Anti-chimbal

Anti-chimbal

de Ruxandra CESEREANU

anti-chimbal 6

anti-chimbal 7

anti-chimbal 8

anti-chimbal 9

anti-chimbal 10

Ruxandra CESEREANU

Anti-chimbal 10

Julian Barnes îl amintește, la un moment dat, pe W. H. Auden cu al său vers Trebuie să ne iubim sau să murim. Auden însuși își contestă și corectează versul ceva mai târziu, preschimbându-l în Trebuie să ne iubim și să murim. Finalmente, Auden renunță complet la acest vers. Iată cum comentează britanicul Julian Apostatul:

Această trecere de la sau la și este unul dintre cele mai cunoscute corective ale poeziei. Când am dat cu ochii de el pentru prima oară, am aplaudat rigoarea probată de Auden criticul în revizuirea lui Auden poetul. Dacă un vers sună bine și are muzicalitate, dar nu este adevărat, afară cu el – iată o abordare dezbărată curajos de narcisismul auctorial. Acum însă nu mai sunt atât de sigur. Trebuie să ne iubim și să murim are evident logica de partea sa; în același timp, e la fel de revelator și de frapant cu privire la condiția umană ca Trebuie să ascultăm radioul și să murim sau Trebuie să decongelăm frigiderul și să murim. Auden s-a arătat pe bună dreptate suspicios față de propria retorică; însă a spune că versul Trebuie să ne iubim sau să murim este neadevărat fiindcă murim oricum (sau fiindcă cei care nu iubesc nu se sting din viață pe loc) înseamnă a adopta un punct de vedere obtuz sau omisiv. Există modalități la fel de logice – și chiar mai convingătoare – de citire a variantei cu sau. Prima și cea mai convingătoare este următoarea: trebuie să ne iubim fiindcă, dacă nu o facem, am putea ajunge să ne ucidem unul pe altul. A doua sună astfel: trebuie să ne iubim fiindcă în caz contrar, dacă viața noastră nu-și trage sângele din dragoste, se cheamă că suntem deja morți.

Ar fi fost de ajuns să declar sec No comment, întrucât este singura dată când sunt foarte de acord cu aserțiunile axiomatice și spumoase ale lui Mr. Barnes. Totuși, nu o voi face, întrucât mă mănâncă limba să vorbesc măcar puțin în răspăr. Nu cred că este o diferență absolută întreTrebuie să ne iubim sau să murim și Trebuie să ne iubim și să murim. Temporalitatea este ceva mai pulverizată și amețită, din pricina alternanței sau/și. Ceea ce contează, însă, în versul cu pricina nu este moartea și verbul a muri (să murim), ci dragostea, respectiv Trebuie să iubim. Moartea vine oricum, indiferent că este anunțată prin sau ori și, dar dragostea nu vine oricum. Și fiindcă ea nu vine oricum, ea trebuie să vină, este imperios să se ivească. Lucrul acesta mi se pare frapant și atingător, eventual, în versul lui Auden, faptul că TREBUIE să ne iubim. Pentru că, dacă nu ar fi acest trebuie, atunci ce ar fi și ce s-ar alege? Apostolul Pavel a zis ce anume ar fi. Așa că nu mai zic și eu. Tocmai fiindcă nu propovăduiesc, deși nu s-ar spune asta dacă mă gândesc că serialul antichimbalic a ajuns la episodul 10!

 

  1. ora25 spune:
    iulie 27, 2010 la 6:22 am | 

 nu prea avem încotro aşam. doar că de la iubire la moarte pot fi atâtea stări de descompunere încât aş tinde să acord un loc pe podium şi “bolii” care se întinde între ele două.

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 27, 2010 la 6:23 am | 

iscusita idee – sa faci din dragoste o boala intre viata si moarte (nastere si extinctie)!

  1. ora25 spune:
    iulie 27, 2010 la 6:28 am | 

păi numai moartea e un punct, dragostele & boalele au obiceiul să erupă, pentru ca apoi să treneze. trebuie să bolim! (aşa aş tălmăci eu)

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 27, 2010 la 6:47 am | 

fain, imi convine si imi place grozav! deci trebuie, se cuvine sa bolim!

  1. Jurnalul ipohondrului spune:
    iulie 27, 2010 la 1:15 pm |

e atat de ciudata dragostea asta. i mean, iubesti ceea ce n-ai avut niciodata intr-un fel.

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 27, 2010 la 2:14 pm | 

ciudata de tot (chiar daca nu iubesti neaparat ceea ce n-ai avut niciodata)!

oare de ce se va fi albastrit numele stapanei de blog la comentarii? hmmm.

o  ora25 spune:
iulie 27, 2010 la 2:17 pm |

(mai simplu aşam: tot scrisul însoţit de un link e albastru. cel fără link e negru 

§mesmeea cuttita spune:
iulie 27, 2010 la 2:24 pm

eu cred ca s-a albastrit de la serialul anti-chimbalic (desi s-ar fi cuvenit sa se rubinizeze mai degraba) :)

o  ora25 spune:
iulie 27, 2010 la 2:27 pm | 

ei, da, ce-i drept am dat o explicaţie mult prea lipsită de imaginaţie 

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 27, 2010 la 2:28 pm | 

sic! sic!

o  ora25 spune:
iulie 27, 2010 la 2:32 pm | 

 de necaz am să albăstresc şi eu tot ce o să scriu, sic, sic! 

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 27, 2010 la 2:36 pm 

urmatorul episod anti-chimbalic va trebui sa il scriu cu rosu-alb! rosu de la rosu, alb de la motan…

o  ora25 spune:
iulie 27, 2010 la 2:39 pm | 

:) şi partea scrisă cu alb ne-o vom imagina singuri?

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 27, 2010 la 2:45 pm | 

poate fi la o adica si cu niscaiva cerneala invizibila!

oricum, motanul alb al orei 25 cum defineste chestiunea dragostei?
e julianbarnesian sau anti-barnesian? 

o  ora25 spune:
iulie 27, 2010 la 2:51 pm | 

el are o cu totul altă teorie: trăim, iubim dar de murit nu murim niciodată. mi-a fost greu să mă contrazic cu el pentru că se ştie că pisicile au nouă vieţi şi cum nu se precizează de la ce moment încolo începe numărătoarea inversă, am ajuns la concluzia că au în permanenţă nouă vieţi.

mai are şi teoria că iubirea trebuie toarsă.

  1. mesmeeacuttita spune:
    iulie 27, 2010 la 2:56 pm | 

tocmai la cele 9 vieti de pisica/motan ma gandeam si imi ziceam ca ar putea fi vorba de 9 dragosti sau de una singura de 9 ori. ce noroc au motanii astia parascovenicosi! 

  1. valeriu spune:
    iulie 27, 2010 la 6:44 pm 

Caustic domnul Julian!

Eu as corecta versul astfel: “trebuie sa murim ca sa iubim…”

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 27, 2010 la 7:52 pm | 

daca Auden ar fi cunoscut aceasta varianta, poate ca nu ar fi renuntat definitiv la versul lui!
iar Julian Barnes nu ar mai fi fost apt sa comenteze in stilul sau sceptic, cinic ori sugubat (desi ma indoiesc)

Ruxandra CESEREANU

Anti-chimbal 8

Citatul din Julian Barnes este lung, așa că nu mă mai întind la alte vorbe de deschidere. Iată-l.

Doi membri ai unei perechi se iubesc, însă nu sunt fericiți. Ce concluzie tragem? Că unul dintre cei doi nu-l iubește cu adevărat pe celălalt? Că se iubesc până la un punct, dar nu suficient? Mi-aș permite să contest atât pe cu adevărat, cât și pe suficient. Am iubit de două ori în viață (ceea ce mi se pare destul de mult) – o dată fericit, altă dată nefericit. Dragostea nefericită a fost aceea care m-a învățat multe lucruri despre ce anume înseamnă iubirea – deși asta nu s-a întâmplat pe loc, ci mult după aceea. Date și detalii – arhivați-le cum știți mai bine. Însă am fost îndrăgostit și am iubit o bună bucată de vreme, ani în șir. La început am încercat o fericire aproape impertinentă, o bucurie nedomolită, colorată de accente solipsiste. Și totuși, în cea mai mare parte a timpului eram simultan nedumeritor, agasant și nefericit. Oare n-o iubeam suficient? Știam că o iubeam – altfel nu se explica faptul că am renunțat pe jumătate la perspectivele pe care le aveam de dragul ei. Nu mă iubea ea suficient? Am trăit ani de zile unul lângă altul, agitându-ne și încercând să aflăm ce nu era în regulă cu ecuația pe care o inventaserăm împreună. Reciprocitatea în dragoste nu era unul și același lucru cu fericirea. Încăpățânați din fire, am susținut amândoi contrariul.

Ce este mai important: să fii fericit și necunoscător sau să fii nefericit și inițiat în gnoza dragostei (ca să zic așa)? De ce fericirea nu aduce neapărat și cunoaștere, aprofundare, adâncime? De ce doar nefericirea produce astfel de lucruri? Mr. Barnes cântărește lucrurile într-o balanță înclinată inadecvat și pervertitor. De la Dostoievski am învățat aproape toți (cred), de când eram adolescenți, că dragostea nu înseamnă neapărat fericire (chiar dacă poate fi și fericire), așa încât nimic nou sub soare. Prin urmare, de ce se va fi mirând J. B. că dragostea e însoțită de nefericire chiar și atunci când ești iubit? Ceva nu este în regulă cu mirarea domnului Barnes, așa cum ceva nu este în regulă cu ecuația ofertată mai sus între doi iubiți. La finalul citatului se află axioma centrală: reciprocitatea în dragoste nu aduce fericirea, întrucât fericirea ar putea funcționa doar prin nedragoste. Oare? Nu cred în exclusivisme. Nu cred în a fi numai pe dos. Dacă reciprocitatea în dragoste nu este fericire, atunci ce este? Plăcere, obișnuință, comoditate, reacție pavloviană, plictis? Admit că ar putea fi vorba despre prietenie. Dar atunci ar fi vorba despre cea mai puternică prietenie relativ înțeleaptă (fiindcă înțelepciunea este relativă întotdeauna și nu există niciodată sută la sută).

Să nu ne lăsăm păcăliți de Julian Barnes și citatul său oarecum desuet: remarcile autorului sunt cele ale unui farmacist care nu mai știe rețeta exactă pentru boala care l-a preocupat destulă vreme din viața sa. Nici măcar nu e sigur dacă a uitat acea rețetă din pricina senectuții sau ea s-a șters din memoria sa, ca un obiect casnic de care nu mai ai nevoie. Poate că nu a cunoscut acea rețetă cu exactitate niciodată. Drept care singurul lucru care i-a rămas este uimirea. La urma urmei și uimirea poate avea efect cathartic. Aristot o și pomenește printre rânduri, chiar dacă exegeții au acordat dintotdeauna întâietate și prestanță absolute milei și spaimei. Cu mila și spaima nu avem ce face în chestiunea dragostei (ba da, firește că avem). În schimb, cu uimirea, din plin. Și uite așa sunt cât se poate de ambiguă acum și sufăr de sindromul echivocului: pe de o parte îl tachinez pe Mr. Barnes și îl trag de urechiușele lui omenești și scriitoricești de drac, pe de altă parte îi dau foarte-foarte puțină dreptate și zâmbesc (rânjesc ca știm noi cine din Cheshire) dimpreună cu el. Uh!

  1. anca giura spune:
    iulie 21, 2010 la 8:00 am |

Cu riscul să mai aşez o cărămidă la brandul meu de cinism( pe care mă străduiesc totuşi să-l port cu graţie) vă spun: a iubi înseamnă să-ţi scoţi inima din piept pe viu şi s-o dai celui iubit fiindcă are nevoie de un transplant. Dacă puteţi face gestul, atunci iubiţi, dacă nu, nu, şi, în acest caz, vă minţiţi pe voi înşivă. (Mă adresez tuturor celor care trec pe aici când formulez ca atare.)

Personal, sunt foarte exigentă cu mine atunci când zic “iubesc“. Până la urmă toţi pot( putem) fi înlocuiţi, numai Cel Născut din Mine, nu. Mă plictisesc de moarte când aud “l-am iubit mult, dar ne-am despărţit“. Aiurea… dacă încă trăieşti după despărţire, atunci nu l-ai iubit. Iubirea a fost definită doar de religie şi de literatură. Nu -mi place când o defineşte tehnic psihologia. Literatura pe urmă ne-a vârât-o( pe iubire) în existenţă şi nu vom mai scăpa de idealul ei. Nu e rău că e aşa, ne umanizează. Dar hai să nu ne păcălim, prea puţini iubim, şi mulţi ne îndrăgostim, c`est pas la meme chose. Că seamănă, că vrem să pară, ca c`est deja autre chose.

Cât despre iubire+fericire sau iubire+nefericire…nu sunt de acord cu departajarea. Iubirea = fericire+nefericire. Adică iubind, simţi tot ce simte celălalt, când el e fericit eşti şi tu, când pe el îl doare, te doare şi pe tine. Prea pragmatic?

Ah, şi culmea cinismului meu:nu mereu am iubit aşa ca acum. Fiecare secol, jumătate de secol, deceniu( prin compactarea timpului recentă) a avut felul său de a iubi. Şi în fine, pentru a iubi până la capăt îţi trebuie ori ignoranţă, ori nebunie, ori ADN comun. Iar dacă printre voi există cazuri-excepţie, e minunat! Sunteţi rarisimi, anyway!

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 21, 2010 la 8:14 am |

de retinut din revarsarea ancai
1. transplantul
2. c’est pas la meme chose (iubire/indragostire)
3. fericire plus nefericire egal iubire (sic!)
4. mentalul legat de iubire depinde de zeitgeist si weltanschaaung

  1. anca giura spune:
    iulie 21, 2010 la 8:23 am 

N-am o duhovnică, dar dacă aş avea vreodată, vă voi întreba pe dvs. prima. :) Revărsare aţi scris? vai, de mult nu m-a mai intuit cineva aşa! Aşa mă simt adesea: o revărsare, o apă în curgere. Iar când aceasta ia forma unei căderi de apă curată şi oxigenată sunt mândră de mine. Aici mi-am revărsat o parte din experienţa de viaţă şi de …iubire. Cu onestitate asumată.

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 21, 2010 la 8:41 am |

cascada niagaranca! :)

  1. Vladimir B. spune:
    iulie 21, 2010 la 8:52 am |

Astăzi se împlinesc 40 de ani de la moartea Elenei Sergheevna Şilovskaya, alias Margarita lui Bulgakov! Iubire mai mare decît cea dintre cei doi mai poate exista pe pământ? Titlul articolului pe care l-am cetit în IZVESTIA: “Lumea fără Margarita”! M’am delectat privindu-i şi în fotografie…
Vă trimit fotografia prin e-mail, deşi s-ar putea sa o aveţi!

o  mesmeeacuttita spune:
iulie 21, 2010 la 9:42 am | 

la tzanc venit comentariul vladimiresc – spusele lui julian barnes exact de romanul iubirii dintre maestru si margarita (id est mihail afanasievici si elena sergheevna) au nevoie ca o contrapondere!

desi stiu ca astazi suna patetic o ademenire precum “vino cu mine, cititorule! cine ti-a spus ca nu exista pe lume dragoste adevarata, devotata, dragoste vesnica? sa i se taie mincinosului limba lui ticaloasa!” – eu si inca vreo cativa (foarte putini) mai credem in astfel de lucruri.
mai mult chiar, nu am deloc de gand sa imi pierd credinta aceasta.

  1. anca giura spune:
    iulie 21, 2010 la 9:30 am |

Eram undeva în mare în Muntenegru anul trecut( Unde se revarsă(!:) ) Bojana în Adriatica) . Eram aproape de nişte ruşi tare haioşi care aveau o basarabeancă printre ei. Eu m-am mirat s-o aud salutându-mă în româneşte. Şi cum cu restul nu puteam vorbi că nu ştiau decât ruseşte, i-am salutat aşa( transcriere fonetică): ialiubliumihailbulgakov! Maaaamă, ce bine ne-am înţeles începând din clipa aia! Iată unde te duce iubirea de literatură, zău!

  1. mesmeeacuttita spune:
    iulie 21, 2010 la 9:34 am | 

:) corect ar fi fost – ialiubliumihailafanasievicibulgakov!
(faina poveste si potrivita ca o manusa pentru bulgakovfilia mea)

  1. Vladimir B. spune:
    iulie 21, 2010 la 9:35 am | 

“Maestrul şi Margarita” e mai mult decît literatură!

Iar ruşii nu sunt cu precădere iubitori de Bulgakov, şi mai ales ai acestui roman. De noi ce să mai zic?

  1. mesmeeacuttita spune:
    iulie 21, 2010 la 9:44 am | 

fireste ca M & M e mai mult decat literatura, e aproape o mistica (entre les connaisseurs)…

spasiba pentru fotografie, am primit-o (nu o stiam)!

  1. Vladimir B. spune:
    iulie 21, 2010 la 9:47 am | 

Aş zice că peste ceva vreme M & M va fi pe acelaşi palier cu “Iliada” lui Homer! Care ce este: mit, realitate, tratat istoric, poezie, alchimie verbală, carne vie???

  1. mesmeeacuttita spune:
    iulie 21, 2010 la 9:52 am | 

as pohti si eu cu ochii inchisi asa mitizare a maestrului si margaritei, dar poate ca e mai bine sa raman mesmeea skeptikovna cuttitovski, adica prudenta cu invalmaseala mitului si a alchimiei, ca sa nu fiu deceptionata ulterior!

  1. anca giura spune:
    iulie 21, 2010 la 10:03 am |

Maestrul şi Margareta este cartea vieţii mele. E adicţie, e magie. Am un bărbat pragmatic, citeşte rar literatură. După ce a citit MşiM a rămas marcat. Quot erat dmonstrandum.

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 21, 2010 la 10:16 am | 

eeeeee (ma bucur eu ca o post-bacanta), asta da reactie si convertire!

o  Vladimir B. spune:
iulie 21, 2010 la 10:18 am | 

…sau “înrobire” ceea ce, de multe ori, devine sinonim cu convertirea.

§mesmeeacuttita spune:
iulie 21, 2010 la 10:43 am

daca ma gandesc ca noi am putea fi vazuti si ca niste “robi” ai romanului maestrul si margarita, as zice ca prefer termenul ROBI decat pe acela de inrobiti (intrucat cel din urma cuvant parca prea vantura un juvatz de pus la grumaz!)
fiindca robii sunt oarecum de buna voie, in vreme ce inrobitii sunt mai degraba siliti (de fapt e totuna, dar suprainterpretez)…

  1. Vladimir B. spune:
    iulie 21, 2010 la 8:56 pm | 

De acord și cu interpretarea, dar și cu posibila suprainterpretare!

o  mesmeea cuttita spune:
iulie 22, 2010 la 7:08 am | 

si ce facem cu subinterpretarea?

  1. valeriu spune:
    iulie 22, 2010 la 7:04 am | 

Interesant fragmentul din J. B.

Dar mult mai interesanta discutia care a urmat. Bulgakovfilii fac ce fac si catre final tot la M & M ajung.

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 22, 2010 la 7:09 am | 

akiba dixit! :)

  1. anca giura spune:
    iulie 22, 2010 la 8:11 am | 

Eu nu citesc o carte a doua oară, doar volumele de poezii. Aşa sunt. Numai M&M o voi citi din nou, a patra oară. Să moară cultura imposturii artistice, de nu e asta adicţie în stare pură. :)

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 22, 2010 la 8:20 am |

atunci vivat adictia! (de data aceasta e adictie ultrabenefica, fie-mi ingaduita redundanta) :)

  1. matei spune:
    iulie 22, 2010 la 10:33 pm | 

…reciprocitatea în dragoste naşte corpul psihic, croit şi ţesut de îndrăgostiţi. Corp care, pentru a fi viu, are nevoia de a fi străbătut energetic. Numai astfel, consider eu, corpul psihic va deveni trup psihic, iar dragostea va deveni fericire. Energia aceea este, pentru mine, iubirea.

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 23, 2010 la 5:43 am | 

matei psihopompul si matei energofilul tocmai a comis o axioma bijuterita!

Ruxandra CESEREANU

Anti-chimbal 9

Propovăduiește Julian Barnes neliniștitul și neliniștitorul: Abia mai târziu descoperim ce credem într-adevăr despre dragoste. Ne-o reprezentăm ca pe o forță activă. Dragostea mea o face fericită; dragostea ei mă face fericit; cum ar fi cu putință să ne înșelăm? Ei bine, ne înșelăm. Nu facem decât să evocăm un fals model conceptual. Acesta sugerează că dragostea este o baghetă fermecată, capabilă să dezlege nodul cel mai strâns fără ajutorul mâinilor, să umple jobenul cu batiste și apoi să dea drumul unui stol de porumbei. Numai că acest model nu provine de pe tărâmul magiei, ci din domeniul fizicii atomice. Dragostea mea nu are cum s-o facă fericită; ea este în stare doar să declanșeze înăuntrul ei capacitatea de a fi fericită. Iar în felul ăsta lucrurile par mai ușor de înțeles. Din ce motiv nu pot s-o fac fericită, din ce motiv nu poate să mă facă fericit? Simplu: reacția atomică pe care o așteptăm nu are loc, raza cu ajutorul căreia bombardăm particulele se află pe o altă lungime de undă.

Este amuzant (un tic prețios) să constați că totul depinde, la nivelul zeflemelei amoroase, de un model conceptual sau de altul. Cum spuneam și altădată: Mr. Barnes este sâcâit și nesatisfăcut exclusiv de ideea de dragoste, întrucât (după cum am constatat deja într-un alt episod antichimbalic) starea de dragoste nu o poate controla și supune (și, neputând face acestea, nu o poate decoji, decanta etc.). În citatul de mai sus, autorul introduce, însă, un fals prieten: fizica atomică. Iar aceasta, nu-i așa, se opune magiei (și romantismului). J. B. introduce un criteriu așa-zis științific de măsurare a dragostei și a fericirii/nefericirii, în funcție de care dragostea și partenerii depind de particule, raze, reacții atomice și lungimi de undă. Dacă lucrurile ar sta într-adevăr astfel, atunci ar trebui ca, atunci când vorbim despre dragoste, să-i studiem mai întâi pe Bohr, Pauli și Heisenberg – numai că nu ne este prea la îndemână, mai ales dacă provenim din umanioare. Norocul nostru este că aproape toți suntem familiarizați cu Einstein. Și ajunge atât. Inclusiv pentru a pune capăt comentariului antichimbalic de acum asupra vorbelor șăgalnice ale domnului Barnes.

  1. sauribalic spune:
    iulie 24, 2010 la 12:26 pm 

Dacă am vânători şi fizica nucleară, ar însemna că atunci când radonul sentimental se dezintegrează, poţi face cancer la dragoste:)

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 24, 2010 la 12:40 pm | 

… sau ciuma bubonica la dragoste, parca-i mai potrivit si mai desuet, daca este sa bemolam chestiunea sentimentala in chip doftoricesc!
(ar fi nevoie de manusi igienice de cauciuc, botnita farmaceutica la gura si boneta de protectie)

o  ora25 spune:
iulie 24, 2010 la 4:53 pm | 

“dragostea în vremea ciumei bubonice” – ar fi o replică straşnică!

§mesmeea cuttita spune:
iulie 24, 2010 la 5:02 pm

eu sunt fascinata de particula post-, prin urmare sa fie dragostea in vremea ciumei post-bubonice

§ora25 spune:
iulie 24, 2010 la 6:49 pm

Post-pestis pestilentior peste est!

  1. sauribalic spune:
    iulie 24, 2010 la 1:07 pm | 

sau o ciumă pulmonară, contagioasă prin oftatul îndrăgostiţilor:)

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 24, 2010 la 1:40 pm | 

poate fi si tuberculoza la inima sau osteoporoza la ventricole! (de toate pentru toti)

  1. sauribalic spune:
    iulie 24, 2010 la 1:46 pm | 

domnul Barnes cred că purta o botniţă fericeutică prin propiile scrieri. era prea sceptic să n-o poarte.

o  mesmeea cuttita spune:
iulie 24, 2010 la 3:44 pm | 

sau poate purta casti impotriva zumzetului poluant-romantik! nu-i de mirare ca a surzit

  1. venerandco spune:
    iulie 24, 2010 la 2:24 pm | 

sunt de acord cu ideea ca “a iubi pe cineva” nu inseamna “a-l face pe acel cineva fericit”. Si da, ar trebui sa studiem niscaiva fiziceala ca sa intelegem intrucatva dragostea

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 24, 2010 la 3:45 pm |

uh, cu fiziceala e ca si cu scepticismul angelik, ceva de genul acesta

  1. venerandco spune:
    iulie 24, 2010 la 4:02 pm |

de fapt, daca stau sa ma gandesc bine, conceptul de dragoste nu exista in afara principiului de incertitudine heisenbergian. si, cum dragostea reala a fost surclasata de cea imaginara/fictionala, nazuim ca macar suma istoriilor dragostelor imaginare sa se intersecteze cu realitatea!

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 24, 2010 la 4:36 pm | 

ma intreb cum ar putea teoria spinului a lui pauli sa rezolve chestiunea dragostei, daca fiziceala e chiar atat de la ordinea launtrului si a simtamintelor? fiindca in cazul lui heisenberg lucrurile sunt mai usor de manageriat, daca incertitudinea ar putea fi un no man’s land inclusiv pentru certitudine

  1. sauribalic spune:
    iulie 25, 2010 la 9:25 am | 

Eu am auzit că teoria spinului s-ar aplica numai la particulele sângerânde din talpa dragostei. Ceea ce înseamnă că trebuie să fie una bătătorită.

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 25, 2010 la 9:34 am | 

 hatra chestiune si perceptie!
dar cu talpile e mai complicat, intrucat se poate si ghici in ele (fiindca exista linii ca in palma)

  1. sauribalic spune:
    iulie 25, 2010 la 10:19 am | 

Am ghicit şi eu o dată în talpa piciorului de vers. A fost extenuant, am slăbit foarte mult. Şi cum nu era vizibil decât cu ochiul întemniţat, a trebuit s-mi măsor talia cu un centimetru antic. Nici nu mai vreau să-mi amintesc; să spun ce-am spus, nici atât.

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 25, 2010 la 10:25 am |

sauribalic(a) are umor cat casa, ceea ce-i grozav! ii recomand, de aceea, sa se intieze in teoria paulica (si nu paulina a) spinului, ca sa deprinda cum sa ia spinul cu pricina din ochii celor fara umor!
cat despre arta slabitului, ne-o dorim cu totii :)

o  ora25 spune:
iulie 25, 2010 la 10:36 am | 

(şi vine cu aşa o poftă că îţi vine să pui mâna pe cartea de bucate)

§mesmeea cuttita spune:
iulie 25, 2010 la 10:39 am

sa trecem, deci, la paine si apa…

  1. Jurnalul ipohondrului spune:
    iulie 26, 2010 la 8:25 am |

dragostea poate este o chestie conceptuala, poate ca e si cel mai oribil cosmar pe care l-am putea avea in viata insa e mult mai deziderabila decat moartea care pana la urma e traiectoria finala a celei dintai, intr-un fel un continuu post-dragoste. cuvantul dragoste este pur conceptual insa ceea ce el induce nu este nicidecum conceptual.

  1. mesmeeacuttita spune:
    iulie 26, 2010 la 11:37 am | 

intru totul de acord (aproape)

Ruxandra CESEREANU

Anti-chimbal 7

Spuneam la începutul serialului anti-chimbal că am să-mi secondez mica analiză de tip close reading pe spusele lui Julian Barnes despre dragoste, revăzând filmele lui Ingmar Bergman. Între timp am tot revăzut și am și uitat că am revăzut de cât de multe lucruri am făcut și mai am de făcut. Face to Face (filmul meu preferat din Bergman), The Shame, The Touch, The Silence, Persona, Fragii sălbatici, Poveste de iarnă, O vară cu Monica, Sonată de toamnă,Scene dintr-o căsătorie, Sarabanda și destule altele. Așa că mă întorc la Mr. Barnes care propovăduiește după cum urmează:

Haideți să începem cu începutul. Te face dragostea fericit? Nu. O face dragostea fericită pe persoana pe care o iubești? Nu. Îndreaptă dragostea toate lucrurile? Nici vorbă. Bineînțeles, a existat o vreme când exact asta credeam. Și cine oare nu a făcut la fel (unii o fac în continuare, în ungherele ascunse ale sufletului)? Nu putem deduce din însăși forța năzuințelor noastre că, odată atinsă, dragostea face durerile de zi cu zi mai suportabile și funcționează fără eforturi pe post de analgezic?

Întâi de toate admit că eu fac parte din categoria unii o fac în continuare, iar lucrul acesta mă face să mă amuz (deocamdată) cu tâlc de cartezienele afirmații ale lui J. B. – dacă lucrurile ar sta altfel, probabil aș fi cusurgie (oare nu sunt deja?). Dar nu asta contează acum. Mr. Barnes joacă intenționat o carte flegmatică și teatral-cinică, punând în balanță etapa când el însuși a crezut că dragostea înseamnă tot și schimbă lumea, și etapa ulterioară când a priceput că lucrurile nu stau așa și a rămas, golănește spus, cu buzele umflate. Chestiunea este că lucrurile s-au schimbat relativ dramatic doar pentru J. B. (cu Weltanschaaung cu tot), vag ulcerat de faptul că dragostea ar putea fi totul pentru destulă altă lume, deși pentru el nu mai este. Drept care domnul Barnes generalizează o concluzie personală și o ridică la rang de axiomă. Dar face lucrul acesta intenționat ca provocare și în stil actoricesc. Asta îmi și place enorm la el: știe să-și pună ce mască/marcă stilistică și afectivă dorește, se joacă inclusiv cu măști suprapuse, fiindcă singurul lucrul pe care nu îl suportă este pielea jupuită. Așa încât despre pielea jupuită a dragostei nu îl vom auzi niciodată vorbind. Vorbește, în schimb, cu acuratețe despre fericire și nefericire (sau despre sintagma te iubesc), fiindcă este interesat de exactitate și precizie. Cuțitașele lui de mâncat sunt curate și noi, strălucesc de atâta limpezeală (sau limpezime?). Dar, la urma urmei, Julian Barnes ne comunică niște cuvinte și idei care nu invalidează dragostea altfel decât lingvistic, aș spune. Fiindcă există ceva ce domnul Barnes nu mai poate nicicum tăia, analiza, decupa. Anume: starea de dragoste.

  1. ora25 spune:
    iunie 28, 2010 la 2:31 pm |

păi există vreun lucru care te face fericit? sau care îl face pe altul fericit?

  1. mesmeea cuttita spune:
    iunie 28, 2010 la 2:38 pm 

ehei, corabioara este pesimista sau sceptica in aceasta dupa-amiaza a unui faun? :)

  1. ora25 spune:
    iunie 28, 2010 la 2:41 pm | 

păi nu, adică nu aici :) dar de ce să împovărăm dragostea cu aşteptări pe care nu le avem de la niciun alt lucru oricum? :)

  1. mesmeea cuttita spune:
    iunie 28, 2010 la 2:49 pm | 

impovaram dragostea sau omuletii care se presupune ca iubesc? putem impovara o stare si un simtamant? sau cel iubit/cea iubita devine dragostea? despre ei vorbesti?

o  ora25 spune:
iunie 28, 2010 la 3:11 pm | 

piii despre ea zic, că îi cerem să vină cu fericire cu tot, ei; nu lor. ei sunt mici, nu le cerem aşam pe faţă :) că dacă le-am cere lor, nu că i-am împovăra, da’ i-am cocoşa din cale-afară.:)

§mesmeea cuttita spune:
iunie 28, 2010 la 3:38 pm

… de aceea exista camile cu o cocoasa si cu doua cocoase, stiu ele cele stiu (si cu insetarea versus rezervele de apa – asijderea)

  1. coramica spune:
    iunie 28, 2010 la 2:55 pm | 

Dragostea, atunci cand e impartasita, cand simti ca nu mai poti fara celalalt, cand simti ca sufletul tau pluteste, te face fericit(a)

  1. mesmeeacuttita spune:
    iunie 28, 2010 la 3:07 pm | 

riscam sa fim patetice, drept care ar trebui sa avem mai mult simt critic si mai multe clame de prins rufe :)
cat despre cinism, presimt ca bate la usa deja…

p. s. marturisesc ca nu rezonez la plutiri in acest sens!

  1. ora25 spune:
    iunie 28, 2010 la 3:17 pm | 

şi alain de botton mai face “ulceraţii” din astea , l-ai gustat?

  1. mesmeea cuttita spune:
    iunie 28, 2010 la 3:37 pm | 

nu l-am gustat inca, dar tocmai m-ai starnit!
cu ce anume sa-l mananc?

o  ora25 spune:
iunie 28, 2010 la 3:59 pm |

pii mai la obiect ar fi chiar “eseuri de îndrăgostit”. în plus e şi subţire :D măcar nu te înhami la o lectură lungă despre care nu ştim cât ar fi de plăcută :)

§mesmeea cuttita spune:
iunie 28, 2010 la 4:24 pm

vor fi fiind eseuri de post-indragostit, oare, din acelea de ingurgitat cu lichior fin si ciocolata? ba chiar si cu keith jarrett cantand la pian!

§ora25 spune:
iunie 28, 2010 la 4:47 pm

aaaa, nu prea cred, căci e un eventual îndrăgostit chinuit de ridicol şi de derizoriu. ar fi păcat de ambianţă. nu prea ştiu cu ce să îl
asortez. zic “eventual” căci nu mi-e clar cum că ar fi de-a binelea îndrăgostit :D

§mesmeea cuttita spune:
iunie 28, 2010 la 5:28 pm

… ma habaucesti de cap!
o sa caut sa vad ce e cu monsieur botton-bonbon!

  1. coramica spune:
    iunie 28, 2010 la 3:55 pm |

Chiar deloc, e exact ce simt…daca pt mine dragostea nu e o povara?

  1. mesmeea cuttita spune:
    iunie 28, 2010 la 4:01 pm | 

atunci cinicii si scepticii vor striga cu glascior invidios-fraternal/sororal – iata un omulet (omuleata) fericit(a) :)
(asa cred, dar poate ma insel cu buna stiinta!)

  1. MB spune:
    iunie 28, 2010 la 9:45 pm | 

e un pic de masochism şi în ”îndrăgosteală”, dacă un cinic serios vede repede naivitatea celui îndrăgostit. la fel cum e şi o doză consistentă de sadism dacă naivul apucă să fie cinic imediat după prima ”îndrăgosteală”. complicat? ..şi nu prea..
cred [fără amarul cinismului, ci senin] că dragostea nu e totul pentru nimeni. de cele mai multe ori e decorată prea mult, pentru eroisme pe care şi le arogă pe nedrept sau îi sunt atribuite ad ignorantiam. sau, să zicem, în detrimentul fumuseţii, mai aspre, a cunoaşterii.
devin patetic, presimt..:)
se tot spune că a iubi e totuna cu a cunoaşte.
e doar un abuz lingvistic

  1. mesmeea cuttita spune:
    iunie 28, 2010 la 10:08 pm | 

eu as exclude din ecuatie masochismul altfel decat ca trop (sau “acid trip” simbolic, eventual) in chestiunea dragostei. cat despre sadism, daca e tentant, doar ca exbitionism si voyeurism de ocazie! naivii intotdeauna isi gasesc ac de cojoc in ochii cinicilor, iar eroismul e o guma de mestecat a carei aroma dureaza in mod firesc doar 10 minute. oricum, poiematike este cel mult post-patetic (am eu o mica obsesie cu post-), mai degraba stoic, si inca unul invalmasit si in acelasi timp cu mreje minutioase :)

  1. MB spune:
    iunie 28, 2010 la 11:34 pm | 

ei, făceam şi eu pe seriosul-sentenţiosul :)
sunt un stoic, e-adevărat. dar unul prin convertire. dacă aş fi ţinut blog acum 10 ani ar fi sunat destul de mizantropic. bine, slavă Domnului, că m-am trezit să scriu în văzul lumii abia acum, când m-am mai limpezit un pic.
de fiecare dată când mă îndrăgostesc devin ridicol. de ce oare? m-am tot întrebat. n-am găsit răspuns. se poate ca ex-centricitatea actului să-mi inducă vreo stranietate comportamentală. în secret, de multe ori mă îndrăgostesc numai ca să mă pot bucura de ”a mă dărui”. apoi constat de fiecare dată că mă ofer numai ca să pot scăpa de mine, că nu mă mai suport.
bizară lucru dragostea. un bazar bizar
dar să revin..de unde sentinţa asta a propos de eroism? cred sincer că eroismul e al eternităţii. iar sublunar, nu duce imaginaţia o luptă cu raţionalitatea? din care prima iese mai mereu învingătoare? printr-un eroism smerit?

o  mesmeea cuttita spune:
iunie 29, 2010 la 5:10 am | 

un bazar, ce bine spus, cat de exact!
poiematike este un intelept nesupus, asa cred. nesupus inca intru totul cuvintelor.
ideea de eroism smerit imi convine pentru destule lucruri :)

  1. MB spune:
    iunie 28, 2010 la 11:35 pm | 

* bizar lucru..

o  ora25 spune:
iunie 29, 2010 la 4:11 am |

eroism smerit? eu cred că şi blazarea şi ridicolul repetat deci anticipabil deci evitabil şi pura oboseală aştern o moale păturică de autocenzură peste fantazia. şi cred că şi ea se erodează pe ici pe colo şi stă mai în lanţ, servind instinctul de conservare al omului care numai prin cine ştie ce tertipuri reuşeşte să se delecteze cu propriul ridicol. prin tertipuri înţelegând şi eforturile de resuscitare a gustului din guma de mestecat, după cele 10 minute de graţie. apoi ipostaza ridicolă intervine numai când deja arunci o privire exterioară asupra ta, deci când deja te-ai smuls oarecumva din gumă şi începe să te intereseze ce a mai păţit propria persoană necenzurată la timp. unde guma devine o ramă. :)

  1. mesmeea cuttita spune:
    iunie 29, 2010 la 5:12 am | 

cu paturica nu avem ce face, nu-i asa, corabioara? imi place expozeul anterior usor manios si foarte elegant. ce duelgie ai putea fi!

pai tertipuri sunt peste tot, asa ca de ce sa ne miram. suntem o civilizatie de tertipuri.

o  ora25 spune:
iunie 29, 2010 la 5:22 am | 

eeei, pare el mânios dar nu era, am răspuns cu implicare! :)
de fapt mai sunt lumini care răzbat şi prin găurile păturicii, chiar dacă ne-o tragem pe ochi. poate fi un filtru bun păturica. mai ales pentru eroi. le menţine balanţa termică, după pierderile în luptă :) .

  1. mesmeea cuttita spune:
    iunie 29, 2010 la 1:08 pm 

cu paturica deasupra imi inchipuiam eu cand eram mica oaresce – imi inchipuiam cum vin valvartej nori, mari, oceane, furtuni, scintilatii, clipoceli, si ma fura!

  1. Jurnalul ipohondrului spune:
    iunie 29, 2010 la 5:02 pm | 

Iata ca ipohondrului, desi mi se pare o chestie relevanta , nu ii este usor sa gestioneze patetismul declaratiei amoroase care se afunda intr-o proliferare sentimentalista, cu valente eufemizante . am postat zilele trecute , un text de ‘ piele jupuita’, apoi m-am inspaimantat si l-am sters.

e foarte frumos evantaiul dumneavoastra negru. era in ton cu discutia despre curtezane sau era asa un outil pour la deconstruction des soutenances de memoire?

  1. mesmeea cuttita spune:
    iunie 29, 2010 la 6:34 pm |

spaima trasa dupa o “jupuiala” este destul de normala…

da, evantaiul meu e frumos (din insula rodos) si s-a potrivit la hazard cu discutia despre curtezane, nefiind el un instrument nici proustian, nici anti-proustian, ci reazam utilitar, varatec dantelarit, inclusiv atunci cand vreau sa rad, fara sa fiu vazuta, ori ma schimonosesc, si iar nu vreau sa fiu vazuta.

nu aveam de unde sa stiu ca sunt pandita pe gaura cheii!

  1. geanics spune:
    iulie 2, 2010 la 8:10 pm | 

Vad ca se comenteaza despre dragoste… mie mi-a atras atentia Barnes. In ultima vreme l-ati tot pomenit. mai e un loc in fan-club? Dupa ce am citit Trois, care mi s-a parut extrem de… real life, am luat la rand cartile lui. Very britsih, very eclectic, very stylish, very urban, very actual (mi-l inchipui cu un cocteil Martini in mana, cu bratul sprijinit de manerul unui fotoliu – armchair suna mai bine -, picior peste picior, putin mai incolacit decat e cazul, amintind de un dandy, tragand maslina de pe betisor). Nu neaparat pentru ca asa ar fi, ci pentru ca asa-i sade bine unui britanic foarte urban sa pozeze. Stiu. Cliseu. Dar el construieste demential pe clisee, creandu-le alte contexte. Astfel, cliseele isi pierd valoarea de clisee. Ca si Kitsch-ul voit in arta. Si totusi… in dragoste… :) ) cat de ne-cliseu ni se pare ce facem fiecare si cat de cliseu poate arata din exterior totul! De fiecare data ma gandesc ca suntem mult mai asemanatori intre noi decat credem. Mai ales priviti de sus. :)

o  mesmeea cuttita spune:
iulie 5, 2010 la 9:34 am | 

geanics e binevenita in club! vive le roi J.B.!

  1. Jurnalul ipohondrului spune:
    iulie 4, 2010 la 1:36 pm |

ei,nu era chiar voyeurism pe acolo. ci era pur si simplu o remarca asupra evantaiului. eram chiar in prima viziune.hahhahahah

  1. mesmeea cuttita spune:
    iulie 5, 2010 la 9:38 am | 

astept viziunile doi si trei! (doar 2 si 3 sunt numere sfinte, asa incat nu poate fi vreo rau)

o  mesmeea cuttita spune:
iulie 5, 2010 la 9:39 am | 

corectiune – vreun rau

  1. Ruxandra CESEREANU - Anti-chimbal 6