Tatuaje (cronica de film)

Mihail VAKULOVSKI

„Lupuşoru’” – poveste pentru adulţi

Filmele pentru maturi cu copii în rolurile principale mereu au fost complicate şi au ieşit ori foarte bune, ori ratate. „Lupuşoru’” (Волчок) este un film rusesc foarte puternic care, deşi abia a apărut, deja a adunat multe premii importante în Rusia, Ucraina, Lituania, Portugalia, pentru cel mai bun scenariu, cea mai bună actriţă, cel mai bun film, dar puteţi vedea toate astea pe site-ul filmului: www.volchok-film.ru/. „Lupuşoru’” e o dramă psihologică regizată de tînărul dramaturg rus Vasili Sigarev, care a scris şi scenariul. E filmul de debut al dramaturgului premiat la Londra pentru „Plastilina”, piesă pusă în scenă la London’s Royal Count Theatre. O fetiţă (jucată de Polina Plucek) n-a văzut-o niciodată pe mama ei, care a născut-o exact înainte să fie trimisă la puşcărie. Această mamă beton, care arată rupere, interpretată excelent de actriţa Yana Troianova, deşi e rolul ei de debut în cinematografie, apare acasă cînd fetiţa are deja 6 ani, doar că apariţia ei e scandaloasă şi bahică, ea venind şi plecînd în continuu, cu tot felul de dubioşi şi dubioase. În una din aceste vizite îi aduce fetiţei un titirez, jucărie care în rusă se numeşte exact ca şi „lupuşorul”, „volcek”. Copilul aprinde şi stinge lampa la geam, ca să vadă mamă-sa că nu doarme, ci o aşteaptă, dar mamă-sa n-o iubeşte deloc, venind rar şi meteoric, copila alungînd cu cărămizi maşinile cu care vine ea. Iar mamă-sa fuge de fiică-sa şi de mama ei, pentru că „sînt tînără, în pula mea, vreau să trăiesc, în pula mea, vreau să trăiesc, vreau să trăiesc, vreau să trăiesc”. Relaţia ei cu copilul este foarte dură, iar o dată îi povesteşte o poveste înfiorătoare, cum a găsit-o în cimitir, într-un sac, era un lupuşor păros, doar că ea i-a înlăturat părul şi a adus-o acasă, de aceea i-a dăruit jucăria cu acelaşi nume, „nu întîmplător”. Apoi fetiţa se duce zi de zi la cimitir, îi place cum plîng femeile în negru, cum cade pămîntul pe sicrie, vorbeşlte cu morţii, se împrieteneşte cu poza unui copil care s-a înecat, îşi creează lumea ei. Mamă-sa vinde apartamentul şi pleacă, abandonînd-o în gară, întorcîndu-se peste mulţi ani, cu alte poveşti îngrozitoare. După ce se face muci, ia banii soră-si, care a crescut „lupuşoru”, şi se duce după vodcă. Fata, speriindu-se să nu plece iar sau să nu păţească ceva, o imploră să nu se ducă, dar femeia fuge de ea, fata aleargă după ea, pînă se aude un scrîşnet de roţi. Finalul e deschis, ca-n Wrestler, unde luptătorul mai degrabă moare, totuşi, ca şi lupuşorul, de altfel... Un film extraordinar despre relaţiile pe care nu poţi să le negi, dar care sînt nocive pentru toată lumea, din toate pdv. Un film foarte, foarte dur şi dureros în acelaşi timp, care spune că să vrei şi să poţi sînt două chestii total diferite. Un film care demonstrează că dragostea nu poate să aibă şanse dacă nu e împărtăşită. „Lupuşoru’” poate fi văzut din două unghiuri total diferite. Prima variantă ar fi o vizionare prin ochii mamei, a II-a – prin ochii copilului. Un film care reuşeşte să redea în artă starea aia deosebit de apăsătoare din familie, mai ales din timpul copilăriei, cînd nu ai nici o putere şi vezi clar că totul e pe marginea prăpastiei, iar tu nu poţi face absolut nimic, în afară de… să suferi.

Lupuşoru’ (Волчок / Wolfy) Rusia, 2009

Dramă psihologică

Cu: Yana Troianova, Polina Plucek, Veronica Lysakova...