Tatuaje
Mihail VAKULOVSKI
Trăitul e amuzant
Editura Polirom a publicat opera lui Vladimir Nabokov într-o serie de autor, iar cînd a apărut ultima carte a seriei, Dmitri, fiul scriitorului, a acceptat să dea publicităţii un manuscris interzis publicului, volum care a fost editat imediat şi în română, traducerea aparţinînd Veronicăi D. Niculescu, o fină specialistă în opera lui Nabokov. Volumul a fost interzis nu din motive politice sau morale, cum se mai întîmplă, ci pentru că asta a fost dorinţa lui Vladimir Nabokov: „Doar în timpul ultimelor etape din viaţa lui am aflat despre anumite chestiuni familiale confidenţiale. Printre ele erau instrucţiunile sale precise ca manuscrisul romanului The Original of Laura să fie distrus dacă s-ar fi întîmplat ca el să moară fără să-l încheie”, spune Dmitri în introducerea cărţii pe care a şi îngrijit-o. Acum, cartea fiind deja publicată, nu prea mai are rost o discuţie despre dacă e bine sau rău să publici un manuscris împotriva voinţei autorului lui. Punctul de vedere al celui care a încălcat dorinţa autorului e publicat sub formă de prefaţă.
„Originalul Laurei. Muritul e amuzant” nu e un roman şi nici măcar nu e un manuscris neterminat al unui roman, volumul e compus doar din nişte note din care ar fi putut creşte un roman, 138 de fişe-manuscris. Dacă ar fi fost publicat doar textul ar fi fost un act anti-Nabokov, doar că volumul e compus din fotocopiile acestor note scrise de Nabokov, care sînt publicate pe pagina din stînga, traducerea lor putînd fi citită pe pagina din dreapta. Pentru „Originalul Laurei” Vladimir Nabokov are mai degrabă o metodă de lucru ştiinţifică decît literară, multe dintre fişe fiind textualiste, Nabokov însemnîndu-şi cum va trebui să fie scris viitorul roman („Eul din carte este un om de litere nevrotic şi ezitant, care îşi distruge amanta în actul descrierii ei. La modul static – dacă putem spune aşa – portretul este unul fidel. Anumite detalii stabilite, precum obiceiul ei de-a deschide gura atunci cînd îşi şterge cu prosopul zona inghinală sau de a-şi închide ochii atunci cînd miroase un trandafir inodor sînt absolut conforme cu originalul”). Asta e foarte interesant pentru nabokovieni şi pentru istoricii şi criticii literari, dar cititorii de ficţiune se pot bucura de descrieri, caracterizări şi fragmente artistice excepţionale, care te fac să te oftici şi mai mult că romanul n-a fost finisat („Neurolog strălucit, lector universitar renumit şi gentleman independent financiar, doctorul Philip Wild avea de toate, cu excepţia unui exterior atrăgător. Totuşi depăşeai imediat şocul resimţit la vederea acelei fiinţe enorm de grase, ce se îndrepta spre pupitru pe picioare extrem de mici, şi la auzul sunetului de cucurigu cu care îşi dregea glasul înainte de-a începe să te încînte cu inteligenţa lui”). Contrastul dintre personaje este deja punctat, Laura fiind descrisă ca o femeie tulburător de frumoasă, care vine din braţele unui amant, îl sună pe altul şi se apropie de vila lor, unde „soţul ei obez, într-un costum negru şifonat şi cu pîslari în carouri, cu cleme, plimbă o pisică tărcată, cu lesă extrem de lungă”. Astfel de imagini cinematografice deja se văd în imaginaţia cititorului. Interesant e că în aceste note Flaura (Flora-Laura) e încă în umbră, iar personajele secundare şi episodice sînt bine definite, Nabokov lucrînd cu aceste personaje ca un pictor care-şi creează personajul principal nu cu pensula, ci cu privirea personajelor secundare.
Tema „Originalul-ui Laurei…” este moartea, autorul cărţii fiind un om care-şi trăia ultimele clipe ale vieţii, iar personajul care urma să demonstreze artistic această plăcere autodistructivă de a curta moartea e, fireşte, o fată plină de viaţă. Nabokov începe notele despre Laura dinainte de naşterea părinţilor ei, de la bunicu-so, un mare pictor rus care a emigrat în SUA, unde a avut o soartă grea. Taică-său a cunoscut un succes ceva mai mare, fiind un fotograf destul de popular, doar că era cam homălău, iar soţiei lui, o balerină, îi plăceau prea mult bărbaţii (la plural). Dar Laura mai degrabă era a fotografului, spune Nabokov, fotograful care şi-a fotografiat sinuciderea. Fireşte că Laura are o adolescenţă ca a Lolitei, iubiţii mamei ei făcîndu-i avansuri mai mult sau mai puţin făţişe, îşi pierde virginitatea la 14 ani, aşa, mai degrabă de curiozitate, oricum, nu din dragoste. O istorioară care se contura original, doar că ultimele note insistă asupra soţului ei absolut dizgraţios, un intelectual obez autodistructiv care are pornirile muribundului Nabokov (cum scrie Dmitri în prefaţă), care ajunge la ideea că „procesul muritului prin autodizolvare producea cel mai mare extaz cunoscut omului”.
„Originalul Laurei. Muritul e amuzant” este un volum interesant pentru filologi, pentru literaţi, pentru fanii lui Nabokov, pentru curioşi şi pentru colecţionarii care vor să aibă în bibliotecă fotocopia unui manuscris al unui scriitor imens ca Vladimir Nabokov.
Vladimir Nabokov – „Originalul Laurei. Muritul e amuzant”
Ed. Polirom, 2010