„”,

Interviu cu Matei VIŞNIEC,

de Mihail VAKULOVSKI

 

- Domnule Matei Vişniec, după cafeneaua pas Parol mutaţi naraţiunea în cafeneaua Saint-Medard, în cea mai recentă apariţie editorială a dvs. – romanul „Sindromul de panică în oraşul luminilor”, în care personaj principal este un editor fără editură, teme cam textualiste... Dacă aţi fi editorul acestui roman cum i-aţi face reclamă?

-

 

- În Descrierea poemului descriaţi relaţia dintre dvs. şi poemul pe care-l faceţi dvs. Iar în Poeme ulterioare (Ed. Cartea Românească, 2000), deşi vă păstraţi, în mare, stilul, scriitura suferă unele modificări: se simplifică, pierde din ironia, “existenţa” psihedelică şi din fabulosul baladesc şi se cotidianizează, doar că e vorba de un cu totul alt cotidian decît în cele trei cărţi de poezie dinainte: La noapte va ninge (1980), Oraşul cu un singur locuitor (1982) şi Înţeleptul la ora de ceai (1984). Ce importanţă are/avea pentru dvs. locul în care este scris poemul? (vă întreb asta şi fiindcă mi-am amintit că Mircea Nedelciu povestea că în Bucureşti aţi locuit întotdeauna în locuri destul de bizare, un subsol de la oberlihtul căruia se vedea doar ceva din picioarele trecătorilor, o minigarsonieră în care intrai ca-n filme şamd…)

-

 

- Se pare că anume despre acel loc cu fereastra ce “dădea în strada Galaţi” povestiţi în O dimineaţă cu doamna Vernescu (personaj care apare şi-n Teatru descompus), poem în care citim şi rîndurile: “Franţa e minunată uneori te cuprinde / tristeţea că nu te-ai născut francez”. Iată că în cazul dvs. asta s-a putut repara. Dacă vă amintiţi, cum, cînd şi de ce aţi hotărît să emigraţi? V-a fost greu să treceţi la limba franceză, ca scriitor? Îmi amintesc că, la o conferinţă de presă din Chişinău, spuneaţi că în limba română n-aţi fi scris niciodată piesa în care se rosteşte un singur cuvînt pe mai multe tonuri…

-

 

- Cînd (şi cum) aţi început să scrieţi poezie? Cum erau primele dvs. poezii?

-

 

- Vă amintiţi des de copilărie? Există locuri, cazuri, întîmplări, feţe de care vă amintiţi mai des?

-

 

- Nicolae Manolescu spunea că la ultima şedinţă a Cenaclului de Luni dvs. aţi citit Corabia, un poem simbolic anticomunist pe faţă. A avut Cenaclul de Luni un demers politic sau a fost o grupare pur estetică?

-

 

- Cum vă par debuturile în grup?

-

 

- Ce influenţe evidente au avut poeţii generaţiei dvs.?

-

 

- Spuneaţi că “poezia anilor 80 este o reacţie de bună calitate la poezia lui Nichita”... Mie mi se pare o afirmaţie cam... ciudată…

-

 

- Cum citiţi cronicile la cărţile dvs.?

 

 

- În Oraşul cu un singur locuitor scriaţi că “Nu ştiu cum arată Parisul, nu ştiu cine / aşteaptă chiar în acest moment / în faţa ferestrei mele / nu ştiu ce gîndeşte despre mine / Socrate”. Ar fi o întrebare despre schimbare…

-

 

- Aţi declarat de mai multe ori, inclusiv la acea conferinţă din Chişinău, cînd v-am văzut pentru prima oară, că vreţi să vă distanţaţi, ca dramaturg, cît mai mult de celebrii dvs. predecesori: Ionesco şi Beckett. În Teatru descompus sau Omul-Ladă-De-Gunoi şi Femeia ca un cîmp de luptă sau despre sexul femeii – cîmp de luptă în războiul din Bosnia se vede cu ochiul liber că aţi făcut acest pas. Originalitatea acestor piese, diferite de cele ale lui Ionesco şi Beckett, dar şi de piesele dvs. dinainte, pare să vină din faptul că vă întoarceţi la poezie: şi prin tehnică şi prin substanţă, sau – şi ca fond, şi ca formă. Fiecare dintre cele două piese în discuţie e ca o carte de poezie, cu texte care se pot citi şi de sine stătător şi, mai ales, ca un tot întreg, ca Oraşul cu un singur locuitor, să zicem, căreia i-a moştenit şi obsesia centrală – singurătatea. De aici şi pactul cu regizorul, la dvs. prezent şi pînă acum, ce-i drept, dar, dacă în piesele anterioare, cum ar fi Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntîmplă-n actu-ntîi, el părea mai puţin ludic, aici construcţia piesei nu prea permite schimbări, iarăşi – ca-ntr-o carte de poezie. Ce rol a avut pentru dvs. ca om şi pentru cariera dvs. de scriitor cele 3 cărţi de poezie publicate înainte şi poezia scrisă de dvs. în general?     

 

- Cu Poeme ulterioare v-aţi întors în poezie oarecum pe neaşteptate. Ce înseamnă pentru dvs., acum, poezia, cînd sînteţi un dramaturg cunoscut, jucat şi apreciat în toată lumea?

-

 

- După ce aţi fost recunoscut ca poet aţi devenit un dramaturg şi mai cunoscut, iar acum publicaţi tot mai multă proză... Cum hotărîţi că aveţi o temă su un subiect de proză, piesă de teatru sau poezie?

-

 

- Ce fel de poezie v-ar plăcea să citiţi acum? Cum şi spre ce aţi vrea să se schimbe poezia?

-

 

- Ca şi cititor, aţi păstrat vreo legătură cu literatura română? Cum vă pare literatura tinerilor de după generaţia voastră?

-