La initiativa lui Stefan Caraman, opt dramaturgi români au semnat o scrisoare adresata Parlamentului României, în care cer introducerea unui act normativ care sa oblige teatrele finantate din bugetele publice sa monteze text romanesc contemporan in proportie de minimum 30%. Initiativei i s-a alaturat si Asociatia Scriitorilor din Bucuresti - sectia de dramaturgie si critica teatrala, iar lista ramane deschisa pana pe 1 octombrie, cand documentul va fi inaintat celor doua camere ale Parlamentului. Scrisoarea: 

           PARLAMENTULUI  ROMÂNIEI

            Stimate doamne şi stimaţi domni parlamentari.

            După 1989 artele spectacolului au avut şansa să se descătuşeze de cutume şi constrângeri şi odată cu ele a apărut şi şi-a făcut loc timid şansa creaţiei dramatice româneşti. Si totusi, din păcate, şansa piesei româneşti contemporane autentice de a fi jucată în faţa publicului nostru a fost în tot acest răstimp obturată de atitudinea potrivnică a conducătorilor de teatru, de pasarea obositoare a autorului dramatic român de la statutul de om de teatru la cel de scriitor şi invers, de nerecunoaşterea acestui statut chiar de lumea teatrului,  de nepăsarea majorităţii regizorilor români care par lipsiţi de curaj,  încremeniţi între parantezele strâmte ale dramaturgiei verificate, clasice, bătătorită de atâtea şi atâtea versiuni şi, finalmente, de punerea la index chiar de către instituţiile care ar trebui să facă cei mai mulţi paşi în direcţia promovării valorilor teatrale româneşti.

            Remarcăm an de an pe afişele teatrelor româneşti de stat aceleaşi piese şi aceiaşi autori – în cea mai mare parte aparţinând culturilor străine -  piese reluate la nesfârşit, de la o sală la alta, dintr-un oraş în altul, propuneri previzibile, alegeri repertoriale neadecvate vremurilor pe care le trăim şi contrazicând regula simplă  potrivit căreia teatrul oferă şi trebuie să ofere feedback realităţii imediate. Sunt teatre importante în ţară care nu au mai programat de ani de zile o piesă autohtonă contemporană, scrisă pentru spectatorii zilelor noastre. De asemenea, sunt tot mai mulţi autori străini, unii de calitate îndoielnică, importaţi fără nici un criteriu de valoare şi jucaţi numai pentru că sunt subiectul unor schimburi de facilităţi între cei care îi promovează şi oamenii noştri de teatru (burse în străinătate, onorarii mari pentru traducători, invitaţii la diverse evenimente peste graniţă, premii ale Institutuelor straine de cultura, diverse alte schimburi interesate). Sunt tot mai mulţi regizori români care reiau aproape anual acelaşi text clasic străin (de regulă Shakespeare, Cehov, Molliere, etc.) în teatre diferite, numai ca să bifeze o producţie, numai ca să încaseze un onorariu, numai ca să-şi satisfacă un orgoliu. Nici un act de curaj, nicio iniţiativă de a demonstra calităţile lor şi pe o piesă românească de astăzi. Finalmente, este de neînţeles cum scena numărul 1 a ţării – Teatrul Naţional din Bucureşti – este atât de refractară la piesa românească contemporană, născându-se întrebarea la ce bun brand-ul pe care îl are şi numele mari de dramaturgi români care l-au condus în diferitele perioade istorice, dacă acum, prin activitatea şi politica sa repertorială, practic le recuză.. Excepţiile care mai colorează din când în când stagiunile rămân doar excepţii. Şi poate cel mai tragic, marii noştri autori contemporani ( Dumitru Solomon, Iosif Naghiu, Marin Sorescu) sunt trecuţi, inconştient şi nejustificat la index şi condamnaţi la uitare.

            Suntem un grup de autori dramatici români, mare parte afirmaţi după 1990, care cred cu tărie că piesa românească de teatru este sau, mai degrabă, poate deveni  un produs cultural valoros şi mai ales competitiv. Credem, de asemenea, că aplecarea cu mai multă atenţie şi curaj a tuturor factorilor decizionali din teatru asupra textului dramatic românesc, montarea într-o proporţie mult mai mare a pieselor noastre pe scenele teatrelor de stat (aşa cum se-ntâmplă cu dramaturgia naţională - şi cu artele în general - în toate ţările Uniunii Europene), promovarea autorilor români de către instituţiile de cultură măcar la jumătate din agresivitatea cu care o fac instituţiile altor ţări aici în România ( Cervantes Institute, Institutul Francez, Goethe Institute, etc.), recunoaşterea, finalmente, a statutului nostru, toate acestea, pot conduce la apariţia mult invocatelor capodopere, a pieselor valoroase şi capabile să ne plaseze în rândul dramaturgiilor importante ale lumii şi ale vremii.

            Solicităm, aşadar, Legislativului Român să iniţieze şi să adopte un act normativ (eventual un amendament la Legea Teatrelor) care să ofere producţiei autohtone de text de teatru şansa de care are nevoie şi care i se cuvine. Solicităm ca Legea Teatrelor să îşi extindă spiritul şi litera şi asupra creaţiei dramatice româneşti contemporane. Solicităm ca prin această lege sau articol de lege, toate teatrele româneşti finanţate din bugetele publice (adică plătite de cetăţeni români) să cumpere, să producă şi să programeze în mod obligatoriu în repertoriul stagional premiere ale  pieselor româneşti contemporane în proporţie de minim 30%. Ne susţinem cererea cu următoarele argumente :

1. Există o mulţime de piese scrise de după 1990 de valoare şi de mare valoare, certificate de concursul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului ori de concursul „Camil Petrescu” patronat de Ministerul Culturii din Romania. În cei aproape 15 ani de când există aceste competitii, au fost premiate şi nominalizate aproximativ 60 de piese, citite şi certificate de specialişti din teatru : critici şi regizori. Facem cunoscut că nici UNITER şi nici MCC, împreună cu instituţiile teatrale româneşti, nu au dus până la capăt acest demers prin sprijinirea şi producerea unor spectacole bazate pe textele premiate, motiv pentru care din acest portofoliu au ajuns pe scenă mai puţin de 10% si majoritatea doar in mod intamplator - considerăm acest lucru anormal si total injust. Tocmai acest portofoliu contrazice ideea lansată de multă vreme în Agora precum că autorii români sunt netalentaţi sau neimportanţi, lucru neadevărat. Este pur şi simplu o avere a creativităţii româneşti aruncată la coş, credem noi din cauza unor interese meschine sau din indiferenţă, limitare şi necunoaştere.
2. Ca să contăm în corul culturilor puternice europene, trebuie să ne susţinem şi să ne dezvoltăm propria cultură, propria creaţie originală. Un volum mare de piese puse în scenă într-o proporţie majoră vor atrage după ele alte piese româneşti, tot mai bune, tot mai valoroase şi, mai departe, vor crea premisele exportului acestora şi plasarea lor între producţiile de mare valoare ale Europei şi ale Lumii. Nu putem emite pretenţii atâta vreme cât nu avem cu ce competiţiona şi nu putem competiţiona fără o piaţă echilibrată, favorabilă propriilor valori culturale.
3. Toate teatrele româneşti de stat sunt plătite din contribuţiile băneşti ale cetăţenilor români care trăiesc realităţi româneşti şi care vorbesc limba română. Este obligaţia Statului – prin intermediul instituţiei teatrale pe care o finanţează – să întoarcă acest gest promovând spectacole româneşti, care reflectă realităţi, sensibilităţi şi caractere româneşti.
4. Instituţiile culturale importante din Europa îşi promovează agresiv produsele artistice (deci şi piesa de teatru) în România beneficiind de subvenţii majore şi recompensând oameni de teatru valoroşi români pentru a le promova produsele. Este notoriu recentul premiu acordat domnului Victor Scoradeţ – critic, lobby-st şi traducător de mare notorietate şi valoare - de către Goethe Institute pentru serviciile şi lobby-ul aduse culturii germane în România, prin traducerea unui număr important de piese de teatru care se regăsesc de ani buni pe scenele teatrelor noastre de stat (Odeon - Bucureşti, Ploieşti, Bacău, etc.). Şi nu este singurul. Nu există nicio contraofertă instituţională românească structurată care să genereze rezultate vizibile, deşi Statul Român susţine financiar o mulţime de organizaţii şi instituţii publice (ICR, MCC, teatrele de stat, etc.) cu atribuţiuni directe în susţinerea produselor culturale originale româneşti si, pe cale de consecinţă, inclusiv a piesei de teatru.
5. Prin această solicitare nu se diminuează cu nimic deschiderea pe care trebuie să o aibă orice instituţie de teatru către cultura universală, către piesa străină sau clasică, dimpotrivă. Solicitarea noastră e menită doar să aducă un echilibru în repertoriul teatrelor de stat, să aşeze în condiţii de piaţă nepărtinitoare, egale textul românesc contemporan în competiţia cu textele autorilor străini sau clasici.
6. Pe termen lung se creează condiţiile  apariţiei unei producţii anuale valoroase şi valide. Este foarte posibil ca la început paşii să fie modeşti, spectacolele să nu fie tocmai cele mai reuşite dar orice construcţie de mare anvergură presupune încercări şi retuşuri, eşecuri asumate şi multă muncă, mult efort fizic şi creativ. Procesul însă se va distila în timp, vor apărea tot mai mulţi autori valoroşi încurajaţi de faptul că piesele lor vor fi valorificate, vor apărea tot mai mult regizori care vor descoperi că există creaţii artistice româneşti capabile să le incite creativitatea şi pe care vor dori să le monteze din proprie iniţiativă.
7. Se acoperă, în sfârşit, o nevoie reală a publicului de teatru (verificată cu asupra de măsură de câte ori s-a ivit ocazia) pentru piesele româneşti, pentru poveştile de viaţă actuale româneşti, pentru personaje româneşti şi pentru creaţia românească în general

A trecut prea mult timp în care creaţia dramatică românească a fost marginalizată. Credem că a venit momentul ca dumneavoastră, în calitate de legiuitori dar şi de păstrători şi protectori ai limbii şi creaţiei literare române, să faceţi acest gest de îndreptare a acestei situaţii. Altfel, vom asista neputincioşi la dispariţia dramaturgiei româneşti de pe scena teatrelor şi a culturii naţionale şi universale.

Ştefan Caraman

Radu Macrinici

Saviana Stanescu

Horia Garbea

Mircea Radu Iacoban

Ioan Peter

Mugur Grosu

Mediana Stan

Lucia Verona

Paul Everac

Dinu Grigorescu

Emil Lungeanu

Emil Mladin

Ioan Drăgoi

Dan Mihi

Adrian Mihalache

Paşcu Balaci

Mirce M. Ionescu

Valentin Busuioc

Sânziana Popescu

Olga Delia Mateescu

Constantin Abăluţă