My3
Denisa Mirena Pişcu
***
Femeia stătea crăcănată
şi mare cât un munte
picioarele îi miroseau a urină
şi corpul ei, un întreg bandaj
căutând echilibrul
înspre oamenii care se îndepărtaseră,
dezgustaţi,
înspre barele de troleu
subţiri şi metalice,
reci.
***
Gesturi între doi îndrăgostiţi surdo-muţi,
într-un dialog
învăluit,
moale,
tandru,
ca o pastă de măceşe.
***
Zeci de oameni aşteptând cu răbdare
peste drum de
Ambasada Americii …
“Fotografiatul interzis!”.
Mă îndrept
spre Policlinica fără Plată,
unde liftul nu merge niciodată -
oameni
bolnavi
se caţără
pe scări.
***
Stratul gros de zăpadă,
la Predeal,
şi călătorii îmbulzindu-se la uşi
să-l vadă pe băiatul accidentat,
cu picior zdrenţuit,
roşu,
pe care şi-l îngropase tăcut în zăpadă
ca într-un bandaj uriaş.
***
Vin la mine în vizită
şi îmi cercetează casa
(sufletul,
mintea)
Stau cuminţi în fotolii,
servesc câte o Coca Cola
şi eu le prezint una câte una
noile obiecte cumpărate
de la Ikea
(noile realizări,
noile eşecuri).
Apoi discutăm despre costuri la întreţinere,
mai schimbăm câteva ironii
şi ei pleacă.
Iar eu
rămân
goală.
***
Îmi curăţ casa
după venirea musafirilor nepoftiţi
cu apă şi săpun,
ca după un viol.
***
Astă-seară când am încercat să-mi spun rugăciunea
îmi apărea în faţa ochilor
şeful meu, în loc de Dumnezeu.
Tocmai avusesem la birou
discuţii intense, pe diverse teme...
Oricum, şeful meu e un tip de treabă,
înţelegător,
pletos şi cu burtă,
deci suprapunerea era oarecum
potrivită.
***
Pot scrie texte pe pielea iubitului meu,
pot scrie poezii pe spatele lui,
pe mâini,
pe picioare,
(pot face desene, dacă vreau)
E tot un fel de a face
dragoste.
***
Marea se izbeşte de mal
în valuri mici, negre,
pline de scoici,
pe ţărmul pescarilor
care-o numesc “baltă”.
***
Mi-e frică de mare,
de gura ei,
larg căscată,
de gurile ei prefăcute
care par să îţi lingă picioarele,
smerite,
dar te muşcă…
Marea salivează tot timpul
după picioarele noastre.
My3
Liviu ANTONESEI – Cele şapte poveşti cretane (poezii)
Mihail VAKULOVSKI – 37 (existem)
George MUREŞAN – 8 relatări (proză)
Andra ROTARU – Fără sfîrşit (poezii)
Mitoş MICLEUŞANU - Poeme execrabile (poezii)
Moni STĂNILĂ - RAS / putin (poezii)
Flori BĂLĂNESCU – Retorica singurătăţii (poem)
Florin DUMITRESCU - Ghena (poem)
Liviu G. STAN - Primăvara (proză)
Roman TOLICI - Toporaşi şi viorele (poezii)
Gili MOCANU





Diana CORCAN
Punct zero
punct zero
am avut un prieten pe care l-am
pierdut
s-a rătăcit în propriu-i contur într-o zi
ca-ntr-o pată jucăuşă de apă nesigură
(a fost un mic curcubeu de benzină ucis prea uşor)
ştiu că l-am privit atent ultima dată când
s-a dezlipit de pe mal cu hidrocarbura otrăvită
în păr
cu lupa unui colecţionar prea fierbinte a unui
piroman dezamăgit de o flacără moartă am privit
şi am văzut că nu mai era el
(plecase pe un drum iniţiatic
înspre inimă
să vadă dacă se deschide?
oare era sub bolta roşie
un bătrân care stă - şi acum
în mâinile întinse cu o cupă să-i dea
să bea ca să crească din nou
sau călăuza neagră a falezei care coboară
o treaptă să-i aştepte pe toţi
l-a aşteptat şi pe el?)
căci între timp el se fărâmiţase până
la os şi până la holograma din ultimul deget
şi cercetaşul meu din ochi – obosit – îl mai
zărea pe ultimul din roi
ca pe o insectă de ceaţă
ca pe un punct cu jupon zdrenţuit
se răsucea
dirijat înspre gol
şi la un pas de mine – gata să mă
împiedic
îi rămăsese costumul înalt
şi neclar ca de guliver orb
prin care băgam mâna
l-am luat şi l-am agăţat de un pom.
mersul prin praf
lui R.A.
mergem pe un drum plin de praf
care duce la apă
să mestecăm apa cu ultimii dinţi
de pe limbă uscaţi
peştii negri îţi încadrează obrajii
de cioclu
(înăuntru cu vinovăţie se zbat)
şi te fac să te clatini în timp ce
respiri
şi uite
pământul se surpă sub noi (ca un obraz şifonat
cedează la un pas care intră în el mai viril)
şi de picioarele noastre simţim că se prind
un fel de copii apăruţi din adânc
şi din ceaţă de praf
îi cărăm o bucată de drum apoi
se desprind
îşi flutură mâinile
şi pleacă spre apă ţipând
arătându-ne locul uitat
(poate ar trebui să murim printre ei
chiar acum)
aşa cum păşim cu capul sub braţ
părem o pereche de cai
sugrumată de ham
nişte vechi partizani care merg
călcând unul pe altul
cu batista de stradă (care
curăţă tot)
îţi ştergi praful din ochi
dar apare din nou
şi se lipeşte de drum
(forţa lui cu cât ne îndreptăm
către apă sporeşte)
nu mai am timp să-mi îndrept
cu mâna
un rid de pe faţă
care-mi intră ca un şarpe în gură
şi mestecă des
ca să încerc să semăn cu mine
din urmă
trebuie să nu fiu şifonată
deloc
iar tu ar trebui să învii.
prea aveam cioburi colorate în cap ca la bâlci
îmi luam capul în mâini dimineaţa să mă trezească
devreme
şi zornăia toată casa
mă gândeam câtă greutate iubire asfalt e în el
flori sicrie explozii pe faţa de masă prin camere
fără nici o jenă
care ar fi trebuit să-l proclame
nebun
- capabil să rănească un om
când se ridică din pat.
c.v. sau scheletul unui arbore
lui Eugenio Montale
printre străbunii mei s-au numărat
oameni siguri
oameni care curăţau nisipul din urne
înainte de punctul de jale cerut
oameni care adunau nisipul din fotografii
şi-l aşterneau prin casă printre perne
- când dormeau se stârneau furtuni
la picioarele lor
oameni gri se plimbau printre lucruri
cerşind – printre dune
dimineaţa în zori aceeaşi
divină tăcere o sticlă de vin
acelaşi ceas prelungit
erau aşezaţi pe terasă
cu un pahar strâmb în faţă
şi începeau să aştepte – să admire
un timp
n-au avut decât puţine minute pe zi
de aşteptat să se dizolve pereţii
să iasă betonul din zid
apoi au plecat
sprijiniţi în baston
fluierând.
pe sens unic
chipul meu se aleargă pe sine
şi nimeni nu-l poate opri
nici câinele oraşului nici justiţiarul
din colţ
nici doctorii spitalului de boli
care freamătă
la fel nu-i pot seduce trăsăturile
magicienii în transă
ca să-l pună sub masca de ghips
să-i înnoade neuronii la ceafă
să-i ardă gândul de fugă
şi de risipire din sens
chiar presupunând că păsările acestea înşirate
pe aţă nu-s vii
(pentru unul din mine ele cântă precum ceasornicele
la ore exacte)
chiar presupunând că toate aceste animale spoite
cu var (se strecoară în suflet ca nişte taine de
spital stau grămadă înghesuindu-se în pansamente)
nu trăiesc suficient
pentru unul naiv
au şansa să scape cu igiena secretată periodic
în sânge de mine
eu om întreg
nu am nici o putere să-mi conving
legiuitorii pe străzi
că un chip are mandat să fie el
şi dacă vrea să recunoască în vitrine alt chip care
îi aparţine
poate s-o facă când vrea
(eu îl trag după mine cum îşi trage căruţa un melc)
serios
mă gândesc că dacă toate aceste fiinţe de ghips
sau păsări pe aţă
vor suferi o operaţie estetică
în pauză sau în sabat
am să stau benevol cu capul atârnând
de-un copac
ca să-i pice o parte din feţe
aici pe asfalt
să se spargă.
Roman TOLICI
***
Ce mişto e afară!
E primăvară!
Ce soare!
Ce aer!
Ce cer!
Ce mişto e să mergi!
Ce mişto e s-alergi!
Ce mişto!
Ce mişto!
Ce mişto!
Pe uşă afară să ieşi fluierând,
Acompaniat de chitară,
Să respiri ca şi când,
Prima oara ai călca pe Pământ.
Adierea de vânt
Îţi transmite mirosuri de raţă
Gătită gustos la cuptor.
Tiiiii!
Ce viaţă!
Să tot trăieşti!
Să nu-mbătrâneşti!
Să nu mori…
E mişto,
Cum nu dai.
Nu ţi-e dor de nimic.
Pe toate le ai.
***
Toporaşi şi viorele
Cuţitaşi si micşunele
prin zăbrele de oţel
fel de fel de floricele
dor de lele
de belele săturat
ce ghiulele
aş mai trage-n
toporaşi
şi viorele
micşunele
cuţitaşi
Page 1 of 2