Cu faţa la perete

Coordonatori: Bogdan Munteanu, Marius Aldea

Ed. Brumar, 2013

Alexandru Vakulovski

știri despre aia-aia, NIMIC despre Protestele pentru Roșia Montană. ca și cum Roșia deja n-ar mai exista. nici nemulţumiţii. fută-i cutremurul!

***

Alo, pionierii sovietici! Își mai amintește careva, exista o variantă în română a imnului pionieresc sau doar în rusă? Cum era?

Взвейтесь кострами, синие ночи, Мы Пионеры — дети рабочих...

Nananana

***

haideţi să fim sinceri, măcar o dată. io n-am citit Biblia și m-am simţit umilit de multe ori când alţii vorbeau despre asta. am de gând s-o citesc, ceea ce vă recomand și vouă, animalelor. Doamne ajută!

Augustin Cupşa

Tocmai m-am întâlnit cu Marian Drăghici pe la Șincai. Ne-am recunoscut deși nu ne mai văzuserăm de vreo 6-7 ani. Am și vorbit un pic. Venea de la fiica lui și mi-a spus cumva amuzat și încurcat că a devenit bunic. În mână avea o plasă cu o oală de sarmale. Mă uitam la el și îl vedeam luminos, drept, nealterat, stătea în picioare ca un om care cel puţin uman a câștigat tot în viaţa asta. Apoi a plecat. Cred că am uitat câteva minute cum a trecut vremea, lucrurile, cum s-au înmulţit târfele și piţipoancele și tutipidele și șmenarii și împuţiţii și prietenarii gonflaţi și oportuniștii și toată mizeria străzii. Era un soare plăcut și aerul rece și am fumat o ţigară.

Bogdan Munteanu

Când nu reuşesc să mă mobilizez, mă gândesc la bună-mea, care, la aproape 80 de ani,

s-a înarmat cu un par cât toate zilele şi s-a suit în nuc să-l scuture. Când am ajuns noi

acasă era aproape în vârf. A dat o creangă la o parte şi ne-a făcut cu mâna. Zâmbea. O

vreme ne-am căcat pe noi de frică şi ne-am milogit de ea să coboare. Apoi am făcut-o

nebună şi inconştientă şi nu mai ştiu cum. Nu ne-a băgat în seamă baba. Lovea parcă

şi mai vârtos. Ce să fi făcut? Am adus găleţi şi ne-am pus să strângem nucile pe care le

ţintea ea cu parul. În anul următor i-am ascuns scara. N-a mai vorbit cu noi câteva zile.

Şedea împietrită pe bancă şi se uita la nuc. Abia când ne-a văzut pe toţi înarmaţi cu pari

a zâmbit. După aia ne-a dat indicaţii.

Restaurant de cartier. Mâncărică, glumiţe, hihihi, hahaha, ooo, ohoho, thunderstruck,

au băgat thunderstruck, frate! Înfulec, dau ba din cap, ba din mâini, thunder, a aaa a

aa. Dintr-odată, simt un miros puternic de tămâie. What?! Împing cu degetul draperia

ce desparte cele două încăperi ale restaurantului. Jesus, e pe bune! – oameni în negru,

stinşi, fantomatici, cu lumânări aprinse în mâini, în jurul unei mese cu bucate. Popa îi

afumă pe toţi cu tămâie şi zice, zice, oare ce ‘mniezo poate să şi zică? Încerc să-i citesc

pe buze, mi se pare că prind un doamne miluieşte din ăla lungit, tânguit. De auzit nu

aud decât you’ve been thunderstruck. Las draperia. Las bucata de pizza din mână. Într-o

cameră, viaţa. În cealaltă, moartea. Şi eu, ca prostul, la mijloc.

Cezar-Paul Bădescu

„De care vreţi? Cu nucă?“, mă întreabă vânzătorul. „Păi de care mai aveţi?“ „Avem doar cu nucă.“

Dan-Liviu Boeriu

apropiaţii mei s-au săturat să le tot spun că trebuie să citească. şi am încercat

să le explic că eu nu fac neapărat o pledoarie pentru carte. dar vreau să văd că

oamenii din jurul meu au şi alte preocupări în afara celor profesionale. nimic

nu e mai trist decât un om sufocat de munca sa şi care, după o zi istovitoare,

nu-şi găseşte bucurii corelative. eu nu zic că trebuie să citească toată lumea.

dar măcar să văd că, pe lângă lucrurile cotidiene, te interesează şi ALTCEVA.

foarte bine, nu citi, dacă lucrul ăsta te plictiseşte. dar atunci fi i pasionat de

fi lm, de sculptură, de pictură, de muzică clasică etc. fă ceva şi pentru partea

ta invizibilă. fi i introspectiv. hrăneşte-ţi ŞI mintea.

ieri, la librărie, domnişoara de la casă, către mine: – aici aveţi bonuleţul,

cardul cu ştampiluţa şi cărticelele. i-am zâmbit condescendent, iar ea,

neînţelegându-mi ironia, s-a fâstâcit şi mi-a spus că-mi oferă, gratuit, o

“plăsuţă”. ca să-mi car mai uşor cărticelele, evident. la ieşire, m-a apucat

brusc un doruleţ de cefuţă de purceluş la grătărel, cu niţel mujdeiuţ.

Dan Lungu

Eroinele literare preferate ale românilor: Ecaterina Teodoroiu (15%), Vitoria Lipan (14%) şi Anna Karenina (11%). Eroii preferaţi: Ştefan cel Mare (11%), Ion (11%) şi Mihai Viteazu (7%). Eroic popor!

Emil Brumaru

Poezia nu se „învaţă”! Cel mult, poţi să-i dezveţi pe unii să mai scrie bazaconii. Ceea ce e destul de greu! Toţi au impresia că poezia e un titirez pe care-l învîrţi, aşa, de-a futu-i mă-sa... sau o partidă de table, jucată-n maieu, la uşa blocului, scuipînd cojile de la seminţele crăpate-n dinţi...

Florin Lăzărescu

Opresc bicicleta la semafor. Nu-s decît eu, pe stradă, şi-o doamnă pieton, pe

trotuar. Nici n-o remarc deocamdată. E noaptea tîrziu. Chiar nicio maşină

în mers. Mai sînt 57, 56, 55... de secunde. Mă gîndesc să trec pe roşu.

„Semaforul e doar o convenţie care rezolvă aglomeraţia din intersecţie.

Acum nu e cazul”, mă gîndesc. 43, 42, 41... de secunde. Nu mă pot decide.

Tuşesc zgomotos. „Noroc!”, îmi strigă doamna pieton de la distanţă. „Da’

ştiu c-am început devreme”, îmi mai spune ea. „Ce-am început?” „Răceala,

zic. Noi doi. Şi eu sînt răcită”. 18, 17, 16... „Atunci ar trebui să staţi la

căldură. Noaptea se lasă frig”, o sfătuiesc. „N-am somn. Sînt bătrînă”, zice ea

cu amar. „Nu-i de la vîrstă, fi x problema asta o am şi eu”, o liniştesc. 4,3,2...

„Atunci, sănătate şi somn uşor!”, îi urez doamnei pieton. Eu calc pe pedală,

ea pe prima dungă de la trecerea de pietoni. Înainte, fiecare cu drumul lui.

Lavinia Balulescu

Ca idee, am întâlnit un cuplu minunat tot în tren, el sta cu tableta în nas de

2 ore (probabil de mult mai mult timp, dar atunci am urcat eu), iar ea îl fute

la creieri, îl distruge psihic, îi pune toate întrebările din lume, îi explică cum

funcţionează universul, îl mai lasă 2 minute de tăcere, îi dă speranţă, apoi iar

începe să-l toace, da de ce nu vrei să mănânci, da de ce nu bei cafea, da de

ce ai ajutat-o pe aia să își urce bagajul, da de ce e frig, da de ce e cald, da de

ce eşti supărat, etc. sunt superbi împreună. Iar el e admirabil. Nu am auzit

nimic de la el în afară de da şi nu. Nici măcar nu ştiu dacă vorbeşte română.

Omul acesta are, cum s-ar zice, viaţa lui Gheorghe Doja.

Mihail Vakulovski

R. Moldova a declarat că va semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană, iar Rusia l-a trimis la Chişinău pe Rogozin, vicepremierul rus, ca să ne ameninţe că poate îngheţăm la iarnă (asta apropo de gaz). Apoi au interzis vinurile moldoveneşti (şi spirtoasele made in Md). Dap’, de nevoie ne-om încălzi cu jin şî cu lemni.

***

Într-o seară veneam de la Cipi şi am văzut un pic mai sus, pe str. Tîmpei, pe iarbă, multe vietăţi agitate. K mi-a zis că sigur sunt mistreţi, „Hai să-i vedem de-aproape”. Am tras-o de mînecă, c-o fi urşi cu pui, de unde să fie porci în Braşov? Acum, sub geamul nostru, tot trec porci-porci-porci, adică mistreţi, no. S-au tot plimbat pe lîngă bloc, au grohăit satisfăcuţi, au urcat pe scări, iar acum cred că şi-o pun (unde acum cîţiva ani beam bere cu cei de la Planeta Moldova), aşa sunete scot...

***

Recunosc că eram obişnuit cu urşii aici, în Răcădău, le-am dat biscuiţi din mînă, ieşeam să-i văd zilnic, le-am aruncat vulpiţelor de mîncare de la fereastra mea, le tot văd seara, cînd ies cu bicicleta, pe Molidului, vulpi şi arici, mi se părea normal să văd şi lupi, dar... porci?

Moni Stănilă

Voi aţi văzut reportajul de la pro tv Chișinău cu iadul din Moldova și raiul din Italia? Și de când, mă rog, e Italia etalonul civilizaţiei? Și un italian bătrân și gras de când anume reprezintă “iată ce spun europenii”? Și de ce, mă rog, e o rușine că există căruţe trase de cai prin sate? Mă gândesc să scriu un material despre asta.... Moldova exact satele ar trebui să le exploateze în turism, nu să pună slogane turistice care ne amintesc de masajul thailandez. Mister și ospitalitate.

***

În Ro nu eram bine plătită, dar îmi primeam întotdeauna banii. În Moldova mi-am luat plasă (și nu mă refer la întârzieri sau lucruri de felul ăsta). O plasă consistentă. Nu îmi dau seama cum ar trebui să procedez. De juma de an mă tot socotesc. Însă, spre deosebire de juma de oraș care vorbește doar pe la terase de plasele de bani pe care ar trebui să le adune de la cutare sau cutare, eu cred totuși că astfel de lucruri trebuie spuse cu voce tare. Cel puţin după ce ai așteptat suficient de mult, încât să îţi dai seama cum stau lucrurile.

Mugur Grosu

Îmi taie calea un panou publicitar care se recomandă, hlizindu-se, Dedeman:

„Eşti romantic ca un scriitor, aşa că-ţi iau un televizor.” M-au nimerit! Ştiu,

n-au găsit altă rimă. Sau n-au găsit bani pentru un copywriter mai răsărit.

Probabil un şef de raion, care-n timpul liber scria poezii, iar acum are

timp berechet, şi-a pus harul la dispoziţia companiei, să o scape de stocuri.

„Eşti suavă ca o mireasă, primeşte-n dar un capac de chiulasă”.„Ai o faţă

de arhiereu, ia de-aici un colac de veceu”. „Eşti mai fină ca o statuie de

Giacometi, îţi ofer un vibrator de beton cu cap 25 milimetri” Astea-s de la

mine, sper să-mi aducă un discount generos, c-am pus ochii pe o ghilotină

electrică.

Ruxandra Cesereanu

Citesc uneori (răsfoiesc, frunzăresc) și îmi vine să nu mai citesc defel, și să nu mai văd defel, atâta violenţă pe facebook, ca peste tot în lume (și în toate), de altfel. Sărmanul Sofocle, tot el vine cu vorbele de foarte departe, dar intacte:

Multe lucruri sunt violente dar nimic mai violent ca omul.

Ştefan Caraman

Nu ştiu unde se ascund bucuriile vieţii. Poate în fiecare telefon pe care-l dai acasă, iar mama încă îţi răspunde. Şi spune că e bine.

Teo Bobe

afară plouă. o vecină de vizavi spală geamuri

Veronica D. Niculescu

Astra Film Fest, Sibiu, plimbare între filme prin locurile mele dragi. După minunatul „Jucării de pluş”, cu percepţia plăcut modificată, cum se întâmplă după documentarele grozave, văd aşa: băieţel de 4-5 ani pe strada Someşului, urcând aproape galopând, vâjâind dintr-o sabie nou-nouţă, sclipitoare. Zice către mamă: „Dar cerul nu pot să-l tau, nu-i aşa?”. Şi nu aşteaptă răspuns. Mama, din urmă, inutil: „Tai. Nu tau...”

Şi Sub Arini, şi Cetăţii, şi Berăriei, şi Şcoala de Înot, şi La Pitici, şi iar Sub Arini.