|
Mortii mei
Anca si-a scos fracul, a ramas intr-o fusta
neagra, pe care a lasat-o apoi sa-i cada la
picioare. Chilotii ei n-aveau nici o legatura cu uniforma
descrisa mai sus. Erau acel gen de chilotei, cum sa
va spun, de scolarita, de pubera.
Un alb rozaliu cu bulinute albastre si fluturasi galbeni.
Patrupedu si-a lipit obrazul aspru de coapsa ei, adulmecand
cu ochii inchisi parfumul minunat, pe care l-am remarcat si
eu. "Dasein", suta la suta, inconfundabil. Zece
linguri de miere, si o picatura de formol. Mult mai
subtil decat "Instinctual 69" spre exemplu. Anca si-a
scos incet chilotii. Atunci i-am auzit vocea.
- Hai tati sa lasam publicitatea. Ultima muie, ultima
muie... Nici macar nu mi l-ai prezentat pe...
- Gura putuca! Ce-i cu tonul asta?
Spunand astea, Patrupedu a plesnit-o la fund pe Anca, dar mi-a
parut mai degraba nervos decat jucaus.
S-a ridicat incet, s-a apropiat de geamul imens din birou, si-a
aprins o tigara de foi si a continuat cu o voce grava.
- La ce-ti trebuie tie, femeie, numele mirelui tau?
Doar nu vrei sa ingani la futaiuri alt nume decat
al meu, ai? Sau vrei sa te pedepsesc?
- Nu tatuca, nici nu mi-a trecut prin cap sa ingan
alt nume. Nici gand. Eu sunt fetita matale si voi ramane
veci, iti promit.
- Veci? Asa zici tu? Nu stiu, nu stiu... Nu-mi prea place
atitudinea ta in ultima vreme. Ti-ai luat-o in cap mai
mult decat in gura, asa mi se pare mie. Sau ai
uitat intelegerea noastra?
- Nu tati, n-am uitat.
- N-ai uitat?
- Nu tatuta, n-am uitat nimic.
- Nu stiu, nu stiu... Tre' sa recapitulam, fetita
mea. Ia spune-i tu lu' tatuca, cine fute cel mai bine?
- Matale futi cel mai bine.
- Cum fut?
- Futi bine, futi adanc si apasat.
- Si mai cum?
- Futi vartos si mult, stii cand imi
vine, stii sa ma tii, stii sa ma
faci sa plang.
- Buuuun, iar acum pasarica, spune-mi, cine fute
cel mai delicat?
- Matale futi cel mai delicat.
- Si mai cum?
- Cel mai tandru, cel mai atent...
- Dar?
- Dar stii sa ma si plesnesti cu pula peste
pizduta, din cand in cand, asa cum
nimeni...
- Bun, iar acum spune-mi, cine are pula cea mai mare?
- Matale tatuta, ai pula cea mai mare.
- Si mai cum?
- Mare, groasa si imbarligata.
- Asa cum iti place?
- Asa cum imi place.
- Cum?
- Adanc.
- Unde?
- In pasarica.
- Si mai unde?
- In fundulet.
- Si?
- In gurita.
- Buuun, da' cine scapa cea mai multa samanta?
- Matale tatuta scapi cea mai multa samanta.
- Asa cum iti place tie?
- Asa cum imi place mie.
- Cum?
- Imi place sa-nghit samanta matale, tatuta.
Imi place sa ma improsti cu samanta
la gaurica fundului, imi place sa-mi umpli pasarica
de samanta fierbinte.
- Da' cine stie sa-ti suga pasarica
cel mai bine?
- Matale tatuta stii sa-mi sugi pasarica
cel mai bine.
- Cum?
- Pana cand imi amortesc degetele.
- Si mai cum?
- Pana cand imi amorteste limba.
- Si?
- Pana cand imi amorteste mintea.
- Si?
- Pana cand incep sa plang.
- Si?
- Pana-mi dau drumu'.
- Si mai cum?
- Pana cand imi sare smantana si
lesin.
- Si?
- Pana cand incep s-aud glasu' mortii.
- Buuuuun, da' cine stie sa te sarute pe gurita
cel mai dulce?
- Matale tatuta stii sa ma saruti
cel mai dulce.
- Cine te mai saruta ca mine?
- Nimeni.
- Cine te mai musca de buze atat de usor, atat
de patimas?
- Nimeni.
- Cine-ti mai suge limbuta cu atata dor?
- Nimeni.
- Cine iti mai baga degetele in gurita
cand te fute-n pasarica?
- Nimeni.
- Cine te mai trage de cosite si te musca de urechiusa,
cand te fute-n cur?
- Nimeni.
- Cine te mai atinge la uter cu capu' pulii?
- Nimeni tatuta, nimeni!
- Cine-ti mai recita poezii cand iti da
outele la supt?
- Nimeni tatuta, nimeni!
- Buuuun, aici vad ca stii cum stau lucrurile. Minunat.
Acum sa vedem la capitolu' Dialectica Psihotropa
de Sinteza si Neurofuziune Postconceptuala. Cum stai?
- Stau bine tatuta.
- Te-ai pregatit?
- M-am pregatit.
- Hai sa vedem. Care sunt factorii de reasamblare a conexiunilor
deteriorate, in cazul informatiilor subtile de tip Magga?
Vreau toate trei variante.
- Prima varianta. Factorul A si factorul B, coincid in
C. A doua varianta. Factorul B si factorul C, nu coincid in
A. Si ultima varianta. Factorul C si factorul A coincid
in D.
- Foarte bine, sa trecem la Sisteme Generatoare. Ai pregatit
schemele?
- Da.
- Vreau sa vad. Arata-mi schema circuitului de expansiune
pentru Magga H+H.
N+H------------------------A------------------------H+N
+H00000000--00000000H+
+H000000000--000000000H+
+H0000000000--0000000000H+
+H00000000000--00000000000H+
+H000000000000--000000000000H+
+H000000------------------------000000H+
+H000000------------------------000000H+
H+H--------------0----------H+H--------0--------------H+H
H+H--------------0----------H+H--------0--------------H+H
+H000000------------------------000000H+
+H000000------------------------000000H+
+H000000000000--000000000000H+
+H00000000000--00000000000H+
+H0000000000--0000000000H+
+H000000000--000000000H+
+H00000000--00000000H+
H+N------------------------N------------------------N+H
- Bine. Arata-mi schema submersiei M-4h pana la nivelul
N.
1-M--------------M-7
2-M---00000---M-6
3-M---00000---M-5
22-M-----------N-----------M-4h
5-M---00000---M-3
6-M---00000---M-2
7-M--------------M-1
- Minunat. Acum arata-mi schema cadrului de regenerare pana
la Magga U.
m8-ch+
|
|
|
|
|
|
|
w------------------U------------------w
|
|
|
|
|
|
|
m4-ch+
- Bun. Arata-mi schema Cutiei de Anulare Microtonica. Varianta
0-1-0.
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000 000000000000000000
000000000000000000 1 000000000000000000
000000000000000000 000000000000000000
000000000000000000000 00000000000000000000
000000000000000000000 00000000000000000000
000000000000000000000 00000000000000000000
000000000000000000000 00000000000000000000
000000000000000000000 0------------------------------------1
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
- Asta-i varianta 1-0-1, draga mea. Trebuie sa fii mai atenta
data viitoare. Doar nu vrei sa te fut in gura cu scanerul
tubular. Stii ca nu ne permitem nici un fel de erori. Din
cauza unei scheme straine, se duce pe pula Generatorul.
Varianta 0-1-0 nu poate fi confundata cu 1-0-1. Ti-am mai
explicat asta si sper sa nu se mai repete. Arata-mi
ultima schema. Conexiunea Magga Hg.
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
w
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|----------------------------------------------------|
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
H-------g----------------------------------------------------|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Hg
- Macar aici stai bine. Vezi, ai mare grija cu 0-1-0. Clar?
- Da tatuta, mi-a scapat...
- Ti-a scapat? O fata ca tine n-are voie sa
se scape decat la futaiuri neprogramate, doar am vorbit, stii
ca nu-i de glumit cu procesoarele!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Anca e Trupla. Fiica Operatorului. Ea m-a initiat. Am cunoscut-o
in 1964, lucram la Gromprom, un combinat amarat, i
se mai spunea "fabrica de tunete". Era casa noastra,
combinatul vreau sa zic, eu aveam vreo 20, proaspat scapat
din armata, unde am bagat la greu, tunele de interceptie
si cazemate. Apoi mi-am cautat de lucru, am locuit la o matusa
prinsa la pat dupa o encefalita infernala.
O ingrijeam, noroc de pensia ei de fosta bucatareasa
la guvern, ne-am descurcat, dar aveam nevoie de lucru, eram obsedat de
sapaturi, imi tremurau mainile zi si noapte,
tunelele de interceptie si-au lasat amprenta chinuitoare.
Asta se-ntampla prin 62, inainte de Anca, inainte de
Gromprom. Cam pe-atunci m-am apucat si de baut, mai scapam
de tremurici, nu mai visam excavatoare uriase, ciocane pneumatice
si instalatii de foraj. Frecventam o carciuma,
nu departe de Vlasca, unde-si faceau veacul pestii ratati,
securistii pocaiti si braconierii reprofilati.
De-acolo a si pornit... La-nceput am auzit tot felul de discutii,
mai mult pe la mesele vecine, despre Patrupedu, niste zvonuri de
fapt, dar se mai vorbea si despre niste pustoaice deschise
la orice, la care se putea apela, in caz de urgenta.
Intr-o noapte, am intrat in vorba cu unii, niste
muncitori de treaba, care m-au primit in cercul lor, de parca
ma cunosteau de cand lumea. Unul dintre ei, Vragu, mi-a
propus o miscare.
***
Crina era mai rezistenta, in primul rand o lua numai
la mat, iar la muie te intindea de-ti intorcea
coaiele pe dos. In schimb Capris, desi mai bagaboanda,
avea un ambalaj de lebada, Purhalanii o porecleau Balerina.
O lua in gat pan'la cotor, strangea cu dintii
usurel, pe la radacina, si inghitea,
avea o tehnica... Era finuta, botosica,
tate grele, pizda stramta si durdulie,
pufulet si alea alea, dar injura de spargea, le
dadea clasa boschetarilor, una doua si ma
fut in gura sobei, ma cac in creierul tau, mortii
suriorilor dreacu, manci pulanu zmuls si alte perle. A si
luat bataie pe chestia asta, dar se vede ca-i placea,
fiindca ranjea la pumni cu gura larg deschisa si
urla: "Hai da-i, da-i in mormantu' matii
de pula bleaga ce esti! Eu n-am dat in ea niciodata,
desi mi-a cam zdrelit ata pulii, dar Tacu si Mortanu o
pocneau vanjos, mai ales la futai. De regula bagau
in doi, Tacu pe la spate, o tinea de par, degetu' mare
in cur, Mortanu o futea in gura cu teava pustii
inmuiata in miere si o plesnea peste fata
cu pula flescaita. Erau priceputi, dar prea duri,
Tacu a si luat o bata la rotula de la Carpu,
fiindca a dat fara motiv in Capris. Erau pretioase
pustoaicele, ne asigurau Pasta si Lumanarile. Odata,
Carpu a intarziat cu aparatura si un client de-a nostru
din Germania, cam grabit, a propus instalatia lui. Am pregatit
vasazica platoul, cazile, Pasta si alea alea...
Capris a venit cu doua Lumanari si un set de
inele. Am conectat filtrul si Caprioarele au intrat la solutie.
Apoi am ales frecventa si ne-am gandit sa plesnim
la intuneric doua portii, dar germanul a poftit Izvar.
Eu am fost impotriva, in primul rand caprioarele
erau pline, cutiuta nu raspundea la caldura,
iar una dintre Lumanari s-a spart, ne-am trezit in
dificultate, transportul trebuia sa iasa pe la Columna,
dar Carpu intarzia. L-am scos din colectie pe german,
l-am sunat pe Tacu si am comandat recipientele. A fost cea mai inteleapta
miscare. Si capra satula si pinguinii odihniti.
Cel mai greu mi-a fost in primele zile, m-am ales cu ceva produse,
dar insomniile si-au spus cuvantul... Am zacut o vreme
la Cloaca, am futut ce-am prins, mai ales scolarite
drogate, apoi marfurile au tras prea mult la cantar si
am fost nevoit sa fac naveta. Asa l-am cunoscut pe Masinist.
El trebaluia sub acoperire, mulgea sange de bufnita,
dupa cum explica domeniul, cu alte cuvinte era al porcului de indoctrinat
in specialitati moi. O vreme, produsele veneau in
partide de cate 8 flacoane, dar Taica a redus miscarea la 4,
din considerente strategice. Tailandezii cumparau la greu, apoi
chinezii, bulgarii mai putin dar frecvent, turcii din cand
in cand, dar mai scump. Masinistu m-a verificat intr-o
vara.
***
In plin Iulie, pe calduri apasatoare, tin
minte ca astazi, imi faceam treaba cu dedicatie,
luam legatura cu personalitatile prinse-n hora,
am cunoscut ceva ministri in vara aia, dar unul dintre ei,
Morovanu, a incercat sa ne stranga la perete.
Masinistu mi-a incredintat mie curatatoria.
Ce sa zic, mi-a tremurat mana, dar n-am avut incotro,
la cate capete smulse am vazut la Tacu in portbagaj,
l-am deconectat pe Morovanu cu patru gauri in cap, i-am extras
creierul si i-am umplut capul cu miere. Nici n-a aparut la
stiri, fiindca i-am bagat in gura o punga
cu adresele jurnalistilor neimpacati. Au scris
ca s-a stins din viata, in urma unui accident
teribil, au inscenat o cacealma, un incendiu demential, ceva
de genul asta. S-a stins din viata, s-a aprins din
moarte, ce bomboane dau bulangiii pe post, guma roz la populatie.
Treaba asta i-a placut lui Taica. Asa l-am cunoscut, mi-a
spus ca sunt coios, de unde era sa stie ca am
compensat stangacia platonismului, patru gauri simetric
proportionate la bulb, masline vidia, ochii explodati,
dar fara defectiuni la nas, gura sau frunte,
numai bine de infricosat instantele. La drept vorbind,
cunosteam cate ceva din armata, dar n-are rost sa
ma-ntind acum. In acea vara am cunoscut-o pe Anca
Trupla. Ea m-a luat in ocrotire, mi-a deschis plafoanele de nu mi-a
venit sa cred. Ce stiam eu, adica ce sa mai
vorbim...
In primul rand, Anca avea 27, un M 82, parul foarte
lung, auriu, ten ten, cacao cu lapte, ochii mari, migdalati, de
un cenusiu istovitor, nasul delicat, mai mult decat finut,
gura mica, buzele capricioase si moi, fruntea inalta,
o poezie, nu alta, barbia si gatul, ambele nefertitiene,
clavicula - cararea somnului, tatele tafnoase,
grele si tari, pizdulicea durdulie si blonduta,
joasa bine, cu mare spectacol de caprita, coapse
de tulburat coaiele tigrilor, glezne de purtat ceas, si la mijloc
subtirica foc, talpa mica, palma subtire, degete
lungi, unghii palide, roase mai tot timpul pana la sange.
Era o fata cuminte, nu prea vorbareata, dar
foarte sensibila. A fost una la parinti, copilarind
mai mult la tara, fiindca maica-sa traia
separat de sotul ei, tatal Ancai, adica Operatorul,
iar acesta fiind un om de pupitru, nu lipsea de la nici un futai sangeros
si in afara de asta i-a impus niste conditii
draconice bietei femei, sotiei lui, daca se poate spune ca
era sotie, nimic n-a mers intre ei, de la bun inceput,
inca din 1967, cand s-au cunoscut la o petrecere in
cadrul institutului de medicina, dar Operatorul (chiar daca
ii mergea zvonul de mare curvar si bataus)
reusea sa pastreze o atitudine aristocratic-sexoasa,
mai ales in preajma femeilor suprasolicitate, era un tip de treaba
in fond, foarte solid, aratos, usor adus de spate, dar
interesant, mai ales din perspectiva unei permanente si incoerente
atitudini, discutii cu tenta oculta de aprofundare
a neantului dincolo de metafizica spre exemplu sau despre caderea
parului la blondele iradiate. Asta observabil mai mult sau mai
putin la suprafata, vreau sa zic tenta, dar
in rest era un tip cumsecade.
Era sambata, petrecerea degenera incet, studentele
mai tinere se sprijineau de pereti, unele cu ochii dati peste
cap, respirand convulsiv din cauza CPC (chimicale de proasta
calitate), studentele absolvente, unele masturbandu-se si salivand
prin colturi, altele intinse pe canapelele jegoase, sugand
pe rand la coaiele portarului sau luind pulane in cur
de la doctorantii invitati. Operatorul a remarcat-o pe Anabela,
viitoarea sotie si a pornit in spirala catre
ea, rasturnand in drum toate obstacolele, cavalerii
tepari, cocalarii nervosi, tarfele minuscule cu gurile
lor pline de sperma, doctorii duhnind a voma, mesele inconjurate
de piscotari puturosi, totul se rasturna la vederea Operatorului,
privirea lui diseca, scana, deflora totul, amputa orice tendinta
violenta din partea futalailor, avea si experienta,
pulane grele impartite vartos, an dupa
an, muie de muie, la mai toate nevestele delegatilor, comisarilor,
ambasadorilor, impresarilor si nu numai... Anabela a incremenit
cu savarina in gura, la vederea Operatorului, mai ales ca
el a scos limba la ea, s-a aplecat brusc, a sarutat-o violent pe
buze, timp in care i-a supt crema din gura.
muzeul
Sa urcam, poftiti va rog, aici in dreapta
se vad cadavrele celor care au vrut, in stanga avem
cadavrele celor care au avut, aici de jur imprejur cadavrele celor
care au hotarat, acolo sunt cadavrele celor care au renuntat,
dincolo in camera urmatoare, poftiti poftiti,
curaj, aici avem cadavrele celor suspusi, langa ele,
cadavrele celor supusi, acolo, in dreapta cadavrele celor de
stanga, in stanga, cadavrele celor de dreapta, pe scari
cadavrele celor care au incercat, langa usa
cadavrele celor care au incercat din rasputeri, pe aici va
rog, cu grija, sa nu va impiedicati,
acelea sunt cadavrele celor blanzi, iar acolo cadavrele bestiilor,
nu nu, acolo e sala oglinzilor, nimic iesit din comun, cadavrele
noastre si atat, acum poftiti aici, atentie mare,
sunt o gramada, dupa cum se vede, cadavrele mamelor,
cadavrele fiilor, cadavrele fratilor, surorilor, nepotilor,
bunicilor, cumnatilor, verilor, mireselor, dusmanilor, prietenilor,
gospodarilor, matroanelor, brutarilor, muzicantilor, circarilor,
cosasilor, profesorilor, eroilor aerului, eroilor valurilor, eroilor
stancilor, eroilor padurilor, ierburilor, florilor, zapezilor,
campurilor, frunzelor, sa trecem aici, atentie mare,
cadavrele poetilor, cadavrele prozatorilor, regizorilor, scenografilor,
actorilor, comediantilor, savantilor, fizicienilor, matematicienilor,
chimistilor, inginerilor, iar aici cadavrele muncitorilor, groparilor,
minerilor, soferilor, macaragiilor, tractoristilor, maturatorilor,
masinistilor, pescarilor, padurarilor, strungarilor,
pantofarilor, vanzatoarelor, trompetistii trebuiau sa
fie dincolo, impreuna cu muzicantii, se vede ca
n-au facut inca ordine, asadar, aici vedem cadavrele
sportivilor, cadavrele doctorilor, nu stiu de unde pana
unde, chirurgii se afla acolo, terapeutii dincolo, precum
si psihologii, iar aici vedem cadavrele filosofilor, putem observa
palma lui Nietzche sub falca lui Kant, talpa lui Shopenhauer langa
falca lui Marx, care la randul lui zace sub trupul uscat al lui
Hegel, iar Heidegger, care abia a intrat in putrefactie, este
cu ochii deschisi si nu pare sa fie deloc ingrijorat.
In apropiere vedem cadavrele preotilor, calugarilor,
ascetilor, pustnicilor si ucenicilor, cadavrele sfintilor
si a maicutelor trebuie sa fie pe undeva, nu
mai stiu unde, dar sa mergem mai departe, curaj, aici vedem
cadavrele lebedelor, cadavrele iepurilor, pestilor, porumbeilor,
ursilor, tigrilor, caprioarelor, oilor, delfinilor, balenele
sunt in halele de jos, aici vedem cadavrele serpilor, mere
putregaite, acestea nu stiu ce cauta aici, sunt de
la sectia plante moarte, daca doriti, in camera
alaturata, fructe moarte, legume descompuse, nu cred ca
prezinta interes, poftiti aici, atentie la spanzurati,
in stanga sinucigasii, in dreapta condamnatii,
sa nu va impiedicati de scaunele electrice,
dupa cum vedeti, aici avem cadavrele hotilor, borfasilor,
violatorilor, ucigasilor, sa ne oprim putin, ucigasii
dupa cum se vede sunt repartizati in cateva mormane,
vanatorii acolo, soldatii dincolo, generalii sunt chiar
aici, judecatorii putin mai sus, calaii si
tortionarii sunt la un loc, ucigasii in serie sunt pe
stanga, aici vedem un morman de avocati, dincolo un morman
de lunetisti, habar n-am de ce i-au repartizat in halul acesta,
in fine, sa trecem la insecte, aici o camera plina
cu muste moarte, sa nu va impotmoliti,
acolo sunt viermii, capusele si gandacii de bucatarie,
dincoace avem fluturi, buburuze, albine, furnici, tot soiul de gaze,
molii, greierasi, aici un morman de tantari, o
movila de, nu stiu, ce-i acolo, nu se poate, un albatros,
ce cauta albatrosul aici, ma rog, nu mai conteaza,
sa mergem mai departe, atentie la picioare, aici sunt ramele
si melcii, acolo sunt stelele de mare, meduzele, iar aici, poftiti
cu incredere, paianjenii, scorpionii si scolopendrele,
acum va rog sa veniti cu mine, aici avem o alta
sala cu oglinzi, din nou cadavrele noastre, nimic iesit din
comun, sa urcam, dupa cum vedeti scarile
sunt pline, cadavrele sunt laolalta, inca n-au fost
repartizate, dar incet incet, va rog, aici este penultimul
nivel, o sala minunata, in mijloc un morman de cadavre
importante, mari demnitari, guvernatori, ministri, imparati,
tirani, acela este Hitler daca nu ma insel, iar
acolo dedesubt, il putem vedea pe Lenin, sunt o gramada
aici, puteti cotrobai daca doriti, dar eu propun
sa mergem la ultimul nivel, de fapt nu e ultimul, am impresia ca
se mai lucreaza la o mansarda sau terasa, unde n-avem
acces deocamdata, dar aici este ultimul nivel, poftiti va
rog, este cea mai minunata dintre sali, Ermitajul, Luvrul,
Casa Poporului, par a fi, dupa cum vedeti, niste frizerii
comunale pe langa aceasta sala, niste
cantine abandonate. Ne va lua putina vreme ca sa ajungem
in centru, pana la fotoliul imens… Este un singur
fotoliu acolo, poftiti, va rog. Dupa cum se vede este
urias acest fotoliu, e din aur masiv. Aici se afla cadavrul
Diavolului. Eu nu m-as apropia foarte tare, fiindca nu se
poate spune ca e un cadavru oarecare, nici nu stim daca
e mort. Bineinteles ca n-am surprins nici o miscare,
nici o palpitatie, este frig aici, imi pare rau. Unii
dintre paznici, precum si cateva dintre femeile de serviciu
au lansat niste barfe, legate de cadavrul Diavolului, dar nu
cred ca merita atentie. Daca doriti,
puteti sa va apropiati, insa rog
insistent sa nu atingeti piesa. Peste cateva saptamani
ne-au promis accesul la ultimul nivel, probabil o terasa mai mult
decat minunata, o gradina moarta, asa
cred, in mijlocul careia, dupa sugestia raposatului
Nietzche, daca nu ma insel... Doamna,
va rog din suflet sa nu atingeti exponatul! Eu inteleg
emotia dumneavoastra, dar nu se poate. Asadar, cine
mai doreste, poate sa ramana, dar eu voi
cobori, fiindca ma asteapta mortii
mei.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La sfarsitul lui Octombrie 1953 am intrat in perioada
de criza morala, caracteristica barbatilor
insingurati si neimpliniti din punct de vedere
existential. Implineam 49... De fapt criza incepuse
cu mult inainte si poate mai corect ar fi sa spun ca
am intrat intr-o etapa mai dificila a acesteia. Lucram
in acea perioada profesor de matematica la liceul
Emil Voiculescu, dar asta se-ntampla parca de la sine, fara
participarea mea sufleteasca. In afara de asta, o
amintire veche imi dadea tarcoale, o amintire foarte
neplacuta pe care rareori o recunosteam ca fapt real,
intamplat, fiind inclinat mai degraba sa
cred ca era vorba despre un vis extrem de lucid, care insa
nu-mi indica nici zona de acces si nici de evadare. Cum e si
cu viata asta, de unde vine si unde se afla... El in
minele tau. Eu in tinele lui... Noi in sinele cui?
Asa pateam de fiecare data cand incercam
sa infrunt amintirea, ma ascundeam in spatele
unui vis, cel mai probabil imaginat de mine, inventat... Ma frangea
durerea, era o matematica mult prea avansata pentru mine,
matematica impacarii, chimia linistii, fizica
pacii, balistica amintirilor, unsarfu' pulii mele, ce laba...
Amintirea era legata de un elev, un pustan dintr-a zecea,
cu mintile calatorind, pulverizate prin tunelu' de
mare viteza a imaginatiei si, intr-un fel, caracteristic
doar lui, carliontatului meu, interiorizat, aparent atent
la lectie, dar cand il ridicam se uita la mine ca o
caprioara franta de apropierea fatalitatii...
Aici intervenea imensul conflict. Nu puteam sa-l pedepsesc, nu
puteam sa-i dau nota mica, asteptam de la el
macar un sunet, macar o informatie, fie si din
alte materii, asteptam sa-mi spuna cea mai idioata
aberatie, ceva acolo, nu stiu, dar nu se intampla
nimic. In cazul altor elevi, in situatii similare, n-aveam
treaba, am pus o gramada de 2, am lasat corijenti
o multime de haimanale, dar Flaviu era altfel, ma tulbura,
imi tremura mana, aveam greturi si pana
la urma ii puneam 9. Tot timpul 9. Elevii se uitau la mine
buimaciti, nu intelegeau de ce, dar le explicam
ca Flaviu de fapt... Le spuneam ca Flaviu stie, se
pregateste, dar este foarte timid si transmite dupa
lectii caietele cu temele facute, mai spuneam, ce mai spuneam...
Nu stiu ce se-ntampla cu mine, iar Flaviu, nici macar
odata nu mi-a zambit in semn de recunostinta,
dupa ce se aseza, revenea in coridoarele lui si
pierdeam orice legatura cu el. De fapt, nici n-aveam vreo
legatura, pur si simplul nu-mi atragea atentie,
ma saluta, reactiona oarecum, dar se uita prin mine. Asta
ma scotea din minti. Nu eram nervos, ci mai degraba
infricosat, nu intelegeam ce-i cu baiatul
asta, ce are? Sa nu credeti ca era autist sau
ceva de genul, comunica cu toata lumea, radea uneori, mai
facea cate o bazaconie, dar nu era el, pur si simplu
nu era el. Asta am inteles atunci cand l-am urmarit
cu mare atentie, odata, intr-o recreatie. El
povestea cu niste colegi, parea atent, radea, ma
rog, participa, dar... Din cand in cand se oprea, cumva
lent, greu de explicat, devenea absent, se instala pe fata lui o
seriozitate mortuara, lipsita de emotie, lipsita
de uman, doar ochii lui se miscau incet, pipaind parca
persoanele din preajma, peretii scolii, profesorii,
totul laolalta... Apoi la fel de lent si totusi brusc,
intr-un mod cu totul strain omenescului, revenea la ipostaza
lui de elev intr-a zecea. Atunci, infricosarea mea s-a
amplificat, am continuat sa-l urmaresc, dar odata
m-a surprins, in timp ce pipaia lumea si lucrurile din
jurul lui, incercand parca sa se asigure ca
nimeni nu stie de fapt ce este el, anume ce... M-a surprins urmarindu-l.
In primul moment, privirea mi-a alunecat in alta parte,
dar am revenit, l-am privit. Se uita in continuare, fix la mine,
inuman, pustiit parca, a intredeschis gura, a inchis-o
incet, a deschis-o din nou, a repetat figura de cateva ori,
de parca mesteca ceva, dar extrem de lent, cu incetinitorul...
N-am rezistat, am renuntat sa-l mai urmaresc, dar
nelinistea a inceput sa-mi manance zilele
si noptile. Era necesar sa fac ceva, si tocmai
intr-o zi mohorata, dupa lectii, indreptandu-ma
obosit spre cancelarie, bantuit de gandul de a renunta
la orele de matematica, chiar atunci l-am vazut. Ma
astepta pe coridor, langa usa de la secretariat.
Am simtit atunci, nu stiu ce anume, un fel de greata
fierbinte. Dar m-am calmat, l-am intrebat ce face, de ce n-a plecat
acasa, iar el s-a uitat la mine cu o imensa vinovatie
in ochi si mi-a spus: "Domnule profesor, eu... Cum sa
va spun... Cred ca ati observat si dumneavoastra,
nu stiu... Eu nu cred ca sunt om. Trebuie sa stiti,
sunt eu, dar nu sunt om. A fi, nu implica neaparat a fi
Om. Credeti-ma, domnule profesor, eu tin foarte mult
la dumneavoastra si dac-ar fi sa fac ce simt, v-as
baga o andrea in creier, chiar acum, dar nu vreau sa
stric farmecul intalnirii noastre viitoare. Va invit
maine seara la mine acasa. Eu locuiesc impreuna
cu parintii mei care sunt oameni. Am notat aici adresa, ora
si alte informatii utile. Sunteti singurul invitat, aveti
mare grija sa nu afle nimeni, nici despre discutie,
nici despre invitatie. Daca maine la ora indicata
nu veti binevoi sa ne onorati cu prezenta, vom
fi pusi in situatia neplacuta de a va
decapita ca pe ultimul porc de caine, oriunde va veti
ascunde. Va promit iadul! Cel mult peste o saptamana
veti intra in putrefactie, va promit neomeneste,
adica sigur. In rest, ce sa zic, va multumesc
pentru notele bune, ca tare v-as mai musca de limba,
futu-va-n gat sa va fut!"
Spunand astea, Flaviu a ranjit, avea gingiile bolnave, sangerande...
Am impietrit, el si-a lins buzele, a scuipat in directia
mea si a plecat. Am mai stat cateva minute, incapabil sa
fac vreo miscare, apoi mi-am revenit incet. Intre timp
si-a facut aparitia o profesoara ingrijorata,
m-a intrebat ceva, apoi alti cativa profesori...
N-am dormit toata noaptea, m-am tot gandit... Putin
spus gandit, m-am infiorat pasiv, am umblat in cerc,
in triunghi, in zig-zag, am rasfoit niste reviste
pustii, am tras la somnifere, dar n-am avut parte de somn. A doua zi,
la prima ora, l-am sunat pe director, i-am spus ca am avut
un accident, ca sunt distrus, ca voi lipsi o vreme, apoi
am inchis, n-am vrut sa aud nimic de la el, am deconectat
telefonul. Invitatia pe care am primit-o de la Flaviu, era o foaie
rupta dintr-un caiet, si continea urmatoarele:
"19-00, Aleea Papusilor 18, bloc 6, etaj 4, apartament
22. Plus Minus 2 min. Singur. Un buchet de flori pentru mama, de preferinta
bujori. 9 buc. Costum gri, obligatoriu. Buna dispozitie,
subiecte interesante, fara politica. Tata prefera
filmul clasic, artele plastice, metafizica si cosmologia. Mama iubeste
literatura, baletul si neuropsihiatria. Atentie mare, daca
nu te descurci, te transez, te dau la tocat! Fara figuri,
miscari in plus, salvamontisti etc. Gata! Da
foc invitatiei!"
Ce-am facut? M-am dus, bineinteles. N-am vrut sa
risc, am facut cumparaturile din timp, n-aveam costum
gri, adica aveam unul cenusiu, dar prea jerpelit. Am gasit
bujori frumosi, m-am gandit sa iau si niste
bomboane, dar am renuntat. Pana pe la 5 m-am linistit
putin sau poate, nu stiu, m-am obisnuit cu ideea, cu adrenalina...
Am gasit usor adresa, era undeva in spatele teatrului
Zoom, un sir de blocuri amarate, cu 6 etaje. Aleea Papusilor,
ceva cu desavarsire depresiv, pavaj cariat, dar nu asta
era framantarea mea... Ma gandeam la ce nu ma
mai gandeam demult... Poate se poate sau nu se poate, iertati-mi
incoerenta, dar incercam sa ma redresez, incercam
de-a lungul timpului sa-mi gasesc obarsia industriala.
Bineinteles, fiecare se fereste in felul sau,
fiecare incearca sa scape cum poate. Si schimba
asta cumva lucrurile? Faptul ca tu ma asculti, imi
dai crezare, te face oare sa ma intelegi cu
adevarat, te face oare sa ma percepi ca fiinta?
Poate. Nu pun la indoiala mobilitatea lui Flaviu de a ma
intelege ca om si... Nu asta era intrebarea, ci
mai degraba curiozitatea mea infricosata, limitarea
mea de-a face ultimul pas. Am ajuns in scara la 18-55. Am
urcat incet, timp de patru minute, oprindu-ma la fiecare
etaj, asteptand, respirand anevoios. La 18-59 eram in
fata usii cu numarul 22. Am sunat. Mi-a deschis peste
cateva secunde o doamna draguta, foarte
calda, o femeie la vreo 50 de ani, imbracata
intr-un halat mai mult decat viu, stralucitor intr-un
anume fel... Mi-a zambit si mi-a spus:
- Ce bucurie, intrati, va rog. Noi am fost foarte curiosi
daca veti aparea la timp, eu si sotul vreau
sa zic... Fiul nostru lipseste momentan, dar va reveni in
curand. Va rog sa poftiti.
Am intrat incet, eram numai zambet, cumva sintetic, motivat
de o adanca pofta de supravietuire. Am intrat
deci, nu are rost sa va descriu acel spatiu care mi
s-a intamplat. Simplu fie spus, un apartament cu (la prima
vedere) 2 camere, am intrat intr-o odaie obscura, poate usor
spre acel intelectualism apus, depresiv, emanand o inalta
degenerare estetica. Acolo, in acea camera, am fost
intampinat de un barbat solid, imbracat
intr-un costum sportiv. El mi-a intins mana si
mi-a spus:
- Uite ca te-am si vazut. Mare bucurie pe capul meu.
Din cate am auzit de la Flaviu, adica din ce mi-a spus el
despre dumneata, ca sa nu-ti spun Tu, am inteles
ca sunteti inzestrat cu toate cele... E adevarat?
Am ezitat in primul moment, dar am erupt fara sa
vreau:
- Daca sunt sau nu sunt, n-am o parere. Vreau sa-i
ofer aceste flori (Intinzand buchetul de bujori) sotiei
dumneavoastra, sau daca imi permiteti, mamei
lui Flaviu. Acest elev... Acesti copii, ah... Nu stiu, suntem
cea mai invidioasa specie, ne doare cel mai mult incapacitatea
de a le spune lucrurilor pe nume. Un mare handicap, indoiala...
Am fost intrerupt de barbat:
- Domnule profesor, este o onoare pentru noi sa va avem
ca oaspete. Sper din toata inima ca fiul nostru n-a complicat
situatia prea mult, dar nu stiu, am o banuiala
obscura. Nu care cumva...
Am intervenit:
- Doamne fereste, nu aveti de ce sa va faceti
griji. Flaviu este foarte...
- Nu nu nu... (a intervenit mama). Nu vreau texte de consolare, noi stim
foarte bine cum stau lucrurile, Flaviu nu este un copil simplu, nu este
usor de controlat. Stiti, anul trecut, prin februarie,
a venit acasa intr-o noapte, cu o mana in
buzunar, taiata de la incheietura. Ne-a povestit
ca a fost prins intr-un pariu dubios: Daca va da sau
nu va da peste cap zece pahare cu spirt. Din alea grele. Conditia
a fost sa recite frumos si coerent, dupa cele trase,
versurile alea cu: "Da, a fost copil si Lenin..." Asta
dupa zece pahare cu spirt, dar nu imediat, intelegerea
era sa treaca juma de ora de la ultimul pahar, asa
ca sa fie pe fata. Flaviu a bagat la greu,
domnule profesor, in primul rand noi l-am obisnuit cu
tarie din aia domneasca, V-Nalum la desert, F-2B la sarbatori,
Tremazon intre datini, Spalagol sau Fen pe la sfarsit
de saptamana, la ceaiurile obligatorii. Noi,
domnule profesor, am avut grija de Flaviu, am facut totul
ca sa fie bine, dar... Au mai fost zile, de ce sa ne ascundem
dupa degete, a venit acasa cu pungi sangerande,
credeti-ne, capete de sobolan, vreau sa zic de patroni
inhaitati... Baiatul nostru n-a calcat
stramb, n-a violat, Doamne fereste! A fost drept, ma
rog, la cat a putut si el... N-a ranit o fiinta
nevinovata, dar i-am spus de la bun inceput, Flaviu, dragul
meu, nu lua viata nimanui, iarta si vei fi iertat.
Stiti ce mi-a spus?
- Nu...
- Mi-a spus: Mama, nu ma chinui mama, eu nu sunt
al tau, nu ma trag din oameni. Nu se trage din oameni, nu-i
al meu, va inchipuiti ce i-a venit in minte.
Ce amaraciune, cata durere. Noi am incercat
sa-l ocrotim, dar a continuat sa aduca halci
de carne. Uneori si capete de caini, din alea mari, aducea
si mate, intestine, dar nu secera la intamplare,
credeti-ne! E un baiat tare cumsecade, poate suna
oribil, parinteste, nu stiu, parinteste e
necesar, nu-i asa? Sotul meu l-a si batut, m-am
bagat cu indarjire intre ei, uitati-va,
taieturile acestea le am de la ei, s-au luat la cutite, nici
nu vreau sa-mi amintesc...
S-a instalat acea tacere... Barbatul se uita fix la mine,
eu ascultam, sau poate nu, eram paralizat intr-o conversatie
mai mult decat mlastinoasa. M-am asezat,
tin minte, pe un scaun indicat printre altele de capul familiei,
stateam teapan de ingrijorare si totusi,
incercand sa patrund evenimentele dintr-o perspectiva
umana, m-am impacat cu gandul... Femeia a facut
o pauza indelungata, timp in care s-a uitat
de cateva ori, piezis, la sotul ei. Eu aveam fata
usor amortita, dar asta nu m-a oprit sa rup tacerea:
(Am uitat sa va spun ca masa era incarcata
cu de toate. De toate insemnand in special anumite lichide
instabile.)
- Ce sa va spun, eu... Ma simt oarecum surprins,
adica mai mult decat atat. Nici nu stiu ce sa...
Barbatul m-a intrerupt:
- Nu-i cazul, domnule profesor, de ce sa ne intristam,
este o seara minunata, e pacat sa ocolim sinceritatea,
eu sunt o persoana directa, vreau sa folosesc momentul,
cat inca nu s-a intors Flaviu. Vreau sa
va intreb, fara nici un gand ascuns,
dumneavoastra va plac fetitele?
- Poftim?
- Va plac prospaturile, ati incercat ceva fraged
vreodata? Sper ca nu m-ati inteles gresit...
Eu nu ma refer la... Cum ii spune, pedofilie incestuala.
E vorba despre altceva. Ati auzit cumva despre Pedofusiune Subnecrotica?
- Nu...
- Iar Stroboscopia Prenatala va spune ceva?
- Nu stiu... Nu cred.
- Sa va explic atunci. Noi ne ocupam de ceva vreme
de chestiunea asta, am aflat cam tarziu, dar am recuperat... Ma
rog, in esenta omul e un principiu strain siesi,
de cand se naste si pana moare nu afla
decat ca se poate. Se poate sa fii, nu-i asa?
- Se poate sa fii?
- Da, se poate, ni se permite acest lux chinuitor, sa fim. Dar
vedeti dumneavoastra, tocmai aici se ascunde reversul principiului
uman. Armonia cosmica, muzica sferelor, poezia, bucuria fiintarii,
extaza contemplativa, rugaciunea inimii, revelatia
paradisului, toate astea au un pret, o intunecare ondulatorie
in trei etape terminale, urmate de un colaps atotcuprinzator,
cu alte cuvinte coincidenta atemporala dintre macro si
microcosmos in acelasi punct. Primele trei etape, in
ordinea lor degenerativa sunt: Necrocanibalismul apocaliptic, autocanibalismul
post-apocaliptic si atemporalizarea universala. Momentul ultim,
atemporalizarea, care de altfel nu este un moment ci toate momentele posibile
intr-un singur punct atotcuprinzator si nemiscat,
identic in sine ca neant existent. Dumneavoastra stiti
probabil ca neantul nu este existent ca aflare, dar este existent
ca principiu conventional. Sau, dovada inexistentei este posibilitatea
de a vorbi despre existenta, dar aceasta posibilitate
nu face nicidecum posibila inexistenta.
Dincolo de toate astea, intrebarea de baza a determinismului
comunal, dupa parerea mea umila, tinand
cont de faptul ca nu exista o singura intrebare,
adica sunt un manunchi de intrebari, una mai
imposibila decat alta, dar incercand o sinteza,
un reductionism popular, ar suna cam asa: Influenteaza
oare sperma stelele, sau stelele influenteaza sperma? Aici
ne vine in ajutor metafizica industriala, evident... Tot
intrebandu-ne despre ou si gaina, care-i
primul, cine-i prima, am si uitat despre cocos, ne-a scapat
cu totul din vedere. Sperma si stelele, grea intrebare. Stelele
sunt sperma cosmica, incremenite in incomprehensibila
eruptie fara de capat, existenta este
orgasmul infinit, adica non-momentul calitativ, iar stelele, adica
samanta cosmica, momentul cantitativ, din cate
am inteles... Totusi, sperma trece, stelele raman.
Vorba veche... In fine, nu vreau sa va plictisesc.
Poate ar fi cazul sa schimbam subiectul, mai ales ca...
Da, am impresia ca a venit si Flaviu. Ce bine.
Am tresarit. Undeva in adancul meu, poate n-am exteriorizat
asta, dar undeva acolo, am simtit un fior prelung, apasator,
legat de o frica viscerala, dar in acelasi timp,
de o curiozitate morbida, implinita de o senzatie
cetoasa, un fel de pulsiune aritmica, incoerenta...
Cand a intrat in camera, am simtit imediat un
miros patrunzator de benzina. Flaviu era imbracat
intr-o salopeta larga, de culoare portocalie, foarte
murdara, sau mai bine zis patata cu ulei de masina
si rupta la coate. Avea mainile negre, si le freca
nervos, asa l-am surprins, in prag, s-a uitat prima data
la mine, apoi le-a facut semn parintilor, indicand
usa. Barbatul si femeia s-au ridicat fara
sa spuna un cuvant. Femeia mi-a zambit mieros,
apoi mi-a facut din ochi si a iesit din camera.
Tatal parea mai rezervat, poate chiar nelinistit, nu
s-a uitat la mine, dar cand a ajuns in dreptul meu, s-a oprit.
Parea agitat, se uita in pamant, apoi s-a uitat
intr-o parte si mi-a spus: "Nu stiu ce-i de facut...
Incercati sa iesiti din treaba asta cumva,
dar va previn cu multa seriozitate, sa nu faceti
vreo miscare in plus! Nu merita sa muriti
cu laringele sfasiat, incercati sa va
acomodati cumva, impacati-va cu gandul
si va promit ca veti scapa viu de aici!"
Apoi barbatul a iesit din camera si a inchis
usa. Flaviu isi freca in continuare mainile,
se uita fix la mine, a facut un pas in directia mea
si s-a oprit. Eu am simtit un val rece in minte, dar
in acelasi timp, toate gandurile mele, oarecum congelate,
scaparau parca... Analizand situatia,
era in capul meu un laborator unde experientele au inceput
sa scape de sub control, degenerand spre un fel de anarhie
paranoida. Secundele pareau incarcate cu analize
explozive si strategii de actiune, una mai nucleara
decat cealalta. Inainte sa fac o miscare,
Flaviu mi-a zambit:
- Domnule profesor, linistiti-va, totul va fi bine,
va promit. Eu inteleg foarte bine, stresul asta,
tensiunile, varsta, problemele, futaiurile ratate, fetitele
de la scoala, ispitele, profesoarele idioate, colegii uraciosi,
invidiosi, barfitori, tepari... Desertaciunea
asta... Credeti ca daca am implinit...
Aici l-am intrerupt, fara sa vreau, de parca
ceva din mine, altceva sau mai bine zis altcineva, a preluat initiativa:
- Nu-i adevarat, sa stii dragul meu ca ma
impac foarte bine cu colegii, adica m-am impacat,
iar profesoarele nu sunt deloc idioate. De unde ai mai scos-o si
pe asta? Iar futaiurile ratate, ce-ti veni? Esti convins ca
as rata la futai? Nicidecum, sa stii ca-mi plac
muierile foarte mult, rareori am nevoie de un supt de pula de la
ele. Mi se scoala repede, doar sa nu fie una urata
de tot, dar nici nu ma leg eu cu uratele, sunt inca
in forma, imi mai pica si mie una alta,
ma descurc la anii mei... Sa stii, Flaviule, imi
place sa fut pizde neimplinite, din alea timide, dar curioase,
pline de pasiune reprimata, din alea care se si mira
de ce simt, se lasa coplesite de un futai lent si apasat,
cu dedicatie. Nu-mi place maimutareala. Cand
fut, fut! Si inca ceva, daca ai crezut cumva
ca imi place de tine, ai inteles gresit.
Nu-mi place de tine si asculta ce-ti spun, nu-mi place
si nici nu mi-i frica de tine. Nici de tine si nici de
alta vietate psihopata sau ucigasa, mai fioroasa
decat tine de o mie de ori, mai dusa, mai extraterestra
sau cum ai spus, inumana... N-am eu nici o treaba, crede-ma,
eu apuc frica de gat, ii casc gura si scuip in
inima ei, n-am ezitari si nici tremurici. Dac-ai sti
cum si in ce imprejurari am ciopartit
ultima data o bruta care era de doua ori cat
tine, avea si topor, m-a atacat intr-o noapte cand ma
intorceam de la tara, trebuie sa-ti povestesc,
acum ca am ajuns in situatia asta... Asculta
la mine copile, eu am omorat la viata mea de trei ori, putin
dar intens. Stai asa, de trei ori nu inseamna trei oameni.
Prima data am omorat doi macelari scapati
din parnaie, a doua oara am omorat un dement care a
incercat sa ma jefuiasca noaptea, in
spatele garii, iar a treia oara am spintecat doi indivizi
care m-au atacat de la spate, cu batele, intr-o incaierare
de noapte, nu mai stiu de unde ma intorceam si,
crede-ma, eram cam beat. Am luat ultima data vreo doua
bate la tibie si una in stomac, dar mi-am ferit capul,
am reusit sa ma tin, a fost cam greu, parnaiasii
erau tari, unu la vreo 90 de kile, celalalt si mai urat,
vreo doi metri, ditamai animalu'... Dar m-am descurcat, fratioare,
mancati-as coliva. Eu nu ma despart de brici,
am taiat la timpul meu o gramada de fete aspre,
am dat pumni la greu, am spart la dinti de am falangele si
astazi nenorocite, chiar daca sunt acoperite cu piele fina,
de profesor. Si in spatele infatisarii
mele, crede-ma, se afla muscatoru' de gaturi
care finiseaza lucrarea cu briciul, imi place mai ales sa
decupez ochii din orbite, apoi matele, am si castrat cativa
smecherasi cu greutate, futu-te in gat de mortaciune
ce esti! Bai putulica bleaga, ai mare
grija, fii atent la mine, nu stiu de ce m-ai chemat aici,
dar daca e ceva putred, daca faci vreo miscare in
plus, intelectual cum ma vezi, te spintec de jos, de la coaie,
pana la ganglionu din gura, mancati-as
visele, iti iau glanda si te musc de ceafa,
pula descompusa ce esti! Hai, ce zici, vrei sa
incercam niste retete noi, sa te spintec
de la gusa in jos, pe laterala, sau pe orizontala,
de la ficat, cum preferi, manca-mi-ai pula, tu si familia ta
pe care o si vad dezmembrata, in portbagaj la
mine, noaptea, in drum catre marginea orasului! Stiu
eu unde-i pamantul mai moale, pentru din astia
ca voi, futu-va in suflet sa va fut, cadavrelor
ce sunteti! Ia fa miscarea, sa te vada
tatuca. Hai, lamureste-l pe don profesor.
Bineinteles, n-am vrut sa ajung aici, eram convins
ca am scapat demult de acea perioada grea, am si
uitat, a trecut multa vreme, m-am ferit, dar se vede ca
intermagnetismul... Habar n-am, aveam sufletul plin de durere, frica lipsea,
ceva imi scapara in inima, ceva intunecat,
ceva la care am renuntat demult, cineva de care m-am dezis. Nu-mi
venea sa cred, asteptam sa se incheie treaba
asta, dar valurile intunecate imi zvacneau in
minte, repetam in gand: "Nu, nu, nu... Nu-i bine, nu-i
bine, trebuie sa te cari, nu trebuie sa-i macelaresti
pe amarati, nu-i adevarat, mi s-a nazarit!
Tatal pustanului nu mi-a spus nimic, eu aud altceva, baiatul
e cuminte de fapt... Ce caut eu aici, am fost invitat, de ce, sunt draguti
totusi, parintii erau bucurosi, femeia mi-a facut
din ochi, de ce mi-a facut din ochi, nu-i adevarat, mi s-a
nazarit, trebuie sa ma car acasa ca
iese urat aici, futu-i pizda ma'sii de treaba!"
La asta ma gandeam, dar toate s-au derulat intr-o clipa,
nu stiu cum, am lovit brusc, i-am taiat gatul baiatului,
sangele a tasnit cu putere, mi-a nimerit in
ochi. Flaviu a scos un horcait infundat, a inceput
sa tuseasca bolnavicios, a facut un pas
in spate si s-a prabusit lovindu-se violent cu
capul de podea. In momentul urmator, usa s-a deschis
brusc si in camera a intrat barbatul. Avea un
topor in mana. Femeia era in spatele lui, era
vanata la fata. Barbatul avea spume la
gura, a dat cu toporul, m-am ferit in ultimul moment, lama
toporului a lovit in perete, a ricosat si mi s-a infipt
in picior, putin mai sus de genunchi. Am sarit intr-o
parte, n-am simtit durere, nici nu m-am uitat la rana, am
facut un salt incoerent, putin derutat, dar mi-am revenit
intr-o clipa. L-am lovit cu briciul in fata,
despicandu-i obrazul, el a scapat toporul, si-a acoperit
fata cu mainile, s-a dat inapoi, am atacat in
clipa urmatoare, am lovit cu briciul mai jos, in stomac,
apoi iarasi sus, la beregata, imediat dupa ce
s-a inclinat. In timp ce se prabusea, l-am apucat
de par si i-am bagat briciul in gat. Femeia
a sarit la mine ca o nebuna, n-avea nici o arma,
era total dementa, avea gura larg deschisa, ochii aproape
iesiti din orbite, dar nu putea tipa, se ineca,
grohaia infundat, a incercat sa ma muste.
Cu ea a fost mai simplu, am ochit mai bine taieturile, mi-am spart
si briciul in vertebrele ei, mi-am ciobit lama.
Tatal si fiul zaceau in camera, femeia
in coridor. Baltile de sange s-au unit intre
ele, s-au transformat intr-o balta uriasa care
se extindea incet in coridor. Eram plin de sange, am
inceput sa ma sterg, nu reuseam sa
ma concentrez, dar trebuia. M-am oprit pentru moment, ascultand...
Era liniste, doar femeia mai tresarea agonizata, contorsionata.
Ceilalti nu se mai miscau. De la vecini nu se auzea nimic...
M-am uitat la ceas. Era 19 si 10. Am intepenit. Mi-am
amintit ca era 19-00 atunci cand am sunat la usa.
Zece minute, imposibil... Am scapat briciul, m-am apucat de cap,
aveam mainile murdare de sange. Mainile, fata,
costumul, cravata, camasa, pantofii, totul... Am facut
un efort, m-am calmat oarecum, am incercat sa analizez situatia,
trebuia sa fac ceva. In situatii de genul asta,
o sunam urgent pe Anca. Ea stia cuvintele potrivite, pentru a ma
scoate din impas, ma iubea mult, eu o sunam rar, din ce in
ce mai rar, dar fata reactiona cu atata fidelitate si
blandete, gata oricand sa ma ierte pentru
escapadele mele necugetate, pentru noptile neimplinite...
Dragostea noastra, pacatele mele, amarul despartirilor,
mierea intalnirilor. Ah, Doamne! Nimic nu se compara
cu ochii Ancai, privirea ei dogoritoare, lacrimile si amorul
naprasnic. Nu pot uita... Cand am vazut-o pentru prima
oara, la Patrupedu in birou, Anca nici nu s-a uitat in
directia mea. Ne-a adus cate o cafea, ne-a servit cu niste
ciocolatele finute. Patrupedu a simtit clocotul
din venele mele, a retinut-o pe Anca, a luat-o de mana,
s-a uitat la mine, la ea, apoi din nou la mine, a suras si
mi-a spus:
- Vad ca... Mmm, ce mana calda ai,
fetita mea... Ce zici, boschetare, buna muierusca, ai?
Ni, ce duiosenie, ce linie, cata promisiune, perfectiune,
poezie. Mai baiete, eu cred ca tu meriti asa
ceva, iar eu merit sa va am in capul mesei, ca sot
si sotie, de ziua mea, peste patru saptamani.
Va fi cea mai rotunda dintre cifre, cifra soarelui meu, de cinci
ori cate zece primaveri. Ce ziceti, porumbeilor, imi
indulciti batranetile sau nu?
Atunci, pentru prima data, Anca s-a uitat la mine. Mi-a parut
atat de fragila, ratacita si trista.
M-a privit cumva, nu stiu, cateva clipe, iar apoi si-a
coborat privirea, a intredeschis gura, buzele ii tremurau,
nu stiu daca a vrut sa spuna ceva, fiindca
Patrupedu a intrerupt-o:
- Foarte bine, tacerea e un semn bun, mai mult decat impacarea,
mai mult decat dragostea la prima vedere, la prima atingere... Ma
uit la voi si-mi amintesc, adolescenta, primaverile
stralucitoare, atemporale... Scoala, facultatea, parnaia.
Apoi a doua facultate, masteratul, parnaia, partarii,
macelaria, primul divort... Voi erati niste
mucosi, mai tineti minte...
Da, a fost copil si Lenin,
Da, a fost si el scolar.
Si in geanta lui pe vremuri,
A purtat Abecedar.
Cu mancaruri din astea ati crescut voi. Eu am infulecat
la alta ospatarie...
Da, a fost copil si Taica
Da, a fost si cutitar
Si in sacu' lui pe vremuri
A purtat un covrigar.
Ce minune, tineretea... Vai tatuca, unde s-au scurs
acele fluide nestatornice, unde s-au pierdut pustoaicele de alta
data, pizdele din Praga, din Paris, putorile din Barcelona, mamicile
patimase din Brasov... Mai mama, scurta-i
viata, scurta si groasa, ca pula nanasului.
Ce sa mai... Hai mai bine sa vedem cum stam la capitolu
unu. Ancuta, puisor, spune-mi si mie, cand ai luat-o
la muie ultima data? Pana te mai gandesti,
fii capsunica si scoate chiloteii. Hai sa
te ajute taticu.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Egon
Odata, nu mai tin minte in ce context, l-am auzit pe
Gropanu vorbind despre Egon. Mie nu-mi plac satanistii si nici
cunoscuti nu prea am in domeniu, fiindca nu sunt de
acord cu ei la toate sectiunile. Eu cred ca El, ingerul
cazut se afla intr-o nesfarsita
ratacire, spre pierzanie, dar cred ca trezirea lui,
revenirea la Casa parinteasca, recunoasterea lui Dumnezeu
ca Tata, este inevitabila. Ca si a noastra,
a celor nesatanisti. Aici, anumite cunostinte de-ale mele,
anumite persoane suficient de obscure, mi-au spus ca n-am dreptate,
ca Diavolul nu are nevoie de Dumnezeu, ca el se descurca
de unul singur si le-am spus, pai se si vede, uitati-va-n
jur, se si vede opera Diavolului, nu-i nevoie sa intocmim
o lista, fie cu ispite, cu placeri, cu iluzii, bunuri trecatoare,
minciuni, fatarnicii, perversitati, violenta,
nervi la greu, tensiuni, dementa, vedenii, urlete... E veche
povestea, lucreaza demult Barosanu', cel mai tare din parcare,
cel mai mandru la Tatuca, cel mai obidit si osandit.
Intr-adevar, uitati-va la dreapta, uitati-va
la stanga... Traversati. E verde, fiecare merge unde stie,
unde poate, in fine...
- In fine? Te fut pe tine! Lasa labareala!
Vreau varianta tezista. Vreau scoala, futu-te-n gat
de mire oligofren ce esti! Vrei licenta?
- Da.
- Vrei muiere-n pula?
- Pai...
- Pai? Ma iei cu pai?
- Iertare...
- Iertare zici? Drepti! Te crezi la butic. Mancati-as
ficatii! Anca, te rog, arata-i labagiului cum stau lucrurile.
Te-ai pregatit?
- Da tatuta, sunt pregatita zi si
noapte.
- Zii, de unde vine Egon? Vreau ca la carte!
- Bine tatuta. Egon e ceva...
- Ceva?
- Cineva.
- Asa. Da-i bataie pasarica.
- Egon este...
- Ce este?
- Este...
- Bai! Ce pula mea aveti? Labagiule! Treci incoa'!
Ai patru secunde! Vreau doctrina!
- Ammm... Eggon esste un ffel de interrmediar, un om-neomm, cineva care
esste si nu este, dar nu un Golem, nu o metafora a cautarii
existentiale, nu un pustnic, nu un initiat, alchimist, mistic,
ezoterist, hermetist, savant, calugar, filosof, medium,
saman sau sarlatan. Egon nu este un vrajitor, un spirit
bun sau rau, o stafie, o fiinta din lumea cealalta
sau un extraterestru. Egon este intermediarul neutru dintre Dumnezeu si
Diavol. Egon este un Om-Neom. Un calau cu latu-n gat,
un circar-macelar, un mare maestru in psihofilie spectrala.
***
Cred ca am depasit dorinta de a ucide. O simt,
dar nu-i mai atrag atentie. Totusi, m-am luptat cu ea o perioada,
ce sa mai... Odata m-am trezit la miezul noptii, intr-o
casa straina, langa patul unor oameni,
intr-un intuneric aproape total, doar de undeva de-afara,
de la un felinar, venea o lumina palida... Asta prin 64,
am avut niste iesiri, dar nu foarte grave, mi-au spus ca
e somnambulism, asa am crezut si eu, dar mai tarziu, cand
m-am trezit cu toporul in mana, intr-un dormitor
necunoscut, nici nu stiu cum sa va spun... Mi-au tremurat
mainile trei zile, apoi m-am adresat la un psihiatru. Mi-a fost
greu, el mi-a promis ca ma va ajuta, mi-a prescris niste
medicamente, m-a sfatuit sa ma internez, a insistat
oarecum, dar i-am promis ca voi veni la el in fiecare zi,
ceva de genul asta, era un doctor ciudat, mi-a luat datele, telefonul,
adresa, totul. Dealtfel, mi le-a cerut atunci cand am spus ca
nu ma internez nici in ruptul capului.
Acum sa lamurim niste lucruri. De fapt, Egon nu sunt
eu. Este un fel de-a spune, dar nu un fel oarecare... Adica Egon
sunt eu, chiar daca intrezaresc in asta o tampenie
conventionala, niste elemente colorate... Alter ego,
dubla personalitate, un alt fel de-a fi, demonizat, posedat, etc.
Nu exista asa ceva, dubla personalitate, alter ego,
posedare... Asa se vede din exterior, dar in interior esti
unul, cu tine, fata-n fata cu tine, cel ce se
cunoaste a fi Eu, acesta si nu altul. Singurul ce se cunoaste
ca Singur. Sau esti om, sau esti neom, Egon, adica eu
si nu eu. Aici, anume aici ma impiedic, spun ca
nu exista dedublare, dar spun ca sunt si nu sunt Egon.
Psihiatrul meu m-a cam strans la perete. N-am avut de ales, m-am
internat, n-am vrut sa ma trezesc in casa psihiatrului,
despicandu-i teasta. M-am internat, adica m-au infundat.
Nu pot spune ca la psihiatrie se afla mai multi satanisti
decat in "libertate", precum nici la parnaie
nu se afla mai multi dementi decat in "libertate".
In acelasi sens, in libertate nu se afla mai multi
metafizicieni, filosofi, pustnici, initiati decat la
ospiciu. Am intalnit personalitati ilustre si
acolo, si dincolo. Eu sunt unul dintre ei, un fel de neom ilustru.
Dupa cum v-am spus, am aflat despre Egon de la un satanist cunoscut.
Pana atunci n-am auzit acest cuvant sau nume, nici
nu stiu... Cand am intrebat ce inseamna,
eram la o petrecere intr-un camin studentesc, la niste
prietene de-ale mele de la Astronomie. Nu mai tin minte contextul,
dar am intrebat imediat, ce este sau cine este. Atunci Gropanu mi-a
explicat ceva de genul: Egon e unul, un student la medicina, care
stie niste configuratii foarte elegante, pentru a decupa
marginea lucrurilor si a remodela existentialul dupa
niste principii nemaivazute, dincolo de normalitatea conventionala
a tiparelor care guverneaza lumea, etc etc, chestii din astea,
depre care v-am spus ca am o parere cat se poate de
sceptica. Si ce, am intrebat eu, ce-i cu faza asta,
stie niste configuratii, remodelare, decupare, decapitare,
am mai auzit, stim... Gropanu mi-a spus: Stim o pula!
Ne imaginam cu totii ca ceea ce stim e realitate
obiectiva, ceea ce credem corespunde cu adevarul, ceea ce
facem ne reprezinta, chestii din astea, rataciri,
dorinte si ambitii generatoare de halucinatii colective.
Alegem iluzionismul pseudo-realizarilor... N-am comentat, dar curiozitatea
m-a atins. Psihiatrul meu mi-a spus clar, tu nu esti somnambul dar
nici nu ai dubla personalitate. Nu mai tin minte cum au decurs
sedintele, dar intr-o zi mi-am pus intrebarea de
baza: Ce pula mea se-ntampla cu mine? Si unde
se-ntampla, daca tot se-ntampla?
Acum incepe adevarata miscare. Cine este de fapt Egon.
Hai sa facem o alta mutare, ni se permite orice in
ziua de astazi, aproape orice, aproape nimic, pentru cine si
cum... Egon este un drog fara de care nu pot trai.
De asta spun ca sunt eu. Oricine este Egon. Nu poti trai
fara tine, nu-i asa. Nu poti trai nici
o secunda fara tine, fiindca n-ai mai fi.
Atunci cand nu esti, nu mai esti ceea ce-ai fost, probabil.
Cel putin. Cel mult... Nu stie nimeni. Asadar, doamnelor
si domnilor, onorata asistenta, astazi
va voi povesti despre Egon. Cel mai tare drog, dintre cele mai
tari droguri. Egon - Fiinta ca dependenta de Sine.
Fiecare dintre noi are un subtitlu. De exemplu. Titlul cuiva este Om,
iar subtitlul, Mihail sau Damian sau Inga. Fiecare subtitlu are un alt
subtitlu. De exemplu, Ilona are subtitlul, "Buna". Iar
Ilarion are subtitlul "Sufletist" si un urmator
subtitlu: "Dement". Nu se prea impaca astea doua,
dar imaginati-va un sufletist dement, cu sute de alte subtitluri,
din ce in ce mai tremuratoare, cetoase, placute
sau imprevizibile, ca viata. Subtitlurile noastre se-ntind la nesfarsit,
asa se pare. Dupa sfarsit se-ntind probabil subtitlurile
sfarsitului. Care ar fi trei din ele care-mi vin in cap?
Gata, Atat, Stop… Stop-Cadru, Reluare, Continuare... Nu stiu.
Ce-si mai poate dori un om? Ce si de ce?
Un om isi mai poate dori o bicicleta albastra
cu un fel de morisca aurie in fata. De
ce? Pentru ca ar sari cu ea de pe norisor, direct pe
curcubeu, fara multa osteneala. Un om isi
mai poate dori o lebada hipnotizata. De ce? Pentru
ca ar avea ce sa-nvete de la ea. Un om isi
mai poate dori o agenda cu mucegai. Pentru a reprograma inmormantarea
larvei. Un om isi mai poate dori o Cutie Necroscopica,
pentru a surprinde momentul desprinderii. Isi mai poate dori
o "Zanuta la canuta",
pentru a se lasa de "Craiasa la terasa".
Un om isi mai poate dori o epava misterioasa
la subsol, pentru a se minuna in taina. Isi mai
poate dori o tona de cacat in garaj, pentru a dilua
bucuria casniciei. Isi mai poate dori un contrabas si
o servieta cu partituri, pentru a merge in alta directie.
Isi mai poate dori o salopeta fermecata, pentru
a deveni fruntas. O patura blestemata, pentru
a inveli odrasla brigadierului monstruos. …………………………………………..
Ce?
Interviu
"Totul e foarte serios, procesul de lucru este o transa care
ma ajuta sa evadez din temporalitate, sa ma
detasez, sa ma reevaluez, iar odata cu mine
sa redescopar lumea, existenta, fiinta",
interviu cu Mitos Micleusanu
- Mihai Vakulovski: Mitos, ai venit in literatura din
artele plastice (liceu de arte plastice, academie de arte vizuale, numeroase
expozitii, albumul "Amokalipsis"). Cum s-a intimplat
asta? Cum ai inceput sa scrii? Cum erau primele tale texte?
Ai inceput, ca tot romanul, cu poezie sau intotdeauna
ai scris proza?
- Mitos Micleusanu: Inca din liceu, tin
minte, a 7-a - a 8-a, adica in 1986-87, scriam tot felul
de "dracovenii" suficient de extremiste intr-un
cadru scolar, dar treaba asta se intimpla oarecum din
amestecul de distractie si frustrare, deoarece liceul n-a fost
pentru mine un loc foarte placut, noroc de prietenii si colegii
de scoala, o echipa cit se poate de nonconformista,
unu mai talentat decit celalalt, cum se spune… Aveam
un coleg care mai scria "dracovenii", cu el ne "distram
copios" la capitolul "macabritati", orori
si alte tragicomedii negre. Ne completam oarecum. Macar noi
scriam, in timp ce altii de seama noastra, mai frustrati
si mai cruzi (Chisinaul, dupa cum stii, a
fost si este o scena foarte nelinistita) spinzurau
pisici, mai mutilau, mai violau... Noi scriam despre asta, infantil, cum
puteam, telegrafic, caraghios, instinctiv... Totusi, desenul, pictura
si educatia fizica (: au fost pe primul loc, cu toate
ca n-am fost un elev stralucit. Tot in liceu, dar
nicidecum in programul scolar, am descoperit prima carte care
m-a marcat, asa cred acum, privind inapoi, un volum de proze
semnat Edgar Poe. Mai tirziu, imediat dupa terminarea liceului,
am avut o perioada mai romantica, am scris poezie, cu tenta
"mortuara" bineinteles, dar nu m-a tinut
prea mult, si e bine asa…
M.V. - Povesteste despre copilaria ta, ce legatura
are ea cu ceea ce scrii? Ai momente din copilarie pe care nu le
poti uita, care te-au marcat? Despre rolul biograficului in
literatura...
M.M. - Sper ca M.M.-ul asta nu aduce a Merlyn Monroe,
Marilyn Manson sau Mikluha Maklai, sau toate la un loc (: Despre copilaria
mea: Scoala-Spital-Vacanta-Spital-Sport-Spital. Asa
ceva. Am avut o copilarie suficient de bolnavicioasa
si frumoasa in acelasi timp, asa incit
m-am ales cu o colectie de angoase colorate si o atractie-respingere
irezistibila fata de medicina, patologie, cimitire.
Dar n-as vrea sa dramatizez, am avut si am parte de parinti
Minunati. Despre ei sunt prea multe de povestit, 99,9 de bine. Dar
sa ma intorc la experientele din copilarie.
M-am nascut usor prematur si la citeva saptamini
m-am imbolnavit grav si am intrat in coma.
Tatal meu era medic, el m-a salvat. Asa a vrut Dumnezeu, El
le face, El le desface... Aici nu cred ca e loc de analize si
teoretizari. Ai intrebat despre rolul biograficului. Spre
exemplu prima proza din volumul "Organismecanisme", acea
fetita mutilata, gasita in curtea
unei gradinite este combinatia a doua amintiri
de-ale mele, o adolescenta dezmembrata care a fost gasita
in padure si avea o stea scrijelita pe frunte
cu lama. Pe ea am vazut-o la o morga din orasul Balti.
Si o alta crima cu viol, o fetita gasita
in curtea gradinitei din cartierul unde locuiam. N-am
uitat acele imagini, tragedii, apocalipse particulare, nici nu stiu...
Aveam 10-11 ani pe atunci.
M.V. - Ai publicat doua carti deodata, "Organismecanisme"
("Ziua") si "Tuba Mirum" ("Pontica"),
volum la care ai facut si coperta. Care este cartea ta de
debut?
M.M. - "Organismecanisme" e prima carte. N-as vrea sa
insist, dar aparitia cartii o datorez lui Marin Mincu
si Ruxandrei Cesereanu, scriitoarea care m-a introdus, ca sa
zic asa, in lumea literara din Bucuresti. In
cele din urma, aparitia cartii "mi-o datorez
mie" si celor de la Ziua. Modestia e mare lucru in ziua
de azi, he he, apropo, cred ca exista modestie neagra
si modestie alba, precum invidiile negre sau albe, umorul...
Continuind ideea, exista probabil pofta neagra,
ura alba, intelepciune neagra (cea mai
periculoasa), liniste cenusie, dezmat portocaliu...
Stop machina!
M.V. - Cum ai decis ca volumele tale sa se numeasca astfel,
si "Organismecanisme" si "Tuba Mirum" fiind
doua titluri greu de memorizat?
M.M. - Ce e de memorizat? Se poate si mai rau. Imagineaza-ti
urmatorul titlu de roman:
"O perioada indelungata am crezut ca printisorul
se implica neconditionat, dar muierile de la catedra
mi-au dezvaluit citeva spectre periferice". Sau "Nekrobotomograful
Stroboscopic si Musca Subtila". Iar despre Organismecanisme,
organe cu iz de mecanisme, mecanisme cu iz de organe, nu cred ca
e ceva de memorizat, ci mai degraba de reamintit, stii si
tu, Anamneza poate fi mai cutremuratoare decit Amnezia.
M.V. - Experimentezi foarte mult in cartile tale, ai
de toate - si jocuri lexicale, si inversari spectaculoase,
si descrieri hiperrealiste, violente, sexuale, folosesti diferite
straturi lingvistice si exploatezi foarte mult realitatea... Cum
ai ajuns la stilul acesta?
M.M. - In primul rind atractia mea fata
de experimental, mai cu seama in muzica, cinematografie
si literatura. Incercarea de a scapa de
conventionalitate pentru a scapa de o anumita claustrofobie
sociala, corporala, culturala... Iar pictura este
pentru mine o zona de reculegere, de reevaluare. In pictura
nu simt nevoia de experimental, e o zona intermediara in
care ma ascund atunci cind lupta cu morile si ororile
ma istoveste. Stii si tu "Mascarada supraetajata
din supermarketul desertaciunii" (alt titlu usor
de memorizat). Totusi, experimentul nu ma intereseaza
din punct de vedere tehnic, ci mai degraba ca proces de deconstructie-reasamblare
simbolica a notiunilor, conceptiilor, dogmelor atrofiate,
de genul: "Voi n-aveti dreptate! Eu stiu Adevarul!"
O eroare ca asta se repara in trei etape: unu: "Voi
aveti dreptate, dar eu stiu Adevarul!" doi: "Voi
ma aveti pe mine, iar Adevarul are Dreptatea!"
si trei: "Eu va stiu, dar Dreptatea nu inseamna
intotdeauna Adevar". Asadar, operatia plastica
a reusit, am stropit cadavrul cu parfum. Dincolo de toate astea,
de experiment, de aberatie, de cautare, se afla dorinta
de expansiune mentala, dar mai cu seama spirituala,
conceptuala, cautarea sensurilor, fortarea limitelor,
toate acestea vin dintr-o neliniste uneori explicabila, alteori
inexplicabila, dar in majoritatea cazurilor legata
de moarte. Asta ne framinta pe toti, iar daca
nu ne framinta, ne va framinta... Acum
despre influente. Exista bineinteles acel grup
restrins de scriitori pe care ii consider astazi fundamentali
(lasind la o parte fundamentalismul): Mamleev, Erofeev, Sorokin,
Pelevin, ca sa nu mai amintesc de Poe, Meyrink, Dostoevski, Bulgakov,
Sologub, Kafka, Buzzati, Cortazar, Musil, Turnier, Vian, Hlebnikov, Harms,
Urmuz, Blecker, Monciu-Sudinski, Naum, Cartarescu). Ceilalti
sa-mi ierte ignoranta, dar nu vreau sa omit pe nimeni
din cei numerosi si dragi prieteni scriitori, poeti sau
pictori, care ar putea mai tirziu sa ma impuste
in cap cu mitralierele de puf anticonvulsiv, fiindca daca
voi scrie numai despre Chiva si Peniuc, atunci Tupa si
Comartin vor pune ceva la cale si ma vor calca cu locomotiva
lor particulara, iar domnul Soviany doar imi va arunca o
privire si voi sucomba instantaneu. Ca sa nu zic de reactiile
catastrofale cosmofonice pe care le voi resimti din partea lui Mocanu,
Tolici, Vladareanu, Urmanov, Pasima, Cara sau Ianus.
Despre fratii Vakulovski alta data. Nu de alta dar
n-am chef de vizite nocturne cu spargeri de usi, amortizoare, sabii,
grenade etc. Oricum voi fi macelarit de cei omisi.
Sa continuam deci.
M.V. - Vii de pe Planeta Moldova, ca sa te citez (poate te opresti
si la www.planeta moldova.net). Care e reactia scriitorilor
romani cind afla ca esti basarabean? Iti
amintesti cazuri mai interesante legate de asta? Ca scriitor de limba
romana conteaza locul nasterii? Apropo, cum ai
ajuns in Romania? La Bucuresti?
M.M. - Toate cazurile au fost interesante, toate reactiile au fost
frumoase, totul e minunat, sunt fericit, sunt roman, toti
sunt fratii mei, toate sunt surorile mele, nepotelele mele
catifelate, scolopendrele mele mecanomorfe, pe unde mai zburdati
curvulitelor, mai tineti minte inmormintarea
Matroanei Kali? (Hopa). Dragi colaboratori de la sectia descompuneri!
Va declar solemn, sunt basarabean nascut in Ucraina
si ma invidiaza intreaga Japonie plus juma' de
Groenlanda si zece hectare de furnicare din Norvegia! Lasind
la o parte absurdul si tragicomedia, am avut nevoie de zece ani ca
sa ma adaptez in Romania in sensul adevarat
al cuvintului, si asta nu pentru ca romanii nu
m-au tratat frumos, ci pentru ca eu sunt in esenta
un inadaptat. Pe de alta parte am o multime de prieteni,
prietene, amici, cunostinte, vecini, straini, diverse
animale, plante, paduri, tot soiul de obiecte inutile, asadar,
n-am nici un motiv de suferinta. Totusi, un lucru vreau
sa-l spun cu toata seriozitatea, imi place Romania
si imi plac romanii, chiar daca uneori imi
vine sa ma sinucid. Dac-ar fi niste tari
cu care mi-ar placea sa fuzioneze Romania, ar fi Japonia,
Spania si Rusia. Sunt curios ce-ar iesi. Sincer sa fiu,
n-as pleca din Romania in alta parte, romanii
n-au cum sa inteleaga (daca n-au trait
intr-un mediu mai ostil, mai bizar, mai intunecat) cit
de "caldut" este in Romania. Cind
ii vad pe unii cum se caca pe ei, cica sa
ne caram, sa emigram, imi vine sa
rid, ca sa nu le spun in fata ca
sunt fraierii ce dau broasca din mina pe vipera de pe gard.
Stii vorba aia: "De la rau, la mai rau, dar tot
spre bine" sau nu - "De la mai bine la si mai bine, dar
cine?" Mai departe. Ca scriitor de limba romana,
venind din Basarabia ai citeva avantaje si dezavantaje. Voi
incepe cu avantajele. Esti mai salbatic, mai sufletist,
mai naiv, mai sec, adica foarte putin cosmetizat si
prin urmare mai sincer. Asta te face si vulnerabil, dar timpul le
repara pe toate. Iar dezavantajele le-am uitat, oricum erau putine
si de ordin tehnic, adica reparabile.
M.V. - Cum iti pare literatura romana scrisa
acum? Cine dintre scriitorii contemporani iti place mai mult?
Dintre scriitorii tineri? Cine dintre scriitorii tineri in voga
nu-ti place deloc ca om? Cine dintre scriitorii admirati sau
sustinuti de anumite cercuri literare ti se pare umflat,
nu-ti place?
M.M. - Literatura romana de astazi are doua
fete, sau trei, patru, opt... Oricum una e mlastinoasa,
alta e stralucitoare, o a treia e plata, cenusie, etc.
E foarte complicat. Pe deoparte, scriitorii si in general,
artistii intelectuali, mi se par uneori excesiv de orgoliosi,
unii mai introvertiti, altii mai excentrici, dar in
esenta preocupati parca de autoritatea lor,
pozitia ierarhica, nu stiu... Mai cu seama intelectualii
mai virstnici (nu toti, evident) se trateaza intre
ei foarte ciudat, ai impresia uneori ca e o competitie cinica
in jur, un sport al intelepciunilor, al arogantelor
bine mascate, cu alte cuvinte o tristete de nedescris. Asta mi se
pare a fi un fel de constipatie intelectuala cronica,
ierarhica. Tineretul (tinerii scriitori) este mai relaxat, dar
intristat, infometat, putin sustinut. Putinii
care depun un efort substantial, dupa parerea mea,
pentru a sprijini si promova literatura noua, sunt si
ei atacati si bombardati cu substante din alea,
stii tu, asa maronii, urit mirositoare, cum le spune,
nu mai stiu, Ah da, mi-am amintit, cacat. Bombardamentul asta
vine din partea celor mai "corecti" si bineinteles,
foarte, foarte intelectuali, foarte intelepti si
interesati de soarta literaturii tinere. Sper ca m-ai inteles,
unii dintre ei nu dorm noptile de grija literaturii tinere, dau
cu mertanele prin canale de emotie si neliniste
in legatura cu avangarda mileniului 8. Ma rog,
sa nu scormonim, cum spunea mosu… Despre scriitorii care
imi plac am mai scris, in parte… Am omis probabil vreo
trei, patru, de cine imi era mai drag, bineinteles.
(Asta e formula perversitatii industriale). Un scriitor preferat
nu am, un scriitor in voga nu inteleg ce inseamna,
fiindca "voga asta" se cam impute pina
la urma, in majoritatea cazurilor, si putini scriitori
sunt capabili sa lucreze semidescompusi. Intrebarea
ta era daca exista un scriitor recunoscut, dar care nu-mi
place ca om. Bine, sa vedem... Unii dintre scriitori nu-mi plac
ca oameni, dar imi plac ca lebede, alti scriitori imi
plac mai mult ca elefanti, iar unii imi plac mai mult ca veverite.
Ce sa mai zic, o penultima poanta alterata:
"Scriitorul e scriitor, omul e om si sa nu mai confundam
farfuria cu ciorba!"
M.V. - Cum iti par editurile si revistele culturale
romanesti? Ce ai face tu daca ai fi director de editura,
redactorul sef al unei reviste culturale importante sau presedinte
al unei uniuni sau asociatii scriitoricesti?
M.M. - Ca tipografie-editura, Ideea Design & Print mi se pare
brici. Si bineinteles Pontica, Paralela, Cartier, Vinea,
Polirom, Univers... Evident, ca aspect exterior mai au pina
la Ad Marginem de la Moscova sau Symposium de la Petersburg, dar in
timp vor recupera. Humanitas ma cam enerveaza cu elitismul
lor lacuit. Mai bine s-ar apuca sa scoata pe hirtie
igienica poleita cu aur autori cocalari, boschetari si
amariti din subterane. Ar fi o treaba serioasa,
nobila, avangarda de ajutorare, nu filoso-fite, lac
si lux labuta trista. Despre Rao nici
nu pot vorbi, umorul meu negru, sufera o decompresie grava.
In afara de revistele porno cu papagali si meduze, imi
place revista Art-Hoc si ziarul Bufnita Intunericului.
Si bineinteles revista "Eurolepsia". Dac-ar
fi sa fiu director de editura, nu stiu, as face
abstractie de modelul occidental de design al cartii,
as merge pe materiale nonconventionale, metale pretioase,
solzi de peste, puf si pene de colibri, as experimenta
pina as falimenta si astfel cariera mea de editor
s-ar termina in prima zi de munca. Dac-as fi presedinte
de asociatie, mi-as restabili editura unde as mai experimenta
un pic, pina la urmatorul faliment.
M.V. - Pe cine dintre scriitorii tineri il vezi carierist, viitor
presedinte al US sau asa ceva? Cine crezi ca ar merita
sa fie, acum, presedinte al US, din Romania si
din R. Moldova? Peste 5-10 ani?
M.M. - Pe Chiva il vad presedinte al Romaniei
peste un an, maxim. Pe mine ma vad Presedinte al Bulgariei
peste o saptamina cel mult. Pe Tupa il
vad presedinte al Statelor Unite, peste cel mult o ora,
dupa ce va citi interviul. Pe Elena Vladareanu o
vad ca General al fortelor oculte din Sahara, cel mult peste
20 de secunde. Pe Comartin il vad presedinte al Constelatiei
Salamandra in cel mult opt ani, iar pe Peniuc il vad
stapinitor al Quazarilor si Pulsarilor din perimetrul
AK-B2455002 dupa catalogul Cassius. Urmanov cred ca si-a
inaintat candidatura la Londra. Cel mult o saptamina
si e rezolvat.
M.V. - Cunosti foarte bine literatura rusa, inclusiv literatura
rusa contemporana. Ce-ai traduce din scriitorii rusi
contemporani? Ce-ai propune rusilor din literatura romana
contemporana?
M.M. - As traduce din Mamleev, Pelevin si Sorokin. Rusilor
le-as propune in primul rind un Gellu Naum, asa
ceva cred ca le lipseste. In rest nu le prea lipseste.
Pe ici colo ar mai merge niste ingrediente, dar momentan ma
abtin...
M.V. - Ce ai de gind sa faci in continuare si
ma refer acum la ceea ce scrii, nu la desene, picturi, muzica?
Ai un plan de viitor, scrii conform unor principii?
M.M. - Lucrez la doua carti in paralel, dar
nu pot spune ca am un plan, un principiu de lucru prestabilit.
Nu lucrez programativ, ma bazez in primul rind pe improvizatie
si inspiratie. Uneori scrierile mele incep de la o schita,
o structura schematica transparenta pe care o construiesc
in minte, dar nu foarte pronuntata. Nu sunt un artist
foarte consecvent, stau prost cu organizarea, dar pot spune ca
sunt perseverent si oarecum perfectionist. Scriu din placere
in primul rind, numai noaptea. Nu fortez niciodata,
daca n-am chef, nu scriu. Uneori ma trezesc hipnotizat,
incapabil sa leg o propozitie, ma incapatinez
sa finalizez o propozitie intr-un anume fel si
nu cedez pina cind nu o rezolv. Alteori scriu fara
oprire, fara nici o pauza, cite 4-5 ore la
rind, foaie dupa foaie. Totul izvoraste atunci.
Apoi ma opresc, citesc, ma distrez sau ma intristez,
iar dincolo de procesul tehnic, vizualizez totul, personajele, le vad
in culori, le percep, le simt identitatea, le descopar incetul
cu incetul in spatiul lor paralel, aproape de mine,
vii, in lumea lor din cartea mea. Totul e foarte serios, procesul
de lucru este o transa care ma ajuta sa evadez
din temporalitate, sa ma detasez, sa ma
reevaluez, iar odata cu mine sa redescopar lumea,
existenta, fiinta.
(martie-aprilie 2003, Brasov-Bucuresti)
|
