|
UNDE NI SUNT…?
In 12 noiembrie 2004, la Bucuresti, s-a anuntat : "Comisia Internationala
pentru Studierea Holocaustului in Romania" - sub supravegherea ambasadorilor
SUA si Israelului in Romania - a tras concluzia prin Elie Wiesel: "Holocaustul
in Romania a fost posibil ca urmare a antisemitismului cu radacini adanci
in istoria politica si culturala a tarii" (s.n.). Redactorii
"concluziilor" fideli gandirii lor teroriste bolsevice, au comunicat
"concluzia", urmind ca intr-un viitor cetos altii sa caute premisele.
Dupa profund-ganditorii holocaustologi, antisemitismul la romani este
de gasit "in istoria politica si culturala a tarii". Iata un
model de abuziva injumatatire a adevarului. Deci noi, romanii ne
asumam partea de vina in martirizarea si uciderea evreilor incepind
din 27 iunie 1941 ("Pogromul de la Iasi"), evreii insa nici
nu vor sa auda - corect: nu ne permit sa deschidem gura pentru a vorbi
si noi despre martirizarea, uciderea romanilor, cu un an mai devreme,
incepind din 28 iunie 1940, in Basarabia si in Bucovina de Nord ocupate
de bolsevici - apoi din 23 august 1944, cateva bune decenii, in restul
Romaniei ocupate de rusi. Aceia dintre membrii "comisiei" cu
care am avut de a face (ei m-au atacat in presa din Romania, din America,
din Franta, din Israel, din Basarabia, iar eu, neavind acces, m-am exprimat
prin eseul Saptamana Rosie, tiparit, si prin internet) m-au acuzat, netinind
seama de scrisul meu - pe care unii, ca Shafir, au marturisit ca nu-l
citisera!- de "negationism", mai mult sau mai putin "trivial"
si de, cum altfel: "antisemitism"; deocamdata nu si de "tuberculozism".
Unii, mai… ingaduitori, au mormait cu un sfert de gura ca, intr-adevar,
nu contestasem crimele romanilor, victime: evreii, insa… le "justificasem"
(crimele!), pretinzind ca romanii, in 1941, se razbunasera, "sub
pretextul ca, in 1940 cativa evrei ar fi comis fapte reprobabile…"
Or procedind astfel, negationistii evrei dovedesc a nu cunoaste
notiunea (deci realitatea) dialog; confirma banuiala devenita certitudine
ca s-au obisnuit, in ultima jumatate de secol, sa monologheze; sa dikteze;
sa acuze, sa condamne - si sa ceara despagubiri. Faptul ca au fost persecutati,
ca au fost masacrati - si ei, insa nu doar ei! - nu le confera dreptul
de a se prezenta ca victime eterne, absolute; nu ii absolva de pacatul
crimelor comise de ei, de pilda cele incepind din 1917 in Uniunea Sovietica,
slujind bolsevismul, din 1948 in Palestina, servind sionismul. De cand
au o tzara, israelienii au incetat de a mai fi "popor ales",
au devenit ca ne-alesii: egoisti, rai, xenofobi, nedrepti cu goi-ii,
brutali, mincinosi, teroristi-de-stat (si de partid). Cu o aroganta insuportabila,
ei, detinatori de decenii ai armei atomice, tipa de fiecare data cand
o tara musulmana este banuita ca detine "arme de distrugere in masa"
(ca Irakul, denuntat americanilor, care au pornit la razboi cu acest pretext,
motivul fiind petrolul), dar doamne-fereste sa sufle un cuvant
despre posesoarele comuniste: China, Coreea de Nord. "Radacinile
antisemitismului…" sa fie de gasit doar in "istoria politica
si culturala a tarii" (Romania)? Nu si in istoria economica,
a ei, incepind de la 1835?; nici in istoria antigoismului, a antiromanismului
evreilor, manifestat cu violenta inca din 1866, cand ne parau Aliantei
Israelite, Frantei, Angliei?; si in 1878, cand am fost santajati cu neacordarea
independentei castigata pe campul de lupta, daca nu capata cetatenia romana
toti evreii intrati ilegal in tara?; nici in 1916-1917, in timpul ocupatiei
germano-ungare a Bucurestiului si a sudului Romaniei: colaborare cu
dusmanul, pe timp de razboi? Nici in iunie 1940, in timpul ocupatiei
Basarabiei si a Bucovinei?; nici intre iunie 1940-iunie 1941, alt - teribil
pentru ne-evrei - colaborationism al evreilor cu ocupantul sovietic;
al treilea: din 23 august 1944 colaborationismul generalizat (gras
autorasplatit) cu ocupantul rus? "Holocaustul in Romania"
sa se fi manifestat el "din senin" (acuzatie mai putin
grava decat cea adresata fiorosilor polonezi: "care supsesera antisemitismul
impreuna cu laptele de la sanul maicii lor"). "Din senin",
in exact 27 iunie 1941, prin "Pogromul de la Iasi"? Au oare,
cu un an mai devreme nu existase un 28 iunie (1940) - acela cu adevarat
din-senin-manifestat, fiindca Armata Romana primise ordin sa nu opuna
rezistenta in timpul evacuarii tragice din Saptamana Rosie, iar civilii
refugiati nu aveau cu ce se opune, "norodului truditor", laudasera
pre Domnul ca nu fusesera, ca atatia altii, ucisi pe loc ori luati prizonieri
de razboi intr-un razboi care nu exista? Nu se jeneaza defel holocaustologii
cand falsifica documente, cand inverseaza cronologia evenimentelor, cand
prezinta efectul drept cauza? De ce s-ar jena, daca noi i-am obisnuit
sa aiba in fatza o adunatura de muti?, de mutanzi?, de pitestizati? Membrii
Comisiei - "internationale": - Prof. Elie WIESEL, Presedinte
- Radu IOANID, Vicepresedinte - Tuvia FRILING, Vicepresedinte - Mihai
IONESCU, Vicepresedinte - Ioan SCURTU, Institutul N. Iorga, Consilier
de Stat, Administratia Prezidentiala, Coordonator Secretariat - Victor
OPASCHI, Consilier de Stat, reprezentant al Presedintelui Romaniei in
Comisie - Viorel ACHIM, Institutul "N. Iorga" - Lia BENJAMIN,
Centrul pentru Istoria Evreilor din Romania - Liviu BERIS, Reprezentant
al Asociatiei Evreilor din Romania, Victime ale Holocaustului - Irina
CAJAL MARIN, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania - Adrian CIOFLANCA,
Institutul "A.D. Xenopol", Iasi - Ioan CIUPERCA, Universitatea
"Al.I. Cuza", Iasi - Alexandru ELIAS, Federatia Comunitatilor
Evreiesti din Romania - Alexandru FLORIAN, Institutul pentru Studii Social-Democrate
- Vasile IONESCU, Organizatia Rromilor - Corneliu Mihai LUNGU, Arhivele
Nationale - Andrei PIPPIDI, Universitatea Bucuresti - George VOICU, Universitatea
Bucuresti - Jean ANCEL, Israel, Institutul "Yad Vashem" - Colette
AVITAL, deputat (Knesset) - Andy BAKER, American Jewish Committee - Randolph
BRAHAM, CUNY, US - Mihai Dinu GHEORGHIU, Universitatea Paris II, Franta
- Hildrun GLASS, Germania - Dan MARIASCHIN, Vicepresedinte B'Nai B'Rith
- Paul SHAPIRO, US, USHMM - Michael SHAFIR, RFE/RL, Israel - William TOTOK,
Germania - Leon VOLOVICI, Israel… Privesc lista celor din "Comisie":
nu-l vad pe Andrei Oisteanu, membru eminent al numerosului si criminalului
clan Rautu, neobosit vanator de "fascisti antonescieni", de
"negationisti"; nu-l aflu nici pe Andrei Cornea, aparatorul
fara conditii si justificator al politicii teroriste a Israelului si a
Statelor Unite din ultimul cincinal, cu tot cu parintele sau "liberalul"
bolsevic Paul Cornea?; nici pe eternul tovaras caraliu Tesu de la "Munca",
nedespartit de carnetul-negru in care ii pune-bine pe dusmanii poporului
cu amenintarea: "Ordonanta, Ordonanta!" - au oare de ce? Acesti
bravi macabei sa fi fost inlocuiti in ultimul moment cu doi-trei goi figuranti-activi
(ca toti proaspetii convertiti, mai catolici decat Rabinul-General) -
ca Pippidi, M.D. Gheorghiu, Totok? Dar unde o fi D. C. Giurescu? - sa
fi lins el pe degeaba ceea ce a lins? Dar Gabriel Andreescu? Dar Dan Pavel?
Dar Laszlo Alexandru, dar Pecican? Dar Buzura, Doctorul Honoris Causa
de la Ierusalim, rasplatit pentru isprava inalt culturala de a fi trimis
la topit un volum de documente care probau fara tagada si responsabilitatea
evreilor in tragedia generala? Dar Breban, dar Tepeneag - cu stindardul
pe care scrie, citet: "Ed. Reichman"? Dar Marta Petreu cu I.
Vartic, ucenici-ascultatori ai inteleptului tovaras Ion Ianosi? Sa ma
incred in "Comisia internationala", cea care nu va putea comite
injustitii, doar este alcatuita din intelectuali, iar intelectualul, este
cinstit cu sine si cu ceilalti, este informat, nu minte, nu tradeaza,
nu insulta, nu…- doar propune, dezbate, dialogheaza civilizat…?
Sa-i iau pe rand pe intelectualii din comisie? Incepind cu Elie Wiesel,
profesionist al minciunii, acuzator impenitent?; sa continuu cu R. Ioanid,
traficant de documente, negator senin al unor adevaruri istorice, altfel
un stralucit lash, un cultivat incult, un necititor al textelor incriminate,
in schimb… producator de "citate" inexistente, fabricate
neglijent, el netemindu-se ca vreun goi ar dori sa se sinucida, contrazicindu-l,
dovedindu-i ca a mintit nerusinat? Mergind mai departe cu agitatii in
borcan: A. Florian (demn fiu al nedemnului Radu Florian); calpuzani ca
Ancel, ca Braham?, specialisti in "toaletarea" textelor (Jurnalul
lui Sebastian) ca Volovici? Cum as putea? Si cum as putea, auzind-citind:
"Comisia internationala" alcatuita exclusiv din evrei si din
filoevrei fara conditii, credinciosi fara a cerceta, sa nu imi aduc aminte
de alta… "internationala", sinistra "Comisia Aliata
de Control" din 1945-1948, infiintata de ocupanti in scopul de a-i
vana-recupera-siberiza pe romanii refugiati din Basarabia si din Bucovina,
considerati "cetateni sovietici"- comisie in care "Aliatii"
erau… rusii; doar ei; numai ei? Sa fiu crezut: sunt revoltat, nu
pentru ca mi-as fi facut vreo iluzie ca ultimele texte ale mele "Basarabia"
si "Saptamana Rosie" ar putea avea un efect lamuritor,
eventual incurajator in apararea partii noastre de adevar. Dar m-a surprins-indurerat
halul nici macar minim-moralian al consangenilor nostri de a accepta fara
cracnire orice nedreptate, orice umilinta, orice batjocura, orice minciuna:
in schimbul unei burse, al unei calatorii, al unei invitatii la un colocviu
(si nici macar, nu totdeauna au fost momiti cu avantaje, ci, dupa obiceiul
parintilor, bunicilor, stramosilor, profesionisti din negura veacurilor
ai arvunei ne-cerute - deci ne-onorate), au ajuns sa "recunoasca-cinstit-ca-la-Pitesti"
ca mamele lor sunt curve, ca tatii lor au mancat copii cruzi (dar consolindu-se
in stricta intimitate: "Si ce dac-am zis, eu stiu adevarul: ca mama
nu-i curva, tata nu-i mancator de copii - dar daca asa se cere…;
si,-n plus, s-ar putea sa se dea cate ceva…"). Il arat
cu degetul meu de turnator-al-turnatorilor atat pe Buzura, lepra batrana,
cat si pe mai-junele M.D. Gheorghiu - care, prin forta lucrurilor (a varstei)
nu a putut manca rahatul ceausist - dar sa nu ne pierdem speranta, tovarasi!
Tinerii romani sunt leit fiii, nepotii romanilor cu piept de arama, deci:
ce naste din roman - sluga este! De ce ne-am mira-revolta constatind ca
tinerii-din-ziua-de-azi nu sunt capabili sa spele grelele pacate ale parintilor
ci, prin traditie, mananca, ei (cu gura lor!) obstescul produs: nu ca
pe timpuri, vulgarul/barbarul rusesc, ci tehnologizatul/rafinatul americano-israelian
- unde mai pui ca, pe-baza-de-el, se da - ce s-o da, numai sa
se dea… - atat ca ra' tot 'hat ramane. Chiar sa nu existe printre
cele peste douazeci de milioane de romani un om normal, care sa
judece normal, sa gaseasca anormal de unilateral "Raportul"
si "concluziile" lui false, abuzive, dictatoriale?; sa fi uitat
romanii tot ce stiau, tot ce citisera? Sau putin le pasa de adevar, isi
spun ca oricum, tot nu vor fi luati in seama, deci mai intelept e sa taca,
pentru a nu-i provoca pe dom' sergentii care ne pazesc din 23 august 1944?
(pe noi, basarabenii, bucovinenii, din 28 iunie 1940). Dar unde ni sant
intelectualii, in frunte cu scriitorii? Unde ni sant directorii de constiinta?
Unde analfabetii civic, mutanzii muti pana la 22 decembrie 89 fix, dar-insa-totusi
din acea clipa guresi nevoie-mare - altfel alfabetizati in cursul-rapid
din Piata Universitatii?; Unde ni sunt martirii de puscarie, anticomunistii,
patriotii, cei care au… rezistat terorismului comunist romaneste,
adica indurind si tacind - pana la 22 decembrie 1989, iar de-atunci, cu
un curaj legendar povestesc ce n-au uitat - si plang: nu de revolta, doar
de obida?; Unde ni sant aparatorii demnitatii nationale? Unde ni sunt
aparatorii adevarului in contra minciunii institutionalizate, globalizatoare?
Si unde "vocile" celor care acum cativa ani incercasera sa rosteasca
partea lor de adevar, insa, nepregatiti documentar si mai ales psihologic
pentru a raspunde unor atacuri brutale, acuzatoare, mincinoase - s-au
speriat, au fost bagati in boale - iar de atunci tac chitic?: N. Manolescu,
G. Liiceanu, D. Tudoran. Ei, draga-doamne, sunt si directori de constiinta
ai natiei, nu doar reprezentanti de frunte ai culturii… (in fine,
cultura specifica romanilor, cea vajnic rezistenta comunismului). De ce
nu li se mai aude glasul? Au fost amutiti de prima rasteala a evreilor?
S-au cutremurat, apoi aplatizat-turtizat-curs-evaporat, sub acuzatia de
"antisemitism"? Dar ei, intelectuali fiind (iertare: fusesera)
capabili de discernamant, ar trebui sa stie ce e adevarul, ce e minciuna,
sa sustina un punct de vedere, sa participe la un dialog. De ce tac, ascunsi
sub tol, ca ei nu stiu nimica, ca ei sa fie lasati cu nevoile-si-neamul
lor, ca, uite, ei sunt bolnavi de ficat si au de platit pensii alimentare?
De ce… De frica. Asa au trait sub Ceausescu, asa au supravietuit
sub Iliescu, asa vor vegeta sub Basescu: cu frica. Tremurind, prin
traditie, din negura veacurilor. Asa au facut romanii istoria: "tot
tremurind, tot asteptind…" Asteptind - ce? Sa vina americanii?
[Si eu ii asteptasem, la gaura din oblonul Zarcii Gherlei] Sa ne faca
ei dreptate, cum fac dreptate palestinenilor, afganilor, irakienilor,
in curand si iranienilor? Sa ne bage ei - americanii - in Europa, dupa
ce, in urma cu 60 ani, la Yalta, ei, americanii ne alungasera din ea,
dindu-ne pe mana Asiei rusesti? De ce nu se gaseste un singur roman normal,
care, ridicat pe doua picioare, sa rosteasca si adevarul nostru, al comunitatii
romanesti, pentru a raspunde neadevarurilor totalizatoare, calomniilor
scuipate de slujnicarii "Comisiei internationale"? Dar cine
sa fie acela: Printul Lichelelor Liiceanu? Sa apere Liiceanu cauza natiei
sale? Care natie? Dar ce are el cu natia romana - el are cu natia sa de
negustori de carte, cu natia clanului sau de olteni 'oti?; Ce sa-i pretinzi
unui Plesu, diversionist de clasa, subtil vanzator de sine si de frate,
legendar autor al Tratatului Despre ingineri?; Ce sa-i ceri
lui Manolescu, magistru legitimator al ilegitimului Iliescu imediat dupa
mineriada sangeroasa? Sa "combata", el, de capul lui, recenta
teza a stapanului sau, Tovarasul Ion, potrivit caruia a fost "holocaust"
in Romania; numai romanii sunt vinovati fata de evrei, in schimb (!) evreii
totdeauna au fost personificarea Imaculatei Conceptii, in viata lor nu
mancasera usturoi, nici Romanie nu vandusera-tradasera-mulsesera, cale
de peste un secol, iar incepind din 28 iunie 1940, doamne-fereste sa se
fi comportat cu noi, basarabenii si bucovinenii (de la 23 august 1944
cu toti romanii) ca cei mai feroci dintre ferocii, barbarii komisari bolsevici?
- ba chiar din contra?! Unde ni sunt celelalte voci-autorizate in rostirea
adevarului? Fiindca am vorbit de scriitori - ca cei mai chemati - daca
as lua "Dictionarul scriitorilor romani", sa-i insir dupa alfabet?
Inutil. Nici unul din cei in viata nu ar avea normalitatea scriitoriceasca
de a protesta. Dar cei recent disparuti? Sa se fi schimbat ceva daca mai
traiau Marin Preda, Bogza, Jebeleanu, Desliu, Nichita Stanescu, Sorescu,
A. E. Baconsky, Eugen Barbu, Petru Dumitriu, Ivasiuc, Titus Popovici?
Dar cei deja clasicizati: Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga, Camil Petrescu,
Calinescu, Sadoveanu, Eftimiu - cum ar fi reactionat la o astfel de inchinare?
Ei, cum: ca inaintasii, ca urmasii lor… Un singur literator si-ar
fi ridicat glasul: Eminescu. Si-l ridicase, dar protectorul sau Maiorescu
neputind sa-l "rezonabilizeze", il internase in azil - astfel
inchizindu-i gura. In noiembrie 2004 Iliescu Ion s-a facut grav vinovat
fata de poporul roman, fata de natia romana, declarindu-se de acord cu
toti termenii diktatului unor notorii falsificatori de istorie, insolenti,
mincinosi, calomniatori ai Romaniei si ai romanilor, zapcii nerusinati
ca R. Ioanid, Shafir, Oisteanu, Braham, Ancel - cu, in fruntea lor arhicunoscutul
traficant al adevarului: Elie Wiesel (vezi-i interviul in care, acum,
neaga faptul de a fi refuzat sa viziteze, in 2002, Memorialul Victimelor
Comunismului de la Sighet!), autonumit "presedinte al Comisiei".
Iliescu… Nu mai este presedinte, insa, inainte de a nu mai fi, ne-a
facut-o: si cu Tratatul cu Rusia si cu Diktatul Holocaustic. Acest raufacator,
acest tradator al Romaniei si al romanismului a fost proslavit, in 1990,
de directori de opinie ca Buzura, Eugen Simion, Sorescu, Plesu, Haulica,
Breban - ce sa mai vorbim de N. Manolescu, legitimatorul ilegitimului,
prezentat ca "Om cu o mare", la nici o saptamana dupa Mineriada
Sangeroasa din 13-15 iunie 1990! Desi in timpul mandatului (!) sau Romania
a fost crunt jefuita de securisti si de activisti, care pusesera mana
pe tezaurul statului, iar romanii devenisera si mai saraci si mai disperati
- in Anul Domnului 2000, cvasitotalitatea intelectualitatii rezistentculturale
romane, in frunte cu Anele Ipatescu ale cumpenei dintre milenii, au initiat-semnat
APELUL RUSINII, ascuns sub explicatia nesfarsit de inteligenta: "Votati
impotriva dictaturii", carevasazica i m p o t r i v a improbabilei,
virtualei dictaturi de dreapta a contracandidatului - insa p e n t r u
dictatura reala, exercitata cale de 4 ani de zile, a candidatului bolsevic
Iliescu. Cine a semnat atunci "Apelul GDS" - publicat in revista
22 din 5-11 dec. 2000? Iata numele celor mai rasariti: - Gabriela Adamesteanu
- Ana Blandiana (nu a semnat direct, ci ca… autopresedinte al PEN
Clubului) - Doina Cornea - Anca Oroveanu - Adriana Babeti - Smaranda Vultur
- Carmen Musat - Marta Petreu - Ruxandra Cesereanu - Rodica Palade - Aura
Christi - Magda Carneci - Monica Spiridon - Mariana Celac - Sanda Cordos
- si inca altele, anticomuniste din… ilegalitate; Deasemeni barbatii
feroci "opozanti" antibolsevici: - Paler - Pavel Cimpeanu -
Oisteanu - Mihai Sora - Doinas - Liiceanu - Plesu - Manolescu - Eckstein
Kovacs Peter - Alex. Stefanescu - I.B. Lefter - Cassian Spiridon - M.H.
Simionescu - Dimisianu - Victor Neumann - Valeriu Stancu - Pavel Susara
(Shushara) - Michael Astner - Ion Vadan - Vasile Gogea - Dan Oprescu (!)
- Andrei Cornea - Andrei Codrescu - Mircea Martin - Antonesei - Stelian
Tanase - Leonard Oprea - Mihaies - Tismaneanu - Gavriluta - Paleologu
- Iorgulescu - Patapievici (!!) - Sorin Alexandrescu (!!!) - Negrici…
- Acestia-acestea - si inca altii, cvasitotalitatea intelighentilor tricolori
- au facut, in 2000 campanie pentru… Iliescu. Dupa ce facusera campanie
pentru alt tradator al tarii : Constantinescu. (Obiceiul de a face-liste
l-am invatat de la evrei. Intru neuitare). De ce nu se trezesc macar in
al 24-lea ceas Adormitii nostri directori de Inconstiinta? Stiu de ce:
Fiindca, dupa obicei, in al 25-lea (ceas), la imparteala, ei vor fi primii,
jurind cu mana pe inima ca fusesera mereu treji-rezistenti - prin (arpagi)cultura.
Paris, 16 ianuarie 2005
SA INVATAM DE
LA EVREI…?
Rasunetul planetar al comemorarii, in acest inceput de an
2005, a deschiderii lagarului mortii de la Auschwitz (a gasirii, a datului-peste
- de catre Armata Rosie, care trecea si ea pe-acolo - si nu a "liberarii",
cum se spune-scrie) ne umple - pentru a cata oara ? - de admiratie : iata,
dupa atata amar de timp rezultatul ne-uitarii; iata fructul memoriei
intretinuta cu tenacitate, cu sacrificii; iata biruinta unei comunitati
martirizate de nazism - vreme de doisprezece ani - asupra amneziei.
Admiratie - si gelozie: Noi, ne-evreii, supliciati de comunism peste jumatate
de secol nu am fost capabili de "asa ceva". Adevarat, din 1940
pana in 1989 fusesem supusi operatiei de des-creierare, de extirpare a
memoriei, de inlocuire a ei cu talas: "istoria URSS", "Curs
scurt…", "istoria RPR", "Tezele…",
"limba maldavineasci" si atatea si atatea sintagme, cuvinte
goale, nu doar false, ci ofensante la adresa adevarului istoric si la
onoarea natiunilor noastre nerusesti. Noi, romanii, am mostenit, am produs
putine "hartii" si nu am facut efortul de a consemna intamplarile-ce-ni-s-au-intamplat,
pentru a lasa urmasilor, urme. Daca adaugam la tarele genetice
si inapetenta, incapacitatea de a realiza - si de a practica - cronologia,
ne-am autoportretizat fidel. Privindu-i, admirindu-i pe evrei, mi-am spus
ca - de ce nu? - a venit momentul sa facem ca ei, sa copiem pana si actiunile
lor ne-morale (ne-crestinesti), ca de pilda minciuna-etnica; ca
de pilda in ne-uitarea raului ce ni s-a facut si razbunarea (nu
"un", ci "doi ochi pentru un ochi"). Oare? Sa fie
buna imitatia raului? Din 1990, cand s-au (intre)deschis arhivele comuniste,
la cea mai neinsemnata tentativa a victimelor bolsevismului de a depune
marturie despre calvarul lor, calaii nostri, speriati de un Nurnberg II,
tipa, temindu-se de dreapta razbunare: "Fara violenta!"
Si: "S-a inceput vanatoarea de vrajitoare!", Vasazica
asa: dupa decenii de teroare oarba, salbatica, cei care ne terorizasera,
ne umilisera, ne jefuisera, ne lasasera fara parinti, fara casa, fara
scoala - fara tara (dar nu fredonau ei in coltul gurii Imnul RPR, pe muzica
lui M. Socor, pe versurile lui A. Toma, modificate: "Azi tara ta
e casa mea"?). Ei, teroristii, vanatorii de oameni nevinovati
cei care arestasera, torturasera, reeducasera-ca-la-Pitesti, asasinasera
fara tresarire, fara teama ca vor da vreodata seama - in momentul in care
s-a intrezarit perspectiva unei, in sfarsit!, justitii, au cerut, guitind
(ca Buzura, in ianuarie 1990)… sa nu care cumva sa se exercite vreo
violenta asupra lor! "Fara violenta!" implorau-somau, pentru
ca ei, calaii nostri personali si bestiali nu suporta violenta!; ei, auxiliarii
ocupantului sovietic, cei care, mult mai putin din fanatism ideologic
marxist-stalinist-trotskist, din rasism-bolsevic, din antiromanism feroce
(care exista, exista!, mai ales la unguri, iar cand ungurul era si evreu,
sa ne pazeasca Dumnezeu! - si nu ne-a pazit), mai degraba pentru a zmulge-pastra
avantaje materiale, se dovedisera a fi executanti, nu doar orbi, ci cu
mult spirit de initiativa - de prin 1990 zbiara ca din gura de sarpe,
acuzind (de sa se auda la Strasbourg, la Washington, la Tel Aviv) ca in
Romania "traditional antisemita" se incalca drepturile omului!
Asadar: ei, victime ale nazistilor 12 ani (1933-1945), de saizeci de ani
tot vaneaza nazisti, insa victimele comunistilor - din 1917 rusii, noi
din 1940 - nu avem voie sa-i acuzam pe tortionarii comunisto-sovietisti
pentru crimele lor - fiindca, draga-doamne astfel ne dedam "Vanatorii
de vrajitoare!" Or, dupa Ukazul impus de ei, cel care este violent
cu violentii, care vaneaza vrajitoare este… fascist! Antisemit!!
Tuberculos!!! Ar fi comic - daca nu ar fi tragic: Din exact 28 iunie 1940,
in Basarabia si in Bucovina de Nord ocupate prin violenta, apoi din 23
august 1944 in Romania intreaga ocupata de Armata Rosie, ei, komisarii
veniti pe tancurile sovietice aplicasera cu seninatate (si cu sudoare,
sange din partea noastra) vanatoarea-de-vrajitoare numita: "lupta
de clasa" (si de-rasa, dar aceea nedeclarata - insa aplicata). Nevinovati
cu zecile de milioane din comunitatile europene ocupate de sovietici si
comunizate, in primul rand poloneza, au fost "lichidati", nu
pentru vreun act potrivnic ideologic, ci pentru… potentialitate:
"Ar putea, la un moment dat, sa…": (in realitate
programul bolsevic urmarea distrugerea elitelor nationale). Decenii
lungi, nu doar capii familiilor, ci toti membrii au fost, fie arestati,
atatia dintre ei asasinati, fie "doar" alungati din case, din
scoli, din spitale, declasati social, penalizati material. Si iata-i pe
calaii nostri, indignati pana in pragul apoplexiei, tot pe noi, victime,
acuzindu-ne ca ne dedam la vanatoare de vrajitoare! De ce nu i-am imita
si in asta, zicind si noi cum zisesera ei: "De ce nu ne-am deda…?"…
la vanatoare de bolsevici? De ce am ramane, in continuare, robi ai moralei
crestine, de ce am trece peste ofense, nedreptati, agresiuni? De ce am
ierta gresitilor nostri? - bietii de ei, cei care obosisera tot chinuindu-ne,
tot "reprezentindu-ne"? Aceia care huzurisera decenii pe spinarea
noastra, traind porceste-boereste (nu proletareste) din sudoarea si din
sangele nostru, al infometatilor, al zdrentarosilor, al exclusilor in/din
propria-ne tara? - ei, acum, la scadenta, se mira-indigneaza foarte ca
nu mai suntem aceleasi oi duse la abator fara macar a behai? In revista
22, din 28 ian.-14 febr. 2005, Andrei Oisteanu comite inca un lung
editorial-diatriba. Citez: "Ziua de 27 ianuarie a devenit Ziua Internationala
a Holocaustului. (…) zi cu o semnificatie deosebita inclusiv pentru
Romania. In perioada 16 mai-3 iunie 1944, din Transilvania de Nord, aflata
atunci sub ocupatie maghiara, au fost deportati la Auschwitz circa 150.000
de evrei. Dintre acestia, 130.000 au fost exterminati acolo." Noutate!
Pana mai ieri si pe aceia "ii asasinasera fascistii antonescieni",
potrivit decretului Rosen-Wiesel de la Memorialul Coral… Mai departe
A. Oisteanu da note - bune - lui Basescu: "(…) pe 18 ianuarie
(…) presedintele [a spus] : "Saptamana viitoare voi participa
la ceremoniile comemorative de la Auschwitz. (…) voi fi intransigent
cu orice fel de manifestare extremista, xenofoba sau antisemita (…)
nu voi tolera ca Romania sa mai fie asociata cu gesturi de aceasta natura""
A. Oisteanu rezuma rapid-anticipativ: "Sper sa fie un semnal pozitiv
pentru autoritatile romanesti, care au obligatia de a veghea la respectarea
legii. Pentru ca si in aceasta privinta, Romania este sub zodia formelor
fara fond. Sloganul Romaniei in tranzitie pare sa fi devenit "Avem
legi, dar nu le aplicam". (…) ma refer la modul in care nu se
aplica prevederile Ordonantei de urgenta 31/2002, privind "interzicerea
organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob
si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni
contra pacii si omenirii". Potrivit ordonantei, astfel de manifestari
se sanctioneaza penal. La art. 6, de pilda, se prevede pedeapsa cu inchisoare
pentru "contestarea sau negarea in public a Holocaustului ori a efectelor
acestuia". (…) cred ca, intr-un stat de drept, legea trebuie
aplicata"(…). "Nu iau acum in discutie inscrisurile anonime,
cu autori greu de identificat: sloganuri graffiti de tip "MOARTE
TIGANILOR" (…) sau "ANTONESCU - EROU NATIONAL" (…)
sau "ACHTUNG JUDEN!" (…). Totusi, faptul ca nu se iau masuri
imediate de stergere a unor astfel de inscriptii este si el simptomatic
in ceea ce priveste nerespectarea legii. Vreau sa ma refer anume la unele
manifestari cu autori cunoscuti, fata de care autoritatile ar trebui sa
se autosesizeze: "Un caz insolit este cartea lui Paul Goma,
Saptamana rosie sau Basarabia si evreii (Editura
Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie. Goma
nu se multumeste sa fie, ca altii, negationist. El admite Holocaustul
din Romania, dar il motiveaza, il justifica. O teorie atat de aberanta
incat nici macar nu este pedepsita de lege". (sublinierea imi
apartine, P.G.). Subtilitate de stalp de telegraf. Ii cunosc gandirea
de calti (daca nu cumva o simuleaza) de pe cand, in volumul Imaginea
evreului in cultura romana, imi reprosa ca il amendasem pe Lucian
Pintilie pentru minciuna potrivit careia, in timpul razboiului, genialul
vazuse, in Bucuresti, evrei purtind stea galbena - insa lasase balta argumentatia
si trecuse la alte celea… Nici de asta data nu-i voi face onoarea
de polemiza cu el, cu atat mai putin de a-i re-explica, la tabla, ceea
ce explicasem indelung, indelat in Saptamana Rosie. "Prin
orasele patriei", isi continua pionierul-patriei contributia: "(…)
sunt bulevarde si strazi care poarta numele maresalului Ion Antonescu.
Magdalena Boiangiu mi-a spus recent ca, pentru a ajunge de la hotel la
teatrul din Tg. Mures, facea un ocol pentru a nu merge pe Bulevardul Maresal
Ion Antonescu. Pe acest bulevard, in fata garnizoanei se afla un soclu
care asteapta bustul maresalului". Biata M. Boiangiu, ce calvar traise:
fusese obligata la un ocol peste puteri, data fiind varsta-i inaintata
(65 ani), ca sa nu dea nas in nas cu un soclu-fara-statuie!; in urma cu
45 de ani nu ocolea soclul-cu-tot-cu-statuia-lui-Stalin (din gura parcului
cu acelasi nume), ba, cu dragoste-netarmurita, cu vesnica-recunostinta
se fotografia dinainte-i: "La randul ei, Smaranda Enache mi s-a plans
ca a trait o situatie extrem de penibila, atunci cand a fost nevoita sa
mearga pe Bulevardul Ion Antonescu pentru a ajunge la monumentul ridicat
in memoria victimelor Holocaustului din Tg. Mures". Lumea intreaga
a deplorat tragedia plangacioasei S. Enache. "Inainte", cand
mergea pe, de pilda, "Victoria Socialismului", ca secretar de
partid si emerita adunatoare de cotizatii (ca si Zoia Petre), nu era "nevoita"
sa calce victoria socialismului in picioarele-i personale: "pe timpul
Odiosului" era mandra de al sau (de)mers. "In astfel de cazuri,
vina apartine autoritatilor din administratia locala.(…) In unele
locuri din spatiul public continua sa existe monumente reprezentandu-l
pe Ion Antonescu. E vorba, de pilda, de bustul de langa biserica Sf. Constantin
si Elena, din Piata Muncii, ctitorita de maresal la inceputul anilor '40
(…) Dupa aparitia Ordonantei 31/2002 (…) bustul maresalului
a fost acoperit cu un "sarcofag" de tabla (modelul Cernobil).
(…). Deputatul Aurel Vainer, reprezentantul in Parlament al comunitatii
evreiesti, a inaintat un protest oficial Primariei Sectorului 3, Primariei
Capitalei si Parchetului General. Un protest similar a fost depus si de
Centrul de Monitorizare si Combatere a Antisemitismului in Romania. (…)
"In concluzie, vreau sa spun ca vizitele mediatizate ale inaltilor
demnitari la locuri de comemorare a victimelor Holocaustului (cum este
Auschwitz-ul) sunt bine venite, avand o puternica incarcatura simbolica.
Dar daca nu sunt dublate acasa de masuri practice, de ecologie morala
si legala (s.m. P.G.) ele risca sa ramana simple gesturi de fatada".
Aici sfarseste lunga, plicticoasa, enervanta, obraznica "demascare"
oisteanica. Asadar, autorul denuntului la gazeta de perete 22, le reaminteste
romanilor ce e just, ce e nejust din punctul de vedere al lui si al tovarasilor
sai; ii ameninta, le re-explica ce au voie sa faca in viitor, ce le este
strict interzis, altfel le taie capul Tesu de la Munca, cel cu
"Ordonanta, Ordonanta!" Ce-o fi vrind individul? Ce urmareste
cand scrie ceea ce scrie? - se va intreba cititorul revistei 22. Daca
l-a citit pe Norman G. Finkelstein (autor al studiului Industria Holocaustului),
isi va raspunde: "Ce sa faca: provoaca - fiindca asa se fabrica
antisemitismul, antisemitii, antiisraelienii, antisionistii: dind din
falca aiurea, fara contenire, acuzind la intamplare, calomniind, mintind-mintind-mintind
- el si cei din echipa lui: Shafir, Volovici, Ancel, Braham, Al. Florian,
R. Ioanid, Dan Pavel, M.D. Gheorghiu, Laszlo, Isaac Chiva, Carol Iancu,
Moscovici, Paruit, Ed. Reichman, Laignel-Lavastine, Lilly Marcou - sub
conducerea inteleapta a lui Wiesel". De ce nu i-am imita prin evrei
si in asta: alcatuirea de liste, fise, dosare? - intrebare retorica. Incepind
cu chiar paraciosul de serviciu: Andrei Oisteanu este nepotul lui Leon(te)
Oigenstein-Rautu, fiul Bellei Iosovici si al lui Mihail Oisteanu-Oigenstein-Rautu
(vezi Dictionarul lui Florin Manolescu, vezi pe internet, la "Galateia",
"Kadis pentru Misa" de V. Oisteanu). Nici el, nici verisoara
sa Anca Rautu nu s-au manifestat inainte de decembrie 1989 ca opozanti
ai comunismului instaurat in Romania. Nici ca "disidenti". Dupa
"revolutie" nu am citit vreo declaratie de dezaprobare a crimelor
bolsevice, in general, nici in special de asumare a grelelor pacate ale
familiei, ale comunitatii lor de evrei basarabeni in slujba rusilor ocupanti.
Daca mi se va atrage atentia: copiii nu sunt vinovati de faptele parintilor,
voi atrage la randu-mi atentia ca acesta este un precept crestin. Or era
vorba sa-i imit si in asta pe evrei. Deci nu-uit - ca: a). Incepind din
28 iunie 1940, in Basarabia si in Bucovina de Nord iar dupa 23 august
1944 in intreaga Romanie ei au fost cei care in virtutea "luptei
de clasa", i-au persecutat, torturat, ucis nu doar pe "dusmanii
clasei", ci si pe membrii familiilor lor pana la a saptea spita,
alungindu-i din case, din slujbe, din scoli, din universitati, infometindu-i,
declasindu-i profesional, impunindu-le domiciliu obligatoriu… In
acest timp fiii-fiicele tovarasilor de-alte-nationalitati (Valter Roman,
Rautu, Borila, Sencovici, Apostol…) studiau, nu doar "in Uniune"
(ca Iosif Sava, Janina si Ion Ianosi, Andrei Baleanu, T.G. Maiorescu),
dar in putredul Occident! In care caz, ce fel de reciprocitate ni se pretinde
noua, "vanatorilor de vrajitoare"?; b). Decurgind din punctul
precedent - admitem: copiii nu stiau ce fac parintii (ca toti banditii,
"batranii" nu povesteau acasa ce activitate depuneau la "minister",
la "cazarma"), insa intelegeau macar ca au scoli speciale ("Petru
Groza" din Bucuresti); ca frecventeaza clinici, magazine-magazii
speciale; unii dintre ei erau adusi la scoala cu masina de la "ministerul
tatei"; vara mergeau in tabere de pionieri la Artek, "in Uniune",
la Predeal, in vilele gospodariei de partid. Copiii - nevinovati - ai
marilor nedemni-demnitari comunisti vor fi intalnit pe strada alti copii:
vor fi constatat ca "ceilalti" sunt prost imbracati, prost hraniti,
frecventeaza alte scoli, nu au reviste straine, carti, placi cu ultimele
slagare capitaliste, nici biciclete, patine, mingi, treninguri - vorbesc
de perioada dintre 1948 si 1965. Chiar daca parintii nu le spuneau adevarul,
intrebarile ii vor fi framantat pe copiii, pe adolescentii curiosi-generosi.
Ei: care a fost adevarul-dedus-din-intrebarile-varstei la Andrei Oisteanu?
Nu a razbatut inainte de decembrie 1989; nici dupa; nici un semn ca ar
fi inteles ceva-ceva si ca a admis: facea parte din tagma profitorilor,
a asupritorilor, a terorizatorilor Romaniei - in numele U.R.S.S.; c).
In chestiunea asumarii mostenirii comunitatii sale: in octombrie 1998
am publicat in Cotidianul textul "Un protestatar de elita"
(vezi si +Jurnal de apocrif+, Dacia, pag. 403). Era o replica la "Protest"-ul
semnat in Romania literara de Alex. Stefanescu. Acesta il atacase
pe Norman Manea care afirmase: [Romanii] "ezita sa-si recunoasca
propria contributie la Holocaust". Indignatul stefanesc, recent taranoist
de-al lui Diaconescu, perorase: "ca membru al societatii romanesti
de azi, refuz sa-mi recunosc vreo contributie la fapte savarsite inainte
ca eu sa ma nasc" (subl. mea). Se vede ca argumentatia mea (la
indemana ultimului alfabetizat), anume: "fiecare membru al fiecarei
comunitati sa-si asume faptele bune - si faptele rele - ale inaintasilor"
- fusese convingatoare, din moment ce primisem telefoane, scrisori de
aprobare din partea prietenilor mei de atunci Shafir, S. Damian, Paul
Schuster, Tismaneanu. Or A. Oisteanu pastreaza o tacere asurzitoare in
legatura cu mostenirea criminala apasind si pe umerii sai - insa asta
nu-l impiedeca de a denunta "o teorie atat de aberanta, incat nici
macar nu este pedepsita de lege" a lui Paul Goma in eseul Saptamana
Rosie. Care sa fie acea "teorie" - nepedepsita de lege?
Iat-o: "admite Holocaustul in Romania, dar il motiveaza, il justifica"
(subl. mea, P.G.) Afirmatie aiurea, iresponsabila; acuzatie infantila,
de fiinta neevoluata. Acestea sunt apucaturi nedemne de un intelectual,
mai ales cand pretinde a face parte din Poporul care ne-a dat Cartea:
ignora textele pe care le ataca (obisnuit a avea de a face cu ne-evreii
timorati,neindraznind sa contrazica un evreu, necum sa-i dovedeasca necinstea),
nu da citate, rezuma fantezist-abuziv. Nu ma voi angaja in dialog cu acest
cunoscut monologator prin educatie, prin structura, ne-cititor de profesie
(ca si tovarasii sai de saiba: R. Ioanid, Shafir, Al. Florian, Laszlo,
G. Andreescu, Dan Pavel), nici nu-l voi ruga frumos sa binevoiasca a citi,
in sfarsit, textul meu, pentru a accepta evidenta: nu am justificat
nicaieri, nicicand, Holocaustul - ci, rezemindu-ma pe documente, am incercat
- incerc in continuare - sa-l explic… …Incepind prin a re-pune
cronologia la locul ei: dreapta, cursiva, succesiva, nu rasturnata, in
scopul mizerabil de a prezenta efectele drept cauze, dupa modelul Cartii
Negre a lui Ehrenburg si Grossmann; continuind prin a-i arata pe turnatori
cu degetul meu de turnator al turnatorilor si rostind urmatoarele adevaruri
- dovedibile: "A. Oisteanu, indarjit vanatori de antisemiti, nu a
vorbit-scris despre faptele rele ale parintilor sai, in Basarabia si in
Bucovina de Nord, dupa 28 iunie 1940. Cu ce s-a ocupat, atunci-acolo,
de-o pilda, Misa Oigenstein, tatal sau? Dar unchiul Dan (Leonea stim:
era la Moscova, cu Tismaneanu, cu Pauker)? Dar Bella Iosovici - care va
deveni mama sa? Dar Roller? Dar Perahim? Dar Sorin Toma? Ce au facut acesti
comunisti, in teritoriile romanesti ocupate de dusman, atat de nemarturisit,
de condamnabil (doar in un an!), incat au ascuns-ascund cu indarjire adevarul?
Pana si Gr. Vindeleanu, om onest in marturie isi opreste onestitatea la
data de 6 iulie 1940 - mai incolo: pata alba (pe care am dreptul de a
o colora in rosu, culoarea sangelui celor din neamul meu, vorbitori ai
limbii mamei mele). Cat despre Sorin Toma el sare cu "amintirile"
sale de la "Galati-iunie 1940", tocmai la "Zaporojie-august
1941"! - din aceeasi grija de a nega si cronologia si geografia,
deci de a ascunde adevarul despre cele peste 12 luni de ocupatie sovietica
in care mai ales evreii romani au exercitat functia criminala de komisari
bolsevici. Daca A. Oisteanu va raspunde ca el - si cei de varsta lui
- refuza sa-si asume fapte savarsite inainte ca el/ei sa se nasca, il
voi trimite unde i-i locul - mai intai langa creatura semnind: Alex Stefanescu".
Ne-cititorii mei: A. Oisteanu, R. Ioanid, Shafir, A. Cornea, Laszlo, Al.
Florian, Dan Pavel ma acuza orbeste-prosteste de "negationism",
de "antisemitism", de "justificare a Holocaustului".
Sunt niste abuznici (de la abuz) , mincinosi-calomniatori fiindca
bibliografia pe care ma reazem provine si din surse evreiesti, chiar sioniste
militante (M. Carp). Ei insa nu produc citate din textele mele - ca
sa nu produca dovada necinstei lor. Un exemplu printre altele: ei
vorbesc despre "masacrarea, de catre romani, aproape in totalitate
a intelectualilor evrei din Basarabia si din Bucovina, dupa 22 iunie 1941"…
Sa consultam volumul in limba rusa Evrei Moldovi, realizat sub
conducerea lui S. Spitalnik (Chisinau, 2002) cu girul Bibliotecii municipale
"B.P. Hasdeu", a Bibliotecii evreiesti "L. Manger"
si a Joint-ului. Este un catalog al intelectualilor evrei din "Moldova,
in secolul XX" (ar trebui sa se inteleaga, "din R.S.S. Moldoveneasca",
in realitate aria geografica fiind mult mai intinsa: pe langa Basarabia
si Bucovina de Nord, provincii romanesti, cuprinde o parte din Galitia,
din Ucraina: zonele Tiraspol, Balta, Odessa. Totodata au fost inclusi
evrei nativi din alte provincii romanesti si rusesti, traitori la un moment
dat in"Moldova". M-am oprit la cei 251 scriitori, arhitecti,
plasticieni, muzicieni repertoriati. Dintre acestia au murit in "lagare
din Transnistria" - deci sub administratie-responsabilitate romaneasca
- urmatorii: 1. Goldenberg Mordehai, in 1941; 2. Trahtenberg Iosif - in
1941 (la Kamenetk-Podolsk - deci sub administratie germana); 3. Vainstein
Israil - in 1942; 4. Breitman Motl : internat de catre romani in lagar,
din fericire a supravietuit; 5. Aroni Samuel, inginer constructor, internat
de romani in ghetoul din Chisinau. A supravietuit; 6. Brazer Abram, sculptor,
grafician - decedat in 1942 in ghetoul din Minsk (administratie germana)
; 7. Sinitza Zinovie, pictor, in 1940 internat de catre romani in ghetto;
8. Tkaci Efim - instrumentist, pedagog: internat in gheto de catre romani,
in Transnistria - a supravietuit; 9. Schildkret Moritz, violoncelist -
la 78 ani a fost internat de catre romani in gheto, unde a si murit in
1941. Administratia romaneasca are pe constiinta internarea a 7 oameni
de cultura evrei si moartea a 5 dintre ei - chiar si unul singur ar fi
fost prea-mult. N.B: cu exceptiile indicate, intelectualii evrei din
"Moldova" s-au/au fost evacuati, in iunie-iulie 1941, in interiorul
Rusiei. Fata cu obrazniciile, acuzatiile, calomniile, actele de xenofobie
(antiromanismul), de rasism ("numai evreii au suferit, numai
ei au dreptul sa vorbeasca despre Holocaust"), nu mai acceptam diktatul,
cu capul plecat, cu gura inchisa. Si noi, ne-evreii am suferit, si noi
avem dreptul de a ne apara suferinta si onoarea de victime. S-au mai semnalat
tentative de a intenta procesul comunismului, de a iesi la rampa, de a
cere sa fie recunoscute si suferintele pricinuite de teroarea comunista
insa au fost pe loc neutralizate, bruiate, acoperite de harmalaia bine
orchestrata a holocaustologilor sustinatori ai tezei ridicole, false,
inumane - a unicitatii genocidului a carui victime au fost ei,
numai ei. Aceste detestabile manevre au tulburat prin diversiuni, au sabotat,
chiar interzis cererea noastra legitima de anulare a Pactului Hitler-Stalin
din 23 august 1939 si a celui de la Yalta din 6 februarie 1945. Sa nu
ne (mai) lasam intimidati, sa nu mai acceptam eternul rol de acuzat: Noi
am recunoscut, am regretat sincer faptele-rele ale unor romani si ale
statului roman - victime: in primul rand evreii si tiganii, iar vinovatii
romani de crime impotriva omenirii au fost inca de acum 50 ani judecati
si condamnati - unii executati. Sa nu ne mai lasam coplesiti de insulte,
de calomnii, acoperiti de scuipati, nici ingropati de vii in "bilanturi"
fanteziste si unilaterale. Sa ne cerem, sa impunem dreptul inalienabil
la adevarul despre jumatatea de secol de ocupatie sovietica si de teroare
comunista! Si noi, ne-evreii, am suferit, insa pana acum nu am putut
deschide gura fara a fi tratati de "fascisti", de "antisemiti"
- ultima gaselnita fiind: "negationisti" (ai Holocaustului).
Fiindca echipa de zgomote a holocaustologilor improscind minciuni, insulte
la adresa romanilor, cere mereu, mereu, cu stropi, cu spume la gura, respectarea
intocmai a "Ordonantei de urgenta nr. 31/2002 privind interzicerea
organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob
si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni
contra pacii si omenirii" (am citat fidel din denuntul semnat de
Andrei Oisteanu), sa cerem, nu eliminarea din text a termenului "fascist"
(dealtfel violent inexact), ci introducerea, dupa "fascist",
a: "si comunist". Nu mai mult - dar nici mai putin. Incolo
textul Ordonantei este perfect: si noi, ne-evreii am suferit in timpul
teroarei comuniste, de rasism (nefiind nici rusi, nici unguri,
nici "de alte nationalitati"), de xenofobie (ni se nega,
ni se insulta, ni se interzicea apartenenta la natiunea romana, ni se
impuneau termeni parazitari ca "socialist" pe langa: republica,
cetatean, cultura, caracter national, limba ("moldoveneasca").
Agitatii holocaustologi: A. Oisteanu, Shafir, R. Ioanid, Braham, Ancel,
Wiesel - au, nu doar si alta cetatenie, dar si o alta patrie-de inima:
Israelul. Ce-ar fi sa-i imitam si in asta: strainii - sau inca-cetatenii-romani
- care insulta, calomniaza Romania ca unitate nationala, pe romani, ca
bastinasi, sa fie invitati a nu mai pune piciorul pe pamantul nostru si
sa fie urmariti penal prin instantele nationale; - sa nu mai fie permisa
dubla-cetatenie pentru calaii romanilor sub comunisti, deveniti calomniatori
ai Romaniei si ai romanilor; sa nu le se permita intrarea in tara noastra
- cea "traditional antisemita"; - sa nu mai fie acceptata re-instalarea
in tara noastra - unde "antisemitismul are radacini adanci in
istoria politica si culturala" - citat din calomniatorul-sef
Wiesel - a fostilor cetateni romani, vinovati de colaborare cu ocupantul
sovietic - intai in vreme de razboi, apoi de ocupatie straina - si care,
ca cetateni ai altor state, au calomniat constant Romania si pe romani;
- sa nu mai tacem - ca si cum noi am fi vinovatii! - numele si faptele
criminale ale acelor evrei in slujba sovieticilor; sa fie trecuti prin
fata unui tribunal moral ("ecologic", vorba Oisteanului), chiar
si postum - toti cei care au facut rau Romaniei si romanilor sub ocupatie
sovietica, precum si toti securistii evrei care, dupa ce au facut tot
raul posibil in nefericita noastra tara, s-au prelins in USA, in Franta,
in Germania, in Israel; Suntem intru totul de acord cu prevederile Ordonantei
de urgenta 31/2002 privind "interzicerea organizatiilor si simbolurilor
cu caracter fascist si comunist" - asadar: - sa nu mai fie
tolerate grupurile, asociatiile, periodicele, volumele, facind elogiul
comunismului, al sovietismului; sa fie interzise statuile, efigiile, portretele,
biografiile, "operele" unor personaje ca: Lenin, Stalin, Trotski,
Mao, Castro, Che Guevara, Pauker, Chisinevski, Roller, Rautu, Nicolski,
Perahim, Socor, Tertulian, Crohmalniceanu, Nina Cassian, Norman Manea,
Voicu, Chiva, Volovici, Ed. Reichman, Lilly Marcou…; - sa nu mai
fie tolerate discursurile, interventiile in presa, ale reprezentantilor
Industriei Holocaustului, purtatori de minciuni si de calomnii; - sa fie
expulzati de pe sol romanesc acei evrei si acei unguri care intretin adevarul
etnic al lor, potrivit caruia doar "romanii fascisti" au
asasinat evrei, in schimb (!) evreii si ungurii nu s-au atins de un fir
de par de pe capul romanilor, nici in timpul ocupatiei Transilvaniei de
Nord, nici dupa sovietizarea intregii Romanii, cand ei au colonizat "aparatul
de stat si de partid" - cu precadere blestemata Securitate. Inapoi
la A. Oisteanu: paraciosul de serviciu se arata nemultumit ca "teoria"
mea din Saptamana Rosie este "atat de aberanta incat nici
macar nu este pedepsita de lege"- va fi regretind simpaticul etnololog
ca nu sunt dat pe mana (fie si postuma…) a lui Nicolsky. De mirare
aceasta "atitudine impaciuitorista", pentru a folosi un tic
verbal-mental introdus de unchiul sau, sinistrul Leonte Rautu si de tatal
sau, Misa Oigenstein, director al uzinei producatoare de capete patrate
imeni "Stefan Gheorghiu". De mirare, pentru ca tovarasii
sai de lupta-dreapta nu s-au sfiit sa ma acuze de "antisemitism".
Primul a fost turnatorul atitrat la Universitatea Bucuresti in timpul
Revolutiei Maghiare din 1956, numitul Edgar Reichman, emigrat in 1958
in Israel, prelins apoi in Franta, unde a trudit in slujba Securitatii,
in general, in special in a lui Eugen Barbu - ca "agent literar".
El a fost primul care, in 1986 m-a etichetat, intr-o cronica: "antisemit",
fiindca in cartea +Din calidor+ povesteam cum tata fusese arestat (in
ianuarie 1941) si de un enkavedist evreu; Al doilea - cronologic - a fost
traducatorul si prietenul meu Alain Paruit: el m-a deconspirat (sic) in
revista Esprit pentru texte "antisemite" ("textele"
fiind volumul Arta refugii, tradus de el, antisemitismul constind
in faptul ca scrisesem: in 1949 un securist… ungur de la Medias pe
nume Paszty i-a anchetat pe mama si pe tata in ungureste - daca nu stia
romaneste…; despre el mama spunea ca nu avea nevoie sa cunoasca limba
romana, batea-foarte-bine-si-fara-cuvinte); Al treilea a fost R. Ioanid.
El a dat semnalul de atac general-concentrat. La el au participat nu doar
evrei: Shafir, Oisteanu, A. Cornea, Al. Florian, Chiva, ci si goi-ii:
G. Andreescu, Vasile Garnet, Vitalie Ciobanu, Dan Pavel, M.D. Gheorghiu,
Laszlo, Pecican… Am constatat: textele mele - pe care nici unul dintre
atacatori-etichetatori nu le-a citit (insa au auzit ei de undeva ca autorul
lor nu poate fi "incadrat" in categoria "antisemit cinstit")
- ii deranjeaza faptul ca nu neg Holocaustul (chiar daca un contorsionist
ca Shafir a gasit ca as fi "trivial negationist"), in schimb
neg unicitatea genocidului a carui victime au fost evrei, amintind
si de tragedia armenilor, a cambodgienilor, a ucrainenilor, a "moldovenilor"
- in cazul ultimelor doua comunitati aratind cu degetul spre komisarii
evrei de tipul scriitorului adulat de distractivul nostru Cosash' : Isaac
Babel. Inversunarea lor impotriva-mi se datoreaza mai cu seama faptului
ca in demersul meu incerc sa explic… ceea ce, pentru evrei trebuie
sa ramana in veci neexplicat si neexplicabil - anume: a. cronologic,
evreii i-au atacat primii pe romani, in Saptamana Rosie (28 iunie-3 iulie
1940); dupa un an (incepind din 27 iunie 1941), romanii s-au razbunat
si pe evrei - deci nu din "antisemitism traditional romanesc";
b. victime ale nazismului german si horthysmului-szalosismului maghiar
evreii au practicat pe scara larga, in Romania, razbunarea deviata,
constind in a-i acuza - si tortura - pe romani (mai cu seama pe cei din
Ardealul de Nord, intre 1940-1945 ocupati de unguri) pentru ca… ii
trimisesera la Auschwitz - campion al istoriei astfel traficate si al
statisticelor falsificate fiind Elie Wiesel, tatal "spiritual"
al holocaustologilor. In aceasta modesta actiune de rostire a adevarului
si numai a adevarului am fost lasat singur in fata haitei-de-vanatori-de-antisemiti.
Cu exceptia-exceptionala a istoricului Mircea Stanescu (alt "sinucigas"),
nu am remarcat vreo luare de pozitie, publica - nu intru apararea mea
(am dovedit: stiu sa ma apar singur), ci intru apararea adevarului istoric
privind intreaga noastra comunitate romaneasca. Evreii din echipa lui
Wiesel ma acuza de "antisemitism". De ce nu ma vor fi acuzat
si de "antiromanism"? - doar mai ales pe romanii mei ii criticasem-acuzasem
de o mie de pacate? Din acest motiv sa nu se manifeste, acum, "romanii
mei"? Sa invatam de la evrei? Sa invatam de la evrei! Sa nu invatam
de la evrei minciuna-etnica.
Paris, 6 februarie 2005 - saizeci de ani de la Ialta
Gabriel Andreescu… …mi-a trimis urmatorul mesaj dupa ce primise
"Sa invatam de la evrei…?": >Tue, 8 Feb 2005 19:52:27
+0200 >De: Gabriel Andreescu <gandreescu@apador.org> >A: paulgoma@free.fr
>Objet: Re: UN TEXT: >Stimate domnule Goma, >Multumesc pentru
ideea de a-mi trimite textul. Cuvintele cu care ma >gratulati nu imi
pot schimba marea apreciere pentru ceea ce ati facut in >trecut si
tristetea ca va distrugeti fiinta intr-o batalie in care, de aceasta data,
>dupa modesta mea parere, nu aveti dreptate. >Urindu-va sanatate,
>Gabriel Andreescu
< I-am raspuns:
Paris, 9 februarie 2005
Domnule Gabriel Andreescu, V-am trimis textul "Sa invatam de la evrei…?",
nu pentru a va, vorba Dvs., "gratula" (prin cuvinte); nici de
"a va convinge de… "dreptatea" mea, ci pentru a va
aduce la cunostinta p a r t e a m e a d e a d e v a r, intr-o marunta-chestiune
care ma priveste direct, dupa cum ma direct privise si o alta marunta-chestiune
botezata: "drepturile omului" - incepind din 1977. "Drepturi"
pentru care si eu (daca nu s-a inteles, amanuntesc: "pentru care
drepturi-ale… - chiar si eu" am avut de suferit - o trag si
in momentul de fata, in al 28-lea an, spre deosebire de Gabriel Andreescu,
cel care a facut din "drepturile omului" o meserie; o cariera;
o slujba; onorata - si binisor remunerata (cum asa: primesti bani pentru
ca aperi drepturile omului? Imi iau dreptul sa-l intreb pe Gabriel Andreescu
- aparator-oficial-al-drepturilor-omului la congrese, colocvii, conferinte,
dezbateri: 1. Ce fel de d r e p t u r i apara el pe unde umbla?; 2. Cine
sunt o a m e n i i ale caror drepturi le apara Gabriel Andreescu - contra
plata? Fiind eu un egoist notoriu, incep (contra)exemplele cu mine: -
Gabriel Andreescu, "prietenul meu", din 1990, a devenit rapid,
fara tresarire, complice fidel al Gabrielei Adamesteanu in campania de
denigrare a mea, autor al volumului de marturii Culoarea curcubeului:
ma plansesem ca editorul Liiceanu retrasese cartea din librarii imediat
dupa aparitie (iunie 1990), o depozitase, iar in 1992-93 o trimisese la
topit: G. Adamesteanu a organizat, prin revista 22 - cu binecuvantarea
Monicai Lovinescu - apararea lui Liiceanu si acuzarea autorului cartii
distruse ca… il calomniaza pe bietul distrugator de carte ; - G.
Andreescu a fost complice (credincios) al Gabrielei Adamesteanu si dupa
aceea: revista 22 a publicat in rafala texte calomnioase la adresa mea,
dar a refuzat sa tipareasca raspunsurile mele la diatribele Biancai Marcu-Dumitrascu-Balota,
D.C. Mihailescu, M. Iorgulescu, P. Barbaneagra, M. Martin s.a., s.a.;
- G. Andreescu a fost complice fidel al Gabrielei Adamesteanu in lunga
campanie dusa de revista 22 impotriva Jurnalului meu I-II-III,
editat de Nemira in 1997, iar la "Serata" lui I. Sava, din 1997,
nu a rostit o silaba de protest cand tovarasa sa de viata si de idei,
Adamesteanu, gafait secondata de A. Cornea - a spus despre Jurnal
ca nu l-a citit (ca sa nu i se tulbure…tulburatura) - ceea ce nu
a impiedecat-o deloc sa-l condamne hotarit!- Jurnalul, de el este
vorba in continuare ; nu a miscat in front nici in momentul in care Adamesteanu-Cornea,
au avut nerusinarea de a "explica" telespectatorilor ca Goma
este vinovat de agresiunea palestinienilor impotriva Monicai Lovinescu!
Iar cand I. Sava l-a intrebat ce crede despre Jurnalul lui Goma,
G. Andreescu a raspuns - la obiect… - ca Goma a suferit mult la viata
lui, deci este un personaj dostoievskian…; - G. Andreescu m-a atacat
in presa a propos de "antiamericanism"; - G. Andreescu m-a atacat
in presa, pentru "antisemitism"- in particular recunoscind ca
nu citise textul combatut. Gabriel Andreescu regreta sincer ca… imi
distrug fiinta intr-o batalie in care, de asta data, nu am dreptate. Daca
ar fi gandit-scris - de pilda: "o batalie [desi detest termenul,
ca si "lupta"] pe care - si de asta data - o vei pierde"
(eu, Goma), totul ar fi fost corect gramatical, logic si… drept-uman.
Dar ca voi pierde… Care batalie? - actiunea in care sunt angajati
mii, zeci de mii de persoane? Dar admitind ca am pornit la o "batalie",
cea pe care o voi pierde - din care motiv o voi pierde?: fiindca sunt
slab?, fiindca am fost tradat de toti colegii-camarazii-tovarasii mei
si am ramas singur-singurel? Ei bine, nu: G. Andreescu ma anunta ca pricina
rezida in faptul ca… nu am dreptate. Dar asta este o contaminare
lingvistico-logica! A luat-o de la Gabriela Adamesteanu, complicea sa
vreme de un deceniu de convietuire. Ea se pomenea anuntind: "Eu reprezint!"
- atat, nu continua, pentru a lamuri ce anume reprezinta ea. Iata-l si
pe fostul print consort gandind-sonorizind eclipse socialiste adamesteanice:
"Nu ai dreptate!" - punct. Ca sa putem continua discutia, accept
ca nu voi fi avind dreptate "in mod obiectiv", fiindca eu apar,
subiectiv, p a r t e a m e a d e a d e v a r - dar oare de ce nu
am eu dreptate? Fiindca, dupa G. Andreescu, dreptate avea Liiceanu, filosoful-editor,
ucenicul lui Noica - cand trimitea la topit cartea mea de marturii Culoarea
curcubeului ; avea dreptate G. Adamesteanu, cand se facea partasa
a nesfarsitei fapte culturale a Liiceanului editor-topitor de carte, precum
si a imensului tsatsism (vine de la tsatsa) rostit-scris de Monica Lovinescu
in 22, la sugestia sfetnicilor dumisale: Adamesteanu si Liiceanu:
"Imi pare rau ca l-am
cunoscut pe Paul Goma" - si nu a incetat de a mai avea dreptate
(el, G. Andreescu de asta data) dupa ce, despartindu-se de sefesa 22-lui,
a comunicat pe calea presei ca dansa a fost de totdeauna o denuntatoare.
"A nu avea dreptate…" Asadar acesta este motivul pentru
care Gabriel Andreescu, industrias al drepturilor omului ii ignora alegru
pe romanii din Bucovina si din Basarabia (ba a militat-pentru si a consimtit
la criminalul Tratat cu Ucraina): aceia nu aveau deloc dreptate cand se
plangeau de persecutiile la care ii supusesera fratii rusi o jumatate
de secol; apoi verii primari ucraineni, de cand devenisera independenti,
deci liberi sa persecute ei pe altii, sa le interzica limba, scolile,
cartile, periodicele; de dispretul suveran-analfabet al istoricului Zoia
Petre, cea care ii desemna pe romanii din Basarabia si din Bucovina: "romanofoni";
Au dreptate - dupa Gabriel Andreescu - doar minoritarii din Romania, nu
si majoritarii; dreptate au numai ungurii, numai evreii (bietii tigani,
desi minoritari, ei au fost, vor fi folositi, dar "dreptate"
nu vor avea nicicand) - nu si romanii atunci cand cer stabilirea si recunoasterea
a d e v a r u l u i despre rolul evreilor in anul de cumplita ocupatie
sovietica a Basarabiei si Bucovinei de Nord, incepind de la 28 iunie 1940;
despre rolul ungurilor in Transilvania de Nord, ocupata de ei (nu de "fascisti",
nici de "horthysti", ci de unguri) la 1 septembrie 1940 - precum
si a d e v a r u l despre responsabilitatea romanilor si a ungurilor in
persecutarea-masacrarea evreilor si a tiganilor. "Dreptate"
si "adevar" nu se suprapun, nu sunt chiar acelasi lucru - stimate
Gabriel Andreescu, salariat (in curand pensionar) al Drepturilor omului
(din Romania). Eu imi imaginasem ca "drepturile omului" sunt
pentru toti… oamenii, nu doar pentru dulai. Fiindca o a m e n i sunt
(chiar) si romanii, nu doar ungurii; sunt o a m e n i si ne-evreii, orice-ar
pretinde evreii - orice-ar crede Gabriel Andreescu. Sau poate ma insel
iar? Fiindca nu am "dreptatea" invocata in mesaj? Sunt gata
sa dialoghez cu oricine stie ce este un dialog; cu oricine este de buna
credinta; cu oricine care, inainte de a calomnia, de a anatemiza, de a
antisemitiza, dovedeste ca
se afla in cunostinta de cauza - cu osebire in greaua-peste-poate operatiune
a citirii prealabile a textelor pe care le condamna cu inversunare - in
cor si in-mod-organizat. Altfel avem de a face cu un diktat, nu cu o dezbatere.
Sanatate, Paul Goma
Scrisoare deschisa catre
Mircea Stanescu
Paul Goma Paris, 13 martie 2005
Draga Mircea Stanescu, dragi prieteni, Am intors pe toate
fetele spusele lui N. Plesita in emisiunea de TV in legatura cu sotia
mea, Ana Maria. In ciuda revoltei, a durerii resimtite, nu am gasit nimic
nou in folosirea si a acestei "arme" de catre Securitate in
scopul umilirii "dusmanului": pangarirea imaginei femeilor lui:
mama, sotie, sora, logodnica, prietena. Nimic nou - pentru mine: - In
1949, la Securitatea din Medias, mi-a fost pangarita m a m a, prin simularea,
punerea in scena a unui viol in grup. Sub conducerea maiorului Ion Buzescu
si a capitanului Paszty, dupa ce a fost batuta, a fost dezbracata, intinsa
pe o masa, toti cei vreo sapte securisti au scuipat-o, pe rand, ca intr-un
scenariu bine invatat, intre picioare, injurind-o, tratind-o de curva,
amenintind-o ca o vor face posta - daca… Acestea nu le-am aflat din
gura mamei, ci le-am auzit, nopti la rand, spuse de ea, in soapta, tatei.
Tata o consola cum putea, aducindu-i aminte ca fusese doar "teatru"…La
un moment dat mama a tipat, spunind ca, daca ar fi fost violata cu adevarat,
nu s-ar fi simtit atat de umilita, atat de murdarita. Vreme de 18 ani
am purtat in mine aceasta rusine-de-nemarturisit: simularea violului,
chiar daca nu eram femeie (eram insa fiul femeii). In inchisoare, in domiciliu
obligatoriu ascultam cu toate urechile marturiile celorlalti colegi de
suferinta despre torturile la care fusesera supusi ei si membrii famiilor
lor - insa niciunul, niciodata nu a vorbit cu glas tare despre ce vor
fi suferit femeile lor: torturi adevarate, simulate. Chiar de vor fi stiut.
Fiindca acestea nu se povestesc, nu se marturisesc. In 1969, cand am scris
Ostinato, am atins aceasta durere de nepovestit; apoi in Garda
inversa, in Patimile dupa Pitesti, in Arta refugii.
Partea a doua din Justa este dedicata patimirilor colegelor de
facultate si prietene, dupa Revolutia Maghiara "Toria" si "Diana"
- nume de imprumut. Un text: Castelana (needitat) este inchinat
in intregime acestei "practici" a Securitatii cu femeile noastre.
Iata-ma, deci, in martie 2005, ca unul care desi am "experienta"
(mai corect: avind stire de astfel de metode) - ma aflu dezarmat: un securist
a pangarit-o pe sotia mea si mama a fiului meu - de asta data in public
si nimeni de pe platoul de televiziune nu a protestat. Pot eu face
mai mult decat am facut? Mai eficace - impotriva Securitatii? Chiar daca
l-as ucide pe Plesita (ceea ce ar insemna ca va trebui sa-mi spal mainile
pana la sfarsitul zilelor - or eu am alte treburi), ce ar trebui sa fac
cu celelalte victime ale Securitatii, prezente la "dezbatere",
insa devenite, prin t a c e r e : complice? Sa le omor si pe acelea? Si
unde am ajunge? Drept care raman la ceea ce incepusem inca inainte de
alegerile din 2004: plangerile si chemarea in fata justitiei a celor
13 securisti - si a lui Ion Iliescu, sa nu se uite! Va saluta Paul
Goma
NECITITORII-ACUZATORII
NEMILOSI AI MEI: HOLOCAUSTOLOGII
Unul dintre extrem de putinii prieteni care mi-au ramas
dupa operatia "antiterorista" (sic) organizata - de asta data
- de Comandoul Holocaustologilor si care a bagat groaza in bravii intelectuali
romani, amenintati de: "Ordonanta, ordonanta!" prin gura lui
Tesu…
…Incepusem a spune, deci ca un prieten mi-a pus deunazi o intrebare:
"De ce nu te-or fi dind in judecata cei care te condamna pentru "antisemitism"?"
Intrebare la care nu am stiut ce sa raspund. Mai ales ca viitorul subinteles
nu era deloc sigur; nici definitiv. Am ridicat din umeri si am ramas pe
ganduri:
De decenii, atat in Romania, mai apoi in exil, in loc sa fiu tratat de
tuberculos (sau schiop sau balbait - sau si mai grav: de basarabean) securistii
si unii dintre legionari imi aruncau: "Jidovitule!". In timpul
ultimei arestari generalul sec Plesita imi mangaia auzul, soptindu-mi
urletul: "Jadane!", cu accentul lui curat-jadovesc, dupe Arges.
Asa m-a tratat si V.C. Tudor, intai in Saptamana, apoi in Romania
Mare, pe vremea cand manca el jidani pe paine, evitind a se privi
in oglinda.
Apoi directia atacului s-a modificat - tot la indicatia-pretioasa a securitatii.
Inca din primavara anului 1977, "cand cu drepturile omului",
dadea directive precise de dezinformare: "Sa fie lansata acuzatia
de "antisemitism", facind apel la evrei individual si la Statul
Israel, doar ne afla in relatii bune cu Dansii…" H. Zalis -
de la Bucuresti - a fost, cronologic primul aratator cu degetul; apoi
Iosif Petran, de la Tel Aviv; apoi Al. Mirodan, tot de pe-acolo; apoi
Ed. Reichman, de la Paris, apoi…
…Apoi a fost pusa la treaba artileria grea, adusa ("cu mari
sacrificii") de la Washington, de la Praga, de la Tel Aviv, de la…:
Radu Ioanid, celebru prin maniera de a formula calm, asezat,
politicos, documentat… nu doar neadevaruri obraznice, strigatoare
la cer; nu doar fapte, cifre, statistici inventate - dar chiar acuzatii
care, in contextul de azi te pot trimite in puscarie exact ca in Epoca
de Aur, pe cand si membrii clanului sau "Ioanid"-"Musat"
si inca alte nume conspirative grabit-romanizate faceau parte - ca militieni,
securisti, spioni in Occident - din Aparatul Terorii Bolsevice impus de
NKVD prin sinistrul consangean Nicolski-Grunberg (nici o legatura cu Grunberg,
bunicii materni ai sotiei mele, Ana - cu care prilej reamintesc: sunt
tata-de-copil-evreu).
R. Ioanid a scris textul "Intre Belleville si Bucuresti", publicat
in Observator Cultural al lui I.B. Lefter: lung, mincinos, cu citate
falsificate, cu citate inventate, altfel rezemate pe "izvoare sigure"
de genul notoriului securist dezinformator Pelin, adjunct al lui I.C.
Dragan - text devenit, nu doar de referinta, ci evanghelie a holocaustologilor:
o evanghelie crezuta-si-necercetata: ca in societatile care nu cunosc
cititul - necum citatul - toti, dar toti cei care m-au atacat ulterior,
au facut trimitere la R. Ioanid. Simpla pomenire a titlului (si idiot
si fals) a tinut loc de informare, de lectura, de directiva - atat a articolului
"Intre Belleville si Bucuresti" (sic), cat mai cu seama i-a
scutit pe toti agresorii de a citi si de a cita corect din eseul meu Saptamana
Rosie 28 iunie - 3 iulie 1940 sau Basarabia si Evreii - nu este inutil
sa dau titlul intreg. Oile luate orbeste dupa Berbecul-cel-Mare: R. Ioanid,
m-au acuzat, in deplina necunostinta de cauza - de "antisemitism";
nimeni-nimeni dintre cei pe care ii voi pomeni nu citise cu minima onestitate
ceea ce condamnase hotarit: nici Berbecul-cel-Mic (M. Shafir), nici membrii
de drept ai turmei: A. Oisteanu, Al. Florian, G. Andreescu, Dan Pavel,
A. Cornea, O. Pecican, Laszlo Alexandru, V. Garnet, V. Ciobanu, W. Totok,
Ion Vianu, Tesu Solomovici, D. M. Gheorghiu, Lavastine, Isaac Chiva, Alain
Paruit, Ed. Reichman, D. Vighi… - nu citisera ce scrisesem eu, li
se rumegasera posmagii la Centru, la Tel Aviv, la Washington? - Vor
mai fi altii de care inca nu am cunostinta. Singurul dintre acesti viteji
macabei care a recunoscut negru pe alb ca… nu citise ceea ce combatuse
a fost, in urma cu o luna, Dan Pavel. Este foarte adevarat: aceasta dovada
de "onestitate" este o vulgara smecherie gainareasca dupe Dambovita,
insa optimist fara leac fiind, zic:
"Proportia (1 din 20) este extrem de imbucuratoare, datatoare de
sperante intru-un viitor de aur, dat fiind ca este vorba de intelectuali
subtiri, oameni de cultura, scriitori, intr-un cuvant: de directori
de constiinte. Deci Traiasca Romania cu ai sai intelectuali rezistenti
prin… Prin ce? Prin ceva care permite supravietuirea nisipului fost
candva piatra - daca peste ea trecusera toate apele…
Un alt proeminent holocaustolog ne-cititor al textelor mele, dar nemilos
combatute este aghiotantul tovarasului R. Ioanid:
Michael Shafir: proaspatul profesor la Facultatea de Studii Europene
de la Universitatea Cluj, simpaticul fost cercetator la Europa libera,
agent electoral al lui Iliescu in 2000 si purtator de servieta al lui
Wiesel in legendara sa "intoarcere la Sighet" (la Cimitirul
Vesel de la Sapanta, nu la Memorialul Anticomunist) [se poate sa-l uitam
pe Elie Wiesel?, laureatul Premiului Nobel pentru Pace care, avind el
grave probleme de cronologita si de geografita - mai degraba tulburari
de identitate, el dorind sa fie considerat ungur, dar nu se mai poate
- povestea la televiziunea franceza ca familia sa din Sighet, fusese arestata
in aprile 1944 "de catre jandarmii romani", iar la observatia
lui Eugene Ionescu: Ardealul de Nord era ocupat de catre unguri din septembrie
1940, deci jandarmii aceia nu puteau fi romani, Wiesel a raspuns, razind,
ca nu are importanta, francezii tot nu cunosc istorie…; tot el fiind
cel care urlase dement, cu stropi, cu ochii gata sa-i iasa din cap: "Romanii
au ucis, au ucis, au ucis!"/evrei/]. Vorbeam de Shafir si spuneam
ca omul si-a vazut visul cu ochii: a ajuns un eminent brosurist. La cei
60 ani ai sai, a capatat o faima internationala de moderator profesionist
de colocvii, dezbateri, mese rotunde si alte cumetrii… Altfel si
el, ca toti nerealizatii dintre evrei, din motive medicale gasiti inapti
de a deveniti colonisti salbatici in Israel, a ramas la vatra si s-a facut
vanator de antisemiti prin Europa cea antisemita (spre deosebire de Statele
Unite…).
Nu ma pot stapani de a cita dintr-o conferinta a sa rostita la Tel Aviv,
2003-12-21 (capturata de pe internet): "De la evreu-goy la goy-evreu",
"Marturisiri personale despre procesul de aculturalizare si reculturalizare
ale unui evreu originar din Romania": "Provin dintr-o famile
total asimilata. (…) Bunicul patern, pe care nu l-am cunoscut niciodata,
se tragea de pe undeva de pe meleagurile imperiului austro-ungar. Bunica
paterna era nascuta la Budapesta (…) Din partea mamei, strabunicul
fusese arendas in Moldova pe mosiile lui Sturdza (acum vedeti cine e vinovat
pentru 1907?), iar bunicul era un umil contopist. Sotia lui era nascuta
la Varsovia. Nu mi-a fost ascunsa niciodata identitatea evreiasca a familei.
Dar nici clarificata. Habar nu aveam ce inseamna sa fii evreu, de fapt.
De sarbatori ne duceam la Templul Coral unde nu intelegeam nimic din rugaciuni,
ne intorceam acasa si mancam supa de gaina. Cu asta se termina "sarbatoarea".
Cu alte cuvinte, se proceda ca in anecdota care defineste sarbatoarea
evreiasca in urmatorii termeni: "ei au incercat sa ne lichideze,
noi am invins, pofta buna!". "Bunica mea de origine budapestana
a murit cind eu aveam vreo 8 ani. Era o femeie inalta, energica, locuia
la Timisoara,unde o vizitam in vacante. Noi traiam la Bucuresti si intr-o
zi, cred ca era"vacanta de iarna", ajungind la dinsa la Timisoara,
m-am adresat bunicii in limba romana. A ramas ca un stilp de gheata, in
toata statura ei impozanta si mi-a raspuns in limba germana (pervers,
dar aceasta era limba familiei, nu idisul, pe care l-am invatat cu ajutorul
ebraicii si al germanei in...Israel): ""In aceasta casa, se
vorbeste romaneste numai o data pe saptamina, si atunci numai la bucatarie."
"Adica cu servitoarea. Nu stiu cum, dar am inteles imediat despre
ce era vorba. Si de atunci pina azi am o repulsie totala fata de orice
fel de nationalism. Nu puteam, la 8 ani, sa fiu constient si de ridicolul
situatiei: o evreica-unguroaica imi cere sa nu vorbesc romaneste, ci germana,
la nici macar o decada dupa Holocaust, despre care habar nu aveam atunci".
Atunci - subliniat. Dar dupa atunci?
Ce este insuportabil la M. Shafir - nu doar la el: nesimtirea etica.
Vorbeste despre strabunicul sau, arendas, facind glume proaste, dar nu
pe seama bunicului (care putea fi si el vinovat de rascoala taranilor,
la 1907), ci pe a noastra, a ascultatori-cititorilor care am fi inclinati
sa credem ca arendasii evrei nu avusesera nici o legatura cu revolta -
in ciuda ukazului Roller. El (M. Shafir) vorbeste - acum - de "repulsia
fata de orice nationalism" - insa doamne-fereste, nu de rasismul
practicat de evreii si de ungurii bolsevici fata de majoritarii romani,
in Romania ocupata de rusi. El ironizeaza "tema 1907", ca sa
nu se zaboveasca la mizeria cumplita si la exasperarea explosiva (a si
explodat) a taranilor romani. M. Shafir sa fie asigurat ca nu a
invins - pofta buna! - prin zeflemeaua cu intentie dezinformatoare, fiindca
adevarul istoric ramane oricate pofte-bune si-ar ura holocaustologii -
acesta: arendasii evrei au purtat o mare parte din vina tragediei romane
de la 1907;
Nesimtirea etica (hai sa spun: si etnica) a lui M. Shafir domneste si
in episodul bunicii sale: sa nu aiba M. Shafir habar acum ca atunci
(intre 1945-1965), acolo (Timisoara, Republica Populara Romana),
daca unui roman ii scapa: "Tigane [Tzigane] (bozgore, jidane)…",
infunda puscaria pe loc, fiind condamnat pentru "ura de rasa"?
El pretinde ca, la acea varsta (8 ani), nu putea "sa fie constient
de ridicolul situatiei" - de acord. Dar la 50-60 de ani, cand conferentia,
la Tel Aviv?: era constient de propria-i insensibilitate ne-etnica, fiindca
"situatia" inocent zugravita de el era, nu ridicola, ci tragica
- adevarat, numai pentru romani, nu si pentru unguri, nu si pentru evrei.
Ridicola (pana la grotesc, dovedind o insuportabila tafna de grofesa unguroaica
dispretuindu-i imperial pe valahii imputiti) era, atunci, bunica lui M.
Shafir: desi evreica-budapestana traitoare la Timisoara, ea cunostea foarte
bine realitatea din Vechiul Regat de dinainte de 23 august 1944, deci
stia: mai ales la Bucuresti cand spuneai: "unguroaica", spuneai:
servitoare. O deosebire tot era: dupa instalarea comunismului,
o servitoare romanca rar ajungea directoare de fabrica sau rector universitar
- o servitoare unguroaica: totdeauna; chiar ministru-adjunct-la-orice…
Ce anume le va propune - la Universitatea de la Cluj - viitorilor profesori
din invatamantul Holocaustului si studenti, Michael Shafir, brosurist
emerit si celebru necititor de texte atacate, ale unor autori etichetati
orbeste: "trivial-negationisti"? Ca sa-i intorc vorba:
Ba el, Shafir este un magar, un trivial-negationist al textelor necitite!
Fiindca tot suntem la Cluj, sa ne oprim la:
Ovidiu Pecican. Si el (ca si Laszlo - de care nu ma ocup) a constituit
o surpriza: cum de s-a lasat tras (si daca s-a tras-singur?) in Brigada
Dezinformatoare a Holocaustologilor, a Socotitorilor-Pretaluitorilor de
Cadavre? Nu-l voi psihanaliza, pentru a afla ce rol culpabilizator va
fi jucat tatal in spaimele cumplite ale fiului, ci voi aminti: In dialogurile
cu Laszlo, cu Grigurcu, cu Solacolu, istoricul Ovidiu Pecican, citind
respectuos - si prea plecat, de-a dreptul slugarnic… - din Evanghelia
dupa R. Ioanid, ma acuza, ca autor al Saptamanii Rosii…, ca
nu ma rezem, in afirmatiile mele, pe documente autentice, autentificate,
verificate, acceptate de istorici… In ciuda calitatilor sale si O.
Pecican ramane roman in ceea ce e mai rau: uita ce spusese ieri, nu isi
imagineaza ca cel din fata il va contrazice fara jena, amintindu-i adevaruri
pe care el - O. Pecican - le ascunde cu grija: Fundatia Culturala Romania,
condusa de A. Buzura, pregatise, in colaborare cu Centrul de Studii Transilvane
din Cluj editarea volumului de documente Situatia evreilor din Romania
1939-1941. Lucrarea urma sa apara sub egida Institutului de istorie
si teorie militara, a Arhivelor statului, Bucuresti, a Arhivei Ministerului
Apararii Nationale. Coordonatori: Lt. col Alesandru Dutu si Dr. Constantin
Botoran. In 1994, in preziua lansarii, volumul a fost trimis la topit
din ordinul lui A. Buzura. Ca el este autorul actului inalt cultural (si
extrem de patriotic fata de neamul romanesc, cel fara-de-hartii): ca recompensa
in 2003 Universitatea din Ierusalim i-a decernat titlul de Doctor Honoris
Causa! in 2003 volumul de documente a fost, in sfarsit, scos la lumina
zilei de editura ?ara Noastra, din initiativa lui Ion Coja.
In chiar momentul in care istoricul Ovidiu Pecican - citindu-l, pe R.
Ioanid, umil, ingenunchiat - afirmind ca Goma nu se bazeaza pe documente,
avea in fata (iertare: ar fi trebuit sa aiba dinainte, in timp, nu doar
in spatiu - gata citit!) eseul in chestiune: Saptamana Rosie sau Basarabia
si Evreii, editia de la Vremea. Dar nici el, dezbatatorul nu-l citise
cum se citeste. Afirm aceasta pentru neinsemnatul motiv ca cel putin un
sfert din paginile eseului sunt ocupate cu documente culese din volumul
Situatia evreilor din Romania 1939-1941; cel distrus de Buzura
in 1994. Istoricul nostru, devenit holocaustolog, nu citeste: dupa modelul
ilustru al sefului suprem: Wiesel, care acuza - fara temei, in perfecta
necunostinta de cauza. Cu "temeiurile" responsabili sunt aghiotantii
R. Ioanid, M. Shafir, Al. Florian, A. Oisteanu… El, O. Pecican doar
executa un ordin, ca o buna catana ardeleana. E mult mai comod si mai
fara riscuri: cine sa-i ceara socoteala ca a aruncat la intamplare acuzatii
grave, ca a calomniat, ca a spus minciuni cu o seninatate demna de o cauza
cu adevarat buna? In nici un caz un roman-verde, romanii-verzi bat pas
de front pe aratura la comanda holocaustologilor. O. Pecican lucra la
Centrul de Studii Transilvane. Ma insel? Chiar daca ma insel, este de
conceput ca un istoric din Cluj sa nu aiba stire de un volum de documente
urmind a fi editat - in Cluj? Nu. Mai ales ca la un moment - in mijlocul
unei acuzatii ca eu nu produc documente - lui i-a scapat marturisirea
ca a avut intre maini documente… pe care ar fi trebuit sa le citesc-citez,
eu, autorul eseului. Si nu a recunoscut ca el, Pecican, nu citise textul
meu, continind chiar documentele in chestiune…
Necititorii mei - altfel holocaustologi emeriti…
Gabriel Andreescu:
Timpul nr. 3/2005: publica, pe pagina a 3-a la rubrica "Agora"
articolul anuntat pe prima: "Mult Goma" semnat: G. Andreescu.
Sa trecem - cu greu - peste introducerea confuza, naclaita, mincinoasa:
nu pomeneste de articolul lui A. Oisteanu din 22, cel care provocase
reactia mea in Ziua, ci pretinde ca al sau - o schelalaitura, tot
in Ziua, unde confectioneaza "editoriale" descusute,
inutile, dezinformatoare - ar fi declansat ostilitatile. Si din acest
proaspat extemporal razbate setea-foamea lui G. Andreescu de a fi considerat
si el om purtatoret de condei, de a fi luat si el drept "publicist",
de a fi si el bagat in seama, fie si sub forma unor lovituri de retevei,
administrate domestic, pentru intruziune acolo unde nu are ce cauta.
Citez din Timpul: - scrie G.A. despre mine: "(…) Focul
de artificii de acum o luna nu a adus nici un argument esential nou fata
de ceea ce spusese deja. Goma redevenise 'un caz' o data cu aparitia celor
doua texte 'Saptamana Rosie 28 iunie-3 iulie 1940' si(sublinierea
imi apartine)'Basarabia si Evreii' in care teoretizeaza intr-o maniera
foarte personala evenimentele din Transnistria (re-subl. mea) in timpul
celui de al doilea razboi mondial".
O singura fraza, doua (imense, nerusinate!) inexactitati:
1. "Cele doua texte" sunt, in fapt unul singur. Si [Shi]-ul
introdus de G. Andreescu inlocuieste sau-ul autorului, pus acolo,
de mine, nu altundeva, pentru a marca titlul si subtitlul eseului. Trebuie
sa fii Gabriel Andreescu pentru a avea nesimtirea de a ataca o carte careia
nici macar coperta nu i-ai vazut-o, pentru cultura-generala a ta: sa stii
ce nume poarta animalul-care-nu-exista (pentru analfabeti): cartea;
2. Nicairi in textele mele (fie ele si… doua) nu am teoretizat -
cu
atat mai putin "intr-o maniera personala - evenimentele din Transnistria"…
Daca as fi vrut sa fac acest lucru, nimeni nu m-ar fi putut impiedeca:
nici Laszlo, nici Pecican, nici Shafir, nici R. Ioanid - i-am numit pe
acestia, fiindca ei vorbesc (in locul meu) - despre… Transnistria.
Eu scrisesem "despre" ceea ce si spune subtitlul eseului: "Basarabia
si Evreii"- nu: "Transnistria si Evreii". Or, dupa
cum se constatase inca din timpul "polemicei" cu Shafir, de
acum doi ani, G. Andreescu nu a apucat sa citeasca (ocupat fiind cu caligrafierea
editorialelor) ceea ce condamnase atunci; acum se vadeste fara tagada:
grafomanul editorialistnik, lefegiu al Drepturilor Omului Minoritar in
Romania, nu vazuse in viata lui macar coperta cartii mele. Ca nu este
deloc o scapare a sa, nici vreo greseala a redactiei: in capul coloanei
a II-a, dupa un citat din I. Solacolu, G. Andreescu recidiveaza astfel:
"In final, Solacolu 'dispare', in sensul ca nu a mai comentat textele
(subl. mea) esentiale 'Saptamana Rosie si (re-subl. mea) Basarabia
si Evreii"…
Insa acest ne-cititor, analfabetizator se pricepe de minune la toaletarea
(ciuntirea) citatelor din textele comentate, deci la
falsificarea prin prezentarea lor incompleta. Un singur exemplu: "-
sa fie expulzati de pe sol romanesc acei evrei si unguri care intretin
adevarul etnic al lor"…
Pana aici a reprodus corect dintr-un text al meu. Numai ca a produs doar
un sfert-de-fraza, o ciosvarta de idee - fatal, falsa. Intrerupta abuziv,
fraza-ideea mea semnifica orice altceva si contrariul orice-ului - fiindca,
in original ea continua astfel:
…"potrivit caruia doar 'romanii fascisti' au asasinat evrei,
in schimb (!) evreii si ungurii nu s-au atins de un fir de par de pe capul
romanilor, nici in timpul ocupatiei Transilvaniei de Nord, nici dupa sovietizarea
intregei Romanii, cand au colonizat 'aparatul de stat si de partid' -
cu precadere blestemata Securitate".
Nu-i asa ca eu scrisesem cu totul - dar cu totul - altceva?
Acest ne-cititor, zapacitor de cititorii romanii suficient de zapaciti
de scinteistii eterni, senin semanator de neadevaruri, obraznic falsificator
de citate a dovedit din plin ca locul sau de "publicist" (Rica
Venturianu macar avea umor - involuntar…) este in Brigada de Dezinformatie
condusa de Wiesel, alaturi de ceilalti nerusinati calpuzani: Shafir, Oisteanu,
Braham, Ancel, Al. Florian, Laszlo, Pecican, Volovici, Totok…
Or fi existind si alte cretinatati in textul lui G. Andreescu din Timpul
nr. 3/2005, dar nu le mai iau in seama: am obosit de romanisme. Si nici
nu ma pot mira:
"De ce Liviu Antonesei nu mi-a oferit un drept la replica?"
Presupun: nu i-a dat prin cap ca mai exista asa ceva (dreptul la replica),
in Romania de azi - nu doar lui: ii daduse oare prin cap lui I.B. Lefter
sa-mi dea si mie, atacatului, drept de replica la pogonul - corect: ciubarul
cu laturi varsate in capul meu - in Observator cultural, pogon-anatema-ciubar
iscalit: "Radu Ioanid", cel constituind semnalul de atac impotriva
"antisemitului" de mine, din noua campanie de culpabilizare
a romanilor si incepere a adunarii cotelor impuse: "taxa pe cadavre"?;
oare imi daduse drept de replica G. Adamesteanu, dupa publicarea, in 22,
a lalaielii ingalate, altfel turnatoare a lui Oisteanu in care ma ataca?;
dar mai inainte, cand ma porcaisera Barbaneagra, Mircea Martin, iar eu,
naiv, unde mai pui: "parizian" cum crede R. Ioanid ca ma insulta,
trimisesem replici la atacuri: le publicase ea, G. Adamesteanu, prima
si ultima dintre romance? Da de unde! Scriitorul-roman trezit imparat
al cate unei publicatii isi pastreaza "conceptia" primitivo-tribala,
potrivit careia seful este si proprietar de mobile si de mobili (subalternii).
Nu pot intreba nici:
"Cum de a publicat Liviu Antonesei asa ceva, fara sa verifice corectitudinea
afirmatiilor autorului (acum vorba fiind de G. Andreescu)?"
In primul rand pentru ca niciodata nu am luat de guler pe cutare director
de periodic fiindca publicase un text critic la adresa mea - acest obicei
bolsevic il au G. Dimisianu, Alex.Stefanescu, Cristian Teodorescu, Ioana
Parvulescu, N. Manolescu (ei au amenintat cu un proces revista Vatra
care imi scosese, in foileton, Saptamana Rosie…); obicei al
tovarasului Tesu, munca-torul cu pixul si carnetelul de denunturi,
harnicul, agitatul amenintator de serviciu, cu "Ordonanta, Ordonanta!",
supraveghetor al romanilor din Romania care s-ar putea manifesta ca
antisemiti (s-a observat gandirea potentialista a securistilor inaintasi
ai sai, in virtutea careia zeci de mii dintre noi am fost arestati, torturati,
intemnitati) si ar compromite starea materiala - dar psihologica! - a
israelienilor din Israel); obicei al lui Oisteanu (cel care se mira-ranjind,
in 22-ul adamestean ca inca nu am fost condamnat penal); obicei
al lui Shafir care il ameninta cu "judecata" pe Mircea Stanescu,
daca acesta va face publica o scrisoare a sa (nu una foarte-foarte compromitatoare,
insa brosuristului Shafir, si el conspirativnik innascut nu-i place lumina
zilei, el lucreaza numai pe intuneric, la adapostul tufisurilor - asa
a ghidat campania din 2000 in favoarea lui Iliescu, asa l-a consiliat
pe Wiesel in 2002 sa refuze a vizita si Memorialul de la Sighet…);
In al doilea rand fiindca raspunsul la eventuala mea intrebare il da insasi
Gabriela Gavril redactor-sef al Timpului prin editorialul publicat
in acelasi numar, 3/2005: "De ce nu mai pot citi pamflete?"
Explicatiunea pe care mi-am dat-o - dupa ce am inteles: Liviu Antonesei
nu mai citeste de multa vreme vreme decat ce scrie el insusi; am mai inteles:
Gabriela Gavril, marturiseste negru pe alb ca nu mai citeste pamflete.
Deductia mea: aruncindu-si ochii peste titlul extemporalului andreesc,
cei doi sefi ieseni au… dedus ca este un "pamflet" - si
ce bine face pamfletul cel neiubit la Timpul, daca-i arde una peste
bot lui Goma care, o stie toata lumea intelectuala romaneasca (Shafir,
Oisteanu, Al. Florian, Ed. Reichman, Lavastine, Lilly Marcou, Totok) este
un antisemit fioros - de ce? Fiindca asa le-a explicat tovarasul evanghelist
sionist, R. Ioanid! Si cum Doamna de la Domnul nu (mai) citeste pamflete;
cum Domnul de la Doamna nu se mai citeste nici pe sine (intru corectura
cea de toate zilele), nimeni din "conducere" nu a citit mazgaleala
lui G. Andreescu. Insa in virtutea unei obisnuinte curat-intelectuale
ambii-doi conducatorii au semnat incuviintarea tiparirii.
Sa fiu drept: chiar daca s-ar fi intamplat minunea ca Liviu Antonesei
si Gabriela Gavril sa fi citit "pamfletul": si-ar fi dat ei
seama ca iscalitorul scrie idiotii, calomnii, porcarii?
Da de unde! Ca sa ajungi la aceasta elementara concluziune, ar fi fost
necesara o elementara conditie indeplinita de un conducator de revista
culturala, de un intelectual - care mai si citeste, macar in fiecare zi-intai
din luna, adica se informeaza, ca sa fie in cunostinta de cauza;
adica sa fi citit, ei, textele lui Goma atacate in publicatia lor; sa
fi privit o singura data coperta cartii lui Goma Saptamana Rosie 28
iunie - 3 iulie 1940 sau Basarabia si Evreii (sa se observe: nu am
spus: nici macar semnalata ca aparitie in Timpul, daca nu recenzata,
desi primisera un exemplar - cum sa o faca, daca fusesera avertizati
de holocaustologii Oisteanu, A. Cornea, Shafir, Volovici, Totok: acea
carte e un fel de Mein Kampf scrisa direct in romaneste! - ei,
Oisteanu, Shafir, Volovici n-au citit-o cu ochii lor personali, dar le-a
povestit-o ne-cititorul Wiesel, cel cu: "Romanii au ucis, au ucis,
au ucis!"?). Fireste, ar fi fost necesar (nuantez: "ar fi fost
de dorit") ca Liviu Antonesei, chiar si Gabriela Gavril sa fi parcurs
macar o data, fie si in diagonala, textul meu "Sa invatam de la evrei?",
pentru a evita de a cautiona falsificarea citatelor prin "oprirea"
acolo unde ii convine polemistului necititor-dezinformator semnind si
in Timpul: "G. Andreescu".
Dar n-a fost sa fie.
Ma tot intreb - de 15 ani: la asta le-a slujit literatorilor romani
"rezistenta prin cultura"?: la performata ne-citirii textelor
combatute cu mare curaj? Fiindca am certitudinea: dupa Revolutia lui Brucan,
scriitorul roman nu mai citeste - in schimb combate ceea ce nu cunoaste!;
nu are cunostinta de proposta celuilalt - dar ii arde o riposta, de sa
nu i se mai stearga in veci de pe obraz scuipatul: "Antisemitule!
Tu, care m-ai ars - in Transnistria!" - isprava eroica pentru care,
daca nu curg cei 10.000 dolari-argintici, tot pica de o bursa, de un doctorat,
de o catedra la Cluj, de o intrare in NATO, in UE… - e putin lucru
sa pui umarul la propasirea tarii tale dragi si iubite, Romania?
Si ce daca Liviu Antonesei si Gabriela Gavril nu au citit textul pus pe
rug de G. Andreescu, inginerul lucrind in Industria Grea a Drepturilor
Omului? Au ei timp de fleacuri? Dar unde ne trezim? In Europa? Ei, bine,
nu in Europa ci, pana una-alta, la Iasi.
Ironie - am mai spus-o: singurul dintre agresorii mei care… a recunoscut
ca nu citise nimic din textele mele - dar trasese concluzia: "Goma
e antisemit": Dan Pavel.
Nu R. Ioanid, nu Shafir, nu Oisteanu, nu Al. Florian, nu Ion Vianu, nu
Ed. Reichman, nu Tesu, nu D. Vighi, nu Laszlo, nu Pecican… - nici
G. Andreescu.
Ci Dan Pavel! Il meritam!
Am raspuns la intrebarea: de ce (pana acum) holocaustologii nu m-au
dat in judecata pentru "antisemitism"?
Vor fi stiind ei cate ceva despre stropitorul stropit.
Vor fi auzit si despre arma pe care nu o cunostea David: bumerangul.
Paul Goma
Paris, 11 aprilie 2005
DOINA CORNEA
- E. URICARU
Am ramas in urma cu "evenimentele curente". Si
nu sufar.
Doina Cornea a provocat oarecari valuri publicind "invitatia"
adresata lui Eugen Uricaru de a demisiona de la carma Uniunii Scriitorilor,
fiindca CNSAS l-a "deconspirat" pe informatorul ei "Udrea"
drept "Uricaru Eugen". Dupa cateva bune zile de "reflectie",
Uricaru a raspuns ca nu, nu a fost informator, ca nu o cunoaste pe Doina
Cornea, si ca… ea, Doina Cornea si CNSAS sa dovedeasca cele afirmate.
Situatie cum nu se poate mai "conforma" celei imaginate si fabricate
de Iliescu, Brucan, Roman, Voican, Magureanu. Au tinut pe loc, au franat,
au tras de timp - si nimeni din fata nu a miscat un deget - cine: Coposu?
Cimpeanu? Quintus?
Si iata rezultatul - dupa 15 ani si jumatate: victima este somata sa dovedeasca,
ea, ca este victima - cu "hartii" de la o sucursala a Securitatii;
CNSAS - sub semnatura Onisorului!
Bine-bine E. Uricaru a fost totdeauna o vita, un nascut activist de partid,
un afacerist, profitor nerusinat. Asta o stia toata lumea scriitoriceasca
atunci cand il alesese sef de post;
Bine-bine, Doina Cornea a fost o femeie curajoasa, persecutata de securisti,
batjocorita de… ai sai - mai cu seama de scriitorii din Cluj - ca
Zaciu, ca Uricaru.
Din "infruntarea" acestor doua lumi cine va fi umilit(a), invins(a)?
Ce intrebare prosteasca! Doina Cornea, "chivuta" cum o ironiza
ironistul anticomunist Gelu Ionescu, ucenic ascultator al biciclistului
babelist Cosasu! Invingatoare: lumea lui Uricaru, perfectul activist PCR-ist,
dat la intors dupa "revolutie", prefacut in… adunator,
nu de cotizatii, pe acelea le aduna "inainte", el a urmat calea
securistilor clasici, a adunat bani, a pus laba pe tot ce se putea.
Eroarea Doinei Cornea: in ciuda ascendentei sale fagarasene, in ciuda
a ceea ce a patimit ea si familia ei dupa ce s-a hotarit sa faca rezistenta,
a ramas o persoana… inocenta in materie de Securitate. De aceea a
si comis erorile pe care i le reprosasem in scrisoarea mea: acceptarea
"dialogului" pus la cale de Liiceanu, cu Magureanu, la GDS,
in primele luni ale anului 1990, intrarea in FSN, acceptarea de a fi martor-tacut
langa Coposu atata vreme,
acceptarea lui Constantinescu atata vreme… Fiindca nu este suficient
sa faci parte dintr-o familie de fagaraseni ce a dat detinuti la Canal,
chiar partizani impuscati, ca sa inveti Abecedarul oral al puscariasului,
cel care - fara probe! simte. Ce e bine, ce e rau, cine e securist, cine
"doar" turnator, cine, dintre apropiati ar putea sa cedeze,
la o adica.
Eroarea Doinei Cornea in cazul Uricaru este (dupa umila mea parere, Rezemata
pe…pif, deci fara dovezi scrise) faptul ca ea a crezut in… adevarul
dosarelor de Securitate "gratios oferite" noua de chiar Securitate.
Iata motivul pentru care, instinctiv, refuzasem sa intru in jocul propus
cu perfecta buna credinta de Stejarel Olaru, anume sa incerc eu sa pun
nume pe pseudonumele informatorilor din dosarele mele.
Lipsit de modestie, ma dau exemplu pe mine: inca din 1977, de dupa ultima
arestare, in timpul anchetei, am avut probe scrise ca Ivasiuc ma denuntase
Securitatii. Liberindu-ma, am impartasit aceasta descoperire dureroasa
prietenilor mei de atunci: Breban, Vianu, Mazilescu, Raicu. Chiar cei
care nu respinsesera sonor alegatiile mele (Mazilescu, Raicu) nu ma credeau
- o simteam.
In schimb nu am avut probe scrise (ca la Ivasiuc) in privinta lui Aurel
Covaci - dar piful imi zicea, de multa vreme din 1954, de la Institulul
"Eminescu" - in chestiunea Grigurcu - ca vai, da.
Dosarele scoase-aduse de Stejarel Olaru mi-au fost de mare folos - dar
numai pentru a "patrunde" dincolo de coaja cuvintelor (pe de
o parte: analfabete, pe de alta "secrete", codificate) si a
afla cate ceva din "dedesubturi"; din "subterana".
Insa nu si identitatea turnatorilor. Fireste, la primele dosare, ma intrebam,
ma consultam cu Ana: "Cine sa fie "Ruxandra"? - Cutare?
Cutarescu? Cutareanu? Dar "Dona Alba"? Dar…?"
Dupa multe intrebari - in familie - numeroase ipoteze, am inteles ca gresim.
Ei, da, noi victimele! Fiindca banuiam (deci: acuzam) pe X, Y, Z de marele
pacat al epocii noastre: denuntul. Zicala: "Hotul cu un pacat, pagubasul
cu zece" se dovedea - in ceea ce ne privea pe noi, pe Ana si pe mine
- adeveribil.
Apoi eu - si Ana, chiar daca ea nu facuse "personal", vorba
lui Dinescu, inchisoare - gandim altfel decat Doina Cornea. Noi suntem
- normal - prudenti in judecarea oamenilor (oricat ar zbiera alde Pruteanu,
D.C. Mihailescu, Buduca, Iorgulescu, Plesu, Liiceanu… - ca "injur
de-a valma"). Noi - doi, repet - am vorbit, am scris, am re-vorbit
despre asta psihologia penitenciara pricinuita de lunga teroare bolsevica).
Si… am invatat cate ceva.
De pilda: cand eu afirm ca A. Buzura a executat un ordin al Securitatii,
scriind-publicind in primele saptamani ale anului 1990 articolul "Fara
violenta" - ma reazem pe probe-scrise: textul in chestie; cand afirm
ca este cu totul posibil ca Buzura sa fi dat dispozitia sa fie distrus
volumul de documente "Situatia evreilor din Romania 1939-1941"
in 1994, in ajunul lansarii lui in librarii, tot pe probe-scrise ma sprijin
- chiar daca indirecte: citate din presa romaneasca relatind decernarea
titlului de doctor honoris causa a Universitatii din Ierusalim imediat
lui A. Buzura, dupa scandalul provocat de Ion Coja - care tiparise volumul.
Nu voi spune niciodata ca un Eugen Uricaru nu merita o palma din partea
Doinei Cornea - eu i-as fi dat un cap in gura si un picior in cur. Ba
da, ba da. Ce i s-ar putea reprosa Doinei Cornea: faptul ca nu a luat
"problema" de la… alt capat.
Ramanind la "probe" - ea a intrat pe acest teren - ar fi trebuit
sa spuna ce anume pagube, necazuri, i-au pricinuit ei sau celor din familia
sa denunturile lui "Udrea". Fiindca, iata, s-ar prea putea ca
E. Uricaru sa spuna adevarul: nu avusese de a face cu Doina Cornea, nu
o cunostea. Eu, rau, as mormai: "Pe Doina Cornea - nu - dar pe atatia
altii? Pe cati altii,
colegi, prieteni i-a denuntat denuntatorul-tip Uricaru Eugen?"
Si iar ma dau exemplu pe mine:
La insistentele lui Stejarel Olaru, am facut o cerere la CNSAS sa mi se
"deconspire" informatorii… cutare, cutare, vreo 42 pseudonimati,
copiati din dosarele mele - aceia avind legatura directa cu "faptele"
mele din rapoartele securistilor.
Si ce imi raspunde tovarasul Onisoru la data de 14 martie 2005?:
"- identitatea informatorului cu nume conspirativ "TOM"
in persoana numitului Vasiliu Tudor, fiul lui…, nascut la…"
Or eu nu intalnisem numele conspirativ "TOM" in dosarele mele
si nu il cerusem prin lista de 42.
Dar Onisoru nu se opreste aici, merge mai departe - citez, in continuare
din adresa CNSAS-ului:
"- identitatea informatoarei cu nume conspirativ "MARIA IONESCU"
in persoana numitei Stahl Henriette Yvonne, fiica lui…, nascuta la…"
Doamne Dumnezeule! Dar pe Doamna Henriette Yvonne Stahl nu am cunoscut-o,
nu am vazut-o vreodata in carne si oase! De ce mi-a varit-o Securitatea
sub nas, desi nu cerusem deconspirarea "Mariei Ionescu" - care
este de neintalnit in dosarele mele (in fine, cele extrase de Stejarel
Olaru)?
Nu am terminat: Onisoru mi-i "deconspira" si pe ""PETRICA"
in persoana numitului Petrisor Marcel" si pe ""ALEXANDRU",
in persoana numitului Paleologu Alexandru" chiar si pe ""B2",
in persoana numitului Dan Sergiu - fost Rotman Isidor, fiul lui…"
Probabil-sigur acesta este motivul pentru care timp de o luna de zile
(mai mult, fiindca Stejarel Olaru imi soptise prin e-mail "identitatea"
lor) nu am notat in jurnal "descoperirea" Securitatii in materie
de turnatori.
Vasazica nu mi i-a "dat" pe Vasile Baran, pe Mihai Gafita, notorii
turnatori, ci pe niste oameni pe care fie nu-i cunosteam, fie nu avusesem
de a face cu ei, fie - ca Petrisor, ca Paleologu - imi fusesera apropiati,
ba Paleologu imi luase apararea in doua randuri in fata Monstrului. Ca
sa-mi inchida gura, sa nu mai cer altii - mai mult ca sigur: unii dintre
ei lucrind chiar la… CNSAS, cu propriile dosare!
Pentru pif-ul meu de puscarias, "prada" aruncata cainelui de
mine este o pura diversiune si trebuie sa fii o persoana structural inocenta
ca Doina Cornea, ca sa crezi in "deconspirarea" securizatilor
de catre insasi Securitatea.
Ce lucratura cu odgonul alb! Si ce tolomaci unele victime - ca Doina Cornea!
Paul Goma
Miercuri 4 mai 2005
CATRE LIVIU ANTONESEI:
In Timpul nr. 4/2005, pe ultima pagina, in "Sarcofagul de
hartie", semnat: Liviu Antonesei, la "P.P.S." sta scris
- citez:
"Pe internet circula un text al d-lui Paul Goma despre articolul
publicat in Timpul de dl. Gabriel Andriescu. Pentru tot ce a facut
dl. Goma pentru onoarea noastra, nu voi polemiza niciodata cu D-Sa, indiferent
ce-ar scrie despre mine. Dar cateva precizari datorez: l. Textul D-lui
G.A. nu e necuviincios, pentru ca noi nu publicam asa ceva. 2. Nu se poate
tehnic publica un drept la replica netrimis. 3. Dl. Goma crede ca ma mai
citesc doar pe mine. Se inseala, nu ma citesc. Imi cunosc asa bine gandurile
ca m-as plictisi sa le mai si citesc!"
Voi raspunde tot pe puncte - dupa precizarea mea, aceasta:
P.P.S.-ul din Timpul (aprilie 2005) este primul semn de viata pe
care il da prietenul meu Liviu Antonesei in ultimii opt (nu zece?) ani.
Imediat ce a intrat in politica, nu a mai raspuns scrisorilor mele, nu
a semnalat primirea lor iar textele trimise spre publicarea cu care ma
obisnuise mi-au fost returate (pastrez 5 /cinci/ plicuri - pentru orice
eventualitate). In ultimii 3 (nu cinci?) ani nu i-am mai scris, chiar
daca am primit regulat revista. Am observat: nu au fost semnalate macar
titlurile volumelor mele aparute: Basarabia, la editura Jurnalul
literar, Saptamana Rosie… la Vremea, Din Calidor si
Culoarea curcubeului-Barbosul la Polirom (Jurnal 1999-2003
in doua volume, de la Criterion a aparut abia acum, deci nu am a ma plange
de tacerea Timpului…). Repet: aceasta a fost o observatie,
nu un repros:
fiecare sef de revista se poarta cum i-i cuviinciosenia.
Am terminat precizarea, trec la "P.P.S." - pe puncte:
1. Este incorecta - pentru ca incompleta - informatia furnizata de Timpul:
"pe internet circula un text al d-lui Paul Goma despre articolul
(…) dl Gabriel Andreescu" - pentru ca:
a. atunci cand tu, destinatar al textului in chestiune afirmi: "pe
internet circula un text…", nu spui adevarul: textul cu pricina
iti fusese trimis prin e-mail inainte de a fi fost instalat pe
internet, deci il inseli pe cititor (si, in acelasi pret pe mine, autor,
ma minti in fata) cand tragi inteleapta concluziune: "Nu se poate
publica drept la replica netrimis";
b. luni 25 aprilie 2005 am trimis prin posta - cu aviz de primire si -
varianta (in fapt: originalul) pe hartie. De acord: acela inca nu ajunsese
la redactie, pentru a prinde nr. 4 - dar e-mailul da. Astept numarul urmator
- pana atunci…
2. Afirmatia: "Pentru tot ce a facut dl. Goma pentru onoarea noastra…"
se cere amendata: "dl. Goma" nu a facut nimic pentru onoarea
lui Liviu Antonesei, dovada: comportamentul sau nesfarsit de cuviincios
din ultimii zece ani, in general, in special acesta, negrul pe alb din
"P.P.S.";
3. In precizarea: "Textul d-lui G.A. nu e necuviincios, pentru ca
noi nu publicam asa ceva" exista… o necuviinta:
(Insusi) termenul "necuviinta" nu are ce cauta in acest (con)text:
el desemneaza purtarea, comportarea, comportamentul cuiva, a unui om si
nu produsul sau (textul, ca sa nu fie uitat) care poate fi, "cuviincios"
- pe dinafara - dar neadevarat pe dinauntru; poate fi politicos, "convenabil",
convenient, binecrescut in forma, iar in fond: mincinos, nedrept,
grosolan, mojic, ofensant, injurios.
Textul "D-lui G.A. nu este necuviincios", explica autorul P.P.S.-ului,
dind de inteles ca cel care respecta convenientele sociale, gazetariale,
scriitorale, condeierul care nu ataca brutal, care nu "injura"
(ca altii…), este un publicist cuviincios, prin urmare textul este
publicabil in Timpul; fiindca el - textul - este bun, si, pe deasupra
cuviincios fiind, este si
adevarat, el nu vehiculeaza neadevaruri…
Conceptie despre cuvantul scris (acela care, daca este exprimat…
cuviincios, este musai si adevarat) proprie holocaustologilor nostri iubiti-si-dragi:
R. Ioanid, Shafir, Oisteanu, Al. Florian, Volovici, A. Cornea… Ei
o folosesc cu metoda, dupa notite luate la cursuri de perfectionare; ei
au ajuns sa stie ca niste cititorii neinstruiti, inocenti (chiar daca
la randu-le fac pe publicistii ca V. Ciobanu si V. Garnet, contraforti
nadejdici), impresionati de "ton", isi vor spune ca el face
muzica, iar acea muzica va fi in mod necesar si adevarata. Or nu totdeauna
tonul face muzica: dincolo de perdeaua de fum a "cuviincioseniei",
discursul unui R. Ioanid este mincinos, fals-falsificator al adevarului
istoric, incarcat de ura impotriva goi-ului roman pe care el si
ai sai incearca sa-l re-reduce la un Pitesti Bis, pentru a ajunge sa rosteasca
in somn, cu ochii albi: "Da, sunt vinovat ca am ars evrei in Transnistria!
Da, sunt vinovat de antisemitism si sunt gata sa platesc oricat pentru
a ma rascumpara!" Un astfel de produs-industrial - semnat de R. Ioanid,
dar si de Shafir, de Oisteanu, de Al. Florian…- este totdeauna ambalat
in cuviinciosenie, in politete gazetareasca, in convenabilitate (ca intre
oameni civilizati, nu?), insa continutul nu-si poate ascunde… filistinismul
(termen pe care
parintii lor ni l-au varit pe gat, odata cu marxism-stalinismul - nu-i
asa, Al. Florian?), este, nu doar ne-cuviincios, prin neadevarurile aruncate
noua in obraz, nu doar trivial, chiar pornografic, prin scopul - masurabil
in miliarde de dolari - ci de-a dreptul criminal prin calomniile, anatemele,
amenintarile cu "Ordonanta, Ordonanta!" - fiind ceea ce este,
nu ceea ce pare: pura secretie otravita a komisarului enkavedist care
fusese(ra), nu doar tatii, ci si mamele lor, vreme de decenii.
Dupa indicatiile-pretioase al holocaustologilor sus-numiti textele semnate
de G. Andreescu, in care sunt acuzat de "antisemitism" de "antiamericanism"
sunt profund necuviincioase prin reaua-credinta, prin neadevarurile scrise
cu seninatate deconcertanta. Este adevarat, Liviu Antonesei are de la
o vreme o alta viziune asupra vietii si a limbii romane - ceea ce nu garanteaza
ca este si… cuviincioasa acea viziune.
Cat despre legatura dintre "cuviinta" textului care a provocat
tentativa mea de drept de replica si… faptul ca "noi nu publicam
asa ceva" (precum si intregul punct 3 al "P.P.S."-ului),
ii las pe cititorii revistei Timpul sa judece.
Oricum, este limpede: Liviu Antonesei nu a citit nici acum textul lui
G. Andreescu, publicat de el in nr. 4 al revistei - ca sa nu mai vorbim
de al meu - exact: cel care circula pe internet…
In asteptarea publicarii raspunsului meu (trimisul prin posta), in numarul
5 al revistei Timpul,
Paul Goma
Paris 9 mai 2005
|
