Tatuaje

Mihail Vakulovski

Iarnă rusească

A mai apărut o editură, care s-a lansat furtunos la Tîrgul de Carte Gaudeamus de la Bucureşti, avînd un stand foarte frumos, cu cărţi interesante şi care arată foarte bine, dar şi cu lansări spectaculoase. E vorba de editura orădeană Ratio et Revelatio, căreia-i urăm din start viaţă cît mai lungă, cărţi cît mai faine, succes şi cît mai mulţi cititori.

Avem o iarnă cam ciudată, fără zăpadă, care seamănă mai mult cu toamna sau primăvara, aşa că m-am bucurat cînd am găsit între cărţile R.et.R. „Iarnă rusească”, antologia de povestiri din clasicii ruşi, mai ales că selecţia şi traducerea e făcută de scriitoarea Diana Iepure, o cunoscătoare foarte bună a literaturii ruse. Am citit cartea exact de sărbători, perioadă în care are loc acţiunea tuturor povestirilor din această carte rece, cum ar zice poeta Irina Nechit, şi m-am gîndit că „Iarnă rusească” e o antologie care poate fi citită cu interes maximum în orice anotimp.

Antologia cuprinde 11 povestiri aparţinînd scriitorilor Vsevolod Garşin, Anton Cehov, Leonid Andreev, Vladimir Korolenko şi Alexandr Kuprin, prozatori care au activat la sfîrşitul secolului XIX – începutul secolului XX. Personajul principal al cărţii este gerul – şi la propriu, şi la figurat. Gerul care „are capacitatea de a trezi sentimente bune”, dar care e şi „moarte. V-aţi gîndit oare că omului poate să-i îngheţe, de exemplu, ruşinea?”, se întreabă personajul lui Vladimir Korolenko. Oricum, e vorba de gerul rusesc, „un ger de treizeci, treizeci şi cinci, patruzeci de grade. La una din staţii am văzut mercurul îngheţat în termometru şi ni s-a spus că era aşa deja de cîteva zile”. Dar să-l mai ascultăm un pic pe Korolenko, ca să înţelegem că iarna rusească nu e ca iarna românească: „Am început şi noi să îngheţăm. Dumneavoastră nu ştiţi ce înseamnă asta: începe să nu-ţi mai ajungă aer, clipeşti şi, printre sprîncene, se formează firicele subţiri de gheaţă, frigul se strecoară pe sub haine, după care se strecoară în muşchi, în oase, în măduva oaselor, cum se spune, şi nu se spune în zadar... Te cuprinde un tremur, un tremur interior, pătrunzător, neplăcut şi, la drept vorbind, cumva chiar înjositor... Cînd ajungi la staţie, pînă pe la miezul nopţii, abia de reuşeşti să te încălzeşti, iar dimineaţa porneşti la drum şi simţi că ceva din tine s-a pierdut, că începi să îngheţi mai repede decît ieri şi ajungi la locul unde vei înnopta încă mai îngheţat... Dispoziţia se schimbă, impresiile îşi pierd treptat din culoare, oamenii par mai puţin agreabili. Începi să nu te mai suporţi pe tine însuţi. Pînă la urmă, te înfăşori cît poţi de strîns, te aşezi mai comod şi ai o singură grijă: mişcări cît mai puţine, gînduri cît mai puţine... organismul evită instinctiv orice pierdere de energie... Stai şi te răceşti, puţin cîte puţin, şi aştepţi cu o oarecare teamă, momentul în care se vor termina aceste înspăimîntătoare etape...” De altfel, cartea începe aşa: „E un ger cumplit, de nu dai nici cîinele afară din casă...” (Garşin). Dar e vorba şi de un ger interior, sentimental, volumul adunînd şi poveşti & biografii dureroase & tragice, nu doar friguroase. Cu toate acestea, clasicii ruşi pregătesc bine cititorul pentru ce le pregătesc (se ştie că la Cehov dacă apare o armă în actul I – asta va fi folosită în actul II). Înainte ca personajul să păţească ceva grav, scriitorii ruşi vin cu descrieri lungi, descrieri ale naturii care ne ameţesc şi prin care ne transmit starea personajului, sugerîndu-ne ce va urma. În „Gerul” V. Garşin a avut nevoie de prima parte a textului doar pentru a construi o astfel de descriere-introducere, iar partea a doua e o altă descriere, doar că mai animată, fiind despre cum două căprioare trec rîul îngheţat. Doar în partea a treia iese la iveală omul şi abia acum ne dăm seama că… a meritat aşteptarea, pentru că numai aşa înţelegem exact cum „sentimentele lui se ascundeau sub această fizionomie lipsită de expresivitate, aşa cum se ascunde apa rîului sub gheţari”. Pentru scriitorii clasici ruşi natura e mereu ceva mai mult decît pur şi simplu natură („Ştiţi, există ceva surprinzător de raţional în vocile naturii... Mai ales atunci cînd ea ne ameninţă...”).

O carte despre iarnă, despre stările omului, despre moarte, boală, sărăcie, realitate, miracole, despre sufletul rus, temă abordată de scriitorii ruşi dintotdeauna, de la povestitorii din creaţiile populare la scriitorii post-postmoderni ca Erofeev, Sorokin sau Prilepin. În acest sens nu prea pot fi trecute cu vederea caracterizările lui Kuprin despre omul simplu: „Aceştia pot fi treziţi, mişcaţi, tulburaţi şi cuceriţi numai de o minune. Mergeţi la ei cu matematica, cu tehnica, cu economia politică, cu medicina... Credeţi că nu vă vor înţelege? Vor înţelege, pentru că sînt capabili să înţeleagă tot ceea ce e exprimat logic, simplu şi fără cuvinte străine. Dar nu vor crede nimic din ceea ce e simplu şi clar. Mujicul omora doctorii în timpul epidemiilor de holeră şi vărsat de vînt, organiza răscoale împotriva plantării forţate a cartofilor, bătea inginerii cadastrali cu parul. Inventaţi mîine cel mai sigur şi mai clar procedeu de creştere a bunăstării lui şi mîine vă va da foc, dacă procedeul acesta nu va fi unul miraculos. Dar e destul să-i şoptiţi, doar să-i şoptiţi la ureche un cuvinţel: „scrisoare de aur!” sau „antihrist!”, sau „a apărut!” – nici nu mai contează cine a apărut, numai să fie absurd şi misterios – şi, o, Doamne, mujicul va scoate imediat steagul din stative şi va fi gata să meargă la moarte sigură. Îl veţi ademeni în orice sectă, cea mai stupidă, cea mai ridicolă, cea mai respingătoare şi sîngeroasă, şi el vă va urma. (…) Mujicul crede în minuni stupide nu pentru că este întunecat şi subdezvoltat, ci pentru că acesta este spiritul istoriei lui, o lege istorică incontestabilă...”. O antologie care poate fi citită şi pe ger, la gura sobei, dar şi vara pe malul mării. Lectură plăcută!

„Iarnă rusească (Antologie de povestiri din clasici ai literaturii ruse)”,

Ed. Ratio et Revelatio, Oradea, 2013

(trad.: Diana Iepure)

www.editura.ratioetrevelatio.com