Mihail Vakulovski

Reduta figurilor de ceară

 

 

Muzeul Figurilor de Ceară din Sankt Petersburg a mai fost la Braşov, atunci cu o expoziţie care aduna în aceeaşi încăpere o lume culturală din diverse epoci şi locuri care altfel nu s-ar fi putut întîlni vreodată: scriitori, actori, pictori, muzicieni şi personaje celebre. Acum artiştii ruşi au gîndit o expoziţie mai populară şi oarecum mai comercială, chiar dacă biletele de intrare sînt accesibile pentru absolut toată lumea, iar vizita la expoziţie merită din toate punctele de vedere. Expoziţia se numeşte „Mit, ficţiune, realitate” şi poate fi văzută la Centrul Cultural „Reduta” Braşov pînă pe 15 ianuarie 2011. Expoziţia „Mit, ficţiune, realitate” e într-un turneu european, înainte de Braşov personajele muzeului privindu-i cu ochii lor de sticlă pe vizitatorii din Grecia. Chiar la intrare te întîmpină preşedintele şi prim ministrul Rusiei, Putin şi Medvedev (toată lumea îl recunoaşte imediat pe Putin şi întreabă cine-i celălalt), apoi ai surpriza să întîlneşti artişti, scriitori, pictori, politicieni, personaje cinematografice, literare sau de desene animate, personalităţi istorice, dar şi mitologice… Copiile sînt în mărime naturală, iar fotografiatul nu este interzis, aşa că vă puteţi face poze cu Charlie Chaplin, Albert Einstein, Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici, Afrodita, Salvador Dali, Putin, Zeus, Danny DeVito, Master Yoda, Shreck, veveriţa din „Ice Age”, eroii din filmul artistic „Harry Potter” sau „Piraţii din Caraibe”, Leonardo da Vinci, Gioconda, Hercule, Shakespeare, un culturist american celebru şi un luptător de sumo, cei mai mici trei gemeni din lume şi cea mai mică femeie din lume, femei frumoase sau înfricoşătoare, mai mult sau mai puţin îmbrăcate, o femeie acoperită doar cu un văl transparent („De ce? E aşa urîtă?”, a întrebat cineva. „Nu, e aşa frumoasă!”, a răspuns galeristul) ş.m.a., cam 80 de figuri minuţios lucrate de artiştii Muzeului Figurilor de Ceară din Sankt Petersburg, care fac o singură figură în cel puţin 3 luni de zile, părul fiind natural, dinţii sînt proteze stomatologice, totul se apropie foarte mult de cei din realitate sau din film, realitatea combinîndu-se cu ficţiunea pentru ca noi să ne putem apropia de ea cît de mult vrem. O călătorie interesantă pe care v-o recomand cu încredere.

 

„Mit, ficţiune, realitate”

Muzeul Figurilor de Ceară din Sankt Petersburg

Ne-am dorit de foarte multa vreme o sala de repetitii doar a noastra, un loc in care sa ne putem intalni cand avem chef, in care sa putem canta in conditii cat mai bune, atat in privinta acusticii cat si a sonorizarii. Si un loc in care sa nu depindem de programul altora. Asta a fost inceputul.
Avand spatiul, la inceputul verii l-am contactat pe Flaviu Oros si am stabilit o intalnire al carei scop era amenajarea unei sali de repetitii, tratament acustic, antifonare, tot tacamul. Flaviu e un tip meticulous si operativ. Proiectarea nu a durat foarte mult doar ca la final concluzia a fost una singura: de ce nu studio si doar sala de repetitii? De aici incolo, incet dar sigur, lucrurile au inceput sa scape de sub control, insa la modul fain. Am petrecut zeci de ore cu Mitza – Mihai Sarlea – discutand si cautand gramezi de scule pe net, incercand sa ne incadram intr-un anumit buget, facand diverse scenarii si planuri despre ce si cum ar putea fi. Eu pana in punctul acesta eram un mare strain de toata povestea cu ce inseamna dotarea unui studio. Insa chestia m-a prins ca un virus si de-atunci nu am mai scapat.
Planul initial era sa facem un mic project studio, cu Mitza “la butoane”. Pe parcurs am simtit nevoia unei extra-pareri avizate si uite asa a aparut in schema stimabilul domn Oliver Vegh, omul care a inregistrat trupe ca Luna amara, Kumm, Urma etc si de altfel un bun prieten al nostru.
De la cafeaua bauta pe o terasa din Cluj, intr-o seara torida de vara in care Oliver, Mitza si cu mine discutam potentiale set-up-uri pentru studio si pana azi, s-au scurs 5 luni. 5 luni in care nu a trecut o zi fara sa deschid gura si sa pronunt cuvinte precum preamp, eq, compresor s.a.m.d.
Am cunoscut doi oameni foarte faini lunile astea. Unul e David Marquette, un tip pasionat de reconditionarea echipamentelor audio analogice vintage si de constructia unor replici fidele dupa modele legendare (Telefunken V72 = Mercury M72) si care a reusit sa isi construiasca o afacere din asta. Aflati mai multe despre el accesand linkul de mai sus. Si neaparat sa va uitati si la lista de clienti. Impresionant! Omul asta mi-a oferit fara nici o obligatie o gramada de sfaturi legate de echiparea studioului, am facut schimb de muzici, ne-am conversat la telefon fara sa conteze faptul ca eu eram in Cluj si el in San Francisco. Thanks a lot, Dave!
Al doilea tip de care va pomeneam e Jeff Leibovich, omul care m-a ghidat cu partea de echipament cumparata de la Vintage King. Atat am de spus: suntem ani lumina in urma in ceea ce priveste felul in care la noi se consuma relatia comerciant – client.
Daca o sa va uitati pe cele doua linkuri de mai sus veti intelege ce am vrut sa spun cu “lucrurile au inceput sa scape de sub control”. Impreuna cu Oliver am facut mai multe variante de set-up si pana la urma am ales sa mergem exclusiv pe high-end uri boutique state-of-the-art analog gear. Si uite asa vocabularul meu s-a imbogatit cu nume proprii precum Neve, Telefunken, Neumann, Manley etc.
Tot ce pot sa mai spun ca incheiere la mica mea poveste este ca abia astept sa incepem sesiunile de inregistrari cu Luna Amara. Am toata increderea ca, in sfarsit, vom reusi din punct de vedere al productiei audio sa ne apropiem de ceea ce se intampla in State sau in vestul Europei, cu precadere in Anglia. Studioul se numeste “Luna Recording Studio” nu din pana de inspiratie ci mai degraba pentru ca identitatea reala si motivatia principala a acestei investii consta tocmai in muzica formatiei din care fac parte. M-as bucura sincer daca cat mai multe trupe ar alege sa inregistreze in acest studio din doua motive mari si late: echipament high-end si inginer de sunet beton. Acestea fiind zise, check out the goodies!

Nick Fagadar

White Noise

PdS: 10 din 70

(în ordine alfabetică)

 

 

 

1. Max Blecher

Plimbare marină

 

lui I. Ludo

 

Sângele mării circulă roşu în corali
Inima profundă a apei îmi vâjâie-n urechi
Sunt în fundul cerului de valuri
În pivniţa apelor adânci
În lumina omorâtă a funebrei sticle
Peşti mici ca jucării de platină
Parcurg păru-mi care flutură
Peşti mari ca turme de câini
Sug repede apele. Sunt singur
Ridic mâna şi constat greutatea ei lichidă
Mă gândesc la o roată dinţată, la un palmier
Zadarnic încerc să fluier
Parcă străbat masa unei melancolii
Şi parcă totdeauna a fost aşa
Pe jumătate frumos şi pe jumătate trist

 

 

2. Mircea Cărtărescu
Occidentul

Occidentul m-a pus cu botul pe labe.
am văzut New-Yorkul şi Parisul, San-Francisco şi Frankfurt
am fost unde n-am visat să merg vreodată.
am venit înapoi cu un teanc de poze
şi cu moartea în suflet.
crezusem că însemn ceva şi că viaţa mea înseamnă ceva.
văzusem ochiul lui Dumnezeu privindu-mă prin microscop
privindu-mi zvârcolirile de pe lamelă.
acum nu mai cred nimic.
am fost bun pentru o stabilitate tâmpită
pentru o uitare adâncă
pentru un vagin singuratic.
hoinăream prin locuri care acum nu mai există.
oh, lumea mea nu mai există!
lumea mea nu mai există!
lumea mea împuţită în care însemnam ceva.
eu, mircea cărtărescu, sunt nimeni în lumea cea nouă

 

[...]
îmi văd acum lungul nasului
şi văd lungul nasului literaturii
căci eu am văzut Sears Tower
şi am văzut Chicago, în ceaţa verzuie, de sus, din Sears Tower
şi pe terasa unui zgârie-nori alergau doi ogari
şi i-am zis Gabrielei, cum ne beam Coca-Cola,
că viaţa mea s-a sfârşit.
e ca în Magii lui Eliot: am vazut Occidentul
am trecut cu avionul peste Manhattan
am privit cu ochi mari moartea mea fermecată
căci moartea mea este asta.
am privit vitrinele cu motociclete Suzuki
si m-am vazut în ele jegos, anonim
am umblat ore-n şir prin Königstrasse
printre puştii cu skateboards.
eram omul alb-negru dintr-o poză color
Kafka între arcadieni.
poeme, poheme, filosentiame
modernisme şi discuţii la cârciumă despre care-i mai mare
clasamente făcute-n tren (veneam din Oneşti): care-s cele mai bune
romane româneşti de azi
cei mai buni zece poeţi în viaţă
aşa cum papuaşii
scuipă şi acum în ceaunul cu vin de palmier, să fermenteze...
dar poezia e un semn de subdezvoltare
şi la fel să-ţi priveşti Dumnezeul în ochi
deşi nu l-ai văzut niciodată...

 

 

[...]

am trăncănit despre postmodernism la Ludwigsburg
cu Hassan şi Bradbury şi Gass şi Barth şi Federman
aşa cum mai bavardează condamnatul cu călăul lui
am înregistrat pe reportofon vuietul securii
care-mi desparte capul de trunchi.
îmi venea sa plâng în luxul din Monrepos:
cum e posibil? de ce ne-am născut de pomană?
de ce să luptăm cu Vadim şi cu Funar?
de ce nu putem o dată trăi?
de ce acum, când am putea, în fine, trăi
respirăm din nou mirosul acru-al pubelelor?
postmodernism şi pa’şopt
deconstrucţie şi tribalism
pragmatism şi ombilicuri
şi viaţa, care este aiurea...

 

 

[...]
iar poezia? mă simt ca ultimul mohican
ridicol asemeni dinozaurului Denver.
poezia cea mai bună e poezia suportabilă,
nimic altceva: doar suportabilă.
noi am făcut zece ani poezie bună
fără să ştim ce poezie proastă am făcut.
am făcut literatură mare, şi acum înţelegem
că ea nu poate trece de prag, tocmai fiindcă e mare,
prea mare, sufocată de grăsimea ei.
nici poemu-ăsta nu-i poezie
căci doar ce nu e poezie
mai poate rezista ca poezie
doar ce nu poate fi poezie.

Occidentul mi-a deschis ochii şi m-a dat cu capul de pragul de sus.
las altora ce a fost viaţa mea până azi.
să creadă alţii în ce am crezut eu.
să iubească alţii ce am iubit eu.
eu nu mai pot.
nu mai pot, nu mai pot.

 

3. Dan Coman
***

 

tulbur peste măsură. nu cunosc pe nimeni care să-mi reziste.
sunt un bărbat cum nu vă puteţi imagina.
ca să nu plesnesc de spaimă mă izbesc de o mie de ori de peretele camerei.
însă nu vă arăt. nu arăt nimic nimănui.
sunt un bărbat teribil. sunt un bărbat cum nu vă puteţi imagina.
bat ca descreieratul din inimă şi mai ceva ca un descreierat
rezist acestui râs înăbuşit.
începe delirul şi odată cu el bucată cu bucată trupul meu
cade în mine şi mă umple de groază.
nu rămâne nimic în afara respiraţiei năucitoare: inspir. expir. expir. expir.
forţa mea mă încântă într-atât încât fac spume.
la zeci la sute de kilometri în jur nimic altceva
decât spumele acestea gata să pulverizeze pământul.
într-adevăr: tulbur peste măsură. nu cunosc pe nimeni care să-mi reziste.
însă nu vă arăt. nu arăt nimic nimănui

 

 

 

4. Rodica Draghincescu

Batistă cu armistiţiu

(efect de zid I)

 

Fotografiaţi şi fotografiate
morţi moarte vii
mă voi şi vă voi
(cu vizibilă moralitate la bazele foarfecii)
vă voi şi mă voi elibera în trecut
faceţi 10 minute cu viitorul ce vreţi
clinic: 2 paşi înainte 3 paşi înapoi
fotografic: lumina vă va încălzi gleznele
deblocându-vă numele şi prenumele
din chitanţierul domnului D. (zeu)
[majuscula e un soi de foc pe care îl lasă trupul
când intră-n apa limbajului]
gemeterugăciunipoziţiiînjurături FLASH!
acu’ regat spongios al stărilor cu luna plină
(la răstimpuri cine zâmbeşte nu suspină
cine suspină nu râde aude
dictatura mamei: cucu! cucu!
HAI ZÂMBEŞTE-I LUI DUMNEZEU!)
în partea de mijloc a iluziei
ştiinţificul şi inexistentul decor ŢAC!
trebăluind între ceea ce şi ceea ce nu ţac
vă mai ţac-ţac eeeeeee un cântec ţac o sfoară
ţac ( de la zâmbire la vorbire)
a îngerului
cu iarba în interior
acu’ regat al fluturilor spioni
acu’ râma atunci întotdeauna cârtiţa
ducând batista cu armistiţiu în revelator
(2 paşi înainte 3 paşi înapoi oase oscioare osuţe
cranii cu flori)
la periniţa cu fotografi: mame şi taţi
din fotografiile lor buní bea apă
(încă nu este totul văzut şi fixat
aripile fluturilor au ieşit din hârtie ţac-ţac
altminteri
cu puţin noroc buniţa s-ar fluturi cu buniţu
şi-ar rămâne grea ca o sensibilizare grosolană
a umidităţii fotografiei (pipi sau ploaie
propria fiică i-a intrat în organe cu ginere nuntă
tămbălău) ce ţi-e şi cu apa băută din alte vieţi
(fie ele din semivecia iubirii)
printr-o mişcare a microorganismelor sexy:
FOTOGRAFIAŢII ŞI-AU LUAT ZBORU’
Nani nani color

 

5. Magda Isanos

Pomii cei tineri

 

Pomii cei tineri, în dimineaţa de marte,

unii lângă alţii au stat să se roage -

frunţile lor străluceau inspirate deasupra

pământului încă-n zăpezi.

 

Şi-n aerul în care nu erau zboruri,

pomii, ale căror umbre nu se născuseră,

cântau un imn pentru viaţă,

ca nişte oameni goi şi frumoşi ei cântau:

 

„Soare de-aramă, zeu popular printre plante,

priveşte oastea noastră-ndrăzneaţă;

ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri,

că viitoarele fructe acolo vor sta...

 

Noi nu ne-nchinăm de fel şi nu plângem,

ci pregătim un loc cât mai înalt pentru cuiburi

şi pregătim o orgă de brazi pentru vânturi,

soare de-aramă, zeu totdeauna rotund…

 

Ni s-a povestit despre tine-n pământ,

când nu cunoşteam dimensiunile cerului;

ni s-a povestit despre tine-n leagănul cald.

Seminţele-n somn visau că există colori,

 

roşu, albastru şi gri, minunate colori.

Tu, peste frunţile noastre, soare, cobori.

Şi noi vom da fructe, şi noi vom fi hore de flori.

Gloria noastră toată-n vârf se presimte...”

 

Şi-un curcubeu pe deasupra tulpinelor strâmte

cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte,

pomilor tineri în dimineaţa de marte…

 

 

6. Claudiu Komartin
Poemele insomniei

1.
            Tu aştepţi somnul, îl cauţi. Dar somnul ţi se refuză întotdeauna.
            O muzică bolnavă ţâşneşte din pereţii mişcători şi grei, încovoiaţi de rune,
se uneşte dezgustător cu laşitatea -
            camera se umple încet cu un mâl misterios, zvâcnitor, amărui, devine tot
mai vâscoasă, tot mai străină,
            tot mai ilogică; popoarele spaimei încep să mărşăluiască în tăcere,
devorând la capătul altei nopţi trupul părăsit şi impur al poetului.
            Locuinţa se tânguie în acorduri mongole, iar muzica înnebunitoare frânge
şi ultimele oase cruţate de boală.
            O piele nouă, fibroasă ţi se aduce la urmă, ţi se depune pe braţe, pe umeri,
pe şolduri, pe nume, în vreme ce laringele îţi explodează în surdină.

 

 

2.        

 

            Împotmolirile în paturi cleioase împing grăbite la gesturi

sinucigaşe după ieşirea poetului din vastul lui abator de creaţie.

            Afară se agonizează mizerabil: se transpiră, se fute, se moare.

            Zguduindu-şi pântecele metalic, marele oraş cere insistent transporturi

suplimentare

            de seringi, prezervative şi cloroform.

 

 

3.

            Am rătăcit multă vreme noi doi prin aşternuturile astea învăţate

cu intrări furtunoase, cu ieşiri silnice, cu înghesuiala caracteristică

în general marilor exasperări insomniace,

            am rânjit unul la altul ca două animale fioroase, colţoase,

nătângi, am recitat zgomotos,

            în ele ne-am prefăcut că ne atingem, că ne bruscăm, că ne iubim

sălbatic. Da.

            Dar amândoi ştiam că totul este o mascaradă…

            Poziţiile noastre rigide mărturiseau fără ocolişuri în acea sâmbătă cât de scârbă ne era unul de celălalt.

 

4.

            Iar în a cincea zi de neîntreruptă greaţă, de nesomn, de bâjbâieli,

de orgolioasă ratare m-am strecurat în sexul tău ca într-o veche uzină

dezafectată,

            desigur pentru a fi mai autentic, mai autarhic am zis.

            Purtam cu mine inscripţiile acelea satanice găsite într-un closet

public odată – nimic nu mă împiedica să devin eu însumi oficiantul

unui ceremonial luciferic;

            dar mă risipisem atât de mult pe aşternuturi, pe abataje, pe

muştiucul unui saxofon spart, încât am lăsat-o baltă cu puţin înainte

de a-mi ţâşni din gură o limbă nouă, mai flexibilă şi

            mult mai puţin însingurată decât aceea cu care te crestasem,

nerăbdător, tandru, deznădăjduit

            între coapse.

 

 

5.
            Zac în tuburile propriei mele orgi ca într-un interminabil delir

post-operatoriu.
            Am creierul fisurat şi negru. Respir sacadat. Flămânzesc. Scriu.
            La marginea stepei mă aflu, înconjurat de hoardele străvechi pe

care atâta vreme le-am ignorat.
            În cortul acesta, în tuburile propriei mele orgi, tulburarea secretă

chipuri de stâncă. Spaima edifică sfincşi, zigurate.
            Voi inventa marea numai pentru a-mi face din oasele de rechin

amulete, arme şi scuturi.
            Voi scrie poeme, aşa cum cei plictisiţi îşi inventează amintiri de

gladiator.
            Ca mamele ce visează în secret moartea pruncilor de la piept, îmi

voi dori să nu fi scris niciodată vreun cuvânt. Şi poate, aflându-mi

gândul monstruos tocmai cuvintele m-or sugruma.
            Am creierul fisurat şi negru. Respir sacadat. Flămânzesc. S(i)criu.

6.
            Declinul începe cu insomnia,
            cu întinsele ei flori tumorale, cu febra, cu tăcerea, cu frigurile.
            Mersul e de-acum o preocupare anostă, ridicolă, în timp ce

abjecţia cucereşte şi ultimele regiuni sănătoase ale extincţiei.
            Spulberarea tuturor sensurilor posibile face din creier un

crematoriu al eficienţei absolute. Al exterminării în masă.
            Semenii fug şi gesticulează fără sens, nu înţelegi nimic din ce vor

- mâna unuia întinsă ameninţător se topeşte ca o jucărie de ceară sub

ochii tăi.
            Priveşti plictisit cum
carnea străinului ţi se scurge cu încetinitorul pe pulpe.

 

7.

            Noaptea obsesiei devoră somnul în cartierele joase, de viaţă

însetate.

            Imagini bizare, cu inşi adânciţi în vâltori de beţie, bărbaţi

sălbatici ce cântă şi râd sau plâng, daltele pasiunii sculptând acerb

în sângele clocotitor

            surâsul Hiroshimei, şters de pe faţa pământului într-o singură zi

de şase august o mie nouă sute patruzeci şi cinci.

            Reflectoarele umilinţei proiectând în piaţa de sclavi umbra tiranilor pe-un

perete jilav. Iar mie, strigă în gura mare cel aţâţat de nesomn,

            daţi-mi în stăpânire destinele voastre şi vă voi face împăraţi şi împărătese

pe toţi…

 

            Un întreg oraş se află sub picioarele mele, o întreagă lume fragilă

            în seara ce-şi aprinde şi stinge marele foc.

 

 

 

7. Mariana Marin

Elegie XIX

Închisoare vie,
cât de puţin semeni tu cu ceea ce se vede!

Dar cum să te poţi despărţi de păpuşa dezastrului
când de atâtea ori i-ai cântat în nopţile ultimilor ani,
de atâtea ori te-a cutremurat atingerea cartonului ceruit.
Rânjetul de beţivă şi mătasea ochilor
îţi mai stau şi azi în braţe.
Cum să poţi spune că nu ştii nimic
despre împunsătura din inimă,
despre rumeguşul jilav al dimineţilor
când încă erai,
când încă te încăpăţânai să fii.

Nimic nu este cu nimic

şi nimeni cu nimeni,

noi doar ne adăugăm.
Şi tocmai de aceea
cum să te poţi despărţi de ceea ce eşti,
de ceea ce te încăpăţânezi să rămâi
şi strânsă/cu atâta trudă/
în această închisoare vie
din care, privindu-te,
atât de puţin semeni cu ceea ce se vede.

 

 

8. Ileana Mălăncioiu
Pastel

E primăvară. Astenia e-n floare
Cine trebuie să moară oricum va muri,
dacă n-a înflorit încă
Mormântul tatei va înflori.

Mama a pus flori de tot soiul
Ca să mai treacă timpul cumva,
Mie îmi încolţeşte din nou un gând
Care mă va costa.

Nu pot să mă opresc la asta acum
Un vânt de primăvară începe să cearnă
Cuvintele deocheate ale unei femei
Care-a înnebunit peste iarnă.

 

9. Ion Monoran
***

Când nu-ţi mai rămâne altceva de făcut
aduni toate cuvintele care-ţi vin pe limbă
şi începi să vorbeşti despre libertate.
Atâta timp cât poemele despre libertate
rămân întotdeauna neterminate
nu-ţi rămâne altceva de făcut
decât să continui ceea ce ai început
atât cât te ţin puterile
fiind încredinţat că după tine
se vor găsi alţi şi alţi continuatori
care probabil că vor reuşi să spună lucrurilor pe nume
mult mai răspicat decât ai făcut-o tu.

 

 

 

10. Ion Stratan
În capcana limbajului

În capcana limbajului mă-nvârt ca o fiară
- deşi nu-mi pasă prea mult ce-i afară -

Mai mănânc o consoană, un pleonasm
Conjug verbe vechi, ce-mi dau astm

Şi păstrez concordanţa timpului între
Ce s-a-ntâmplat şi ce era să se-ntâmple

De nu erai, de nu eram, de n-am fost
Şi găsesc în toate astea un rost

Fără rest cum cuvintele însele
Au venit şi mi s-au plâns,

Plânsele.

Ruxandra CESEREANU

 Mis-what-do-we-want

 

The Poetry Lesson este, evident, şi o carte despre Andrei Codrescu dascălul nonconformist, care e un prodigios entertainer şi histrion, fan al giumbuşlucurilor rafinate şi al calambururilor. Un beatnik care îşi depăşeşte statul de beatnik, strălucind ca ironist aruncător de confetti în tradiţia dada (deşi eu cred că iese şi din această sintagmă şi coagulează mai degrabă ca personalitate-mozaic). Ofer aici, tot ca adălmaş, a doua listă hazoasă (şi serioasă în acelaşi timp) din carte. Mai provocatoare decât cea dintâi listă (care era oricum extravagantă).

THE TEN MUSES OF POETRY

1. Mishearing

2. Misunderstanding

3. Mistranslating

4. Mismanaging

5. Mislaying

6. Misreading

7. Misappropriating cliches

8. Misplacing objects belonging to roommates or lovers

9. Misguided thoughts at inappropriate times, funerals, etc.

10. Mississippi (the river)

De închipuit ce şi câţi Mis- am putea propune fiecare din noi pe post de muză!

(în imagine, Andrei Codrescu în 2009, în jungla din Louisiana, unde nu am zărit picior de aligator, deşi am căutat cu sârg aşa ceva!)

 

  ora25 spune:
noiembrie 16, 2010 la 10:07 am |

eu dacă aş fi poet m-aş lăsa debusolat mai cu seamă de muza opt, e mai telechinezească.

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 16, 2010 la 10:27 am |

pe mine ma fascineaza muzele 2 si 10 (imi vine sa le mananc cu oscioare cu tot) 

  FID DeScribor spune:
noiembrie 16, 2010 la 1:15 pm |

Si, printre toate astea, se prea poate sa fie si o anume Miss….terioasa sau Miss…tica sau Miss. We wouldn t want to Miss that, would we? 

• mesmeea cuttita spune:
  noiembrie 16, 2010 la 6:06 pm |

Mis-pro-describorica! (de ea ai uitat, mai ales ca e vorba de coincidentia oppositorum) – 

would we, would we?

  echt spune:
noiembrie 16, 2010 la 2:00 pm |

Misanthrope – una dintre muzele fara de care nu exista pohezie
Misfortune – muza nenorocului valah

• mesmeea cuttita spune:
  noiembrie 16, 2010 la 6:09 pm |

cu mizantropia stam rau si bine, laolalta, asa ca fereasca sfantul!
(dar se aproba in portofoliul de Mis-)
(intr-o a doua paranteza fie spus, sunt convinsa ca exista un Sanctus Mizanthropus)

cu nenorohul valah trebuie intrebat duhul lui Cioran, eu nu ma pricep asa bine

•  
  • ora25 spune:
    noiembrie 16, 2010 la 7:10 pm

iaca vin şi eu de la coada măturii cu dus şi fără de întors, am impresia că muza mea e însăşi Miseria

•  
  • mesmeea cuttita spune:
    noiembrie 16, 2010 la 7:42 pm

vai, vaya, poate confunzi cu misericordia!?

  sauribalic spune:
noiembrie 16, 2010 la 2:50 pm |

ghiduşistic mai e fiecare muz eu chiar l-am cunoscut pe mister issippi. era un muz din ur, care umbla îmbrăct în nişte piei de tigru şi de eufrat. ei… ce vremuri frumoase, însorite erau în acele timpuri întunecate

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 16, 2010 la 6:11 pm |

va sa zica asa, deci entitatea saur a calatorit pe mister issippi?! ce-a vazut acolo? acelasi lucru ca mine? parca nu-mi vine sa cred (eu sunt daltonista intotdeauna la new orleans) 

  FID DeScribor spune:
noiembrie 16, 2010 la 7:15 pm |

”Wouldwe” sau Oudui suna intereasant asa, ca o formula! Ma gandesc si la ce spus ora25, dar invartind putin cuvintele, asa, in loc de Miseria e muza mea, sa zicem Museria e miza mea 

• mesmeea cuttita spune:
  noiembrie 16, 2010 la 7:45 pm |

UDUY sa fie atunci!

m-am gandit si la mustarie, ca tot e toamna!

  ora25 spune:
noiembrie 16, 2010 la 7:21 pm |

ştiu că sunt printre străini şi tre’ să vorbesc frumos, dar deja am înfiinţat formula voodoo-i! cu înalte funcţii perlocutive. pe mine Museria mă trimite la Musurgia care iarăşi mă trimite undeva. scuzaţi, de la mătură păţesc toate astea.
concluzia e una singură: muza-i musai!

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 16, 2010 la 7:43 pm |

atunci de ce sa nu fie musamuza?!

(stiu ca de la maturi ti se trage si mi se trage)

  olga stefan spune:
noiembrie 16, 2010 la 8:33 pm |

to miss. or not to miss. (that’s not exactly a question, dar, cu toată încărcătura semantică a verbului şi cu tot patetismul lui implicit, e singura opţiune pentru care nicio faţetă a monedei nu ratează, atunci când vine vorba de scris- poezie sau altceva)

• mesmeea cuttita spune:
  noiembrie 16, 2010 la 8:58 pm |

unii mai jucausi ar spune, adaptandu-se la lista lui andrei codrescu si avand in vedere punctul 10, to mississipp or not to mississipp 

  FID DeScribor spune:
noiembrie 16, 2010 la 8:53 pm |

Ei acum, cu maturile! Dar cei care n-au acces la maturi, ce sa faca? Tot mu muzele se preumbla! Adica sunt muzaici, poate 

• ora25 spune:
  noiembrie 16, 2010 la 9:01 pm |

cine n-are mătură, suflă-n mumuzelă. 

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 16, 2010 la 8:56 pm |

… sau mozaicati in bucatzele!

• mesmeea cuttita spune:
  noiembrie 16, 2010 la 9:21 pm |

… si sufla-n muzazela (care-i ruda cu azazello) 

  FID DeScribor spune:
noiembrie 16, 2010 la 9:03 pm |

Aferim 

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 16, 2010 la 9:22 pm |

sau apage (vezi mai sus chestiunea cu azazello)

FID DeScribor spune:
noiembrie 16, 2010 la 9:26 pm |

Si din muza se nascura, pare-se, oarece spiridusi!

mesmeea cuttita spune:
noiembrie 17, 2010 la 6:56 am |

puhoi …

  voroncas spune:
noiembrie 17, 2010 la 9:43 am |

MisMatch. MisUse. MisBehave.

nu-i de mirare ca tot ce-i cu susu-n jos e sursa inepuizabila de poezie. imi place mult ‘definitia’ asta cu formulare pozitiva si semantica negativa, pe dos.

• mesmeea cuttita spune:
  noiembrie 17, 2010 la 11:26 am |

MisTalk, MisThink, MisLove and so on!

  echt spune:
noiembrie 17, 2010 la 9:59 am |

ar mai fi
Misdemeanour – muza crimelor “usoare” pe care orice poet le realizeaza – lezmajestate, uciderea zeilor, etc.

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 17, 2010 la 11:27 am |

… de gandit… unde-i “crima” e intotdeauna de gandit putintel 

  maria spune:
noiembrie 17, 2010 la 3:10 pm |

Buna ziua,
Daca-mi este ingaduit a ma alatura blogului Mesmeei, ma intreb asa:
Daca orice ce isi are mis-ul lui, oare cum ar arata blogul Mismeei?

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 17, 2010 la 5:13 pm |

ingaduita este alaturarea! iar intrebarea este hatra si potrivita cu postarea sub semnul lui Mis-!
inca nu am habar cum ar arata un blog mismeic, dar ma pot gandi la lucrul acesta in noaptea ce vine, daca o sa am insomnie

  Marius Conkan spune:
noiembrie 17, 2010 la 6:03 pm |

sa nu uitam ca Andrei a marturisit povestashilor calatori prin New Orleans ca a zecea muza era de fapt Kate…:))

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 17, 2010 la 6:45 pm |

so we can say that we are kated!

valeriu spune:
noiembrie 17, 2010 la 7:43 pm |

Propun si eu o muza: Miss Miss

(muza departamentului, ar spune Balzac, desi nu sunt sigur ca autorul sintagmei e chiar Balzac)…

A, si Miss Mash (sora cu Mish Mash).

  ora25 spune:
noiembrie 17, 2010 la 8:01 pm |

eu propun atunci varianta lui Flaubert: eu mi-s!

• valeriu spune:
  noiembrie 18, 2010 la 4:02 pm |

Eu mi-s mistic!

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 17, 2010 la 8:48 pm |

primiti amandoi premiul II Miss-prize-pride!
premiul I e arondat deja 

  ora25 spune:
noiembrie 17, 2010 la 8:49 pm |

aaa ce păcat că se termină!

  mesmeeacuttita spune:
noiembrie 17, 2010 la 8:52 pm |

eventual mai pot acorda mentiuni
(pentru cei obstinati)

  sauribalic spune:
noiembrie 18, 2010 la 1:51 pm |

atunci particip şi io cu misauribalic 

mesmeea cuttita spune:
noiembrie 18, 2010 la 8:33 pm |

sau miss-auribalic (drept care trebuie sa aflam ce inseamna a auribaliza!)

• valeriu spune:
  noiembrie 18, 2010 la 10:04 pm |

Raspuns la intrebarea Dvs: Miss Ter!!!

  mesmeea cuttita spune:
noiembrie 19, 2010 la 7:24 am |

inseamna ca mai trebuie sa aflam doar ce ar putea insemna TER ca particula solitara