Jim Harrison


Suite of Unreason


(Traducere de Vlad Drăgoi)


Nearly all my life I've noticed that some of my thinking was atavistic, primitive, totemistic. This can be disturbing to one fairly learned. In this suite I wanted to examine this phenomenon.

- Jim Harrison -


 

***


Dimineaţa aceea, soarele nu a mai apărut pe cer

şi o vreme nimeni nu şi-a dat seama,

doar cîţiva fermieri, care s-au împuşcat.

 


***


Peştele cu tumoarea uriaşă

a sărit peste capul meu

cînd i-am dat drumul din mînă.

 


***


Un singur nor

pluteşte în direcţia greşită

de-a lungul cerului

Duminică dimineaţa.

 


***


Fata a sărutat băiatul,

băiatul a sărutat fata.

Ce se va alege de ei?

 


***


O fată din oraş a pornit către vîrful

munţilor Absaroka

şi nu a mai fost văzută. Unii spun

că a fost ucisă de un grizzly, alţii dau vina

pe extratereştri.

Cred că, împinsă de singurătate,

ea încă umblă.

 


***


Într-o zi un bîtlan a urcat

treptele de la intrare şi a privit

spre geamul uşii.

Era doar un bîtlan

sau şi altceva?

 


***


Păsările astea. Deseori sfîşie vălul

mohorît al vieţii, aducînd astfel bucuria.

Ce sunt ele? Eu nu trebuie să ştiu

ci doar să simt atingerea zborului, a cîntecului,

chiar şi acum, sub cerul gri al iernii.

 


***


E sfîrşit de octombrie şi port tot timpul

o căciulă de lînă, dorm de trei ori pe zi.

Nu-mi amintesc clar de ce păţesc asta,

ceva legat de înclinarea axei pămîntului.

Ieri, douăzeci şi trei de cocori de dună

şi-au luat zborul către nord. De ce?

 


***


Mă rog pentru şapte femei pe care le cunosc,

şi care au cancer. Nu pot să vă spun

de ce au cancer, şi nici doctorii.

Sunt bătute de un străin fără faţă.

 


***


Cînd eram tînăr am citit că în timpul războiului filipino-american

am împuşcat şase sute de indieni adunaţi

într-o groapă mare. Mi s-a părut nedrept.

Întreaga mea viaţă am fost neputincios

ştiind asta. Îmi apare pînă şi în vise.

 


***


Am citit atît de mult încît ochiul mi s-a încins

de parcă ar fi pătruns adînc măruntaiele nebuloaselor.

Dar asta a şi făcut. În unele nopţi senine de ţară

stelele ne pot epuiza. Ele dau doar ceea ce sunt.

 


***


Am mers cu o fată la dans, dar ea s-a întors

acasă cu altul. Am iertat-o. Am ieşit din nou

şi ea a plecat însoţită de doi bărbaţi. Am iertat-o

şi de data asta. Avea să devină un obicei, iar eu

am iertat-o pentru ca viermii duşmăniei

să nu-mi roadă creierul.

 


***


Am lăsat puiului de urs rîios,

cu trei picioare, doi peşti mari

pe o buturugă. I-a mîncat noaptea

şi zorii l-au găsit dormind ca un zeu

rezemat de bucata de lemn

în corul păsărilor.

 


***


Mult înainte de telescopul Hubble, m-am aruncat

sus de tot în noapte şi am văzut culorile incredibile

ale constelaţiilor. M-a năpădit teama

aşa că am început să înot în rîu, pe întuneric, aşteptînd

ca stelele să devină din nou albe, să-mi recîştig

limitele.

 


***


Din nou mă întreb dacă o să mă-ntorc.

De două ori în Franţa, toamna asta, apoi New York.

Aş şti cumva dacă ar fi să nu mă mai întorc?

Întrebarea mare a vieţii. Robert Frost ştie că e mort?

Sclipirea lui de yankeu, un fir de praf acum.

Poveştile lui Dumnezeu durează pînă cînd nu mai rămîne nimeni

să le audă.

 

Jim Harrison – Songs of Unreason, Copper Canyon Press, 2013