STANCU Marius-Iulian
e ca un sfârșit pentru mine
dintr-un ciclu cu EA
femeia îmi apăsa pieptul
o sufocare bună
ca atunci când tipa aia mișto și-a lipit părul de fața mea
senzația că mi-a intrat pe nări
pe gât
până în stomac
când s-a liniștit și mi-a spus
fute-mă
am nevoie de dragoste
după o anumită oră
întunericul din păduri nu mai ascunde
pe nimeni
lângă corturi ei salivau
cu 2 litri de bere sub cap
era rândul nostru
fericiţi că de braţele noastre depinde
o noapte perfectă
fără să ne uităm în urmă
am ajuns
la copacii pe care nu omul îi doboară
tot anul îmi pregătisem un cort pentru doi
în vara aia în care am stat într-o singură pătură
fără sac de dormit
la Buşteni
după două nopţi de electroşocuri
pornografia nu mai ajută
cu gura uscată
am căutat-o prin toată casa
cu ochii închişi
în patru labe
la etajul 9 vecinii ajungeau în faza karaoke
peste două ore aveau să-şi rupă capul
boxele lor şi
vibraţia aia plăcută
sub palmele mele
lumina cade altfel prin cladiri
cu mişcări potrivite
ni se aşază în faţă
ca un animal domolit de căldură
de aici
partea aia pe care nu vrei să o vezi
tufişul ăla în care îşi găsesc liniştea boschetarii
după o zi în care privirile cuminţi au căutat
drumul spre Militari
neoanele aproape se sting
la ora când femeile îşi urlă
nefericirea în stradă
langă scările de bloc în care se sforăie.
home made
15 ani nu sunt de ajuns
niciodată
la 15 ani
între reprizele în care mă pişam de la balcon
şi şnurul dintre bucile tipei din blocul alăturat
nu mai încăpea aproape nimic
şnurul ăla ca un mic animal al sexului
multicolor & fericit
mă strânge de gât
la 15 ani
atunci când prostituatele de pe lacul morii
se bronzau în ţâţele goale
pe cimentul încins
lângă apa pe care pluteau obiecte folosite
dezbrăcate noaptea pe capotele maşinilor
în lumina artificială
îmi venea să mă arunc cu 178-u’ în dâmboviţa
pentru că putea să fie dana
de mâna ei în biserica din apropiere
i-am ascultat respiraţia egală
mi-a spus că niciun bărbat nu merită şi
ăsta e cel mai tare argument în favoarea existenţei lui dumnezeu.
exit
ceva şi-a făcut loc în mine
se întinde
mă dă aproape cu totul afară
mă lipeşte de suprafeţele calde ale sângelui
şi ochii mi se deschid & se închid lângă tine
până găsim ritmul
mulţumirea aia care să echilibreze
de la 10
pe strada basmului
vezi lumini & pierzi din vedere obiecte
iar liniştea
se aşterne precum cenuşa
peste Militari.
the brian jonestown massacre/în căștile philips/sunt un bărbat frumos/și titlul ăsta e un mic poem în sine
sunt un bărbat frumos
în felul meu
de multe ori mă citesc doar pe mine
deasupra patului oglinda
cât un tavan
și chestii scrise cu ruj
pe oglindă
slăbiciunea asta
venită din nevoia de a-ți aduce aminte
din ce în ce mai rar în ultima vreme
help me or make me feel
în fine ceva
ridic puțin vocea
ca dintr-o statuie scobită în piept
vocea mea
locuri în care îmi duc mâinile.
let’s talk about…
10. linişteşte-te
9. începi să respiri
8. poţi să vezi
7. dincolo de lumina galbenă
6. între maţele iubirii
5. căldura asta îţi face bine
4. începi să cobori
3. te întinzi
2. atâta spaţiu gol
1. între coapsele fiinţei
0. viaţa mârâie cu ochii lipiţi.
retragerea în cămară
tăcerea se aşterne
pe coli albe de hârtie
după ce trupul îşi epuizează argumentele
întorcând sufletul de pe o parte pe alta
şi atunci a început totul
atunci am găsit-o
printre neoanele portocalii
pe masa lor
distanţa era perfectă
doar mâinile îşi mai păstrau
un ritm al lor
indiferent
vara era abia la început
punând stăpânire pe trupurile noastre întinse…
sute de nuanţe de frig şi
o sticlă trecută de la unul la altul
până în gara Termini
e deja 12 şi
straturi de zdrenţe înfăşoară
trupurile întinse
pe asfalt
mâinile ei
îmi caută mâinile
dincolo de pânza tricoului galben
ca o perdea trasă
pielea ei şi
sunetele stinse ale vocii
printre semne de fum
cu mâinile
înfipte în scara de aburi
ne-am întors în cămară.
contur
şi străzile astea care leagă străzi
până acolo
gestul de care venirea ta se agaţă
ca un blitz în oglindă şi
pentru TINE
nimic nu durează
mai mult de o lună în Militari
dincolo şi dincoace de geamuri
sub neon
mişcările haotice
devoraţi
de guri mici
invizibile şi
furnicăturile astea ce îmi urcă pe trup
au un singur răspuns
în pieptul meu pentru Alex s-a ascuns fericirea
nu mai rămâne aproape nimic/doar
apropierea/respiraţia fixată pe geamuri şi
pentru TINE
nimic nu durează
mai mult de o lună în Militari.
întoarcerea în pivniță
I. factorul H
nu-ți fie teamă Rosslyn
mâinile tale să prindă cu încredere
e anotimpul în care trupul se învelește în frunze și pleduri
a venit primăvara Rosslyn
și ăsta e un fapt
se întâmplă
de exemplu tu
când zâmbești îți duci mâna spre părul șaten
și astea sunt tot un fel de anotimpuri
factorul H alături de K și P
reacții simptomatice
descărcarea tensiunilor acumulate în factorul vectorului paroxismal E
tu vrei doar să mă faci să fac lucruri
dar eu vin Rosslyn
peste firele de asparagus collinus
prin pădurile cu păsări și raci
“which girl is the right one
is the perfect one for me”…
II. “am visat-o pe mama”
mi-ai spus ultima oară cu ochii parcă mai osteniți
dar încă zâmbeai și ăsta era
un gest ce încă schița mâna și un întreg registru de fapte predictibile
iar asta înseamnă confort
căldură ce îți umple trupul
începând din punctul exact în care
în metrou genunchiul tău îi atinge genunchiul străin
știind că așa îți este permis
a venit primăvara Rosslyn
și eu peste firele de asparagus collinus
prin pădurile cu gândaci și urși
“which girl is the right one
is the perfect one for me”…
III. chenopodium murale
până la tine Rosslyn
chenopodium murale și
transparența sticlei duplex
însoțită de vagul sentiment al siguranței.
adăpost
în final nu ştiu dacă am coborât la subsol sau am urcat la etaj
ştiu doar că mă legase la ochi să fie sigură că voi asculta
pereţii încă purtau stigmatele a mii de mâini ce s-au împotrivit
pe drumul unde atingerea devine cel mai firesc gest cu putinţă
degetele învaţă să dea chip celor lipsite de vederea ta
degete escadrilă ce survolează epiderma
degete kamikaze
şi învăţam să te găsesc în galeria de cearşafuri subterane
şi pentru prima oară erai tu
întunecată de prea multa lumină a celorlalţi
de mângâierile lor în exces
şi tu te înfigi acum cu toată carnea în mine
cu violenţa animalului ce caută adăpost
pentru că cele mai întunecate locuri sunt cele mai sigure
iar în mine rar a picurat cu lumină.
o prezență discretă/o dispariție continuă (Sartre)
când intru în apartament începe să plouă Rosslyn
prin perdeaua lichidă
la intervale asimetrice
luminile
și aproape că nu înțeleg
cu ochii în monitor
cu muzica la maxim
în noaptea asta somnul și el
ca o pânză de ceață
în noaptea asta lumina lăptoasă
din sânul femeii canceroase
nu mai ajunge la toți
și în spatele cuvântului iubire
nu e decât iubire Rosslyn
iar în față doar jaluzele verticale
și trupul aplecat
în timp ce distanța ca un spațiu gigantic
un loc în care ți se întâmplă lucruri
și micile istorii cu excesul adus de detaliu
ochiul/gaura cheii/ferestrele
ca toate instrumentele de încadrare Rosslyn
în universul kitsch & sentimental
concentrați aproape exclusiv
pe suprafețe
în confuzia asta produsă de
a l e g e r e
și obiecte
vrednice-de-iubit.
Alex este mâna amputată ce încă o simt
chiar şi după multele argumente ale absenţei
un spaţiu gol în care încerc să-mi aranjez obiectele
de pereţii căruia pot să mă lipesc
imaginându-mi conturul gestului pe care vocile de dincolo îl trasează
poate că ăsta e felul lui de a-mi mai spune ceva
când Maria se întoarce mereu prea târziu
şi se spală de atingerile fărâmicioase ale celorlalţi
în baia ale cărei ziduri s-au prins de zidurile mele
aşa cum carnea se înfige în carne
Alex i se întinde pe pleoape
Alex îi mângâie sânii şi îi coboară pe coapse
totul devine mic
tavanul coboară atât de jos că aproape îl aud respirând
hainele sunt sfâşiate de trupul meu imposibil de mare
podeaua abia mă mai încape
şi eu pot să adorm.
pe dincolo & dincoace
1. gestul ăla prin care îşi lasă piciorul
să se sprijine de scaunul meu
până când ajungem să ne folosim
altfel de cele pe care le ştiam
rupând asimetric distanţa
cu mult mai puţine cuvinte pentru EA
lăsăm trupurile să caute
continuarea în alte trupuri
şi în povestea asta
ziua se agaţă de noapte
precum pagina pentru care
întorci pagina
uneori nu e nevoie decât
de ceva care leagă
şi din camera ei
pe sub uşă
până la mine
lumina
şi singur nu mai înseamnă chiar atât de singur
2. pe partea asta
diferenţa
îşi face treaba
lăsându-ne tot pământul ăla sub unghii
momentul în care se rupe
conştient că deja
eşti un fluture
şi câmpul ăsta deflorat
în amurg
când alţii încearcă disperaţi
să restabilească legăturile
eu mă bag în case & trupuri
între ţâţele femeilor caste.
respingem & atragem
îmi bag mâinile
intru aproape cu totul
şi mă rup
cu sunetul ăla specific
al trupului care loveşte trupuri & obiecte
respingem & atragem
eu nu vin
eu nu o să vin niciodată
şi între NOI
se construiesc cartiere & se asfaltează
iar NOI nu vom mai spune decât ce-i necesar
şi ne vom întoarce acolo
în mijlocul câmpului galben
incendiat
şi între NOI
se întâlnesc bărbaţi
& femei
se bea
& se mimează orgasmul
iar NOI nu vom mai spune
nimic.
sprijinit de saltea & parchet
distanţa
ca un fetus al scârbei
ca o stradă pe care după o anumită oră
eviţi să te întorci
la rădăcina de ciment a blocului
la focul lucrurilor strânse în tomberon
un hambar al mizeriei
stă cel ce noaptea se înveleşte-n cartoane
şi jeg
pe strada asta stau
eu
între zidurile crăpate
cu trupul sprijinit de saltea & parchet.
totul e din cauza viselor mele (kim ki-duk)
1. de o săptămână mă închid perfect
şi întru închiderea asta perfectă
fericirea mea ca un păianjen
îşi ţese pânza în trupul tău
trăim în ture pentru a nu ne întâlni niciodată
ne închidem trupurile perfect
în trup şi
nu ne întâlnim
niciodată
ne-am legat unul de altul pentru a nu fi aproape şi
de o săptămână perfectă
îmi scriu direct în carne
să înţeleg mai usor.
2. de când am văzut insula
încerc să mă las de literatură
mai aproape îmi e acum cârligul de pescar
pe care tu îl înfigi în trup
şi pumnii se strâng într-o închidere perfectă
pentru a nu mai da drumul
niciodată.
3. absenţa ta e o femeie ieşită din minţi
ce te imită în toate
şi eu mă întorc acolo unde fericirea noastră
putea să inunde odată cartiere
la micile monumente pietrificate
ale întoarcerii.
Candy says
“I’ve come to hate my body
And all that it requires in this world”
şi cu o anumită detaşare
ne întoarcem
la micile puncte fixe
acum că aproape am ajuns să controlăm
efectul gesturilor
fără nicio semnificaţie
când plecăm prea devreme
sau prea târziu
când la radio se aud
melodiile retro
când bila de biliard
loveşte bila după logica tacului
femeia mea
te primesc
tu ştii că te primesc
pentru că rătăcirea e doar
un fel de a numi ceva
aproape imposibil
când ne lovim unul de altul
când ne încercăm limitele
pe suprafeţe
ce încep şi se sfârşesc.
29 august (aproape toamnă în Militari)
la ora 6 îmi pun telefonul să sune
din el o femeie îmi spune
“este timpul să te trezeşti”
cei mai nefericiţi oameni se urcă acum în metrou
muzica se va sfârşi
cuvintele se vor împuţina
îmi umplu braţele
cu îngheţată
ceai de vanilie & caramel
cu petale de albăstrele şi piper roz
vara
emoţiile lasă urme
de lapte şi ciocolată pe asfalt
cuburi de gheaţă îşi încep curgerea de pe buze pe coapse
deja am învăţat mişcările
în anotimpul noptilor cu patru beri & apă minerală
părul tău străluceşte până în Militari
nu trebuie să deschid ochii
pielea îţi devine arămie
ca o frunză pe la sfertul toamnei
la ora 6 mă lipesc de tine
te îngrop în pielea mea albă
o mână nevăzută se joacă în nuanţe de galben peste Militari.
restitutio in integrum
“Tony, this is not about sex. This is about power. I need to do this to disgust myself, to become selfless in the name of... love.” (Wild Side)
[1] cum încerc să îți spun e deja altfel
așa că tot ce urmează
se poartă într-un fel pe deasupra
de parcă eu sau tu
dincolo de transparența sticlei
ca o prelungire potrivită
în amalgamul gesturilor
lipsite de semnificație
de parcă mai multa încredere
ar confirma cumva nevoia
în timp ce mă lași să îți fac lucruri
despre care discutăm mai apoi
încercând să ne potrivim relatările
antalgice
benzodiazepine
poate antihistaminice anti H2
eram în Grecia
nu-mi mai amintesc aproape nimic
mă gândesc că în fond înaintarea în viață
nu e decât un efort de interpretare
și dacă în cele din urmă nu îți este frică
e pentru că pur și simplu esti epuizat
și nu mai ai suficientă putere să țipi
deshidratare
hipovolemie
sevraj etanolic
& frumoase trupuri catatonice
rebetika & chestii trecute la modul definitiv
felul meu mai mult decât îngăduitor
distanțându-mă
pe vremea aia culegeam lămâile direct din lămâi
în după-amiezele Sencha.
[2] “the station is mummy. dick is going into mummy.”
drumul nostru nu a fost cu nimic mai
drumul nostru asemenea atâtor drumuri
cu luminozitate slabă și cadru subiectiv
+ sex lipit poziție cu poziție
& micile mecanisme
i n d e p e n d e n t e
ce ne înconjoară la fiecare pas
și asta este o poveste ce poate fi spusă în cel putin 4 feluri.
[3] la început răspunsurile noastre mereu
ca un instrument al rezistenței
(când femeile de la întreținere
ridică scaunele pe mese în mall
noi îi dăm pe partea noastră
& Lynch îi fute pe toți
în timp ce fetele de la casino ies & intră în tură)
ca un instrument al rezistenței la început.
minimalism
take 1:
canapea//fotolii (două)//puf-uri
linii tăioase//ferme
pe alb & negru/gri
în micul univers din sticlă mată & inox
în căutarea armoniei constante
a cercului nesfârșit
a mecanismelor fericirii
departe de lumina vulgară
eficient//auster
turn off your mind relax
trebuie doar să îți apropii urechea
să atingi cu jumătate de trup
suprafața suficientă pentru jumătate din trupul tău
lăsând cealaltă parte să privească
simulând obiectivitatea
& ceva dinspre ceea ce credeai/simțeai ca real
îți va zâmbi cu fața lipită de geamul
ce încadrează perfect
take 2:
când intru pe mess sunt available pentru maxim 4 persoane
și sunt toate femei
și cu toate am decis că este mai bine să rămânem prieteni
epuizați//apăsați de o mână nevăzută la nivelul cutiei toracice
e ceva teribil în noi
o absență ce ne împinge
să ne pipăim
să ne aruncăm disperați unul în altul
ce vezi e tot ce pot eu oferi
& totul e ok îmi spune chipul reflectat de chipul oglindă
trupurile noastre avortează cuvinte
îngrozite de revelația pe care ne-o poate aduce
tăcerea
take 3:
aici femeile au mâini de nisip//au sâni de nisip
& ea își asortează baticul cu cerul
mi se pare mie sau noaptea asta e la fel ca toate celelalte
o lună aproape abstractă
& copacii încep să pâlpâie
& posibilitatea beznei în care ne poate arunca prima adiere de vânt
într-o noapte care cu siguranță nu are nimic special
& în care toate vor ramâne pentru mult timp
la locul lor.
e ca un sfârșit pentru mine
un tremur al mâinii purtat pe deasupra
e un gest bun & frumos
inutil
pe canapeaua roasă de miliardele de guri mici//nevăzute
lumina își repetă zilnic drumul
asemeni unui penitent
& eu nu pot să îți vorbesc decât despre umilință
& amprentele iubirilor mele trădează masacrul
& fumul țigării din mâna ta dreaptă mărturisește
mai mult resemnarea//abandonul
în jocul ăsta fără miză
aproape imposibil să o dau în tragic
să doară mai mult decât e necesar
& trupurile noastre
în căutarea suprafețelor dure & reci
renunță în noaptea asta la control
dacă te uiți atent
dincolo
deasupra zonelor gri
& a hârtiilor lipite de asfalt
fără schemă
se conturează mecanismul
i n d e p e n d e n t
(veni sancte spiritus).