Mihai Vieru

Există un anumit fizz, o anumită mineralizare a spiritului care transpare întotdeauna mai bine în scris decît în oralităţi vetuste şi folclorice, există o scînteie a urbanităţii şi sub o umbră baudelairiană, Vasilievici, ca şi Nichita Stănescu sau Ion Stratan avea această şampanizare, această efervescenţă, poseda această nelinişte fremătătoare, nelinişte care deopotrivă îl făcea solar, strălucitor, iubit, deschis, cu o vista pe care, aşa cum avea să o intuiască în volumul lui O cameră cu două camere, numai iubirea poate avea un balcon aşijderea Juliettei.

La fel de mult m-a obsedat întunecarea lui mai eminesciană în realitate decît Eminescu ne-ar fi putut lăsa-o în scris, mai neguros decît orice dark lord of the Sith, mai romantic decît orice Toma Nour idealizat şi donquijotist.

M-a enervat îndîrjirea lui lucidă, de parcă acesta ar fi fost singurul lui autentic de pro-pensat, de pro-iectat de spus cu o vigoare idioată a disperării.

 Dacă aş fi vrut să am vreun frate vreodată, la masochismul meu teribil poetic, cred că mi-aş fi dorit să fie el, el ca o fascinaţie continuă, ca pierdere, ca bun cîştig, ca poet mare semicopil mic, cămiloiul de Vasilievici din Bas(Arabia Saudită) cu genele lui lungi rîzînd de un hipertrofiat heruvim ca mine, încercînd şi un RedBull pentru o mîntuire la nivelul părerii personale.

Te salut, prietene drag!!

Băga-mi-aş picioarele în orice pripă, indiferent cît de lucidă!!!!!

Mihail VAKULOVSKI

George, dă-mi un buzz

am văzut acum, noaptea, pe 11 aprilie, „ştirea” pe care ne-a provocat-o George Vasilievici, despre care am sperat că e o farsă sinistră. scria: „george vasilievici …1978-2010…”… l-am sunat pe ambele telefoane, pe care „nu poate fi contactat”-„nu e în aria de acoperire”, am căutat imediat prieteni comuni, fiecare dintre ei mi-au confirmat „ştirea”, chiar dacă fiecare dintre ei ştiau… asta… de la altcineva… - s-a spînzurat…

blogul nu-mi merge (prima oară de cînd sînt pe livejournal.com, de ani de zile), aşa că nu pot plînge în direct, pe scurt…

sînt bun prieten cu George, (încă) nu cred ce s-a întîmplat (deja)…

ne-am întîlnit doar la ocazii „literare”, festive, „de sărbătoare” (ultima oară cînd am luat premiul „Tomis” pentru cel mai bun traducător (http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=197), am sute de poze cu el, cu noi http://picasaweb.google.ro/vakulovski/ColocviileTomis20Mai2009#), dar ne-am scris încontinuu, pe mess, mai ales,

mi-a trimis „Viseptol”, ultimul lui roman-manuscris, o carte extraordinară, despre care am tot povestit (am şi propus-o prietenilor de la edituri, le-am şi spus că mi-aş face editură pentru a nu pierde astfel de cărţi), m-a rugat să-i scriu şi cîteva rînduri pentru coperta a IV-a, pe care le are pe site-ul lui, chiar la început: http://vasilievici.blogspot.com

mi-a zis că dacă chiar cred că-i o carte bună – s-o public la Tiuk!, i-am spus DA, o public - pe fragmente - la „Antologia Tiuk!”, şi a fost tare încîntat, am şi început publicarea, aici: http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=563 deci, va urma, fragment cu fragment, la Tiuk! e adevărat că am făcut o corectură serioasă, pe care urma să i-o dau, am manuscrisul pe hîrtie, corectat, care nu va mai ajunge la George, prietenul meu…

ultimele discuţii cu el – pe mess – au fost despre cum să facem ceva ca să putem publica textele care contează, cărţile foarte bune care sînt respinse de editorii inevitabil imbecili, despre cît de dobitoci sînt editorii, iar el îmi răspundea la asta: „şi eu ce să fac, să mă sinucid?”

şi mă tot întreba dacă nu-mi fac editură…

George Vasilevici era lîngă mine cînd am primit cea mai grea posibilă veste din viaţa mea, despre tata, care a murit în picioare, tînăr, George a mers cu mine pînă pe lîngă gara Constanţa atunci, de unde am plecat spre acasă care nu mai era acasă…

nu înţeleg fenomenul autodistrugerii, prezent şi-n familia mea, de altfel, dar eu n-o să mă sinucid niciodată – în nici un caz! de aceea nu pot să cred că George s-ar fi sinucis, unul dintre cei mai vivace oameni pe care i-am cunoscut, George, unul dintre cei mai vii oameni pe care i-am cunoscut, prietenul meu

Vasilievici

Mihail VAKULOVSKI - George, dă-mi un buzz

Alexandru VAKULOVSKI - George Vasilievici. 1978 -

Liviu Ioan STOICIU – La sinuciderea unui poet, George Vasilievici, cu ochii în pămînt

Mitoş MICLEUŞANU - Să - (deadline imprecis)

Mugur GROSU - George

Alexandru VAKULOVSKI - Azi

Mihail VAKULOVSKI – Vasileivici spune:

Harry TAVITIAN - George şi bunica

Anchetă: Ce ai reţinut, memorizat, te obsedează din scrierile lui George Vasilievici?

Mihai Vieru

Sorin Dinco

Dan Iancu

Alexandru Vakulovski, Florin Partene, A.R., Mihail Vakulovski

  Alexandru VAKULOVSKI

George Vasilievici. 1978 -

Cei mai buni pleacă primii - spunea Vâsoţki. Dar asta nu ne împiedică să ne doară tare când aflăm că am rămas singuri, mai singuri pe lumea asta...

Acum aproape patru ani făceam cunoştinţă cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă şi am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neştire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina...

Acum, peste patru ani, aflu că George nu mai este. Că nu-mi voi continua discuţia pe mess cu el. De fiecare dată el mă întreba sau îmi spunea ceva de parcă nu am întrerupt niciodată conversaţia. Doar un dialog continuu.

Plin de viaţă, George reuşea să facă să te simţi bine în preajma lui, te făcea să râzi şi să uiţi de lucrurile apăsătoare. M-a făcut să râd chiar când am citit la cenaclul din Constanţa şi am fost avertizat să nu mai scriu aşa că o să ajung la sinucidere...

Nu cred că George s-a sinucis.

Imaginea lui mi-a rămas în cap asociată cu marea din Constanţa... Aşa o să şi rămână. Suntem ambii din 78 şi mă doare să te ştiu deja dincolo... "Nimeni nu moare singur. Iau cu ei câte ceva din cei rămaşi vii" - sunt cuvintele tatălui rămase pe mormânt...

La revedere, frate... Mă doare că ai plecat... O să continuăm discuţia în altă parte...

Dumnezeu să te odihnească în pace.