai ciudate, finanțatorii se implică și renunță la proiect când ți-e lumea mai dragă. Negocierile la sânge, rivalitățile, exploatarea clauzelor contractuale până la ultima virgulă, intimidarea, telefoanele și sistemul pilelor sunt toate la ordinea zilei și amenință falimentul proiectului, deși nu îl deranjează prea tare pe Chinaski. Evident, chiar și când proiectul e dus la bun sfârșit și când promovarea îl face popular, Chinaski nu devine extaziat, nu își reevaluează statutul. Pentru el, Holywoodul (evocat în culorile sale stridente) rămâne o experiență printre altele și atât, un mijloc oportun de a arăta cât sunt de disperate și de ciudate viețile unor bețivi - și vorbim de bețivi în toată regula, nu de impostori: majoritatea oamenilor nu erau alcoolici, numai credeau că sunt. Chestia asta nu se face așa, la repezeală. Îți lua cel puțin 21 de ani să devii alcoolic în toată regula. Eu eram în cel de-al patruzeci și cincilea an și nu regretam nimic.
Lipsit de regrete, de inhibiții, de prejudecăți, dobândind o stabilitate financiară utilă, căutând să își înțeleagă în sfârșit viciile (nu lipsesc explorările motivațiilor de a scrie, de a bea, de a frecventa cursele și luptele), protagonistul lui Bukowski pare mai sensibil ca niciodată. Pentru Henry Chinaski, viața pare să înceapă cu adevărat… la 65 de ani.