AncheTiuk de toamnă

 

eBOOK, audiobook, carte tradiţională. Ce preferaţi?

Acum ce citiţi – o carte de hîrtie, un eBOOK sau asculţaţi un audiobook?

 

Emil BRUMARU:

Citesc doar cărți de hîrtie. Mă incită să intervin, pe margini, cu creioane cu grafit moale, negru, în acțiune,  în dialoguri, în descrieri de natură etc. Uneori deturnez total sensul frazelor augmentate, așa, din distracție... Mă incită la devieri, destul de atașante, mai ales personajele feminine. Tocmai o reajustez pe Anna Karenina!

 

 

Violeta PAVELESCU:

Prefer cărţile de hârtie din următoarele motive: pot sublinia unele fraze la care vreau să mă întorc şi pot da paginile în aşa fel încât să facă zgomot. Le prefer în print, mai ales dacă au coperţi care să se asorteze cu uşile mele wenge. Dincolo de asta, cartea de hârtie nu se pierde atunci când ţi se strică calculatorul, rămâne în bibliotecă să-ţi aducă aminte că ai citit-o sau să-ţi bată obrazul că nu ai făcut-o. Citesc acum Complexul lui Portnoy. Ce savoare ar mai avea neruşinatele mărturisiri ale lui Alexander pe un CD sau într-un fişier Word?

 

 

Andrei ZBÎRNEA:

prefer numai cărțile pe hârtie... pe lângă acele senzații pe care ţi le dau cărțile și pe care nu le vei obține niciodată de la e book, mai e un pariu pe care nu vreau să îl câștige Bill Gates cu omenirea: dispariția cărții tipărite până la moartea sa... Mai degrabă cred că părintele Microsoft va fi îmgropat cu toată colecția Jules Verne decât să îngroape el bibliotecile... în plus, să ne gândim la producătorii de mobilă, mai precis la bibliotecile care și-ar pierde rolul. Dispariția bibliotecilor ar duce la al treilea val al crizei, că deja îl suportăm pe al doilea. Acum citesc Însemnări din subterană de Fiodor Mihailovici Dostoievski pe format clasic.

 

 

Max PULBER:

carte simplă:)

 

 

Leonard ANCUŢA:

Eu încă nu mă pot obişnui cu alte forme ale cărţii, încă prefer forma clasică. Dar trebuie să recunosc că acum am mai mult timp liber şi că am încercat şi audiobookul cînd mergeam cu maşina pe distanţe mari şi că sunt vreo cîteva cărţi citite în format electronic, pt. că nu le-am găsit altfel. Dar, dacă aş avea de ales, nu m-aş despărţi de mirosul de hîrtie şi cerneala tipografică, atît de bun, atît de relaxant.

 

 

Octavian ŢÎCU:

Carte-carte;)

 

 

Ana DONŢU:

toate trei, dar cel mai mult citesc de pe hîrtie.

 

 

Sorin BĂDULESCU:

Cartea de hîrtie.

 

 

Dumitru UNGUREANU:

Cartea pe hîrtie rămîne, pînă la noi ordine, preferata mea. Nu resping eBook, dar nu mă omor să citesc. Audiobook mi se pare o comoditate pentru urechile omului şi o deturnare de la esența actului de a citi. Să asculţi o carte mi se pare ceva asemănător cu a asculta un film!

 

 

Dan IANCU:

Acum citesc pe ecranul calculatorului, așa cum mai acum o oră lecturam în cadă o carte pe hîrtie. De ce? Nu cred că, în afară de a facilita o anumită stare de comoditate, o carte ar trebui să fie doar pe un tip de suport. Mă gîndesc la necesități, să spunem, lucrative (am nevoie să dau citate, să compar etc.) sau unele estetico-recreative (să mă cufund în lumea acelei cărți, de exemplu). Fiecare are cereri specifice și o facilitate se poate ușor transforma în incomod. Despre audiobook nu prea am multe de spus pentru că nu mi-a căzut în mînă nici măcar piratată. Presupun că, atunci cînd gătesc, ar fi frumos să ascult așa ceva, mai ales dacă lectura e profesionistă. Cartea, după mine, e independentă de suportul ei material, iar reprezentarea poate să adauge sau să strice valoarea ei. O lectură proastă, de aia ne ducem să ascultăm autorii citind, poate determina îndepărtarea de obiect, precum o tipăritură anapoda. Nu văd nicio frumusețe în a citi doar pe hîrtie, mai ales cînd e pe niște foi cenușii cu un corp de literă de mare economie, la fel cum nu mă îndrăgostesc de reprezentări aiuristice pe internet.

 

 

COBULEANU Bianca:

Chiar citesc o carte şi îmi place formatul acela cu cerneală de tipografie şi hîrtie... serios.

 

 

Mihnea BLIDARIU:

carte tradiţională, mereu:).

 

 

Dan PERJOVSCHI:

Carte pe hîrtie pînă la moarte. Nimic nu se compară cu actul de a deschide şi răsfoi o carte (poţi apăsa la cîte butoane vrei şi da cu degetul pe cîte touch screen-uri vrei). În ce privește audio, n-am încercat... Dar nu cred că-mi place să aud în cap decît vocea mea, intonațiile altora mă lasă rece. Pentru mine a citi e un act privat.

 

 

Valentin MORARU:

Carte în format tradițional, fără .xyz în coadă. Apoi, culmea, prefer hârtia de slabă calitate (sau mai veche), aia care te face să simți când dai fiecare pagină (o senzație care nu poate s-o reproducă nici mama ipad-ului).

 

 

Veronica D. NICULESCU:

Ca un cooler

Atît de cool, vai, atît de cool sînt e-book-urile, încît mă lasă rece.

 

 

Iulian SÎRBU:

Eu prefer cartea traditionala. Parca e altceva cand simti cartea in mana si auzi foile fosnind. Acum, de exemplu, citesc "Matei Brunul" de Lucian Dan Teodorovici, in format clasic (pe hartie). Unde mai pui ca asa poti obtine si dedicatii de la autori!

 

 

Lilia RUFANDA:

Prefer cartea traditionala. Obligatoriu. O fi obisnuinta sadita inca in copilarie? Poate. Dar prefer contactul direct cu hartia, cu textul. Pentru ca imi place sa savurez sau sa framant ceea ce citesc, recitind sau meditand si, daca e cazul, sa rasfoiesc. Lucru imposibil, dupa mine, in cazurile eBOOKurilor, care-ti dau senzatia nefirescului, ca dragostea cu prezervativ. Pe un audiobook nu m-am putut concentra niciodata. Desi in copilarie visam sa existe ceva similar si imi promisesem sa inventez eu, cand ma fac mare:) ca sa pot citi non-stop, chiar si atunci cand merg pe drum. :)

Citesc de obicei cate doua carti in paralel - una pentru job si alta pentru placere (nu ca cele din prima categorie nu mi-ar placea, dar nici sa ma relaxez prea mult nu-mi permit:)). Asa se intampla si acum, citesc doua carti de hartie: Institutii si proceduri constitutionale in dreptul comparat de D. Kalopolos si Cei o suta de Gh. Shwartz.

 

 

Mădălina GHIU:

Eu sint - prin natura lucrurilor - in avangarda e-book-urilor, redactind si corectind, numai pe ecran, de ani de zile.

 

 

Cristian ILAŞ:

Nu pot si nici nu vreau sa inlocuiesc cartea de hartie... In felul acesta ii simt sufletul... emotia si bucuria degetelor care au trecut peste pagini inaintea mea. Cum poti sa citesti o eBook in fata focului trosnind in semineu?

 

 Sandu MACRINICI:

carte tradițională în ambele cazuri

 

Dumitru CRUDU:

Pentru că îmi place să pipăi cărţile, prefer să fie tipărite pe hârtie. Nu-mi pot imagina o carte pe care să nu o poţi atinge, mângâia cu degetele şi să nu o poţi mirosi. Numai aşa îţi poate deveni prietenă. Dacă ar fi vorba de ecologie, renunţ mai degrabă la maşină decât la o carte tipărită. Cea din urmă nu face fum şi nu te scoate din sărite când mergi pe stradă.

 

 

Marius CONKAN:

De obicei, citesc eBook-uri, fiindcă, tot de obicei, nu găsesc în România cărți printate care să se refere, măcar subtil, la domeniul meu de cercetare, care e legat de literatura fantasy. În rest, cărțile românești le citesc pe format hârtie, mai ales cele de poezie. Pe acestea le citesc și în grupul de prieteni, fiindcă unele stârnesc un râs de toată frumusețea – mai ales cartea Angelei Marinescu, Probleme personale, care a fost exercițiu de lectură într-o zi: adică eu citeam și ceilalți ziceau: pfuai, cum poate scrie asta la vârsta ei așa ceva. Și eu îi întrebam: vreți să vă mai "recit" din Angela Marinescu. Şi ei spuneau: nu, nu ne omorî. Deci, să trecem peste această catastrofă.

 

Acum ce citiţi – o carte de hîrtie, un eBOOK sau asculţaţi un audiobook?

Citesc ce îmi vine la mână și pe laptop.

 

 

Radu Pavel GHEO:

O carte e o carte. Se schimbă mediul şi, implicit, maniera de lectură, dar (zic eu) mai puţin conţinutul. Evident că fiecare mediu implică reflexe şi obiceiuri diferite: altfel se citeau tăbliţele de argilă, altfel cărţile scrise pe papirusuri sau pergament, altfel se citesc cărţile electronice. Într-o ierarhie personală însă eu pun pe primul loc cartea de hîrtie, cu pagini pe care le întorc şi care mi se pare că îmi oferă mai multe informaţii prin însăşi dimensiunea ei concretă: ştiu cît mai am pînă la sfîrşit şi mă pregătesc pentru asta, pot să revin mai uşor la un pasaj petrecut cu vreo sută de pagini în urmă... Simt cartea şi cantitativ. Mă descurc mai uşor cu ea. Astea sînt tabieturile şi reflexele mele, de cititor de carte deja tradiţională. Pe locul al doilea ar veni eBook-ul, care e altceva – deşi tot carte se cheamă că e. Aş citi fără reţineri cărţi electronice. Doar cu cărţile audio m-aş împăca mai greu. Eu am memorie vizuală şi îmi place să văd cîmpul alb şi oile negre. Dacă aş avea maşină şi aş circula mai mult cu ea, nu m-aş da totuşi în lături să îmi pun o carte audio la CD-player. Carte să fie. Însă ierarhia mea asta e: carte clasică, eBook şi apoi audiobook.

 

 

AncheTiuk de toamnă

 

eBOOK, audiobook, carte tradiţională. Ce preferaţi?

Acum ce citiţi – o carte de hîrtie, un eBOOK sau asculţaţi un audiobook?

 

Adrian REZUŞ

...daca e să mă gîndesc bine, în ultima vreme am citit mai ales e-carti (e-books), asta-i însă din cauza că era vorba de titluri mai noi, de-alea de-au ieşit mai deunăzi în print (sau mai vechi, da' mai rare; să zicem: chestii uşchite de care am dat, întîmplător, pe la Gallica = BNF/Paris etc.) – fapt e c-am rămas zdravăn în urmă la cele banale şi... "tradiţionale", pe hîrtie, de-alea găsite mai cu seamă pe la anticari şi/sau buchinişti…

asta s-ar explica şi... statistic, cumva: aş avea la îndemînă, de citit, cel puţin... 100.000 de titluri "e" (= în format electronic – că am pus, odată, dihania să numere cîte titluri ar fi, pe un HD "extern"), şi doar cîteva mii – doua-trei, cel mult – pe hîrtie, în casă (adică fără să mă mai deplasez la UB sau pe la vreo alta biblioteca din urbe!)… 

cu audiobook-urile nu mă prea ostenesc, drept să zic... – chestia cu audio e, mai degrabă, rezervată pentru muzicale: mă fixez pe vreun radio – real sau virtual – ori pe vreun sit, online, dintr-acelea cu share etc., unde poţi să-ţi faci o listă de preferate ori să asculţi... preferinţele altora! – am şi dat deja ceva exemple, parcă, deunăzi, @ FB; v., de pildă, www.we7.com – staţia aia "virtuală", a lui Peter Gabriel – sau jucăria ailaltă, cu Spotify (btw, pe aia de la Spotify poţi să-i laşi să te şi... pîrască la FB – real-time – cu tot ce asculţi!); în fine, există deja o grămadă de dintr-astea, cu real-time sharing, la care poţi să fii / devii DJ virtual [!], să-ţi programezi o... sală proprie (virtuală) de concerte, unde să-ţi inviţi prietenii etc., etc., etc. – merge şi pe... telefon portabil, cred:).

(correction: wrong info, sorry! Peter Gabriel e doar unul din artiștii de aflat @ we7.com etc. --- v. detalii la... Wiki; ăştia ştiu absolut TOT! :) --> http://en.wikipedia.org/wiki/We7 --- chestia cu DJ e relativ nouă!)

AncheTiuk de toamnă

 

eBOOK, audiobook, carte tradiţională. Ce preferaţi?

Acum ce citiţi – o carte de hîrtie, un eBOOK sau asculţaţi un audiobook?

 

George MUREŞAN

“Eu, totuşi, rămân de modă veche. Prefer o carte adevărată, pe care s-o răsfoiesc.”

Acest argument atât de des întâlnit, atât de previzibil, atât de formatat (cu menţionarea deliciului senzaţiei întoarcerii foilor – eventual exaltarea răului relativ necesar şi scârbos al umezirii degetului) mi se pare penibil, enervant, şi – în cele din urmă – mai ales pentru acei care îl folosesc cu damfuri elitiste – ieftin.

Bineînţeles, derularea scorţoasă a unui papirus e o revelaţie a simţurilor neegalată de strepezirea degetelor întru întorsfoit. Farmecul unei plimbări cu caleaşca se evaporă în faţa duduitului urât mirositor al automobilului. Cele mai frumoase vapoare au fost alea cu pânze, apariţia motorului a stricat totul.

Istoria nu duce lipsă de asemenea argumente, pe cât de explicabile, pe atât de sterile. Poţi condamna o invenţie neghioabă – nu şi una care reprezintă însuşi spiritul progresului.

Comunicarea prin scris e menită să substituie suportul hârtie organică cu suportul hârtie virtuală, aşa stau lucrurile şi nu altfel. A început cu corespondenţa: mailurile au detronat scrisorile. Ziarele au devenit e-ziare şi newsgrupuri. Apoi, documentarea tehnică şi documentarea pur şi simplu s-au virtualizat şi ele (Wikipedia face enciclopedia Larousse pernicioasă, neevolutivă şi ridicolă – şi celor care spun că Wikipedia e plină de greşeli, îi invit să caute greşelile strigătoare la cer din orice referinţă serioasă tipărită pe hârtie, inclusiv academică). Când scriem o teză, un referat, un articol, sau pur şi simplu când vrem să AFLĂM sau VERIFICĂM ceva, căutăm pe net (gugălind în prealabil) şi nu altfel. De ce? Pentru că viaţa e scurtă, şi se cuvine să facem cât mai multe lucruri pe timpul ei, cât mai repede. Apoi – calitatea compilării şi folosirii informaţiei nu ţine de calitatea materialelor, cât de cea a metodei conceptorului.  

Virtualizarea e un excepţional instrument de democratizare. De protejare a pădurilor planetei.

Poţi avea pe o cheie USB cât un degetar echivalentul unei biblioteci de 10.000 de volume legate în piele. Dorinţa de a le poseda în a doua variantă devine în zilele noastre un moft snob şi narcisist.

Singurul inconvenient manifest al suportului virtual rămâne uzarea superioară a nervului optic. Nu e neglijabil. Poate ni se vor face ochi noi, pe care îi vom înşuruba în locul celor paradiţi. După ce aceştia vor începe să fie fabricaţi în China, vor deveni cu mult mai ieftini şi de proastă calitate...

Dar sunt sigur că se va inventa la un moment dat ecranul cu zero radiaţii sau aproape, pe care îl împătureşti şi bagi în buzunar.  E pe „vine”.

Până una alta, îndărătnicia cu care ne agăţăm de suportul hârtie ţine de obişnuinţă. Generaţia care ne succede nu va avea complexul ăsta.

Deja – să fim sinceri – câţi dintre noi, şi în ce împrejurare, mai umplu caiete cu însemnări mărunte, sau foi A4 de sus până jos, recto-verso? Suportul cel mai frecvent al scrisului manual pentru moderni – apendice încă necesar pentru o scurtă bucată de vreme – este deja post-it-ul, şi nu foia de hârtie.  

Cât despre audiobooks, sunt excelente pentru odihnirea ochilor, şi/sau pentru îngurgitarea de informaţie când suntem la volan, în transporturile în comun sau chiar mergând pe stradă sau înainte de culcare. De la învăţarea unei limbi străine la teatrul radiofonic etc., etc., spectrul posibilităţilor de cunoaştere şi lărgire a acesteia nu face decât să se amplifice. Cât despre cei care se folosesc de toate acestea doar ca să schimbe mesaje dezarticulate pe aifon – ce să zic, idioţi au fost, idioţi sunt încă. Nici acum 2000, nici acum 100 de ani oamenii nu erau mai instruiţi, mai buni, mai inteligenţi, mai competenţi ca cei de astăzi, care nu suntem mai buni, însă dispunem de mai multe posibilităţi de a afla şi transmite mai multe şi mai repede. Altcumva – revenim la contemporanii Atenei lui Pericle, care plângeau după trecutul glorios, opus prezentului lor decadent.

DECI: pentru mine, o scriere rezidă în conţinutul, nu în suportul ei.

Cartea pe hârtie ne va întovărăşi încă pentru o vreme – câteva decenii, probabil – ceea ce nu e întru nimic rău – apoi va deveni o curiozitate sau un lux, în recuzita Object Collectorşilor. 

AncheTiuk de toamnă

 

eBOOK, audiobook, carte tradiţională. Ce preferaţi?

Acum ce citiţi – o carte de hîrtie, un eBOOK sau asculţaţi un audiobook?

 

Cătălina BĂLAN

 

Audiobook-urile sunt ok, mai ales dacă acompaniază  „un book” clasic. Aşa cum sunt, să zicem, cărţile de poezie din colecţia CR (alea cu CD-uri). În general, sunt de părere că poezia se poate percepe mult mai bine în cazul în care o auzi citită chiar de autor.

 

Nu sunt împotriva eBOOK-urilor, deşi prefer cartea tradiţională. O fi un semn de bătrâneţe, nu ştiu. În momentul în care citeşti, se creează o legătură între tine şi carte. E mirosul acela de cerneală proaspătă, de hârtie veche cu praf cancerigen sau pur şi simplu îţi place coperta.

 

În plus, indiferent de vremurile tulburi prin care vor trece, cărţile adevărate cu coperţi şi foi îngălbenite vor avea întotdeauna o valoare materială şi sentimentală mult mai mare decât eBOOK-urile. Nu o să te poţi mândri niciodată că ai un eBOOK ediţie princeps, bibliofilă, cu coperţi de piele de crocodil, vânat chiar de autor în persoană. În plus, o bibliotecă electronică, fie ea şi de sute de mii de volume, se poate pierde într-o fracţiune de secundă din cauza unui scurtcircuit sau a unui virus.  

 

Marele avantaj al eBOOK-urilor e că nu ţi le poate cere nimeni împrumut şi după să nu ţi le mai dea înapoi vreodată. EVER! Cred că asta ar fi unul dintre motivele pentru care aş citi cărţi electronice. Celălalt ar fi că sunt practice, într-un dispozitiv relativ mic (vezi doamne super-slim), cu baterie bună, îţi încap sute de cărţi. Asta da ieşire din situaţie dacă te muţi des de pe un continent pe altul.

 

Primul meu audiobook a fost „Apolodor”. Aşa demult, deşi nu chiar în secolul trecut, încât era casetă, nu CD/DVD. Îl ascultam zilnic de zeci de ori, şi acum ştiu toate versurile. Asta se întâmpla înainte să mă lămuresc exact cine sunt Gellu Naum şi Ada Milea. Apolodor mi-a stârnit interesul pentru cântecele Adei Milea, de Gellu Naum nu mai vorbesc.

 

Deocamdată citesc NormalBOOk-uri. E mai bine pentru ochi.