FânFest 2010 – Roşia Montană ca o mare scenă

 

Cluj-Napoca, 20 iunie 2010 – Echipa Campaniei Salvaţi Roşia Montană, alături de numeroase organizaţii partenere, are deosebita plăcere de a anunţa organizarea la a celei de-a V-a ediţii a festivalului FânFest, în perioada 13-15 august a.c. ‘Roşia Montană ca o mare scenă’, ediţia din acest an îşi propune să crească vizibilitatea campaniei Salvaţi Roşia Montană, să impulsioneze dezvoltarea economică durabilă a zonei, precum şi să promoveze nominalizarea Roşiei Montane ca sit UNESCO protejat.

Festivalul FânFest a fost pentru prima oara organizat în 2004, când mai multe ONG-uri şi activişti din cadrul campaniei Salvaţi Roşia Montană au avut iniţiativa unui mare eveniment în aer liber prin care să se promoveze potenţialul de dezvoltare alternativă şi peisajul cultural şi natural al Roşiei Montane, dar şi să informeze publicul tânăr din România privind opoziţia împotriva proiectului de extragere a aurului în carieră deschisă şi folosind tehnologia cianurilor. De atunci şi până în 2007 festivalul FânFest a avut loc în fiecare vară la Roşia Montană, timp în care a atras zeci de mii de participanţi – tineri, studenţi, lideri de opinie, activişti, artişti, părinţi, copii, iubitori de munte şi de natură – într-o varietate de activităţi ce au inclus concerte de muzică, piese de teatru, tururi ghidate ale Roşiei Montane, prezentări de carte, proiecţii de film, standuri de prezentare şi proiecte demonstrative organizate de numeroase ONG-uri de mediu din România şi din străinătate, târguri de produse tradiţionale şi ecologice etc.

Noutatea ediţiei din 2010 este aceea că evenimentul va avea loc în chiar satul Roşia Montană, spre deosebire de ediţiile anterioare când locaţia a fost platoul Jig-Vaidoaia, situat deasupra satului Roşia Montană şi oferind o privelişte panoramică asupra sa. În acest an între 13-15 august curţi, părculeţe, clădiri, ferme, străzi şi pieţe ale Roşiei Montane vor alcătui o mare scenă unde vor fi găzduite activităţile evenimentului. Participanţii se vor putea caza la gospodăriile localnicilor – pagina web a evenimentului va cuprinde o bază de date completă a posibilităţilor de cazare – sau îşi vor putea instala corturile în zone special marcate în acest sens. În cele două nopţi ale evenimentului mai multe elemente de peisaj precum şi monumente istorice vor fi iluminate pentru a le evidenţia farmecul şi valoarea, astfel în fiecare noapte peisajul Roşiei Montane va fi diferit.

Activităţile FânFest 2010 vor ţinti în principal promovarea valorii peisajului cultural al Roşiei Montane şi vor îmbina conferinţe, dezbateri, lansări de carte, standuri şi prezentări ale ONG-urilor de mediu active din România, poveşti vechi din bătrâni în jurul focului, concerte în aer liber, piaţa de produse tărăneşti tradiţionale şi ecologice, demonstraţii de gătit după reţete tradiţionale şi standuri de degustare, ateliere interactive de artă şi meşteşuguri cu activităţi sportive şi de recreere în aer liber – cros,  căţărări, ciclism montan şi trekking – dar şi cu proiecţii de filme artistice şi documentare pe probleme de mediu şi schimbări sociale sau dedicate copiilor.  Mesajul festivalului din acest an va fi dus pe scenă de formaţii ca Luna Amară, Grimus, Ţapinarii, Tunderground, Zum, The Others şi Chilli Familli.

FânFest 2010 păstrează tradiţia editiilor precedente de eveniment non-comercial, la care artiştii nu percep un onorariu pentru prestaţia artistică, organizatorii nu percep de asemenea un onorariu pentru activitatea lor de management, nu există o taxa de intrare pentru participanţi iar evenimentul beneficiază de eforturile, talentele şi dedicaţia unei echipe de nu mai puţin de 80 de voluntari. Promovarea evenimentului se va face prin mijloace şi canale non-comerciale, în principal folosind pagina web a evenimentului www.fanfest.ro Principalii beneficiari ai evenimentului vor fi locuitorii Roşiei Montane care îşi vor putea deschide casele şi gospodăriile pentru participanţi, vinde produse locale sau ghida participanţii printre numeroasele atracţii turistice de la Roşia Montană.

‘Vrem ca publicul nostru să conştientizeze cu adevărat de ce luptăm pentru acest loc şi ce viitor vrem să-i clădim. Şi vrem ca, odată conştientizând valoarea şi importanţa acestui loc, să ni se alăture”, a declarat Eugen David, Preşedintele Alburnus Maior.

***

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi: Roxana Pencea la 0723024300 şi vizitaţiwww.fanfest.ro

Andra ATODIRESEI

 

Concerte şi festivaluri în luna august

Nu ştii unde să pleci în august? Îţi spunem noi…

 

Luna august este numită în popor şi „cuptor”. La cât de capricioasă a fost vremea în ultimul timp, nu putem fi siguri dacă acest „cuptor” se referă anul acesta la temperaturi, dar cu siguranţă se referă la festivalurile şi concertele ce vor avea loc. Pe tot parcursul lunii, muzica şi distracţia vor menţine o atmosferă incendiară.

 

Ost Mountain Fest

Muzică death, trash, doom, gothic, black şi viking va fi auzită în Buşteni, în perioada 6 – 8 august. Peste 20 de formaţii rock din ţară şi străinătate vor fi prezente în Valea Cerbului. La Ost Mountain Fest, rockul underground va fi adus la suprafaţă, totul departe de conformismul oraşului, în mijlocul naturii. Vor cânta la Ost Mountain Fest Shesdead, Negative Core, Kistvaen, Concept, Insomnia, FunebreHyperborea, Negura Bunget, Inopia, Tiarra, Abigail, Omega Lithium, Einsheilig, Ava Inferi, Ashes You Leave, Bucium, Bucovina, Gwydion şi Northland.

 

ARTmania Festival 2010

Ajuns la cea de-a 5-a ediţie, ARTmania Festival va avea loc în centrul Sibiului, în Piaţa Mare, în perioada 13 – 15 august. Ediţia din acest an îi va avea ca invitaţi pe  Kamelot, The Sisters of Mercy, Serj Tankian, Sirenia, Swallow the Sun şi Dark Tranqullity.

 

Iron Maiden

Aflaţi în cea de-a treia „vizită” în România, trupa Iron Maiden va concerta la Cluj, în data de 15 august, în parcarea de la Polus Center Mall. Iron Maiden revine în România în cadrul turneului mondial „The Final Frontier”. După turneu, trupa va lansa şi un nou album, intitulat tot „The Final Frontier”, un album scos după 4 ani de pauză. Clujul ne aşteaptă cu un concert electrizant, pe care niciun fan adevărat nu trebuie să îl rateze.

 

Stufstock

A VIII-a ediţie a festivalului Stufstock va avea loc în acest an în perioada 16 – 22 august. Locul… e acelaşi: Vama Veche. Anul acesta vor fi 3 scene: Rock Stage, Fusion Stage şi Newcomers Stage. Rock Stage va fi acea scenă mare, pe plaja din nordul Vămii, unde vor concerta artiştii consacraţi, Fusion Stage este un loc unde se vor cânta mai multe tipuri de muzică: de la jazz la blues şi electro, iar Newcomers Stage este locul în care vei putea urmării concertele unor trupe noi, ce au fost alese în urma unor preselecţii. Să dăm şi câteva nume de formaţii care vor cânta anula acesta la Stufstock: Trooper, Luna Amară, Trupa Veche, Zdob şi Zdub, E.M.I.L., Byron…

Pe lângă muzică de calitate, anul acesta Stufstock aduce ceva nou. Festivalul se upgradează şi susţine şi alte forme de exprimare artistică: teatru, film, fotografie şi literatură.

Toate semnele indică spre faptul că ediţia din acest an a Stufstock-ului va fi cea mai reuşită de până acum. Aşteptăm cu nerăbdare!

 

Haggard

În perioada 13 – 15 august trebuie să treci prin Bistriţa. Atunci are loc Tabăra Medievală. Vei putea vedea demonstraţii pe cai, dansuri medievale, ateliere de creaţie, petreceri în stil medieval, videoproiecţii şi concerte. Cel mai mare concert  al festivalului va fi cel al trupei germane Haggard, cea mai importantă trupă de medieval-symphonic-metal din Europa, spectacol ce va avea loc în data de 14 august. Haggard se va afla pe scenă în cea mai extinsă formulă a sa, cu 18 muzicieni.

 

Peninsula

Pentru mulţi, cel mai aşteptat festival al anului, Peninsula va avea loc anul acesta puţin mai târziu decât de obicei, în perioada 26 – 29 august. Anul acesta, festivalul ajunge la cea de-a VIII-a ediţie şi aduce la Târgu Mureş nume mari ale muzicii, precum Korn, Tricky, The Rasmus, Europe, Ska-P, Fedde Le Grand, Hernan Cattaneo, Noisia, Above & Beyond, Sub Focus şi Babylon Circus. Vor fi 4 scene, iar în toate cele 4 zile de festival (cu una mai mult decât anul trecut) va răsuna muzica până în zori de zi.

Peninsula nu este însă numai muzică, este libertate, distracţie şi creativitate. La Peninsula poţi să te joci, să te dai cu barca (caiac sau canoe) pe Mureş, să înoţi şi să faci plajă la Week-end şi multe, multe altele.

A mai rămas o lună de zile până la cel mai iubit festival:

ARTmania Festival 2010

 Într-un an în care România a găzduit cele mai mari concerte rock din istorie, ARTmania Sibiului prezintă şase nume grele în programul din Piața Mare. Şase premiere naţionale, ediţia cu numărul cinci, patru trupe rele, trei zile de festival, două nume foarte importante în lume şi o singură ocazie: 13-15 August 2010 în cetatea medievală a Sibiului.

 Renumiţi artişti internaţionali vor cânta pentru prima dată în România. Festivalul începe vineri înainte de apus în acordurile finlandezilor numiți Swallow the Sun. Fanii Kamelot au acum ocazia să-şi vadă visul împlinit: Roy Khan şi metaliştii americani vor cânta în Piaţa Mare din Sibiu. "the sisters of mercy", o adevarată legendă a muzici, apare din umbră într-un loc de poveste: Vineri, 13, în Transilvania, o zi şi o noapte de neuitat.

 Sârbătă seară se ascultă muzică tare. Norvegienii sunt reprezentaţi de Sirenia la ARTmania Festival 2010 împreună cu Ailyn, fermecătoarea “prinţesă” iberică. Dark Tranquillity, adică regii Metal de Gothenburg, vor cânta "Miserys Crown" şi "Shadow in our Blood" pe scena din Piaţa Mare. "Elect The Dead" sau primul album solo al vocalului glorioasei trupe System Of A Down, Serj Tankian, va răsuna în Piaţa Mare. Deasupra muzicii Rock asezonată printr-o elegantă orchestrație clasică, Serj Tankian pune mereu pe gânduri spectatorii  prin versurile sale şi impresionează puternic prin vocea sa. Un spectacol magnific are loc în mijlocul lunii lui cuptor în centrul urban de la poalele Munțiilor Făgăraş, Cindrel și Lotrului: Sâmbătă, 14 August 2010, Piaţa Mare, Sibiu.

*

Pentru fanii vocii System of a Down, Serj Tankian vine cu primul său album solo "Elect The Dead". Aflat pe culmea succesului, Serj Tankian ajunge în România la momentul potrivit şi nu după decenii de aşteptare, așa cum se întâmplă în general cu marii artişti ai lumii. Împreună cu trupa sa numită The F.C.C, Serj Tankian se pregăteşte acum pentru concertul de la Sonisphere din Finlanda unde va cânta în aceeaşi zi cu HIM, Alice In Chains şi Volbeat pentru 60.000 de oameni. Acelaşi concert va răsuna în Piața Mare pe 14 august în România, la Sibiu.

*

“the sisters of mercy” cântă din anii '80 şi au scris un capitol important in istoria muzicii contemporane. Pentru iubitorii muzicii SOM concertul din Piata Mare ar putea fi concertul anului, iar pentru cei ce recunosc ritmurile pieselor “Temple of Love”, “Vision Thing” și “Dominion” va fi mare sărbătoare. Pionieri ai muzicii ultimelor două decenii, britanicii sunt greu de încadrat într-un stil muzical. Dotaţi cu un Drum Machine în loc de tobe şi un bas, chitară şi voce, “the sisters of mercy” vor încheia prima zi a festivalului pe ritmuri legendare.

*

Kamelot este o trupă foarte importantă pe scena genului Metal, prestigioasă şi influentă în ultimele două decenii. Faima formaţiei în rândul fanilor şi a presei a crescut progresiv, fiecare dintre cele şapte albume de studio depăşindu-şi predecesorul prin calitatea versurilor şi a producţiei. Kamelot combină diferite stiluri definind o marcă distinctă: “Cântăm Power Metal la fel de mult ca Progressive Metal şi Gothic Metal”, spune fondatorul trupei, Thomas Youngblood. Kamelot cântă în 6 august pe scena de la Wacken Festival în Germania, apoi la ARTmania Festival de unde zboară spre Budapesta pentru a cânta la Sziget Festival.

*

Dark Tranquillity oferă o experienţă intensă, puternic marcată de rădăcinile lor scandinave. Dark Tranquillity propune o muzică elevată în stilul lor personal, rafinat până la forma actuală în peste 20 de ani de metal, prezentat prin nouă albume. In Flames şi Dark Tranquillity sunt regii muzicii metal din Suedia. Împreună, cele două trupe au creat un stil specific numit Gothenburg Metal, o ramură a genului Metal ce conţine muzicalitatea noului val al Heavy Metalului britanic (NWOBHM) transmisă cu intensitatea stilului death metal. Dark Tranquillity ajung în 2010 la ARTmania Festival.

*

Sirenia se compune dintr-o infuzie de gothic metal şi rock cu influenţe muzicale clasice, perfect împletite cu ramurile întunecatului stil black metal, pe scurt, Symphonic Metal. Trupa a fost înfiinţată în 2001 de Morten Veland când încă mai era membru în Tristania, trupa ce a deschis ediţia 2009 a festivalului de la Sibiu. Recapitulare generală pentru concertul din 14 August: The 13th Floor, At Sixes And Sevens, An Elixir For Existence, Nine Destinies and A Downfall.

*

Muzica Swallow the Sun este complexă și bogată în înţelesuri. Finlandezii nu pot trece neobservaţi în scena doom alternând energia muzicii transmisă din colţuri uitate de lumi întunecate până aproape de făpturile ce o ascultă. La cel de-al patrulea album de studio, ei continuă să-şi rafineze stilul şi să experimenteze cu sonorităţi dintre cele mai diverse. Pentru primul album Swallow The Sun a primit nota maximă în Kerrang, binecunoscuta revistă de rock din Marea Britanie, cel mai bun debut în topul Inferno Magazine şi multe aprecieri din partea criticilor ce spun că STS este o trupă genială; așa începe ARTmania Festival 2010. 

***

ARTmania Festival 2010 prezintă șase concerte în Piața Mare în zilele de vineri și sâmbătă, dar și evenimente alternative în weekend-ul 13-15 august unde publicul are acces în baza biletelor sau a abonamentelor valabile pentru Piața Mare. Acestea sunt disponibile în rețeaua magazinelor Germanos, Carturesti, Diverta, Vodafone, Humanitas, Domo, și online, pe www.eventim.ro și www.myticket.ro, adăugând la prețurile de mai jos comisionul de ticketing în valoare de 6%.  În funcție de perioada achiziției costurile sunt: între 1 iunie - 12 august: 90 RON pe zi și 160 pentru abonamente, iar între 13-15 august: 110 RON pe zi și 180 RON pentru abonamente.

 Actiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.

 Parteneri: Lanțul hotelier Continental Hotels, Am Ring Hotel

 Pentru mai multe informații despre acces, bilete și program accesați site-ul oficial al festivalului: www.artmaniafestival.ro

Ilf şi Pertrov

America fără etaje

 

Traducere din limba rusă şi note de Ana-Maria Brezuleanu

Cu fotografii de Ilia Ilf

Roman în curs de apariţie în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator: Bogdan-Alexandru Stănescu)

 

CARTEA:

America fără etaje, jurnalul călătoriei întreprinse de cei doi scriitori în Statele Unite ale Americii în intervalul noiembrie 1935-ianuarie 1936, este o carte care demonstrează din plin nu numai umorul lor devenit deja celebru, ci şi un spirit de observaţie ieşit din comun, susţinut de o curiozitate nepotolită. În timpul drumului cu maşina de-a curmezişul Statelor Unite, de la Atlantic la Pacific şi înapoi, Ilf şi Petrov, secondaţi de neobositul şi memorabilul Mr. Adams, vizitează locuri arhicunoscute şi orăşele uitate de lume, celebrităţi şi proletari, excentrici şi inşi banali. Observaţiile lor, care surprind trăsăturile definitorii ale culturii şi civilizaţiei americane, rămîn şi astăzi la fel de actuale. Pentru cititorul care nu se lasă înşelat de stratul de var al ideologiei oficiale, indispensabilă în momentul şi contextul apariţiei cărţii, America fără etaje este o frescă bogată în detalii a două lumi – a două universuri – ale căror asemănări şi deosebiri, prezentate într-un joc ingenios de umbre şi lumini, conturează fizionomia întregului secol al XX-lea.

 

 

AUTORII:

Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg) s-a născut în 1897 la Odessa. A absolvit un institut tehnologic în 1913, după care a lucrat într-un birou de arhitectură, într-o uzină aeronautică şi într-o fabrică de muniţii. În 1923 s-a mutat la Moscova, unde a obţinut un post de bibliotecar şi a colaborat la diverse ziare şi reviste umoristice. A încetat din viaţă în aprilie 1937, în urma unei tuberculoze contractate, se pare, în timpul călătoriei în Statele Unite ale Americii, călătorie ce constituie subiectul cărţii America fără etaje.

Evgheni Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) s-a născut la Odessa în 1903. A făcut studii clasice, iar în 1920, după absolvirea liceului, şi-a început cariera de jurnalist. Pentru o scurtă perioadă, înainte de a se stabili la Moscova în 1923, a lucrat la Biroul de investigaţii criminale al poliţiei din Odessa. A început să scrie povestiri la îndemnul fratelui său mai mare, romancierul Valentin Kataev. După moartea lui Ilf, Petrov a încetat să mai scrie proză, limitîndu-se la scenarii de fim şi articole. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost reporter de front; a murit într-un accident de avion în iulie 1942, pe drumul de întoarcere din Sevastopolul aflat sub asediu. Colaborarea lui Ilf cu Petrov a început în 1925, cînd amîndoi corespondau la ziarul Gudok (Sirena), o publicaţie a feroviarilor la care a colaborat şi Mihail Bulgakov. Prima lor carte, Douăsprezece scaune (1928), publicată într-o perioadă de relativă liberalizare politică şi economică, a avut un succes extraordinar, dar trei ani mai tîrziu apariţia continuării sale, Viţelul de aur, a fost posibilă doar în urma intervenţiei personale a lui Maksim Gorki.

 

FRAGMENT:

E oribil să afirmi că Hollywoodul e plictisitor de moarte, acel Hollywood a cărui glorie a făcut înconjurul pămîntului de sute de ori, Hollywoodul despre care în douăzeci de ani s-au scris mai multe cărţi şi studii decît despre Shakespeare în două sute, măreţul Hollywood pe al cărui orizont stelele răsar şi apun de milioane de ori mai repede decît povestesc astronomii, Hollywoodul la care visează sute de mii de fete din toate colţurile lumii. Căscatul de plictiseală durează cîteva secunde într-un orăşel american, dar aici se întinde pe un minut întreg. Iar uneori nici măcar nu mai ai putere să închizi gura. Rămîi aşa, cu pleoapele strînse a plictis şi cu botul căscat ca un leu captiv.

            Hollywood este un oraş corect conceput, excelent asfaltat şi minunat luminat, în care locuiesc 300.000 de oameni. Toţi aceştia ori lucrează în industria cinematografică, ori îi servesc pe cei care lucrează în ea. Întreg oraşul are o singură îndeletnicire – să facă filme sau, cum se spune la Hollywood, „să împuşte“ filme. Păcănitul aparatului de filmat seamănă mult cu păcănitul unei mitraliere, de unde şi termenul de „a împuşca“. Toată această societate onorabilă „împuşcă“ vreo opt sute de filme pe an. Cifra e grandioasă, ca toate cifrele din America.

            Prima plimbare pe străzile oraşului a fost un chin. O ciudăţenie! Cei mai mulţi trecători ne păreau familiari şi nu ne puteam alunga gîndul că-i mai văzuserăm, că ne cunoaştem, că ştim ceva despre ei. Dar unde-i văzuserăm şi ce ştiam – să ne tai, că nu ne aduceam aminte!

            — Priviţi, ne strigam unul altuia, uitaţi-vă la tipul acela cu pălăria deschisă la culoare şi cu panglică îngustă cum se poartă acum, cu siguranţă l-am mai văzut. Imposibil să poţi uita ochii ăştia impertinenţi! Unde ne-om mai fi întîlnit?

            Însă după insul cu ochii impertinenţi urmau sute de alte figuri. Bătrîni ce păreau compozitori, dar care fluierau fals Cheek to Cheek, şlagărul din filmul Top Hat, alţi bătrîni ce aduceau a bancheri, dar erau îmbrăcaţi ca nişte deponenţi mărunţi, tineri în cele mai banale scurte de piele, dar cu un aer de gangsteri. Numai fetele aveau, în mare, acelaşi chip şi chipul acesta ne era neplăcut de familiar, cum familiare ne erau fizionomiile tinerilor cu trăsături de gangsteri şi ale bătrînilor venerabili, nici compozitori, nici bancheri, numai Dumnezeu ştie ce-or fi fost de fapt. În final, totul devenise de nesuportat. Abia atunci ne-am dat seama că pe toţi oamenii aceştia îi văzuserăm în filme, că toţi erau actori sau figuranţi, personaje din planul al doilea sau al treilea. Nu erau suficient de celebri ca să le reţii feţele sau numele, dar în acelaşi timp memoria păstra urme confuze legate de persoana lor.

            Unde-l văzuserăm pe frumuşelul ăsta cu favoriţi de mexican? Nu cumva apăruse în filmul Iubeşte-mă doar pe mine sau în musicalul Să ne întîlnim la miezul nopţii?

            Drogheriile din Hollywood sînt somptuoase. Cu finisaje din nichel şi sticlă, dotate cu un personal instruit, îmbrăcat în tunici albe cu epoleţi, aceste stabilimente au atins o asemenea perfecţiune în funcţionarea lor, încît par mai degrabă sălile de maşini ale unor staţii electrice. Prima impresie e întărită de sîsîitul robinetelor, de şuieratul uşurel al aparatelor micuţe care bat malted milk şi de gustul metalic al sendvişurilor.

            Oraşul era scăldat în lumina puternică a soarelui de Crăciun. Umbre negre şi dense se întindeau pe asfalt. Clima hollywoodiană are ceva neplăcut. Soarele n-are nimic solar, seamănă mai degrabă cu o lună fierbinte, deşi încălzeşte foarte tare. În aer se simte tot timpul o uscăciune nesănătoasă, iar mirosul de benzină arsă ce pluteşte în tot oraşul e insuportabil.

            Am trecut pe sub felinare pe care erau fixaţi brazi artificiali din carton cu lumînări electrice, decoruri puse la cale de comercianţi cu ocazia Crăciunului. În America, Crăciunul este sărbătoarea măreaţă şi luminoasă a comerţului, fără nici o legătură cu religia. Este o grandioasă etalare de marfă proastă şi, cu toată lipsa noastră de simpatie pentru Dumnezeu, nu-l putem învinui de vreun amestec în afacerea asta tenebroasă.

            Dar înainte de a vă povesti despre Dumnezeu, comerţ şi viaţă la Hollywood, trebuie să spunem cîteva cuvinte despre cinematograful american. Este un subiect important şi interesant.

            Noi, spectatorii moscoviţi, am fost cumva răsfăţaţi de cinematograful american. Ceea ce ajunge la Moscova şi se arată unui număr mic de specialişti la vizionările de noapte este aproape întotdeauna ce are Hollywoodul mai bun.

            Moscova a văzut filmele lui Lewis Milestone, King Vidor, Reuben Mamoulian şi John Ford, iniţiaţii moscoviţi a văzut cele mai bune filme ale celor mai buni regizori. Spectatorii noştri au admirat purceluşii, pinguinii şi şoriceii lui Disney, capodoperele lui Chaplin. Aceşti regizori, cu excepţia lui Chaplin, care scoate un film la cîţiva ani, fac cinci, opt, zece filme pe an. Însă, după cum am aflat, cineaştii americanii „împuşcă“ opt sute de filme pe an. Am presupus, fireşte, că restul de şapte sute nouăzeci de filme nu sînt cine ştie ce comoară. Noi văzuserăm filme bune, iar de cele proaste ştiam doar din auzite. De aceea, întîlnirea cu cinematograful american la el acasă ne-a lăsat o impresie atît de apăsătoare.

            La New York mergeam la cinema aproape în fiecare seară. În călătoria spre California, cînd ne opream în oraşe mari sau mici, ziua noastră se încheia obligatoriu cu un drum la cinema. În cinematograful american, la o reprezentaţie ţi se arată două filme de lung metraj, o comedioară, un film de desene animate şi cîteva jurnale de actualităţi filmate de diferite case de producţie. Aşa că văzuserăm mai mult de o sută de filme de lung metraj.

            Reporterul din America îţi oferă cele mai proaspete ştiri, desenele animate ale lui Disney sînt admirabile, uneori adevărate capodopere, tehnica americană a cinematografului nu mai are nevoie de laude, toată lumea ştie că a atins un nivel foarte înalt, însă filmele aşa-zis „artistice“ sînt de-a dreptul înspăimîntătoare.

            Ele se află sub nivelul demnităţii umane. Noi credem că a vedea asemenea filme este o îndeletnicire înjositoare, căci mizează pe creierul de pasăre, pe gîndirea înceată a cornutelor sau pe lipsa de pretenţii a cămilei. Aşa cum cămila poate să se descurce o săptămînă fără apă, o anumită categorie de spectatori americani e în stare să privească filme stupide douăzeci de ani în şir. În fiecare seară intram în sala de cinematograf cu o oarecare speranţă şi ieşeam cu senzaţia că înghiţiserăm anostul breakfast no. 2, ştiut pînă în cele mai mici detalii. Totuşi, americanilor de rînd – garajişti, vînzătoare, buticari – le plac filmele astea. Întîi ne-am mirat, apoi ne-am întristat, pe urmă am încercat să ne lămurim de ce au ele succes.

            În trei luni de umblat prin cinematografe n-am izbutit să vedem cele opt-zece filme totuşi bune de care am pomenit. În privinţa aceasta, cocoşul care a scormonit în grămada de bălegar a fost mai norocos decît noi. Filmele bune ne-au fost arătate la Hollywood de înşişi regizorii lor, care le aleseseră dintre sutele de lungmetraje apărute în decursul cîtorva ani.

            Există patru tipuri standard de filme: comedia muzicală, drama istorică, filmul cu gangsteri şi filmul cu participarea unui celebru cîntăreţ de operă. Fiecare dintre cele patru categorii exploatează obsesiv şi obositor o singură temă cu o groază de variaţiuni. Practic, spectatorul american se uită an de an la unul şi acelaşi lucru. S-a deprins în aşa hal cu treaba asta, încît, dacă îi oferi un film cu alt subiect, începe să plîngă ca un copil căruia i s-a luat jucăria preferată, oricît ar fi ea de veche şi stricată.

            Subiectul comediei muzicale se desfăşoară astfel: o fată săracă şi frumoasă ajunge vedetă de varieteu. Totodată, ea se îndrăgosteşte de directorul varieteului (un tînăr frumos). Subiectul nu este însă atît de simplu. Clenciul constă în faptul că directorul e în ghearele altei dansatoare, tot frumoasă şi cu picioare lungi, dar cu un caracter execrabil. Astfel se conturează o dramă anume, un conflict. Există şi variante. În locul fetei sărace, devine stea un tînăr sărac, un soi de „răţuşcă urîtă“. Împreună cu amicii, acesta formează o orchestră de jazz. Sînt şi situaţii cînd şi fata, şi tînărul ajung stele. Evident, ei se iubesc. Totuşi dragostea ocupă numai o cincime din durata filmului, celelalte patru cincimi sînt rezervate programului de varieteu. Timp de o oră şi jumătate ţi se perindă prin faţa ochilor picioare dezgolite, iar în urechi îţi sună refrenul vesel al unui cîntecel obligatoriu în asemenea cazuri. Dacă s-au cheltuit mulţi bani pe film, atunci spectatorului i se arată picioarele cele mai frumoase din lume. Dacă bugetul a fost restrîns, atunci picioarele sînt ceva mai banale, nu atît de lungi şi ademenitoare. Chestia asta n-are nici o legătură cu subiectul, care în ambele variante nu te şochează prin complexitate. Firul narativ este impulsionat de paşii de step, un dans foarte iubit de public şi deci cu succes de casă.

            În dramele istorice, evenimentele diferă în funcţie de personajul central. Distingem şi aici două categorii: cele antice, greco-romane, şi cele mai apropiate de contemporaneitate, adică din viaţa muşchetarilor. Dacă în film eroul este Iulius Cezar sau, să zicem, Numa Pompilius, e scoasă la lumină recuzita din fibrolit şi tinerii pe care i-am văzut pe străzile Hollywoodului „se hăcuiesc“ frenetic cu securi şi săbii de lemn. Dacă personajul central este Ecaterina a II-a, sau Maria-Antoaneta, sau vreo englezoaică deşirată cu sînge regesc, atunci vine rîndul muşchetarilor, adică saluturi ample cu pălării ale căror pene de struţ ating pardoseala, dueluri nenumărate fără vreun motiv special, alergări şi urmăriri pe cai de rasă cu fundul mare, o relaţie platonică şi plictisitoare între un nobil tînăr şi sărac şi împărăteasă sau regină, însoţită de săruturi măsurate riguros (cenzura de la Hollywood permite doar săruturi de o anumită lungime). Subiectul e cum dă Domnul, iar dacă Domnul nu dă nimic, se joacă şi fără subiect. Subiectul n-are importanţă, importante sînt duelurile, execuţiile, ospeţele şi luptele.

            În filmele cu gangsteri eroii trag de la început pînă la sfîrşit din revolvere, puşti sau mitraliere. Adesea sînt puse la cale urmăriri cu automobile. (Virajele în trombă obligatorii constituie principalul detaliu artistic al filmului.) Filmele de tipul acesta necesită o distribuţie numeroasă, întrucît zeci de actori dispar din lista personajelor încă din primele scene. Sînt ucişi de alte personaje.

            Se spune că filmele acestea seamănă foarte mult cu ceea ce se întîmplă în realitate, cu singura diferenţă că gangsterii adevăraţi care atacă bănci şi răpesc copii de milionari nici măcar nu pot visa la veniturile aduse de filmele inspirate din viaţa lor.

            În sfîrşit, filmele cu participarea unui cîntăreţ de operă. În cazul acesta, înţelegeţi şi singuri, nu există motive de jenă. Cine ar pretinde ca un cîntăreţ de operă să joace precum Coquelin l’aîné! Nu se pricepe şi nici măcar nu vrea. El vrea să cînte şi această dorinţă legitimă trebuie satisfăcută, mai ales că şi spectatorul doreşte ca faimosul artist să cînte cît mai mult cu putinţă. Astfel, nici aici subiectul nu contează. Acţiunea se desfăşoară îndeobşte cam aşa: un tînăr sărac (e de dorit, fireşte, să fie frumos, însă aici trebuie să ţii cont de datele exterioare ale artistului – burtică, pungi sub ochi, picioare scurte) învaţă să cînte, dar nu se bucură de succes. E de neînţeles de ce nu are succes, pentru că la începutul studiilor el cîntă cu aceeaşi virtuozitate ca la zenitul gloriei sale. Dar iată că apare „o mecena“ tînără şi frumoasă care-l lansează. El aterizează brusc la Metropolitan Opera şi se bucură de un succes colosal, incredibil, nemaiauzit, enorm şi formidabil la care n-ar fi visat nici Şaliapin în anii lui cei mai buni. Subiectul are doar o singură variantă: succesul nu este obţinut de un cîntăreţ, ci de o cîntăreaţă, iar atunci, conform legilor dramei shakespeariene, rolul de mecena este jucat nu de o femeie, ci de un bărbat bogat şi fermecător. Ambele variante sînt primite de public cu acelaşi entuziasm. Importante sînt însă ariile, dintre cele mai cunoscute, interpretate pe parcursul acţiunii. Cel mai mult sînt gustate ariile din Paiaţe, Boema sau Rigoletto.

            În toate cele patru tipuri standard se păstrează unitatea de stil.

            Orice rol ar juca o actriţă de la Hollywood – iubita unui cruciat, logodnica unui hughenot ori o americancă modernă – ea are întotdeauna coafura cea mai la modă. Permanentul orizontal împodobeşte în egală măsură şi un cap medieval, şi unul din vremea hughenoţilor. Aici Hollywoodul nu admite nici un compromis. Se fac tot felul de concesii istoriei, adică securea e secure, archebuza e archebuză, nimic de zis! Dar buclele trebuie să fie aranjate cum se cuvine în anul 1935. Aşa îi place publicului. Evul Mediu a durat cîteva secole şi nu merită ca pentru atîta lucru să schimbi coafura. Iar dacă ea se modifică în 1937, atunci părul trebuie aranjat după moda anului 1937.

            Toate dramele istorice prezintă una şi aceeaşi iubire rece, americană, pe fonduri felurite. Uneori pe fondul cuceririi mormîntului Domnului, alteori pe fondul incendierii Romei de către Nero sau al pîrjolirii castelelor scandinave de carton.