Răzvan ŢUPA
Colecția de toamnă
intro. Futere de utere
Când nu mă iubești mă fuți
Când mă iubești ne futem
Am înțeles, vrei să-mi atragi atenția
Bun, mi-ai atras-o
Acum nu te mai agita
Vrei să ne futem?
Bun, suge-mi pula pentru început
și vedem unde o să ne ducă asta
Când nu te iubesc te fut
Când te iubesc ne futem
perversiune. Lingua franca
sigur, sunt perves.
Acum nu știu în ce sens spui tu asa ceva
știu adolescente pentru care asta înseamna ascuns
și fals
Ori eu tocmai asta îți spun
Și îți prind limba între degete
poetic
Fututul nu este niciodată numai despre futut
și nici numai despre pulă și pizdă nu este
Nu te fuți doar cu gura sau numai în cur
Te fuți cu tot corpul și părul tău știe asta foarte bine
strâns între degete când te împingi de mine și îți strivești sfârcurile
țâța îți scâncește ca un copil pe care încă îl porți în ovare
Trage spui și înghițim tot, lăsăm să curgă pe noi și strângem, strângem tare
fotografie futută
nu s-ar mai înțelege cine și cui și de ce
nici de câte ori și în câte feluri și unde și cât
ne-am futut
ar fi doar treaba pulilor și pizdelor noastre
în sfârșit fericite
ca mine în poza din clasa I
toamna în care am futut soarele
soarele respiră mai greu chiar
ca atunci când ești gata să termini
îl aștept dintr-un moment în altul să geamă tare
să aibă spasmele răcoroase ale pântecului tău
să îmi facă semn să mă opresc puțin și imediat
să se miște încet, tremurând la fiecare atingere
a pulii mele apăsate
soarele respiră mai greu chiar
dacă este septembrie am uitat fereastra deschisă
ultimele raze ne coboară pe spate și îți încadrează curul
ți se strecoară în pizdă doar te ating și mă iei înăutru
imediat după el
să îl simt protejându-mi pula de frig
să te lipească de mine exact inves decât prezervativul
nimeni să nu mai fie vreodată singur
În sfârșit
Când vii în sfârșit
nu ți se mai rupe pula de ursuleții panda
care nu vor să se fută
și te piși pe ele de balene eșuate
pe cine știe ce pizda mă-sii de plajă
fiecare cuvânt îți scapă-ntre sâni
îți linge sfârcurile cu sunetul umed
abia ieșit din gură
blănița ursuleților se înfioară
înotătoarele obosite încep să danseze-n nisip
la national geographic transmit doar imagine albă și clară
când închizi ochii și mă iei în pizdă în sfârșit
nevroza caldă. Fututul alb, fututul negru
nici nu îmi vine să cred
de fiecare dată când n-am chef de nimic
și tu te strângi lângă mine
ajunge să icnești să lași să îți cadă palma
pe piciorul meu să întinzi un deget
să tragi de cureaua mea un pic încurcată
ca să nu-ți agăți unghiile
unghiile albe pe pielea tot mai albă
apăsând strângând lăsând linii subțiri pe coaie
cu două degete îmi scoți pula, o belești și îi lingi capul
când mă împingi pe spate văd crengile copacilor tot mai goale
și limba ta pe mine urcă și coboară ca o frunză caldă fină
abia întind mâna și sfârcurile tale îmi fac cerculețe în părul de pe coapse
te ridic lipită de corpul meu și îmi dau seama că ceva mă ține
ai fusta încă pe tine și
pula mea se dă în vânt după asta
azi nu (sau așa)
azi avem treabă, azi nu ne futem
poate doar dacă ai intra pe ușă udată de o ploaie rece
amorțită să te bag în cadă să mă întrebi dacă am o rățușcă
să mă ridic încet să îmi desfaci fermoarul
să îți țin capul când mă tragi spre tine
și îți apeși pula mea care abia se scoală pe față
când te lași pe spate și îți sprijini ceafa de marginea căzii
ca să vin mai aproape să îmi iei amândouă coaiele în gură
cu pula mea pe bărbie să te simt iarăși vie
Vintage toamna. Muia eternă
Niciodată toamna n-a futut mai mult
Sufletele noastre moarte după pizdă
Lipite de cururi ca de-obiecte de cult
S-au întins să lingă pizda care-ți dă:
Băutura caldă întinsă pe țâțe
Prelinsă pe coaie luată pe bărbie
Rugăminți tăcute, gemete de mâțe
Prinse-ntre fese, strânse cu tărie
Părul strâns în dușul rece e înlocuit
De cei dornici care vin să vadă
Pulile aprinse ochii de carbid
Mici lindice oglindite-n fundul de la cadă
Cine vrea să vadă, cine să dea muie
Să vină să stea jos la masa mea
Cu limba în pizda celei ce se suie
Și îmi suge pula ca pe-o acadea
reqviem pentru vedetele din filmele porno ale anilor 70
sincer mi s-au părut mereu cam de căcat
scenele cu pizde păroase futute de câte un mustacios
sigur aveau și ei suflet, probleme acasă și povești de spus
dar asta nu m-a impresionat până în noaptea asta când
cu mâna pe inimă pot să recunosc știau meserie
se futeau cumva pe dinăuntru și se fut și azi
aproape mut, într-un fel care nu se poate povesti
cine s-a futut o dată o să se fută mereu
până la învierea morților o să se fută din greu
cu fiecare din noi cu pula și pizda oricui dintre voi și cât poți
și când o să fim întrebați ce și cum o să ne futem iar tu și eu
și noi toți